7 matches
-
în lucrările Poetică folclorică (1976), Prolegomene la o estetică a folclorului (1980), Eseuri etnologice (1986), Etnoestetica (1998), Cazul Mărie sau Despre frumos în cultura orală (2001). Sunt programatice pentru el reformularea definițiilor culturii tradiționale, detașarea netă de practicile studiilor tematiste, conținutiste, de abordarea cantitativă, descriptivistă, de tehnicismul mărunt, cercetătorul alegând examinarea calitativă, axiologică a creației populare, convins, spre deosebire de teoreticienii utilitarismului creației folclorice, că în spațiul oralității frumosul este evident, că în mediile tradiționale au existat inși înzestrați, care și-au performat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290384_a_291713]
-
spune autorul, într-o cavalcadă de Finalisuri, ce pune în evidență o estetică a CODEI, a eshatonului (a sfârșitului istoriei), așa cum la Mozart se putea observa o estetică a expozitivului, la Beethoven a dezvoltării, la Webern a concluziei, la muzicile conținutiste, procesuale o estetică a punții. Cele două „coperte” ale lui Octavian Nemescu durează împreună cca. 30 de minute. Așezate în programul unui concert simfonic integral, după dorința compozitorului, au putut fi auzite la a treia interpretare publică, în versiunea Orchestrei
Noi partituri din crea?ia rom?neasc? by Lavinia COMAN () [Corola-journal/Journalistic/84304_a_85629]
-
dornic să înțeleagă ce s-a întâmplat esențial în literatura română în secolul douăzeci (există destule eseuri mai clarificatoare pe această temă). Dumitru Micu este familiarizat cu cele mai moderne metode critice, dar preferința sa sinceră merge către o critică conținutistă. Luând în discuție, de pildă, romanul Cronică de familie de Petru Dumitriu, el descrie portretele făcute de prozator în loc să descrie modul lui de-a portretiza: "Zveltă, necoaptă, sălbatică, cu un nas fin, încovoiat, cu o gură palidă, deși cărnoasă, ochi
UN SISIF AL ISTORIEI LITERATURII by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16186_a_17511]
-
de tip Ion Pillat sau B. Fundoianu (p. 182), plus neomodernismul generației '60 (uitat de exeget în retrospectiva din final). Drept consecință trebuie renunțat la dihotomia dintre modernism și tradiționalism, explicată de critică interbelică cel mai adesea după un criteriu conținutist (opoziția dintre ruralitate și urbanitate) și nu după unul de stil sau formă estetică. Rămâne totuși un rest considerabil, căci nu tot tradiționalismul interbelic (de pildă, militantismul sămănătorist al lui N. Iorga și al ciracilor săi) este asimilabil în sfera
Un concept integrator al modernismului românesc by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11300_a_12625]
-
cazul poeziei lista lui Emil Boldan se învârte mai mult în jurul unor nume decât în jurul unor titluri, în cazul prozei selecția e mai bine țintită pe titluri și teme (observație valabilă și pentru teatru). Analiza e în toate cazurile vădit conținutistă (ideologică, sociologică) și aproape deloc preocupată de performanțele expresiei estetice. Criticii i se rezervă un rol auxiliar, umil, de instrument al partidului muncitoresc în orientarea ideologică a literaturii. 1961 e un punct de inflexiune în istoria literaturii române contemporane. Panaroma
Canonul literar proletcultist (III) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8236_a_9561]
-
judicativă a dictaturii judicativului. Ele au căpătat, printr-un act de instituire (cu valabilitate mai degrabă istorică, în primă instanță), statutul de reguli de corectitudine, formale în originea lor invocată (este vorba despre o raportare la structura originar-judicativă S P), conținutiste apoi (datorită "interpretării" lui S și a lui P și stabilirii, mai departe, a unei forme condiționate a adevărului drept esență a sa: este vorba despre adevărul-corespondență). Din perspectiva deschisă aici, aceea a reducției judicative a dictaturii judicativului, instituirea regulilor
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
satiră, parodie din care rezultă că parodia implică o superpoziționare în relație cu ironia. În orice caz, o specificitate a parodiei, în comparație cu celelalte moduri ale comicului, este complicitatea obligatorie care trebuie să existe între parodistul care operează deturnări formale sau conținutiste asupra unei opere și receptorul, al cărui antrenament cultural îl ajută să decodeze convenția parodică bazată pe o sinteză de procedee literare: imitația, împrumutul, adaptarea, parafraza, citarea, aluzia. Spre deosebire de satiră și de sarcasm unde "totul este dat, în parodie totul
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]