1,286 matches
-
asupra prăzii,/ picioarele crabilor - actinii negre răsturnate,/ și hipocampi și țestoase rătăcesc prin grădinile/ coralilor morți, meduzele își pun în mișcare/ chimia ucigașă, balenele ies pentru o gură de aer,/ spinările marsuinilor sticlesc tăind valurile,/ se distilează tăceri în retortele cochiliilor,/ scoica de perlă își învăluie rușinată,/ grăuntele de nisip în sidef" (Dies irae). Prin urmare un amestec de semnale care-și are tîlcul său. Poetul Radu Voinescu e un homo duplex, oscilînd, aparent conciliant, însă neîmpăcat în fond, cum i
Barocul damnării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14797_a_16122]
-
pot regăsi atît suflul liric al poetei, cît și obiectivitatea, directețea, duritatea diaristei din Zidul martor. Textele narative ne arată, mai mult decît a făcut-o poezia, o ființă fragilă, căutînd ca un Pagurus (cum o numește un personaj) o cochilie în care să se ascundă și care să o poată proteja. Biografie și ficțiune, cartea lasă loc și meditației și tentației decriptării. Cine a citit jurnalul (1970-1990) poate gusta și din deliciile descoperirilor, mai importantă însă în Scara ce nu
Cochilia lui Pagurus by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/14591_a_15916]
-
scară" duc spre "infinit sau în fundătură". Bineînțeles că majoritatea merg spre fundătură dacă ne raportăm la contextul istoric în care evoluează personajele. Nici o evoluție nu e de fapt cu putință, singura scăpare e doar fuga în lumea liberă. Sau... cochilia lui Pagurus. ("Cehoviana" de aici, sfîrșit de secol XX, este mai dură, prozaizată cu bună știință, înseamnă acceptarea unui destin istoric anti-eroic - refuzul eroismului gîndit cu luciditate, respins cu oroare - qui prodest, eroismul?" În "odaia cu scară" au loc însă
Cochilia lui Pagurus by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/14591_a_15916]
-
fericit, fie că o dorești sau nu; iar ca să ajungi acolo, ți se indică două căi contradictorii. Sau să fii fericit împreună cu ceilalți, ca o verigă într-un lanț sau să-ți găsești satisfacție întorcându-le spatele, precum melcul în cochilia lui. Au, câteodată, bunătatea să te lase să-ți faci alegerea: spune-ne dacă preferi strânsa solidaritate a unuia sau amorurile solitare ale celuilalt. Totuși ceilalți vor decide pentru tine. Oricum, n-ai dreptul să gândești altfel. Cel mult, ca
Alexandru Ciorănescu: Program by Simona Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/15074_a_16399]
-
e cum e, dar cartea lui Breban are pentru ea înțelesurile adînci pe care le găsește Jupîn Dumitrache în articolele lui Rică Venturiano din „Vocea patriotului naționale”: „«Era modul lui prezent de a fi. Erau casa lui, locul lui. Era cochilia care îl proteja». Brusc, corpul ei e cuprins de un frison intens și scurt. Privirea fixează năucită un cuvînt din text. Cîteva clipe întîrzie în starea asta. Apoi, fremătînd se ridică și căută în raftul cu cărți. Ia dicționarul, găsește
Oameni din Slobozia by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13544_a_14869]
-
clipe întîrzie în starea asta. Apoi, fremătînd se ridică și căută în raftul cu cărți. Ia dicționarul, găsește cuvîntul care nu-i dă pace, îi află înțelesul pe care și-l notează cu creionul pe un caiet de matematică nescris: «cochilie, s.f. 1. Înveliș calcaros sau silicios al unor moluște foraminifere etc. 2. Tipar metalic folosit la turnarea diferitelor piese de mașini etc.». Creionul zăbovește în aer; nu înțelege pe deplin. Mai citește odată ce a scris. Scutură din cap. Ceva nu
Oameni din Slobozia by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13544_a_14869]
-
iau forma, tiparul și lumina extazului pur: "îmi contemplam deodată aura anorexică:/ eram profeții grunge dumnezeii dezechilibrați ai orașului/ chipurile noastre, pe dig, unul în fața celuilalt/ străluminau aceeași eczemă// (...) atunci eu și Cosmin Badea am avut revelația/ auzeam dilatându-se cochilia melcului acvatic/ simțeam unduirea hidrei a giganticei lipitori vișinii/ perișorii de pe antenele moliei cum captează feromonul înțelepciunii". Am văzut, pe dig - continuă ironic autorul -, burțile totemice ale grăsanelor/ sub cremele hidratante, trupurile acelea ametafizice...", dar poezia, laolaltă cu experiența transfiguratoare
Nirvana by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10391_a_11716]
-
urmează așa: Mahina apartamentul mi-l zobește și se-ntinde/ Pînă ce tot Bucuresciul sub carcasă îl coprinde,/ Pînă carul i se-nalță pîn-la stelele dîn ceruri,/ Literi tari dă plumb să-mbracă în eternele eteruri/ Iar în bandă să-ncrustează cochilii dă cuasari./ Atomii mahinei crește ca cît stelele de mari./ Este însuși universul în de care locuim./ Un alt univers mai mare, gigantescul Elohim,/ Cu degeți schinteietoare dă comeți și supernove,/ Bate la mașina asta transfinite, șuie slove/ Pă cearceaful
Estimp by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10450_a_11775]
-
și gustă. b) Melci Au moliciuni de la-nceputul lumii Și o lentoare rece, vegetală. Când pipăie și gustă, deodată, Frunzișul îngălat în umezeală. Sunt primitivi. Și senzuali. Și-atât De-ncet, de voluptos, fără rușine, Golesc și-și umplu strâmtele cochilii De parcă-ar face dragoste cu sine. a) Din foc și din gheață Motto: „Ce păcat! Când voi fi destul de-nțeleaptă, Nu voi mai fi Destul de tânără!“ Se duce de-acum tinerețea și simți Că nu ai iubit îndeajuns. Pui mâna
Poeme Duble by Carolina Ilica () [Corola-journal/Imaginative/3809_a_5134]
-
pe foișor Insula cețoasă desprinsă verzuie Lent printre crengi plutind Salcîmi pufoși privirea mea galeșă Plecată în iarba cotropitoare Ce-mi udă pantofii de mătase cu flori Amintiri Peste umbra mea colorată roșu aprins Melc ce mă-nghite într-o cochilie spongioasă Mă ridică în aer Aura gîzelor din jurul capului meu Încărcat de aripi străvezii minuscule În oglindă pielea ta palidă și gura aprinsă Un fagure În urcare alerg pe un deal înfrunzit Pe sfîrșitul de vară În cer în ocean
Poezie by Ioana Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/4999_a_6324]
-
luminând aprinzând... Anume așa - luminează aprinde arde cuvânt după cuvânt fără a lăsa urme scrum de sens mai rarefiat mai dens încât nimeni nu știe ce a citit totuși un sfânt... HOKKU De pe frunza bambusului barza ciugulește melcul trosnindu-i cochilia-n clonțul dur. ...Dar nici chiar acesta nu e cel mai scurt poem despre moarte... DOR DE CASĂ Sankt-Petersburg. Neva sub gheață. Amintirile avangardei de acum o sută de ani, ale secolului de argint - argintată era până și sârma ghipată
Poezii by Leo Butnaru () [Corola-journal/Imaginative/6733_a_8058]
-
minionă cu păr nisipiu în spitalul copilăriei imprimându-și obrazul pe mânuțe bolnave și-apoi pe chipuri tot mai îndesate - se rostogolesc în oglindă ca bulgării peste vrafuri de renunțări și mâzgălituri în jurnale de naufragiu bulevarde ale duminicilor goale cochiliile urâtului ezitărilor mediocrității orașul le împachetează capetele în hârtia colorată a zilei căzute în propia utopie precum bomboanele de pe băț noaptea le linge o vreme amărăciunea roșie sau albastră doar ca să le scoată limba pictată din suflet dimineața următoare pentru
Poezie by Daniela Popa () [Corola-journal/Imaginative/7288_a_8613]
-
perioadă sângeroasă, zguduită de revolte și încercări periodice de eliberare, cum a fost revoluția din 1821. Satele de pescari din nordul împădurit al Eviei, între care și Limni, deschis ca un amfiteatru către golful de la poalele muntelui Kandili, cu plaja Cochilia și livada ei de măslini care găzduiește acum teatrul de vară, mai păstrează urmele acelor veacuri orientale. Datorită dificilei accesibilități dinspre continent (străbaterea munților cu serpentine care ne-au îngreunat și nouă drumul) aici era raiul piraților care bântuiau Egeea
Concert în livada cu măslini by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/12314_a_13639]
-
și este triplu campion olimpic la masaj pe ceafă" și poate executa chiar numere de circ cu pieptenul, foarfeca, briciul și sticluța de after-shave; nea Gică este și cel mai ,clandestin coafor din lume" realizînd noaptea cele mai complicate coafuri (,cochilii logaritmice/ în toate culorile curcubeului/ pagode sprijinindu-și visele unul de altul. Turnuri care își telescopează singurătatea ca un ochean") pentru soțiile de tenori și fotbaliști pe care tot el îi tunde și îi bărbierește ziua; confesor și prieten de
Nea Gică forever by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11514_a_12839]
-
trunchi de platan picînd de-a curmezișul șoselei după ce l-au tăiat, un arbore pierzîndu-și fructele. O viață care-și scutură, cu amînări de veche curtezană, gătelile cochete. În locul lor crește, din spinarea personajului, deodată cu cartea, un fel de cochilie în care poate, în sfîrșit, să se coacă. Să rabde și să iubească, nu cucoane pe jumătate pierdute, ci scene, colțuri de tablou pe care rama le taie la scară. Să scrie, apoi, cu cotul ridicat de pe masă, fără relief
Viața altuia by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11624_a_12949]
-
scoțând nasul prin ușa întredeschisă și încercând să prindă pulsul scării, blocului, țării. Făcând astfel dovada că e un bun cetățean, un ins adânc preocupat de problemele societății în care trăiește, el se va putea retrage, tiptil și satisfăcut, în cochilia artei sale. Ambele impulsuri, cel de prospectare a realului și de regresie de pe suprafața lui, pot fi observate în volumul de publicistică semnat de Mircea Cărtărescu. Pururi tânăr, înfășurat în pixeli merge în sens invers: începe cu o suită de
Ușa stacojie by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11697_a_13022]
-
de a fixa “Limitele interpretării”. Jocul text-metatext, poet-teoretician se construiește admirabil pe această idee, aflată permanent într-o aparentă contradictorialitate. Poetul știe multe despre rotirea necontenită a sorilor, a vieții și a gesturilor, despre repetabil și imuabil (“De sub morene, de sub cochilii/ s-au evaporat ghețarii, au plecat melcii,/ umbra abia de-și mai aduce aminte/ de creanga sub care a stat” - “Profesorul îmi mai spune”), dar ochiul teoreticianului veghează: “... iată, de mă opresc o clipă/ să mă uit spre începutul poemului
Elegiile materiei by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/13061_a_14386]
-
Ci numai aripi; Mă ții de mână Și abisul De ne trecut Rămâne zâmbet; Dacă acum, în întuneric, Vedem ca ziua De departe, Cât de năprasnic Va fi clarul Care ne-așteaptă După moarte? Lectura ca peisaj Vezi, scrisul e cochilia în care sună timpul, întinsă, biblioteca E-o plajă cu volume, Venite din adâncuri, Iar când citești o carte, Copertele deschise Sunt pânze de corăbii, Umflate de un suflu De dincolo de moarte; Ies din străfund epave, Pe literele-valuri, Care-ți
Poezie by Monica Pillat () [Corola-journal/Imaginative/9877_a_11202]
-
ginți se Învârteau Jur Împrejur, germani, iasigi, sarmați Călătorind cum Îi aduse vântul În zale de dușmani sau aliați, Dar Roma Însăși cu-al ei pas de fier Înainta Încet, fără zăbavă Dând foc la așezările rămase Pustii, ca o cochilie-n otavă Și focuri, focuri se-nălțau spre cer Incendiind imperial maidane, Ca-n urma lor să nu se-nfiripeze Capcane pentru oștile romane. METOPĂ V În haine lungi și Înfricoșătoare De mare preot, marele-mpărat Spre sacrificiul de purificare
Editura Destine Literare by Livia Neamțu Chiriacescu () [Corola-journal/Science/76_a_330]
-
Mă las În voia somnului, trișat de zefirul de miazăzi. Numai așa voi Înțelege alfabetul secret al muririi În doi și amânarul de iasca ai iubirii pierdute... Azi, mai mult decât ieri, mă recunosc Într-o frunză de dud, În cochilia melcului tandru, În tine sfiire cu ochi de peruzea... În rest, etrusce sfiiri și abanosul Împreunării sub lacrimi... SCRISOARE CĂTRE APOLLINAIRE „Et tu observes au lieu d'écrire ton conte en prose La cétoine qui dort dans le coeur de la
Dincolo de tăcere. In: Editura Destine Literare by Theodor Râpan () [Corola-journal/Science/76_a_335]
-
reușit bine ceea ce literatura de acum încearcă din nou: descrierea necrispată a unor stări obișnuite, cu o admirabilă egalitate de ton, capabilă însă a scoate din relatarea faptului divers virtuți de mare proză. Fiecare sub-roman, care împarte cu celelalte aceeași cochilie, este asemeni unei case de vacanță într-un alt colț de insulă. Atît de diferite, întîmplările țin, oricum, de aceeași viață, care se oferă, compensator, într-o mulțime de forme, probabil, echivalente, avînd aerul lejer al unor iubiri pe furiș
Case de vacanță by Simona Vasilache () [Corola-journal/Imaginative/12354_a_13679]
-
care tablourile sunt puse să-și vorbească ori de modul în care sunt ocrotite, prin parțiala ascundere ce le păstrează aura singurătății. "Aici", mi-a destăinuit George Țipoia, "picturile sunt fericite, chiar dacă nu le vede nimeni". Am privit din nou cochilia albă a spațiului în care ne aflam, curățenia spirituală a labirinticei chilii, apoi mi-am îndreptat ochii spre "fericitele" tablouri. Lucrările lui Alexandru Țipoia, puține la număr, cuprinzând trei portrete ale bunicii, câteva peisaje citadine, ulei și grafică (din București
Viața tablourilor by Monica Pillat () [Corola-journal/Imaginative/12427_a_13752]
-
iarbă Și neașteptata osteneală A brațelor Fiind prea mult, Ca pentru hoțul de cai Desfăcutul pripoanelor. Cu toată nerăbdarea lui, Răsuflarea tot se rupe - O tulpină fragedă. * Plângere - Sarea părăsindu-și muntele, Trupurile moi Scoase la iveală de incendiu, Din cochilii, Din crisalide Și din semințe (făpturi prea încete și prea mărunte pentru a-și găsi scăparea). Mă întreb, Din care rai au fost Izgonite Și pentru care trufii, Atât de resemnate, Muritoare? În ce căuș de palmă Li se liniștesc
Truda trupului frumos by Katia Fodor () [Corola-journal/Imaginative/13842_a_15167]
-
semănînd mai degrabă cu un om mort. Sînt zile confuze cînd nici premiantul clasei nu știe traducerea corectă: dacă intri sau ieși din somn... Corzi ...iar deschizînd burta protonului vei vedea palide filamente ce vibrează la adierea vidului conținut în cochilia vidului - corzi pieptănîndu-și pe zece dimensiuni rezonanța în spațiu într-o muzică resorbită ca o naștere ce se răzgîndește și se decide să-și trimită bastarzii în vînt solar spre implozia invizibilului întors în sine ca o mănușă - corzi de pe
Poezie by Dinu Flămând () [Corola-journal/Imaginative/14271_a_15596]
-
ochiul hipermetrop al liniștii din pământ afânat de rumoarea unui cântec tânjesc să ating cu porțelanul călcâiului pământul afânat de rumoarea unui cântec pentru pian și să joc șotronul percutând la infinit alveola unui mi bemol ca un nerv în cochilia dintelui cariat îmi place să-mi pipăie nervurile brațelor privirea mirilor zburători ai lui Chagall, acei flamboyanți roboți erotici polenizatori pe care mi-i culcă vântul în jurul gâtului în anotimpul albastru îmi place să simt globulele orange ale sunetului de
Poezii by Angela Furtună () [Corola-journal/Imaginative/14428_a_15753]