609 matches
-
pe care maestrul o induce în mod special în relația cu tânăra generație a melomanilor ce pătrund în acești ani în sala de concert. Simfonia a 2-a de Beethoven a fost definită în spațiul de afirmare a vitalității geniului componistic propriu titanului de la Bonn; impresionantă, în cazul performanței lui Andreescu, este energia interioară ce nu covârșește, ci împlinește dimensiunile edificiului simfonic trasat, șlefuit, cu inspirată migală, cu acea migală cu care este lucrat un giuvaer de mare preț. În deschiderea
Debut de stagiune by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/14659_a_15984]
-
și conducător artistic, excelent pedagog, constructor de evenimente în domeniul muzicii contemporane, Cornel Țăranu ni se dezvăluie drept un autentic creator de vocație europeană, creator atașat mișcării ideilor și valorilor proprii celei de-a doua jumătăți a secolului XX. Atitudinea componistică este una de natură neoclasică, este una constructivă, este - cum menționam - atașată conceptului de gândire simfonică. Ideile sunt pregnante, sunt concise, dispun de consistența ideatică, se supun unui travaliu complex dar nu prolix. Dedicată memoriei lui George Enescu, prima lucrare
Clasicism muzical by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/14830_a_16155]
-
din zona cântecului lung, a doinei, și cunoaște accente tragice; tema-semnal, de la începutul lucrării, are un rol important în economia acestui opus pe parcursul căruia relația dintre libertate și maxima economie a mijloacelor se manifestă drept un principiu de consecventă gândire componistică. Scrisă în urmă cu mai puțin de două decenii, Simfonia a III-a "Semne" etalează tentația ludică a pendulării între rigoare și libertate, între sunet determinat și cel nedeterminat. Structura mare a întregii deveniri simfonice este aceea a clasicei forme
Clasicism muzical by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/14830_a_16155]
-
această dată la Tg.Mureș, în marea sală de concerte a Filarmonicii, recitalul cameral în duo a fost susținut de pianista americană Annlynn Miller în compania violoncelistului elvețian Ulrich Schmid; o muzică a unui târziu postromantism ce amintește de drumul componistic parcurs de Șostakovici, ciclul celor două Sonate pentru violoncel și pian de Alfred Schnittke - compozitor originar din Rusia, a fost prezentat la noi în primă audiție românească; intensitatea emoțională a susținerii muzicale datorate muzicienilor oaspeți a fost în adevăr covârșitoare
Sezonul estival by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/14908_a_16233]
-
Constantinescu am scris în repetate rânduri. Revin acum, când se împlinesc nouă ani de la moartea sa, cu câteva amintiri și comentarii privind maniera de a preda compoziția. De asemenea, câteva arcușe finale vor retușa un portret estetic al creației sale componistice, cam neglijate în ultima vreme. Dan Constantinescu vorbea foarte clar și apodictic de un lucru considerat a fi foarte învăluit: compoziția muzicală. De aici venea și greutatea noastră de a-i percepe intenția și opinia reală. Aparent, întreg discursul său
Dan Constantinescu sau învățarea prin exemple negative by Dan Dediu () [Corola-journal/Journalistic/15357_a_16682]
-
această încredere ce ni se arăta și de aceea ne prezentam mereu cu temele făcute. Revin la metoda de compoziție descrisă mai înainte, care mi se pare extrem de instructivă și constructivă. Pe de o parte, studentul percepe faptul că drumul componistic este un urcuș continuu, și că pentru a ajunge la Simfonia a V-a, de pildă, Șostakovici sau Prokofiev au trebuit să rateze în câteva rânduri, lucru de care nici măcar un Beethoven nu a fost scutit. Acest aspect ar trebui
Dan Constantinescu sau învățarea prin exemple negative by Dan Dediu () [Corola-journal/Journalistic/15357_a_16682]
-
se numește Simpozion Anatol Vieru 1999, proaspăt ieșit de sub tipar. O altă instituție muzicală pare a se dezmorți și relua producerea de CD-uri cu muzică românească contemporană: Electrecord. Cele două discuri-desant pe care le am în vedere sunt portrete componistice ale unor autori consacrați: Octavian Nemescu și Doina Rotaru. întrebarea pe care mi-am pus-o este următoarea: ce au în comun Vieru, Nemescu și Rotaru? Indiscutabil, obsesia timpului, a măsurării și simțirii lui diverse. Drept urmare, mi-am dat seama
Gnomoni, clepsidre și ceasuri by Dan Dediu () [Corola-journal/Journalistic/15457_a_16782]
-
trădați. Că editurilor nu le priesc slovele despre sunete și, cu atât mai puțin, sunetele dăltuite în slove specifice, precum partiturile. Dar nu ne preocupă sporirea ori fie și numai etalarea propriei zestre grație căreia orice fată de măritat (și componistica sau muzicologia românească reprezintă atare domnișoare) își ademenește iubitul. Muzica riscă, iată, să rămână fată bătrână, mereu în așteptare de pețitori care nu se mai ivesc. Și nu se ivesc pentru că, pe de o parte nu sunt invitați, iar pe
Sublimul și absența by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/14444_a_15769]
-
en fiche-ism funciar, poate ca o supremă replică a indiferenței, poate ca o formă chiar de lașitate, care vine probabil din aparența maladivă a scurtării timpului, ori din monotonia atâtor veacuri de detente și piruete creatoare. De ani buni peisajul componistic este atât de nivelat, iar orizontul de așteptare atât de estompat încât nimic semnificativ nu mai pare a fi actual sau virtual. Ori poate că totul este astăzi în muzică posibil?
Plictiseală generalizată by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/14501_a_15826]
-
cu siguranță, albul, căci în alb sălășluiesc toate culorile spectrului solar. Rămâne - pentru cine asistă la evenimentele respectivului festival - plăcerea de a-l descompune și de a opta pentru o culoare sau alta (altfel spus, pentru un stil, o direcție componistică, un opus ori o versiune restitutivă). Să ai curajul să știi cu ce te confrunți e mai mult sau mai puțin bine. Să ai ignoranța de a nu ști este însă cumplit.
Barrie by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/14527_a_15852]
-
în fiecare an, asociația Musica aperta dezvoltă un ciclu de reuniuni sonore intitulat Comporre, oggi. Pretutindeni am remarcat truda harnică, stăruitoare de a scoate muzica nouă din celibatul cu care ne obișnuise în ultimele decenii, prin marierea ei cu valorile componistice deja consacrate, dar și satisfacția voluntară, tranzitivă de a demistifica orice cantonare stilistică și atitudinală, prin scoaterea ei din ghetoul în care se autoexilase la un moment dat. Cine ar fi crezut, acum două, trei decenii că Boulez îi va
Luxuria by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/14147_a_15472]
-
alt compozitor în ziua în care era programată muzica lui!). Câți dintre melomani ar fi acceptat înfrățirea deliberată a muzicii clasice cu cea contemporană? Dar concilierea trecutului cu prezentul are drept consecință nu numai acomodarea variilor direcții estetice sau tehnologii componistice din istoria și geografia muzicii, ci și instaurarea unui sindrom al îndestulării, ce poate lesne duce la o nevroză a opulenței. De la luxuriantă la luxura nu e decât un mărunt pas, ce poate fi săvârșit chiar și pe nesimțite. înseamnă
Luxuria by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/14147_a_15472]
-
unul spre cruzime, altul spre milostivire, unul spre cumpătare, iar altul spre neînfrânare. Unde mai pui că astăzi, laolaltă tineri, maturi și bătrâni, suntem - nu-i nici o noutate - martorii unui timp al desfrânării, cu tot spectacolul lui halucinant la care componistica muzicală este (cum altfel?) complice. Există însă și un defrâu care tămăduiește, un fel de supradoză de otravă ce are d(h)arul de a se anihila pe sine însăși. Iată, mi-am spus, un desfrâu ce trebuie a-sumat
Luxuria by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/14147_a_15472]
-
Valentina Sandu-Dediu Printre interpreți și compozitori se vehiculează de mult ideea că muzicologul este eventual un pianist ratat. Nu este atât de bun instrumentist pentru a intra și absolvi facultatea de interpretare, nu are nici har componistic, iar atunci tocește puțină istorie a muzicii și studiază muzicologia. Delimitarea între muzicolog și cronicar muzical, cel puțin pentru marele public, dacă nu și pentru mulți din confrații muzicieni, este ambiguă sau nu există. La Berlin, am cunoscut nu demult
Confesiune by Valentina Sandu-Dediu () [Corola-journal/Journalistic/14179_a_15504]
-
spațiu muzical definit printr-o sonoritate frumoasă, lirică și cu accente nostalgice. Ceaikovski și Debussy au încetat - pentru percepția acestor tineri - să fie atât de diferiți. Ceea ce se "aude" mai degrabă nu sunt enormele diferențe de tehnică, stil și atitudine componistică, ci o însușire generală care-i unește, anume sonoritatea calofilă, hedonistă, care procură relativ repede, prin simpla prezență, extaze fulgurante, frisoane de plăcere sufletească. Un hedonism ce se îmbină într-un mod suprarealist (pentru mine, cel puțin!) cu tehnica cea
Absența lui Bach by Dan Dediu () [Corola-journal/Journalistic/14289_a_15614]
-
al istoriografiei noastre muzicale. Valentina Sandu-Dediu s-a remarcat din capul locului prin cercetarea modernității. În diferite studii și mai ales în volumele Wozzeck, profeție și împlinire (1991), Ipostaze stilisti-ce și simbolice ale manierismului în muzică (1997), Dan Constantinescu: esențe componistice (1998, în colaborare cu Dan Dediu), metodele ei de lucru s-au sincronizat cu demersurile actuale din muzicologia internațională și românească. Experiența aceasta, îmbogățită de lecturi și audiții de muzică nouă, se regăsește și în Muzica românească între 1944-2000. Aprecierea
Retrospectivă by Ștefan Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/13852_a_15177]
-
ca până acum, în consecuție. Aleatorismul, spectralismul, acusmatismul, curentul arhetipal, minimalismul, repetitivismul, noua complexitate, noua simplitate au tatonat, fiecare în parte, impunerea la scară planetară, mulțumindu-se în cele din urmă doar cu stârnirea interesului local al diverselor team-uri componistice. Or, risipirea treptată a probabilității de funcționare a unui spirit coagulant, omogenizator face ca fenomenul globalizării să nu se poată declina în spațiul muzicii savante, iar verbele extinderii și generalizării să nu poată fi conjugate la timpul prezent. 2) Fără
Globalizare by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/13910_a_15235]
-
cea a formalizării și occidentalizării. Dar transferurile virtuale ori actuale nu comportă nicidecum uniformizarea sau nivelarea, ci, mai curând, întrețin asperități și protuberanțe semnificative la nivelul ethosului și a facturii sonore, acreditând o deloc neglijabilă diversitate de idiomuri muzicale. 3) Componistica savantă funcționează într-un regim de o asemenea discreție și intimitate încât globalizarea devine ea însăși un non-sens. Până când nu se vor demola ghetourile în care sunt încartiruite muzicile contemporane nu vom putea lua în serios concertarea opțiunilor și aspirațiilor
Globalizare by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/13910_a_15235]
-
folclorice, descântece, psalmi sau anumite simboluri creștine. Ascultând cele cinci cantate pentru soprană și șapte instrumente, înscrise în concursul de compoziție "Paul Constantinescu", mă gândesc cum s-ar putea defini acest episod de muzică românească, semnificativ probabil pentru viitorul nostru componistic. Din fericire, există diversitate. Pare că tradiția europeană, accesibilitatea și filonul bizantin sunt încă date puternice pentru tânărul ieșean Ion Ciprian Andrei ( anul V la Universitatea de Arte din Iași, distins cu premiul al III-lea), în Prea-Sfântă Fecioară Maria
Săptămîna studențească by Valentina Sandu-Dediu () [Corola-journal/Journalistic/13962_a_15287]
-
și, aș spune, filosoful , s-a născut la București, la 30 Ianuarie 1935, într-o familie de medici și intelectuali rasați. Grație lor, la vârsta de numai 7 ani, îi este prezentat lui George Enescu, căruia-i arată primele încercări componistice. Încurajat să persevereze "așa am început și eu; trebuie să faci muzică și să mergi la Paris" -, copilul Celarianu începe studiul armoniei, în 1941, în timpul refugiului la Craiova, cu George Simonis absolvent al Scholei Cantorum din Paris, stabilit la Craiova
Mihai Mitrea-Celarianu by Despina Petecel Theodoru () [Corola-journal/Journalistic/13964_a_15289]
-
simplifici o gândire dincolo de expresia ei originară (pentru că altminteri ar deveni banală), dar și să o amplifici peste limita ei de permeabilitate (în acest caz gândirea devenind deopotrivă difuză și confuză). Am discutat îndelung cu Claudy Malherbe despre originalitate în componistica muzicală, despre primatul ideilor insolite ori despre prioritatea de a face să intre în vibrație coarda care ești. Am fost de acord ca vibrația propriului eu, cu cât este mai puternică, mai tare, cu atât postulatul existențial al compoziției este
La Paris printre muzicieni (2) by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/10397_a_11722]
-
pentru ansamblu cameral; i-am ascultat cu interes Blanc-noir, Grise pentru 11 instrumente și Metro pentru orchestra acompaniată de ambianța metroului parizian. De fiecare dată când i-am interpretat sau i-am audiat muzica, am fost sechestrat de fervoarea gestului componistic, precum și de finețea alcătuirilor armonice și contrapunctice. Mi-l imaginez pe Claudy în fața ordinatorului: nemișcat și mut în așteptarea configurațiilor pe care memoria artificială le exhibă prompt, și sec, în fracțiuni de secundă. Niciodată nu se simte mai compozitor ca
La Paris printre muzicieni (2) by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/10397_a_11722]
-
în vremea directoratului de la Editions Salabert a făcut atât de mult pentru muzica românească contemporană. Cu ani în urmă i-am cântat Sept minutes autour de moi pentru ansamblu cameral și Distance zero pentru clarinet și percuție: rafinament trimbral, suflu componistic, o anume spiritualizare a discursului (în sens francez, firește). Cu siguranță, diaspora românească a avut și are creatori originali, necăzuți din mantaua cuiva. Ce n-a avut a fost un dialog componistic purtat între personalități distincte, posibile fragmente ale aceluiași
La Paris printre muzicieni (1) by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/10441_a_11766]
-
zero pentru clarinet și percuție: rafinament trimbral, suflu componistic, o anume spiritualizare a discursului (în sens francez, firește). Cu siguranță, diaspora românească a avut și are creatori originali, necăzuți din mantaua cuiva. Ce n-a avut a fost un dialog componistic purtat între personalități distincte, posibile fragmente ale aceluiași deziderat. Costin Miereanu ar fi putut însemna un început al acestui dialog. Iar dacă nu a fost să fie, asta ține și de plăcerea monologului pe care în general compozitorul român, oriunde
La Paris printre muzicieni (1) by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/10441_a_11766]
-
se topesc într-o magma sonoră neutră, insuficient personalizată. Neutră pentru că arareori e briliantă, pătrunzătoare. Nepersonalizată deoarece amână sine die instaurarea acelor zone de interes întemeiate pe febrilitatea căutărilor, tatonărilor. Cu siguranță că Damien Charron a intuit intranzitivitatea stilului său componistic, din moment ce a acceptat interacționarea propriilor demersuri sonore cu întreprinderi alterne muzicii, venite în special din teritoriul literaturii și al artelor plastice. Așa s-au născut întâmplările cenestezice plasate în medii prin excelență urbane (: Nancy - 1986; Bar-le Duc - 1983; Paris
La Paris printre muzicieni (1) by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/10441_a_11766]