84 matches
-
a fost menită noua știință a istoriei comparate a literaturii române să devină știință ajutătoare a istoriei literaturii române. Înrudirea primordială a literaturilor nu este întemeiată decât pe cea ce este general omenesc, pe ceea ce este universal. Ca precursori ai comparatisticii îi considerăm pe Herder și Goethe, iar la noi pe Eminescu și Maiorescu. Iar mai târziu Adrian Marino. Trebuie reținut că o istorie comparativă a literaturii române nu poate avea cu adevărat un sens decât dacă este considerată în funcție de istoria
ISTORIA LITERATURII COMPARATE PARTE INTEGRANTĂ A ISTORIEI LITERATURII ROMÂNE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 1085 din 20 decembrie 2013 by http://confluente.ro/Al_florin_tene_istoria_lite_al_florin_tene_1387490533.html [Corola-blog/BlogPost/353180_a_354509]
-
Trebuie reținut că o istorie comparativă a literaturii române nu poate avea cu adevărat un sens decât dacă este considerată în funcție de istoria literaturii române.Misiunea ei ar fi complet îndeplinită atunci când istoria literaturii noastre și-ar însuși procedeele și cunoștiințele comparatisticii.Metoda comparatistă ar trebui să fie folosită și în studiul literaturii române. Gardul despărțitor dintre cele două ramuri trebuie exclus, fiindcă teoria literaturii comparate nu reprezintă trecerea la o nouă metodă, ci prezentarea mai amplă a fenomenelor tratate până acum
ISTORIA LITERATURII COMPARATE PARTE INTEGRANTĂ A ISTORIEI LITERATURII ROMÂNE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 1085 din 20 decembrie 2013 by http://confluente.ro/Al_florin_tene_istoria_lite_al_florin_tene_1387490533.html [Corola-blog/BlogPost/353180_a_354509]
-
a fost menită noua știință a istoriei comparate a literaturii române să devină știință ajutătoare a istoriei literaturii române. Înrudirea primordială a literaturilor nu este întemeiată decât pe cea ce este general omenesc, pe ceea ce este universal. Ca precursori ai comparatisticii îi considerăm pe Herder și Goethe, iar la noi pe Eminescu și Maiorescu. Iar mai târziu Adrian Marino. Trebuie reținut că o istorie comparativă a literaturii române nu poate avea cu adevărat un sens decât dacă este considerată în funcție de istoria
ISTORIA LITERATURII COMPARATE PARTE INTEGRANTĂ A ISTORIEI LITERATURII ROMÂNE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 1082 din 17 decembrie 2013 by http://confluente.ro/Istoria_literaturii_comparate_al_florin_tene_1387284736.html [Corola-blog/BlogPost/363340_a_364669]
-
Trebuie reținut că o istorie comparativă a literaturii române nu poate avea cu adevărat un sens decât dacă este considerată în funcție de istoria literaturii române.Misiunea ei ar fi complet îndeplinită atunci când istoria literaturii noastre și-ar însuși procedeele și cunoștiințele comparatisticii.Metoda comparatistă ar trebui să fie folosită și în studiul literaturii române. Gardul despărțitor dintre cele două ramuri trebuie exclus, fiindcă teoria literaturii comparate nu reprezintă trecerea la o nouă metodă, ci prezentarea mai amplă a fenomenelor tratate până acum
ISTORIA LITERATURII COMPARATE PARTE INTEGRANTĂ A ISTORIEI LITERATURII ROMÂNE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 1082 din 17 decembrie 2013 by http://confluente.ro/Istoria_literaturii_comparate_al_florin_tene_1387284736.html [Corola-blog/BlogPost/363340_a_364669]
-
de Editură Sansoni din Florența, În anul 1927 se datorează lui Ramiro Ortiz (1879 1947), fost profesor de limbă și literatura italiană la Universitatea din București, Facultatea de Litere și Filozofie, si critic literar, cu numeroase studii de italienistica și comparatistica. A fost mentorul lui George Călinescu, având o foarte mare Înrâurire asupra tânărului critic român. Ortiz, În 1934, a fost primit membru de onoare al Academiei Române. Au urmat mai multe traduceri din Eminescu. Mariano Baffi apreciază În mod deosebit culegerea
Editura Destine Literare by Ioan Barbu () [Corola-journal/Journalistic/75_a_298]
-
și al Elisabetei (n. Tenea). Diplomat de carieră (1966-1999); a trecut prin concurs toate treptele diplomatice. A fost Director în Ministerul Afacerilor Externe. A publicat în presa românească și străină peste 500 de contribuții din domeniul literaturii universale, istoriei artei, comparatisticii literare, istoriei relațiilor româno-polone receptarea culturii române în străinătate, precum și din sfera relațiilor diplomatice și economice, unele cuprinse în volumele de eseuri: Diplomație, Politica, Cultura, Istorie, Spiritualitate. A publicat aproape 60 de volume, printre care antologii de poezie poloneză și
Nicolae Mareș () [Corola-website/Science/334612_a_335941]
-
a Relații din MAE; 1967-71 - Atașat cultural la Ambasada României la Varșovia; 1966-67 - Referent Relații la Direcția Culturală din Ministerul Afacerilor Externe. 1963-2007 - A publicat în presa românească și străină peste 400 de contribuții din domeniul literaturii universale, istoriei artei, comparatisticii literare, istoriei relațiilor româno-polone, receptarea culturii române în străinătate, precum și din sfera relațiilor diplomatice și economice. Principalele publicații în care au apărut aceste contribuții: Steaua, România Literară, Luceafărul, Cronică, Tribuna, Orizont, Ateneu, Argeș, Convorbiri literare, Flacăra, Vatra, Familia, Evenimentul, Romanian
Nicolae Mareș () [Corola-website/Science/334612_a_335941]
-
Federală. Între 1973 și 1980 întemeiază, redactează și conduce prima revistă de studii literare în limbi străine de largă circulație, "Cahiers roumains d'etudes literaires". În 1985 obține Premiul Herder. Publică în țară și străinătate volume de teorie literară și comparatistică. Este primul autor al unei cărți românești și franceze despre Mircea Eliade, "Hermeneutica lui Mircea Eliade" (1980), versiunea în limba franceză apărând în 1981. Cele 7 volume "Biografia ideii de literatură" (1987-2003) reprezintă prima enciclopedie românească literară completă. Este cel
Adrian Marino () [Corola-website/Science/298891_a_300220]
-
enormele acumulări ale exegezei) studiul monotematic, Theodor Codreanu critic prezent de mai mulți ani în revistele literare, cu deosebire în "Ateneu" încearcă, în Eminescu Dialectica stilului, o sinteză, de mare ambiție, a tuturor substructurilor operei. Conjugare de metode stilistică, tematism, comparatistică desfășurând o scriitură multiplană, demersul lui Theodor Codreanu este animat de o neobișnuită fervoare asociativă. De aici farmecul și de aici, totodată, riscurile cărții. Premisele teoretice sunt două: romantismul eminescian este "romantismul fundamental", sintagmă ce trece în plan secund referințele
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
au o clară intenționalitate didactică. În analizele sale T. se oprește îndeosebi la texte de autori cuprinși în programa de învățământ, încercând să ilustreze căile de investigare a textului literar. Apelează echilibrat la metode de analiză aparținând stilisticii, lingvisticii structurale, comparatisticii, istoriei și teoriei literare. Comentariile oferă, în general, „dosarul” complet al unei probleme. Cu Itinerar caragialian (1997) adaugă bibliografiei scriitorului un studiu doct și aplicat, întemeiat pe probe și documente scoase din arhive, axat pe două probleme principale: formația școlară
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290096_a_291425]
-
etc. au caracter monografic. Toate aceste studii, împreună cu altele, au fost retipărite într-un masiv volum, Studii de literatură universală și comparată (București, 1963) prin care valoarea de mare comparatist european a lui Tudor Vianu este fixată definitiv. Școala de comparatistică română este reprezentată prin numeroase lucrări care urmăresc difuzarea unui scriitor în literatura română: Gh. Călinescu, Alcuni missionari cattolici italieni nella Moldavia nei secoli XVII e XVIII, Roma, 1925, Studii și conferințe, București, 1956, si mai ales, Scriitori străini, București
[Corola-publishinghouse/Science/85060_a_85847]
-
teza Prejudecăți literare. A urmat cursuri la New Europe College, București (1997-1998), Wissenschaftskolleg, Berlin (2001). A fost profesor invitat la Institut für Romanistik, Viena (2002). Este membră a Asociației Internaționale a Criticilor Literari și se numără printre fondatorii Societății de Comparatistică din România. A debutat cu poezia Glossă în 1976, la revista „Muguri” a Liceului „Andrei Șaguna” din Brașov. Mai târziu colaborează la „Contrapunct”, „România literară” - unde susține cronica literară în perioda 1993-1996 și ulterior „Cronica optimistei/ Cronica pesimistei” -, „Dilema”, „Interval
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288701_a_290030]
-
lumină asupra operei sale”. D. acorda un loc însemnat factorilor sociali în evoluția fenomenului literar, conferind însă rolul hotărâtor celor psihologici; operele trebuie studiate, după părerea să, „în legătură cu contingențele de timp, de loc, în care s-au produs”. În domeniul comparatisticii, viziunea să este tot de sorginte franceză; ea stă sub semnul unor nume de referință: Fernand Baldensperger, Paul Hazard, Paul Van Tieghem ș.a. Datorită studiilor lui D., V. Alecsandri va fi altfel citit și înțeles că imitator, localizator și poet
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286878_a_288207]
-
mijlocul secolului al XIX-lea - era marcat de moștenirea bizantină și va dezvolta invariabil "un spirit mai atașat valorilor creștine, spirit activ și în momentele de criză, ca în Revoluțiile din 1821 și 1848" (p. 116). Printr-o profundă analiză comparatistică și dezvoltând multe din ideile lui Alexandru Duțu referitoare la rolul umanismului românesc și la conștiința ortodoxă sud-est europeană, Alexandru Zub reușește să ofere un cadru esențial al raporturilor dintre teologie și politică în perioada "regenerării naționale", în care consubstanțialitatea
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
limbii și culturii germane”, „Dacia rediviva”, „Revista Fundațiilor Regale”, „Symposion”. Un curs de istorie a literaturii germane, ținut de I. în anii 1946-1948 și multigrafiat pentru uzul studenților, pune un deosebit accent pe mitologia germanică și pe noile orientări ale comparatisticii, urmărind circulația motivelor în spațiul cultural occidental al Evului Mediu. O sinteză a preocupărilor sale de o viață este Istoria literaturii germane (1968), care inaugurează o proiectată serie de lucrări destinate informării publicului românesc. Concentrând materia mai multor cursuri universitare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287624_a_288953]
-
et language” (Paris), „Les Cahiers de l’Herne” (Paris), „Dialogue” (Montpellier), „Temps mêlés. Documents Queneau” (Verviers, Belgia), „Oeuvres et critiques” (Paris-Tübingen). Hermeneut rafinat, specialist recunoscut, P. este un reprezentant de marcă al școlii ieșene în domeniul studiilor franceze și al comparatisticii. Contribuțiile sale de critică și istorie literară - Satira lui Rabelais (1957), La Littérature française du symbolisme au surréalisme (1977), Umorul lui Raymond Queneau (1979) - se definesc prin originalitatea discursului, rezultată dintr-o articulare fericită a solidității și rigorii germane cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288651_a_289980]
-
literare propriu-zise, ci și de către cititori și critici"131 (trad. n.). Și tocmai în această relație atât de controversată, pe care lumea parodiei și-o asumă, rezidă caracterul ei de încifrare, de închidere a vechiului (text) în nou. Pe terenul comparatisticii, unde este atât de tentantă înserierea, aducerea laolaltă a generoaselor universuri de autori, opere și teorii, orice demers de acest gen trebuie să rămână sincer cu el însuși: ce altceva ar fi mai potrivit dacă nu o invitație la lectură
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
al Universității Spiru Haret; Analist comentator Economistul; Realizator programe Televiziunea România de Mâine: emisiunile Cultura minorităților; Diplomația românească QUO VADIS? Experiență editorială 1963-2007 A publicat în presa românească și străină peste 400 de contribuții din domeniul literaturii universale, istoriei artei, comparatisticii literare, istoriei relațiilor româno-polone, receptarea culturii române în străinătate, precum și din sfera relațiilor diplomatice și economice. Principalele publicații în care au apărut aceste contribuții: Steaua, România Literară, Luceafărul, Cronica, Tribuna, Orizont, Ateneu, Argeș, Convorbiri literare, Flacăra, Vatra, Familia, Evenimentul, Romanian
[Corola-publishinghouse/Administrative/1547_a_2845]
-
excerpte în limba sanscrită, iar în colecția „Eminesciana” a Editurii Junimea din Iași i s-a publicat, în 1978, o versiune a lucrării de doctorat, axată pe raporturile poetului național cu mitologia și cu filosofia indiană. Articolele și studiile de comparatistică publicate în reviste academice și literare din România sunt reproduse în volumul antologic postum Maree indiană. Interferențe culturale indo-române (1998), care cuprinde și o bibliografie cvasicompletă a traducerilor și conferințelor autoarei. SCRIERI: Eminescu și India, Iași, 1978; Maree indiană. Interferențe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285717_a_287046]
-
ea să fie apoi remarcabil concretizată de către un alt mare comparatist francez, J.M. Carré. Pe de o parte, acesta va argumenta, din punct de vedere teoretic, necesitatea studierii problemei „străinul așa cum este el privit”, considerată un domeniu de viitor al comparatisticii; pe de altă parte, va ilustra el Însuși, În mod aplicat, această tendință, printr-o serie de lucrări de imagologie, În care lansează conceptul de „miraj” - ca formă specifică de hetero-imagine națională -, termen folosit și astăzi În studiile dedicate alterității
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
Orientarea imagologică e susținută, după cel de-al doilea război mondial, de către continuatorul său, M.F. Guyard, care o teoretizează În sinteza sa de literatură comparată (1965), la fel cum Îi acordă spațiu alți doi autori francezi ai unui tratat de comparatistică, Cl. Pichois și A.M. Rousseau (1967). Este interesant faptul că, În pofida acestei Îndelungate cariere, Îndeosebi de tradiție franceză, imagologia comparată a avut de suferit, În perioada postbelică, o serie de atacuri deosebit de virulente venite din spațiul literaturii comparate, adică tocmai
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
rațiuni ce țin de clasificarea disciplinelor, imagologia era considerată o prezență de-a dreptul nocivă În spațiul științei literaturii, care ar deturna atenția cercetătorilor de la dimensiunea estetică fundamentală, imanentă, a textului literar, În favoarea unor aspecte sociologice exterioare acesteia. În sfera comparatisticii, criticile lui Wellek au cunoscut un ecou Îndelungat, lor adăugându-li-se și alte voci de prestigiu, cum ar fi cea a lui R. Etiemble, care, În pofida unei viziuni comparatiste ecumenice și a atenției acordate literaturilor de mică audiență, respingea
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
depășirii limitelor impuse imagologiei de către istoria literară și a articulării sale Într-o disciplină mai complexă. Era firesc Însă ca prea apăsata subliniere a factorului estetic În defavoarea celui sociologic să producă, În cele din urmă, o reacție adversă și În cadrul comparatisticii. Pe fondul acesteia, ultimele decenii ale secolului XX au cunoscut o nouă Înflorire a imagologiei În spațiul literaturii comparate. Meritul revine Îndeosebi comparatiștilor din universitățile germane care au creat o veritabilă școală de imagologie comparată și au acreditat denumirea disciplinei
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
la problematica imagologiei, Klaus Heitmann, specialist În literaturile romanice moderne, sau Manfred Fischer, autor al unei lucrări care se ocupă de istoria studierii imaginilor naționale, văzută tocmai ca o componentă a istoriei literare comparate. Dincolo de depășirea unei etape În evoluția comparatisticii, succesul imagologiei s-a bazat Însă și pe un efort pluridisciplinar, concretizat prin apelul la istoria mentalităților, ca și la unele cercetări de sociologie sau de psihologie socială. 3.2. Istoria culturală și istoria mentalităților au Împrumutat studiilor de alteritate
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
s-a bazat Însă și pe un efort pluridisciplinar, concretizat prin apelul la istoria mentalităților, ca și la unele cercetări de sociologie sau de psihologie socială. 3.2. Istoria culturală și istoria mentalităților au Împrumutat studiilor de alteritate din sfera comparatisticii Îndeosebi sursele și tehnicile lor de lectură. Desigur, principalul material al imagologiei literare rămâne textul literar - chiar cel de bună calitate artistică -, tocmai acesta conținând, de obicei, imagini ale celuilalt complete, nuanțate și, În același timp, puternic reprezentative social. Dar
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]