342 matches
-
vertebrală dreaptă, a șchiopilor care se simt insultați de performanța celui ce aleargă sau face salturi în fața lor. Străvechiul, universalul reflex omenesc care-i opune pe estropiați indivizilor valizi translează și în lumea valorilor spirituale: "Știți care e visul scriitorului colaboraționist? Simplu! Acela ca toate personalitățile preeminente ale culturii universale să fi fost colaboraționiste. O aflăm fără surpriză, dar cu încîntare, de la aceeași voce, pornită pe panta unor confesiuni de nimeni cerute, dar înalt-edificatoare" (e avut în vedere directorul de tristă
Un spirit liber (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14676_a_16001]
-
avut în vedere directorul de tristă memorie al TVR, dl. Paul Everac). Modulația ironică prin care e ținut isonul impudicei pretenții depășește, desigur, limita momentului care o circumscrie, rezonînd din plin în actualitate: "Cine? Chiar toți artiștii să fi fost colaboraționiști? Nu toți, dar măcar cei mai mari. De la Aristotel (mentorul lui Alexandru cel Mare) și Ovidiu (lingușitor al lui Augustus), trecînd prin Shakespeare (adulator al reginei Elisabeta) ori Racine (omul de casă al Regelui-Soare), continuînd cu Goethe (ministru al prințului
Un spirit liber (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14676_a_16001]
-
Elisabeta) ori Racine (omul de casă al Regelui-Soare), continuînd cu Goethe (ministru al prințului Karl-August) ori Beethoven (cel cu cvartetele Razumowsky) și terminînd cu Richard Strauss (compozitor preferat al lui Hitler) ori Sartre (apologet al lui Stalin) - toată lumea bună defilează. Colaboraționiștii români s-ar găsi, prin urmare, în cea mai selectă companie; în același infern ar urma să supraviețuiască Ovidiu, Shakespeare, Racine, Goethe împreună cu Eugen Barbu ori Adrian Păunescu. "Colaboraționiști din toate țările (și din toate timpurile), uniți-vă!" - aceasta ar
Un spirit liber (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14676_a_16001]
-
lui Hitler) ori Sartre (apologet al lui Stalin) - toată lumea bună defilează. Colaboraționiștii români s-ar găsi, prin urmare, în cea mai selectă companie; în același infern ar urma să supraviețuiască Ovidiu, Shakespeare, Racine, Goethe împreună cu Eugen Barbu ori Adrian Păunescu. "Colaboraționiști din toate țările (și din toate timpurile), uniți-vă!" - aceasta ar fi esența apelului lansat prin Televiziune de o persoană direct interesată în problemă". Revenind la tonul serios, eseistul semnalizează "un mic incovenient" al "amabilei ficțiuni" care-i înghesuie pe
Un spirit liber (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14676_a_16001]
-
persoană direct interesată în problemă". Revenind la tonul serios, eseistul semnalizează "un mic incovenient" al "amabilei ficțiuni" care-i înghesuie pe marii creatori ai Europei laolaltă cu comuniștii dâmbovițeni și anume folosirea abuzivă a verbului a colabora: "În limbile europene, colaboraționistul e cel ce colaborează cu criminalii. Or, "colaborarea" (relativă!) cu Augustus, cu Regele-Soare ori cu prinții vienezi nu poate fi pusă în nici un caz pe același plan cu colaborările infamante, fie că ele s-au numit Hitler, Stalin ori Ceaușescu
Un spirit liber (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14676_a_16001]
-
în care C. Dobrogeanu-Gherea capătă și un bust într-un scuar central al Bucureștilor, răsplată de care n-au avut parte figuri mai ilustre ale trecutului românesc". Semnificativă e nota în josul aceleiași pagini, unde Gherea e pus în cumpănă cu... colaboraționistul Petru Groza: "Mai multe persoane au dat jos, în 1990, cu elan "revoluționar", bustul din strada Maria Rosetti, socotindu-l pe Gherea o figură caracteristică fostului regim comunist. Protestul energic al unui gherist fidel ziarului comunist "Scânteia", Z. Ornea, în
Un nou A.C. Cuza by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15347_a_16672]
-
monopolul deținut în anii celui mai negru proletcultism". Opinii, după cum vedem, demne de un A.C. Cuza. Atribuind colaboraționismul exclusiv unor evrei în calitatea lor de evrei, calitate incriminată ca atare, Mihai Ungheanu se silește astfel a-i disculpa implicit pe colaboraționiștii români. Ca și cum românii get-beget Mihai Beniuc, Petru Dumitriu, Eugen Barbu, Corneliu Vadim Tudor, Adrian Păunescu, Dumitru Popescu-Dumnezeu, Ion Dodu Bălan și - cu sau fără voia d-sale - dl. Mihai Ungheanu însuși n-ar fi fost tot atît de împovărați de
Un nou A.C. Cuza by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15394_a_16719]
-
propus drept țel examinarea autorilor ce au colaborat cu ocupantul nazist, unii nedîndu-se în lături a face parte din formații militare ori propagandistice progermane. Exemple arhicunoscute: Brasillach, Drieu de la Rochelle, Céline, Rabatet. Cu ce au fost aceștia mai vinovați decît colaboraționiștii noștri, sub egida "realismului socialist", scăldați în toate turpitudinile "socialismului real", atît de antinațional, atît de antiumanist? N-ar fi meritat și ei, opinează autorul Provocatorului, a fi condamnați la "nedemnitate națională"? În schimb, "noi am preferat continuitatea, tăcerea și
Intelectualul în istorie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14400_a_15725]
-
acuzat de plagiat - scriitorii care au slujit regimul comunist, au promovat "cultul personalității", au fost "poeți de curte" (ultimul sosit: Petru Dumitriu) sau agenți de influență de la "Centrele culturale" din străinătate". Așadar nici o grozăvie care să amenințe libertatea sau viața colaboraționiștilor, spre radicala deosebire de chipul în care comuniștii înțelegeau a se răfui cu adversarii lor! Pornind de la gîndul că ""Istoria literară a lipsei de memorie" ar putea fi înlocuită cu "istoria literară a memoriei" și a cinstirii celor care au
Intelectualul în istorie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14400_a_15725]
-
și de confruntările interioare, stângistul de ieri care nu s-a lepădat nici astăzi de ideile sale (ci poate doar de radicalismul unora dintre ele) trebuie să facă față "noii terori intelectuale" apărute în mass-media anilor nouăzeci și profesată împotriva "colaboraționiștilor" de numeroși intelectuali de bine, erijați, cu o poză marțială care ține loc de trecut, în judecători ai istoriei. S-ar putea crede, date fiind, în genere, circumstanțele de la noi ale unor astfel de calificări și de îndemnuri, că acestea
Lupta eruditului cu sub-înțelesurile by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/14459_a_15784]
-
stăpînul" fiind azi cel care e, asistăm la o caricatură a caricaturii". Nu încape îndoială că era comunistă asigură cel mai mare număr de "lingăi", le acordă acestora maxima extensie a gamei de manifestare. Abisul istoric atrage abisul lăuntric al colaboraționiștilor. La chemarea "vocii stăpînului" ideologic, aceștia sar cu promptitudine la gîtul scriitorilor ce nu acceptă înregimentarea: Reîncepe campania de presă împotriva noastră. În Săptămîna, Eugen Barbu cu "Mămica Lovinescu" și alte găselnițe de Ferentari. Îl atacă pe Caraion (interviul său
Un jurnal est-etic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14463_a_15788]
-
înregistra o sumă de șocuri, de zguduiri, în urma contactelor inevitabile cu cealaltă istorie, cu Istoria. Astfel, primul război mondial aduce refugiul, aduce morții pe front și răniții, un contingent impresionant de victime dintre scriitori, aduce, îndată după război, procesul scriitorilor "colaboraționiști" (Slavici, Arghezi), condamnați la o detenție totuși neefectuată până la capăt (cinci ani), grațiați în cele din urmă de Regele Ferdinand. Sunt apoi șocurile resimțite de S.S.R. de pe urma conflictelor interne, a luptelor dintre grupări, a violentelor atacuri din presă pornite nu
O istorie a S.S.R. by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/14496_a_15821]
-
Theodorescu a stat în genunchi, George Brătianu s-a sinucis fiindcă a fost obligat să-și mănînce propriile excremente, toți deținuții făceau culcări și broască, iară cei surprinși că vorbesc cu deținuții din alte celule mîncau bătăi". În același timp, colaboraționiștii au parte de premii, decorații, tiraje de masă, un regim de clasicizare. Una din ocupațiile lor e cea de-a figura la marile festivități ale regimului comunist, cot la cot cu "conducerea superioară de partid și de stat": "La 12
Mărturii nemijlocite (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14568_a_15893]
-
a deconspirării societății și ea reprezintă, ca să zic așa, punctul de vedere oficial al poporului român. Iar oricine se opune acestei legi nu conotează tagma docilă a boului, cum se lăuda un domn de la CNSAS, ci aceea, tot docilă, a colaboraționistului criminal. Felul macabru în care se încearcă anihilarea CNSAS (acesta fiind scopul nemărturisit, dar ferm, al actualei puteri) demonstrează că România, departe de a trăi în mitologie, așa cum visează dl. Geoană, trăiește în mizerie morală. E șocant să observi cum
În N.A.T.O. se intră pe ușa din spate a Olimpului by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14587_a_15912]
-
ci și pe scriitori, ca oameni. Ba chiar această a doua perspectivă s-a dovedit mai atractivă. Nu felul în care recitim Nicoară Potcoavă, Moromeții ori Scrinul negru a părut interesant, ci culpele de natură morală ale autorilor lor, considerați colaboraționiști sau compromiși. E ușor de constatat acest fapt: nu cunosc decît rarisime revizuiri estetice (și sistematice) ale operelor publicate sub comunism; procese morale intentate ocazional colaboraționiștilor, reali ori presupuși, au fost în schimb nenumărate. Așa se explică polarizarea produsă în
Revizuirile critice by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14268_a_15593]
-
Scrinul negru a părut interesant, ci culpele de natură morală ale autorilor lor, considerați colaboraționiști sau compromiși. E ușor de constatat acest fapt: nu cunosc decît rarisime revizuiri estetice (și sistematice) ale operelor publicate sub comunism; procese morale intentate ocazional colaboraționiștilor, reali ori presupuși, au fost în schimb nenumărate. Așa se explică polarizarea produsă în rîndul criticilor: nu convingerea că literatura anilor de comunism trebuie recitită la fel ori diferit i-a despărțit, ci condiționarea acestei noi lecturi de atitudinile politice
Revizuirile critice by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14268_a_15593]
-
un fond religios, care fusese permanent, ascuns chiar față de propria-i conștiință în etapa mobilizării plină de elan pentru o cauză revoluționară”. Mai exact, pentru comunism. La Berlin, unde se mutase în anii din urmă, paradoxal, prozatorul său favorit era colaboraționistul Céline, condamnat și apoi amnistiat, și se pasiona de Jurnalul lui Goebbels. Deși îi recunoaște meritele, S. Damian îl sancționează cu severitate pe Croh. pentru atitudinea lui ambivalentă, sinuoasă, acomodantă, ca expresie a lașității pe care autorul cărții și-o
Un analist și un evocator: S. Damian by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/13595_a_14920]
-
intențiile cărții o "reabilitare" a protagonistului, căci aceste opțiuni politice sunt probate de documente și fapte, însă imaginea finală este, totuși, una cu mult mai exactă și nuanțată decât cea vehiculată de mediul intelectual parizian din perioada masivelor epurări ale "colaboraționiștilor", după ultimul război mondial; iar etapa românească a biografiei sale oferă o bună ocazie, bine exploatată, de a reanaliza, prin intermediul unui caz specific, "ideologia și politica vichyste" și cum ne spune autorul în paginile introductive "un exemplu al prieteniei franco-române
Paul Morand și România by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/13854_a_15179]
-
Brâncuși publicat la moartea sculptorului în 1957, altul despre Grigore Gafencu, căruia îi admiră spiritul, reproșându-i însă opoziția față de germani, după cum nu apreciază nici iluziile legate de Aliați ale Regelui Mihai sau ale Monseniorului Ghica. Corespondența cu un alt "colaboraționist", Jacques Chardonne, prieten apropiat, face frecvente trimiteri la lumea românească, de pildă la scriitori precum C.V. Gheorghiu, Martha Bibescu, Ionesco sau Vintilă Horia, sau la emigranții români din Elveția, despre care nu are cea mai bună părere. Rămâne, pe de
Paul Morand și România by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/13854_a_15179]
-
a unor ziariști francezi (Mihnea Berindei se ocupa de instruirea acestora). Pentru a nu deveni suspecți în ochii autorităților ei trebuiau să contacteze pe lîngă scriitorii „buni" (termenul are aici doar conotații morale), Manolescu, Pleșu, Dinescu, Liiceanu și scriitori „răi", colaboraționiști, Adrian Păunescu, Eugen Barbu, Dinu Săraru. La întoarcere, acești jurnaliști occidentali trebuiau să scoată din țară cît mai multe fotografii, filme, manuscrise ale dizidenților, probe ale terorii din România. O dată întorși realizau materiale incendiare pentru media și marile agenții de
Lecția de demnitate by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13950_a_15275]
-
vor să-și facă o revenire spectaculoasă în politică cerînd autonomie teritorială, pentru a obține o reacție de respingere din partea autorităților de la București, astfel încît să se poată declara victimizați ai cauzei maghiarimii și să-i lase în poziția de colaboraționiști cu Puterea de la București pe conducătorii UDMR. Lipsit de încrederea Budapestei, care îl ține la distanță în ultimii ani, pastorul Tökes se pare că își închipuie că de Paștele din 2003 ar putea obține același succes de masă ca în
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13970_a_15295]
-
caz l-a constituit perioada războiului în care a fost atașat cultural pe lîngă guvernul de la Vichy. În primul rînd Marie-Ionesco protestează, pe bună dreptate împotriva sintagmei "les années vichyssoises" utilizată de Alexandra Laignel-Lavastine, "vichyssois" fiind un termen aplicat îndeobște colaboraționiștilor. Or, precizează fiica dramaturgului, "La Vichy, Eugène Ionesco a făcut parte din serviciile culturale ale unei legații stabilite acolo ca toate reprezentanțele țărilor străine prietene, dușmane sau neutre între 1940 și 1944" ( p. 109). Interesant este modul în care a
Ionesco după Ionesco by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13978_a_15303]
-
sîntem curioși să știm dacă paradigma este comună tuturor tranzițiilor care au succedat fostelor dictaturi. Mai ales că umblă vorba că un astfel de poet de curte l-a dat în judecată pe un ziarist care, în loc să-l facă lingău, colaboraționist, zelator sau în alt fel, l-a făcut poet de curte. Ce imprudență! În același număr, două remarcabile analize ale situației din Irakul de după Saddam semnate de dnii Alexandru Lăzescu și Traian Ungureanu. Articolul celui din urmă vine și cu
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13998_a_15323]
-
să mă duc la catedră și să spun, domnule profesor, haideți să discutăm despre estetica lui Kant, și lucrul acesta să pară absolut firesc. M.C.: Vreau să spun că lucrurile se vedeau altfel în emigrația română. Vianu era considerat un colaboraționist, un intelectual care își renegase complet trecutul, cînd, de fapt, trecutul lui intelectual revenea în toate cursurile lui sau în discuții personale, cum am avut cu el, atîtea. Eu cred că, dacă avem o datorie pentru cineva, trebuie s-o
CULTURĂ SUBTERANĂ, CULTURĂ OFICIALĂ by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/12799_a_14124]
-
alimente, întreruperea curentului, căldurii, apei, demolările tot mai ,sistematice"), cu atât solidaritatea microgrupului se întărește, pe deasupra inerentelor diferențe dintre generații. ,Cititori" grăbiți și neatenți ai acestei cărți au speculat grațios pe marginea unui așa-zis conflict generaționist, cu contestarea părinților ,colaboraționiști" și alte gesticulații de puritate juvenilă. Nici vorbă de așa ceva. Ca o formă de ironie la adresa unei asemenea lecturi, în cheie previzibilă, Paul Cernat, Ion Manolescu, Angelo Mitchievici și Ioan Stanomir, adică toți autorii volumului de față, se află în
Decrețeii (I) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11518_a_12843]