64 matches
-
Grupului Sinodal de Rezistență. Episcopul Nicolae Popoviciu al Oradiei este cel care avea să fie și el înlăturat mai tarziu, dar nu prin crimă, ci trimis cu domiciliu forțat. În schimb, din partea mitropolitului Nicolae Bălan al Ardealului se observă concesii colaboraționiste: După ce a renunțat să candideze pentru scaunul de patriarh, lăsând astfel locul liber pentru Justinian Marină, remarcam acum că a încurajat politică acestuia de cotropire a Bisericii Greco-Catolice unite cu Romă, că el a fost cel care s-a deplasat
NOI DOCUMENTE DESPRE GRUPUL SINODAL ROMÂN DE REZISTENŢĂ ÎMPOTRIVA COMUNISMULUI de CORNELIU LEU în ediţia nr. 1488 din 27 ianuarie 2015 by http://confluente.ro/corneliu_leu_1422320360.html [Corola-blog/BlogPost/359105_a_360434]
-
se cuvine amintit că un astfel de demers trebuie detașat de anumite șabloane. Se disting aici cel puțin trei direcții diferite, pe care ne vom feri a le urma exclusiv: 1. Cei ce consideră Biserica Ortodoxă Română total obedientă, chiar colaboraționistă cu regimul comunist, după modelul oficial al Bisericii Ortodoxe a Rusiei, (știut fiind că în Uniunea Sovietică a funcționat în paralel și o Biserică Ortodoxă „subterană”, clandestină) ; 2. Cei ce consideră Biserica Ortodoxă o martiră totală a comunismului, caz în
ANUL COMEMORATIV JUSTINIAN PATRIARHUL ŞI AL APĂRĂTORILOR ORTODOXIEI ÎN TIMPUL COMUNISMULUI” DESPRE RELAŢIILE STAT – BISERICĂ, ÎN PERIOADA COMUNISTĂ ŞI POSTCOMUNISTĂ. REFERINŢE, INDICII, de STELIAN GOM by http://confluente.ro/stelian_gombos_1484893616.html [Corola-blog/BlogPost/344372_a_345701]
-
condițiile armistițiului pentru eliminarea evreilor, a elementelor antifasciste și a altor disidenți conform directivei "Nacht und Nebel (Noapte și Ceață". Autoritățile germane sprijineau elementele colobaraționiste precum "Milice française", "Franc-Garde" și Service d'ordre légionnaire. În Franța au activat două partide colaboraționiste: Partidul Popular Francez (PPF) și Adunarea Națională Populară (RNP) cu fiecare cu 20.000 - 30.000 de membri. "Milice" a particpat împreună cu Gestapoul din Lyon condus de Klaus Barbie la arestarea membrilor rezistenție, a dizidenților și a evreilor urmată de
Administrația germană în Franța ocupată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/334000_a_335329]
-
Justiție) vizau peste 1600 km2 de pădure și teren agricol, inclusiv peisajul cultural Lednice-Valtice, protejat de UNESCO, și mai multe castele și palate. Liechtenstein a acordat azil politic pentru circa 500 de soldați ai Primei Armate Naționale Ruse (o forță colaboraționistă rusă aliată cu Wehrmachtul german) la sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial. Circa 200 de membri ai grupului s-au lăsat convinși să revină în URSS. Ei au plecat cu un tren către Viena și nu s-a mai
Liechtenstein () [Corola-website/Science/298119_a_299448]
-
de către autoritățile germane, dar a obținut ca statul român să predea Germaniei evreii de cetățenie germană prezenți în România, și ca ambasada română din Franța să se dezintereseze de evreii români din acea țară, care erau arestați de autoritățile franceze colaboraționiste și predați Germaniei (cazul Olgăi Bancic). În iulie 1942, ambasada română din Berlin, observând că evreii maghiari din Germania nu erau deportați, le afirmă Germanilor că România nu poate accepta un tratament diferit pentru evreii români. Simultan, la Lublin, în
Holocaustul în România () [Corola-website/Science/331501_a_332830]
-
în care se aflau mai multe castele și palate a familiei regale. Cetățenilor Liechtensteinului le era interzis, de asemenea, să intre în Cehoslovacia pe timpul Războiului Rece. Liechtenstein a oferit azil pentru aproximativ cinci sute de soldați din (o forță rusească colaboraționistă în Wehrmachtul german) la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial; acest fapt este comemorat de un de la orașul de graniță, Hinterschellenberg, și este marcat pe harta pentru turiști a țării. Actul de a oferi adăpost nu a fost o
Istoria Liechtensteinului () [Corola-website/Science/309219_a_310548]
-
apărarea Occidentului și a păcii europene", document care îi oferea lui Mussolini susținere publică în cel de-al doilea Război Abisinian. În timpul ocupației germane, Aymé lucrează la un film cu un regizor marxist și în același timp scrie la publicațiile colaboraționiste. A luat în derâdere Regimul nazist în 1939 și a fost acuzat în 1946 de a fi împărtășit convingerile inamicului. Marcel Aymé a refuzat Legiunea de Onoare în 1949. A fost invitat de Președintele Vincent Auriol la Palatul Elysée după
Marcel Aymé () [Corola-website/Science/316193_a_317522]
-
și o parte a coastei Dalmației. Wehrmachtul și ustașii au creat o linie fortificata în Srem care a rezistat de-a lungul întregii ierni 1944-1945. Pentru a creștere efectivele partizanilor, Tito a proclamat o amnistie generală pentru toți membrii forțelor colaboraționiste, care treceau de partea comuniștilor până pe 3 decembrie 1944. Pe 20 martie 1945, partizanii au lansat o ofensivă generală în sectorul Mostar-Višegrad-Drina. În condițiile în care partizanii controlau deja părți importante din regiunile rurale din Bosnia, Croația și Slovenia, partizanii
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
ocupate de partizani, iar generalul Alexander Löhr, comandantul „Grupului de armată E” a fost silit să semneze în aceeași zi capitularea forțelor de sub comanda lui la Topolšica, lângă Velenje, Slovenia. Lupta împotriva partizanilor iugoslavi a fost continuată numai de forțele colaboraționiste. În prima jumătate a lunii mai, partizanii iugosalavi au continuat să întâmpine rezistență din partea ustașilor, domobrancilor și a altor forțe colaboraționiste din Croația și Slovenia. Bătălia de la Poljana, ultima lupta a celui de-al doilea război mondial, s-a dat
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
forțelor de sub comanda lui la Topolšica, lângă Velenje, Slovenia. Lupta împotriva partizanilor iugoslavi a fost continuată numai de forțele colaboraționiste. În prima jumătate a lunii mai, partizanii iugosalavi au continuat să întâmpine rezistență din partea ustașilor, domobrancilor și a altor forțe colaboraționiste din Croația și Slovenia. Bătălia de la Poljana, ultima lupta a celui de-al doilea război mondial, s-a dat în zilele de 14 - 15 mai 1945, lângă Prevalje, Slovenia. Această luptă a fost purtată de partizanii iugoslavi împotriva unui grupări
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
privit Regimul de la Vichy foarte favorabil. Dar printre membrii organizațiilor de dreapta s-au aflat naționaliști care au ales să se angajeze în luptă împotriva ocupantului, în timp ce mulți alții s-au alăturat lui Pétain sau s-au implicat în acțiuni colaboraționiste. Astfel, colonelul La Rocque a fondat „réseau (rețeaua) Klan”, pe care a legat-o de „réseau Alibi”. În același timp, La Rocque era agent al serviciilor britanice de informații. George Loustaunau-Lacau și Mary-Madeleine Fourcade, vechi membrie ai organizației profasciste și
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
După ce în 1916 România a intrat în război de partea Antantei, la sfârșitul anul viitor sudul țării avea să fie ocupat de trupele Puterilor Centrale. Luca petrece mult timp în Bucureștiul ocupat de trupele germane implicându-se în treburile administrației colaboraționiste, formată din rândurile Partidul Conservator. În octombrie 1917, Luca a fost șef de cabinet pentru Virgil Arion, Ministrul Culturii. În jurnalele marelui om de stat Alexandru Marghiloman s-a consemnat că Luca Caragiale a fost plăcut de supraveghetorii germani care
Luca Caragiale () [Corola-website/Science/319900_a_321229]
-
la arestarea principalilor organizatori și participanți, misiunea lor n-a putut fi dusă la îndeplinire. În anul 1944 populația evreiască a fost supusă unor legiuiri rasiste înjositoare. Între 23 mai - 27 iunie 1944, a avut loc operațiunea întreprinsă de autoritățile colaboraționiste și unități de jandarmerie maghiare, de deportare a populației evreiești în lagărele de exterminare hitleriste, conform obligațiilor luate de guvernul pro-nazist al Ungariei față de planificatorii naziști germani ai genocidului. Circa 90% din evreii din Oradea au pierit în aceste lagăre
Oradea () [Corola-website/Science/296593_a_297922]
-
cantină socială, etc. Comunitatea evreiască orădeană a fost una din cele mai active, atât din punct de vedere comercial cât și cultural, din întreg Imperiul Austro-Ungar. În 1944 la cererea Germaniei hitleriste, care a invadat Ungaria aliată în martie, autoritățile colaboraționiste pro-naziste din Ungaria și din oraș au organizat în Oradea doua ghetouri: unul în care au fost înghesuiți 27 000 de evrei orădeni, iar al doilea, sub cerul liber, destinat adunării a 8000 de evrei din alte localități ardelene. 25
Oradea () [Corola-website/Science/296593_a_297922]
-
Inițial, cetnicii erau susținuți de guvernul regal exilat, precum și Aliați, însă imediat s-au axat pe combaterea partizanilor, în timp ce colaborau cu forțele ocupate către o extindere mai mare. Până la sfârșitul războiului, mișcarea cetnicilor se transformase într-o miliție sârbă naționalistă colaboraționista, complet dependența de puterile Axei, în timp ce grupurile de partizani din munți, conduși de comunistul Iosip Broz Tito și-au continuat războiul de gherilă cu succes enorm. Victoriile cele mai cunoscute împotriva forțelor ocupante au fost bătăliile de la Neretva și Sutjeska
Iugoslavia () [Corola-website/Science/299163_a_300492]
-
rămas un stat neutru, dar în conflict cu Franța Liberă. După ce britanicii au atacat și scufundat flota franceză de la Mers el Kébir și de la Dakar, Pétain a hotărât să colaboreze cu ocupantul nazist. Pétain a acceptat crearea unei forțe armate colaboraționiste „Milice française”, pusă sub comanda maiorului SS Joseph Darnand. Această forță pronazistă a desfășurat împreună cu forțele germane o campanie de represiune îndreptată împotriva Rezistenței ("maquis"). Pétain l-a numit pe Darnand secretar de stat al Ministerului ordinei ("Secrétaire d'Etat
Philippe Pétain () [Corola-website/Science/309933_a_311262]
-
în opinia lui V. Luca, - evident înainte de toate el reprezenta viziunea Moscovei - „o politică națională antipopulara de jefuire a minorităților naționale, de încălcare a drepturilor lor”. Viața „politică culturală” a românilor din Voievodina ar fi dirijata de „elemente legionare, fasciste, colaboraționiste”. Nominalizându-i, adaugă cu indignare comunistă: „Această bandă de trădători redactează foile titoiste Libertatea și Lumina care apar la Vârșeț. Asemenea tipi, în slujba clicii lui Tito, caută să înșele minoritatea națională română care geme sub jugul clicii fasciste de la
Despre „titoism”. Cu aplecare specială asupra prezenţei sale în presa Gorjului by Gheorghe Nichifor () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91558_a_93007]
-
lor pentru Întreținerea instituțiilor Comunității, așa cum au procedat aproape toți evreii Înstăriți din Iași atunci când au fost solicitați. Ultimatumul sovietic și părăsirea Basarabiei XE "Basarabiei" și a Bucovinei XE "Bucovinei" de Nord au lovit puternic Comunitatea, considerată trădătoare potențială și colaboraționistă În secret cu bolșevicii. Atacurile Împotriva evreilor erau și atunci evenimente zilnice. „Comunitatea, seismograful care Înregistra toate aceste nenorociri, trebuia să stea de veghe, cu diverse memorii, rapoarte, intervenții, audiențe, la diferite personalități de răspundere. În special, secțiunea asistenței sociale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2137_a_3462]
-
elitei basarabene după ocuparea Moldovei dintre Prut și Nistru de către URSS, în vara anului 1940. Pentru ideologii de la Kremlin, unul dintre obiectivele imediate în Basarabia a fost înlăturarea focarelor de „propagandă antisovietică“ și de „agitație naționalistă“, „elementele suspecte“, „contrarevoluționare și colaboraționiste“ intrând încă din primele zile ale prezenței sovietice în atenția organelor de propagandă și represiune. • În anii 1925-1927 a fost membru al Comitetului Regional din Moldova al PC(b) din Ucraina. • Născut în 1861 la Tiraspol. A absolvit Universitatea din
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
colectivă drept germanofili sau "colaboraționiști" de la oameni politici la ziariști sau de la oameni de afaceri la intelectuali de marcă poartă stigmatul unor atitudini, opțiuni și acțiuni greu comparabile cu cele ale Marthei Bibescu. Conchideam că prințesa Bibescu nu a fost "colaboraționistă". În context, observam că legăturile cu Kronprinz-ul sau cu diverși diplomați și militari ai blocului politico-militar austro-german, înainte și în timpul angajării României în conflictul mondial, nu au avut în calcul, într-un fel sau altul, o implicare în atingerea
by CONSTANTIN IORDAN [Corola-publishinghouse/Science/996_a_2504]
-
ales cea iugoslav... (28 000 uciși În Albania, dintr-o populație de 1 125 000 de locuitori; 1 700 000 uciși În Iugoslavia, din 16 000 000 de locuitori), nimeni nu a Încercat s... diferențieze decesele imputabile ocupanților și regimurilor colaboraționiste de cele ce trebuie puse pe seama luptelor fratricide dintre mișc...rile de rezistent..., indiferent c... aceste lupte au fost de tip tribal (de exemplu, dintre ustașii croați și sîrbi) ori de tip politic. Nici azi nu se poate realiza o
[Corola-publishinghouse/Science/2022_a_3347]
-
sau li s-a stabilit domiciliu obligatoriu; monseniorul Stanislau Traian Iovanelli, ieșit din arest În anul 1951, a decis să adopte linia de colaborare cu regimul, semnând condițiile impuse de Securitate, faptă ce i-a atras excomunicarea 42. Orientarea sa „colaboraționistă” a fost continuată de Francisc Augustin, dar amândoi ar putea fi incluși și În categoria preoților persecutați, Întrucât la Începutul regimului totalitar au trecut prin Închisorile comuniste 43. Dicționarul editat de INST identifica 165 de clerici romano-catolici Întemnițați, iar pr.
[Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
fel se întâmplă și în Albania, unde liderul comunist Enver Hodja extermină* celelalte grupuri de rezistenți pentru a-și adjudeca singur puterea, în octombrie 1944. în Grecia ocupată de italieni și de germani, războiul civil îi opune pe rezistenți puterii colaboraționiste. Dar în 1943, el izbucnește și în sânul Rezistenței, când șefii militari comuniști - kapetanios -, împotrivindu-se politicii de alianță a PC grec (PCG), îi atacă pe rezistenții naționaliști, monarhiști, democrați sau socialiști. Capitularea italienilor, în septembrie 1943, le permite „căpitanilor
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
unde populația este profund catolică, brațul de fier acționează intens, iar puterea comunistă este constrânsă, încă din 1956, să lase de la sine, autorizând, de pildă, crucifixele în sălile de clasă. Confruntate cu acest rezistențe, puterile comuniste încearcă să înființeze grupuri „colaboraționiste”, precum Pax în Polonia sau Biserica Reînnoirii în URSS. îN RDG, bisericile protestante sunt din plin infiltrate de Stasi, constituind totuși rarele locuri de autonomie față de regim. în China*, statul ia locul bisericii și pretinde să-i numească pe episcopi
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
loialistă nu poate decât să limiteze dezvoltarea forțelor comuniste. Faptul acesta este deosebit de evident în Polonia, unde Rezistența comunistă este foarte slabă în raport cu Rezistența naționalistă. Nu așa stau lucrurile, în schimb, în țările unde Rezistența se confruntă cu o putere colaboraționistă care posedă o legalitate/legitimitate deloc neglijabilă și unde aceasta refuză să restabilească puterea de dinainte de război, considerată responsabilă pentru dezastrul național - ca în Franța, Italia sau Grecia. Dacă, la scala continentului, Rezistența comunistă nu este cea mai numeroasă, ea
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]