4 matches
-
individuale. Am putea, așadar, luînd în considerație și circumscrierea principalelor opere de deschidere tragică într-un perimetru cronologic relativ restrîns, să apreciem preocuparea stăruitoare a lui Caragiale pentru sindromul spaimei ca fenomen lateral în ansamblul unei opere dominată de optimismul comicității clasice? În cele ce urmează am dori să demonstrăm, că, dimpotrivă, în comedii ca și în prozele comice obsesiile primejdiilor ruinătoare, actele dictate de frică și, în ansamblu, persistența umbrelor spaimei operează intens în fibrilațiile interioare ale situațiilor. Poate că
Caragiale și sindromul spaimei by V. Mîndra () [Corola-journal/Imaginative/15271_a_16596]
-
milanezii» ori, dimpotrivă, reușesc să parvină la o «pricepere mai adîncă, mult mai înalt și mai apropiată de adevăr»3.(Decameron III concluzia 18). Pentru nuvela tinerei Alatiel au fost vărsate clasicele fluvii de cerneală. Cesare Segre i-a ilustrat «comicitatea structurală», asigurată de aluziile intertextuale și de calambururi, dar nu au lipsit cititori (Giancarlo Mazzacurati, de exemplu) care au perceput firele fine, tragice, subîntinse relatării aventurilor frumoasei sarazine. Or, direcția tragică, tocmai ea, este cea care ne împinge spre reflecțiile
Lucia Battaglia Ricci Pentru o nouă abordare a Decameronului by Doina Condrea Derer () [Corola-journal/Journalistic/3125_a_4450]
-
Cioculescu, Șerban, Caragialiana, Editura Albatros, București, 2003, pag. 175) Prin unirea numelor Rică și Venturiano, observă în continuare Ibrăileanu, Caragiale obține un efect comic. Întradevăr, alăturarea unui diminutiv mahalagesc cu un nume patronimic, cu un iz italienesc sau fanariot, stârnește comicitate prin contrastul dintre aspectele etice și sociale. După douăzeci și cinci de ani, parvenitul va semna Andrei Venturianu. La fel, într-o notă semnată de Emil Gârleanu („Falanga literară și artistică“, vol I, 1910, nr. 8, 28 februarie), cu titlul și personajele
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
nu critică ideea de republică, ci degenerarea principiilor pașoptiste în epoca dominației monstruoasei coaliții. Caragiale evidențiază contrastul între ceea ce sunt exponenții epocii sale și ceea ce pretind că sunt. De aici se naște ridicolul cu care i-a imortalizat marele scriitor. Comicitatea eroilor caragialieni nu anulează ființa lor, fiindcă ei fac parte dintr-o epocă profund realistă, iar calitatea comică nu este decât un înveliș al lor. Ridicolul personajelor caragialiene subliniază elementul odios din ele. O scrisoare pierdută este apreciată de N.
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]