34 matches
-
Acasa > Strofe > Atasament > DOAR UMBRE RECI (ODĂ UITĂRII) Autor: Pușa Lia Popan Publicat în: Ediția nr. 1836 din 10 ianuarie 2016 Toate Articolele Autorului Și umbra-ți s-a acoperit cu colb Și colbăită-i amintirea, Povestea-i veche, fără vreun imbold, I s-a pierdut de mult menirea. Pe valuri rătăcesc cuvinte, Alunecând să se ascundă de-orizont, Dar vorba ta nu mă mai minte, Spre soare-apune a plecat de tot. Cu umbre
DOAR UMBRE RECI (ODĂ UITĂRII) de PUȘA LIA POPAN în ediţia nr. 1836 din 10 ianuarie 2016 by http://confluente.ro/pusa_lia_popan_1452450053.html [Corola-blog/BlogPost/369648_a_370977]
-
peste dealul acela din față e satul despre care a întrebat. Nu e departe, nu sunt decât vreo trei kilometri" zise el. Trei kilometri în limbajul localnicilor, însemnau de fapt cam 5, dacă nu mai mult. Apoi parcurse un drum colbăit, printre lanuri de porumb și floarea soarelui, cu liziere de salcâmi și gârneață. Simona privea întinderile în care toamna nu intrase cu toate ambarcațiunile sale. În dimineța aceea, o brumă subțire acoperise ierburile, argintându-le cu o peliculă de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
unui popor. Integrarea Scripturii și a Crezului în Liturghia Bisericii confirmă natura mai degrabă sacramentală a acestor doi mari piloni ai Revelației. Fiind absorbite și transformate de orientarea doxologică a cultului, nici Scripturile, nici Crezul nu pot rămâne niște texte colbăite, așteptând pe rafturile bibliotecilor ca un interpret deștept să le descopere noima. Rostirea Crezului plasează Numele lui Hristos - „mai presus de orice nume” (Flp. 2,9) - în cazul vocativ, iar nu acuzativ sau nominativ. Cu greu poate fi trasată limita
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
bogdaproste de suflet." * O lungă paranteză: după moartea lui moș Toader (1992), muzeul a fost închis. Deși pe frontispiciu se mai poate citi MUZEU, nimeni n-a mai călcat pragul casei din 1992. Adică, de 16 ani! Totu-i părăginit, colbăit, descompletat, vândut (!?). Adevărat, din pricina inundațiilor crâncene din anii trecuți, comuna a avut (și încă are) alte griji și priorități. Cu toate astea, din câte am înțeles după o discuție la Primărie și la Școală, ar exista interes pentru redeschiderea muzeului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
în altă viață, în alte vremuri, în altă lume.” Altă dată, cine mai știe pe unde ajungeați: pe la Ciric, Aroneanu, Nicolina, Galata ori pe la Crâșma „Trei Salcâmi”, din gura Tătărașului. Când vă venea chef de o cale mai lungă și colbăită, ajungeați și pe la Crâșma „La Doi Peri” a lui Gheorghe Calistru, de pe moșia Nebuna, cum se chema atunci locul Hlincii. Pe deasupra, s-a nimerit să vă introlocați doi oameni cu glasuri frumoase. Dumneata erai om de la strană, iar Eminescu nu
Un humuleștean la Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1273_a_1920]
-
lungesc vorba, fiindcă - știu bine - că abia aștepți să poposim - chiar și imaginar - la renumitul Han Trei Sarmale. Și pentru ca frântura de timp pe care o vom petrece acolo să fie cât mai plăcută, să încercăm a scotoci prin timpul colbăit, așezat aici mai mult în chip de legendă decât ca documente. Îți mai amintești, cred, de prima noastră vizită aici. Era o zi de primăvară, cu ochi de toporași și obraji ca floarea de cais. Era o zi care își
Iaşii dealurilor albastre by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1211_a_1919]
-
Topârceanu devenise atât de moldovean încât în conferința „Cum am devenit ieșean”, din 1935, a folosit cu dezinvoltură cuvântul „colb”. M-am bucurat nu numai pentru că ți-ai adus aminte de dragul Topârceanu, ci și pentru că mi-ai amintit cât de colbăiți și arși de soare am ajuns acasă după ce o întreagă zi de vară am bătut drumurile Poenilor. Dar ce ne păsa nouă? Eram fericiți! Am speranța că te vor bucura noutățile pe care le vei afla astăzi. Îți mai amintești
Iaşii dealurilor albastre by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1211_a_1919]
-
te-am găsit sănătos! Bine-ați venit sănătoși!... Ce căutați voi, ștrengarilor, aici al vremea asta? răspunse Manolucă, care se uită îngrijat la noi numărându-ne din ochi. Ce căutăm? Apoi nu vezi, adause Vasile, că venim de la vânat, asudați, colbăiți 143, osteniți și mai cu seamă flămânzi ca vai de noi. Căutăm să punem ceva colè144, arătă el bătându-se cu palma peste pântece, că ni s-a pus soarele drept inimă. Da, ce să vă dau acum în grabă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
viguros-caricaturale: Se coceau pe vatra sură două turte în cenușă,/ Un papuc e într-o grindă, celălalt e după ușă,/ Prin gunoi se primblă iute legănată o rățușcă/ Și pe-un țol orăcăește un cucoș închis în cușcă;/ Hârâe-n colț colbăită noduros râșnița veche,/ În cotlon toarce motanul pieptănându-și o ureche;/ Sub icoana afumată unui sfânt cu comănac/ Arde-n candelă-o lumină cât un sâmbure de mac147. La fel sunt creionate amănunte din decorul pe care și-l alcătuiseră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
contrapondere cu iubirea. El este în stare să lase totul, întocmai ca Hyperion, pentru iubirea care-i arde ființa. Eram zdrobit de fericirea mea260spune vocea adolescentului în același roman, iar miezul declarației este esența trăirilor sale: Poesis, am uitat cărțile colbăite, știința și poezia, idealele uneia și-a alteia, de când ai apărut tu înaintea mea. Nu știi, nu poți ști cât te iubesc. Tot ce e frumos azi pentru mine, azi se-ntrunește-n tine: floare și pasăre, primăvară și basm
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
lăsă cu desăvârșire la pământ, și noi rămaserăm după el. - De când te-am văzut, urmai, apucîndu-i mâna, ochii mei au orbit de lumina ta și inima mea s-a-nchis pentru toată lumea din cauza amorului pentru tine. Poesis, am uitat cărțile colbăite, știința și poezia, idealele uneia și-a alteia, de când ai apărut tu înaintea mea. Nu știi, nu poți ști cât te iubesc. Tot ce e frumos azi pentru mine, azi se-ntrunește-n tine: floare și pasăre, primăvară și basm
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
acelei havre se strecura încet, c-un sac în spinare, un evreu tânăr. Trecuse miază-noapte. Luna poleia pietrișul uliței ce-l puteai număra, și umbra evreului, lipită pe păreți, îl urma parecă... într-o căsuță mică se vedea pin fereasta colbăită și afumată arzând un muc. El s-apropie și bătu încet. Un bătrân cu barba sură și lungă apăru în prag. Erau Ruben și Levy. - Le-ai adus, zise el încet, și ce face Hagar a mea, ginere? zise el
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și făcute de el a reușit să cucerească pe cei din jur, a așezat ulcica pe masă și apoi a reluat șirul poveștii... Spuneam, mi se pare, că nepotul acela - Costică - umblând prin podul fostei crâșme, a găsit o lădiță colbăită și scorojită de să-i plângi de milă. S-a uitat la ea întâi ca la o arătare, apoi, împins de curiozitate, a deschis-o. Și... minune!... Printre tot felul de hârțoage, a găsit un caiet cam flendurit în care
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
Doar doamna cu coasa de m-ar uita... Asta da uitare! În timp ce spunea acestea, Pâcu cotrobăia prin chimir... Dacă umblă după hornoaică și după iarba dracului, aista-i semn bun. Poate i se mai agață de dește și o poveste colbăită, uitată prin fundul chimirului de cine știe când - l-a zădărât moș Dumitru. Măi Dumitre. Îi fi îmbătrânit tu, dar mirosul ți-o rămas încă bun. Află că aici în cotlonul ista de chimir am o poveste veche-veche... Nu știu cât îi
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
prin nouri negri... iar umbrele acelor nori aruncate pe zăpadă părând a fi umbrele străbunilor. Apoi să las perdeua-n jos și, la lumina focului, să citesc povești bătrâne și să-mi adorm mintea mea de copil nebun cu istoriile cronicelor colbăite ale tată-meu... Vezi tu... acea viață mi-ar plăcea... Aceste visuri cari fierb în capul meu cel mic... le poate cugeta o femeie... un înger, ba! De-aceea eu vreau să fiu mai bine o copilă nebună, visătoare, de
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
Bubuiturile au devenit din ce În ce mai șterse; s-au pierdut Încolo, spre Răsărit. Oamenii vorbesc mereu de Nistru, Nistru. Nistru. Stau În calidor. Cu, la picioare, Osman. Aștept. Aștept să vină tata - mâne, dacă nu azi; aștept să se-ntoarcă mama - ostenită, colbăită, cu pleoapele Înroșite, respirând numai pe gură și În lături și târând basmaua. Știu de unde vine, știu ce-a făcut, doar adineauri am venit și eu, peste grădini, dar mă prefac că sunt de-o viață-ntreagă, cuminte, În calidor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
ca un cărbune de foc încins. Au străbătut prin vreme și prin lume până au ajuns aici unde suntem cu toții astăzi, dar nu și-au uitat zestrea de suflet. - Viața noastră este agățată de soare, de verdele luncilor, de drumurile colbăite, fără capăt, de dealuri și văi, încălzită de cântecul strecurat prin site de jale și de nădejdi. Oricâte necazuri s-au abătut peste șatre, niciodată nu am îngenuncheat sub stele, fiindcă mândria noastră e mai înaltă decât Cerul. - Eu știu
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
or plăti ei chirie acum? Apoi ce ți-i Tanda ce ți-i Manda? Cei doi chiriași vor plăti acum chirie „preosfinții sale părintele patriiarhul de Ierusalim” și gata! Amuzat de spusele bătrânului cu ton hazliu, călcam leneș pe ulița colbăită, cu privirea zburătăcită dintr-un loc în altul. Multe lucruri mi se părea că se repetă necontenit; negustori strigându-și marfa, harabale doldora de marfă, trăsuri cu cai focoși, călăreți de tot soiul și târgoveți grăbind fiecare la treaba lui
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
răspândi vestea că au venit oaspeți din rândul muncitorilor petroliști, care-i vor ajuta pe goldăneșteni să-și croiască o viață nouă. Găzarii, având creier îngust sub șepcile tuflite strâmb și pasiunea evidentă pentru sacrilegiu, porniră, în cohorte, pe ulițele colbăite, chicotind ca hienele și dând buzna prin curțile celor mai refractari din Goldana (numiții înapoiați și reacționari), fiindcă nu se încumetau să procedeze, precum vestitul moș Mardare din baladă. Oaspeții, după ce dădeau pe gât, dimineața, o strașnică înghițitură de vinars
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
în plus. Ceva ce știrbea din măreția ei. Dar ce? În clipa următoare, mi-am dat seama. Sala era plină doldora de manuscrise domnești îngălbenite de vreme. După ce am ocolit sala, m-am apucat să răscolesc pergamentele...” Doamne, cât de colbăite sunt!” În timp ce mă uitam la priveliștea din fața mea, auzeam parcă îndemnul țigăncii: „S-o iei încetișor, însă, conașule, că altfel pagubă mare ai să ai.” Aceste vorbe ale țigăncii m-au pus pe gânduri și m-au făcut să devin
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
Moldovei să nu strice a noastră danie, ci mai vârtos s-o întărească sfintei mănăstiri.” Timpul însă și-a spus cuvântul, și peste ruinele mănăstirii La Greci s-a așternut colbul și uitarea... După un timp, tândălesc la alt pergament colbăit, încercând să-i dau de capăt: „Theofan mitropolit al Sucevei. Scriem și dăm de știre că însumi,...am dat sfintei rugi Galata,...niște chilii pe care le-am făcut eu lângă mănăstire și cu locul pe care l-am curățit
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
și preoți dacă înalt preasfințitul mitropolit știa atâta încât să poată scrie acest act... așa cum l-a scris...Concluzia nu este prea îmbucurătoare, dar adevărul este că totuși așa - învățând puțin câte puțin - am supraviețuit... Răscolesc mai departe printre manuscrisele colbăite și constat că vremea blândului voievod Petru Șchiopu s-a sfârșit și mă tem că trebuie sămi iau rămas bun și de la ajutorul neprețuit al bătrânului călugăr. Din această desnădejde, însă, m-a scos tot glasul limpede și sfătos al
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
știu este că după un timp mă aflam...în sala tronului din palatul voievodal și că actele domnești se găseau la fel cum le-am lăsat noaptea trecută; cele citite într-o parte, celelalte ședeau cuminți pe rafturi în vrafuri colbăite...Am făcut câțiva pași spre masă, fără sfială. Mă simțeam ca acasă. Obișnuindu-mă cu lumina puțină de acolo, m-am așezat pe scăunelul știut și am început să răscolesc, privind din când în când spre ușă. De ce? Nu-mi
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
tot, dar „casile” s-au vândut cu două sute cincizeci de lei. Dar, mai important e faptul că aceste case sunt în picioare și astăzi, părinte. Bătrânul mi-a dovedit de multe ori că el cam știe cuprinsul hârțoagelor de pe rafturile colbăite. Așa s-a întâmplat și de această dată: „Multe am întâlnit noi prin atâtea acte citite, dar de data asta eu am în mână unul deosebit. Despre ce se poate vorbi într un act, de poate fi atât de deosebit
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
minate, iar zidurile, escaladate. Iusuf s-a luptat ca un leu, până a fost rănit și prins. Fu condus În preajma sultanului, curios să cunoască de aproape sursa necazurilor sale. Cel care se Înfățișează Înaintea lui e un omuleț uscat, bărbos, colbăit. Merge drept, cu capul ridicat, Între doi coloși care-l țin cu putere de brațe. În ceea ce-l privește, Alp Arslan stă așezat pe un podium de lemn acoperit cu perne. Cei doi bărbați se măsoară Îndelung din priviri, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]