130 matches
-
Analiza tranzacțională ca metodă de decodare „a proceselor de comunicare” face obiectul exprimării din secțiunea a patra. Capitolul penultim mută cercetarea într-o altă zonă a comunicării, aceea a persuasiunii și manipulării, văzute ca moduri în care se „actualizează funcția conativă a comunicării”. Persuasiunea este radiografiată ca „acțiunea de a convinge într-un mod sau altul pe cineva să facă ceva sau să aleagă un lucru”, iar, în paralel, manipularea este reținută drept „acțiunea de a influența prin mijloace specifice opinia
ALINA ŢENESCU: „Comunicare, sens, discurs” (Book Review), de Ştefan Vlăduţescu by http://revistaderecenzii.ro/alina-tenescu-comunicare-sens-discurs-book-review-de-stefan-vladutescu/ [Corola-blog/BlogPost/339578_a_340907]
-
și a evaluărilor la care acestea conduc (dispreț, respingere, negare, ură, dragoste, ambivalență); domeniul cognițiilor și al modurilor de organizare a lumii pe care acestea le presupun, bazate În principal pe stereotipuri și categorisiri; spațiul practicilor și al acțiunilor (nivelul conativ) care ar trebui să decurgă, direct sau nu, din prejudecată sau care ar putea, eventual, să-i dea o inspirație și o formă. În acest text, vom aprofunda mai ales aspectul afectiv al acestui tip de atitudine, tratarea dimensiunii sale
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
ar putea, eventual, să-i dea o inspirație și o formă. În acest text, vom aprofunda mai ales aspectul afectiv al acestui tip de atitudine, tratarea dimensiunii sale cognitive fiind efectuată În cadrul prezentării vocabulei „stereotip”, iar cea a aspectului său conativ În textul despre „discriminare” (Bourhis și Gagnon, 1994; Myers și Lamarche, 1992). Lucrările lui Robert Rosenthal și Lenore Jacobson despre efectele reprezentării inteligenței În mediul școlar indică, de exemplu, că unele prejudecăți „pozitive” pot avea consecințe prescriptive surprinzătoare: elevii unei
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
alternativelor, anomice sau nu, oferite tinerilor În interiorul structurilor sociale și economice, dificultățile de integrare nedând naștere decât rareori unor noi forme de expresie culturală. Pe de altă parte, trebuie ținut cont de rețelele de influență și de sărăcia afectivă și conativă a personalităților incapabile să-și creeze legături solide cu semenii, toate aceste manifestându-se prin comportamentele de bravadă și prin nevoia de solidaritate În provocarea pericolului. Tot mai adesea se manifestă În subculturile mediilor defavorizate, În momentele de control polițienesc
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
sa proprie. Iată de ce Jakobson ia în calcul câteva reguli de funcționare a limbajului, schema oricărei comunicări prezentând șase elemente constitutive: (1) funcția expresivă este centrată pe emițător și vizează exprimarea directă a atitudinii subiectului cu privire la ceea ce vorbește; (2) funcția conativă definește receptorul și modul în care limbajul este utilizat pentru a-l determina pe acesta să adopte un anumit comportament; (3) funcția poetică evidențiază mesajul; (4) funcția referențială caracterizează contextul; (5) funcția fatică delimitează aria de dezvoltare relațională a comunicării
[Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
dimensiuni pot fi puse în relație cu definiția structurală a eului propusă de Gergen (1971). Pentru acest autor, definiția eului cuprinde trei dimensiuni: • eul ca entitate, care se obține răspunzând la întrebarea " Cine sunt eu?" eul identității; • eul angajat eul conativ; • eul ca judecător eul evaluativ. Tabelul următor prezintă aceste relații. Tabelul 7. Punerea în relație a dimensiunilor eului și a componentelor implicării Dimensiunile eului (Gergen) Implicarea: dimensiuni degajate de Saleh și Hosek Identitate Factor 2 Eu conativ Factor 1 Eu
Psihologia socială a organizaţiilor by Claude Louche [Corola-publishinghouse/Science/879_a_2387]
-
eul angajat eul conativ; • eul ca judecător eul evaluativ. Tabelul următor prezintă aceste relații. Tabelul 7. Punerea în relație a dimensiunilor eului și a componentelor implicării Dimensiunile eului (Gergen) Implicarea: dimensiuni degajate de Saleh și Hosek Identitate Factor 2 Eu conativ Factor 1 Eu evaluativ Factor 3 Pentru Saleh și Hosek, implicarea în muncă este modul în care eul, cu cele trei componente ale sale (identitate, conativ, evaluativ), se reflectă în munca individului. Mai precis, ea constituie un concept multidimensional definit
Psihologia socială a organizaţiilor by Claude Louche [Corola-publishinghouse/Science/879_a_2387]
-
Dimensiunile eului (Gergen) Implicarea: dimensiuni degajate de Saleh și Hosek Identitate Factor 2 Eu conativ Factor 1 Eu evaluativ Factor 3 Pentru Saleh și Hosek, implicarea în muncă este modul în care eul, cu cele trei componente ale sale (identitate, conativ, evaluativ), se reflectă în munca individului. Mai precis, ea constituie un concept multidimensional definit ca "măsura în care o persoană se identifică cu munca sa, participă activ la realizarea ei și consideră performanța importantă în evaluarea propriei valori". Cercetările pot
Psihologia socială a organizaţiilor by Claude Louche [Corola-publishinghouse/Science/879_a_2387]
-
având ca premise enunțuri constatative referitoare la un adevăr "axiologem (Cornel Munteanu) ajuns în situația de criză". Fiind un tip de discurs, pe de o parte orientat explicit, solicitând în special funcțiile referențială, fatică (atitudinea locutorului în raport cu interlocutorul său) și conativă (privind destinatarul), iar, pe de alta, literaturizat implicit (activând deci funcția expresivă și cea poetică), discursul polemic literar este, în esență, un act ilocuționar care tinde să se împlinească într-unul perlocuționar printr-o dublă finalitate: estetică și pragmatică. 2
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
comunică și se comunică”. O face pentru alții, dar și pentru sine. Transmite o informație despre un anumit aspect exterior, dar și despre sine. Componentele actului de comunicare: emițător, receptor, mesaj, cod, canal, context; Funcțiile actului de comunicare: funcția emotivă, conativă, poetică, referențială, metalingvistică, fatică. TIPURILE DE COMUNICARE: După modalitatea de transmitere a mesajului: * Directăcând partenerii de discuție se află față în față; * Mediatăcând, pentru a comunica, partenerii folosesc diverse alte mijloace de transmitere a mesajului (scrisoarea, telefonul, faxul); * Bilateralăcând, într-
Comunicarea. Ghid practic by Elena-Laura Bolotă () [Corola-publishinghouse/Science/655_a_1298]
-
de sinonime aflată la dispoziția vorbitorului. *O întâlnim în poezie, dar și în eseu, publicistică, memorialistică confesiuni, comentarii, interpretări critice etc. *Ex: Ah, când eram tânăr, toată lumea era a mea! Hai mai bine despre copilărie să povestim! 2. FUNCȚIA PERSUASIVĂ/ CONATIVĂ/ RETORICA/ DE APEL/ INSTRUMENTALĂ (axată pe RECEPTOR) *Orientează enunțul către receptor *Scop : servește la incitarea acestuia la acțiune /respectiv la încetarea acțiunii prin ordine, îndemnuri, rugăminți, interdicții; se urmărește un anumit răspuns de la receptor, persuadarea lui. Se exprimă gramatical prin
Comunicarea. Ghid practic by Elena-Laura Bolotă () [Corola-publishinghouse/Science/655_a_1298]
-
dativ al conformității: El a acționat potrivit legii. sau ca dativ al comparației: Aleargă asemeni unui cal de curse. Vocativultc "Vocativul" Conținutul semantic al cazului vocativ este determinat de natura sa deictică; este una din modalitățile de concretizare a funcției conative a limbii: prin vocativ, emițătorul atrage în comunicare un interlocutor: „ - Maicelor!/ - Blagoslovește, cinstite părinte!” (I.Creangă, p. 98) sau orientează spre el în mod explicit mesajul lingvistic: „ - Moșnege, zise ea, lasă-mi și mie niște galbeni.” (I. Creangă, p. 136
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
treia variantă: chelner!, șofer!, birjar!, sau ca unică variantă: elev!, soldat!, tată!, caporal!, ofițer! etc. Încărcate de mai multă energie, aceste forme dezvoltă adesea diferite conotații stilistice, în interiorul funcției expresive a limbii (circumscrisă subiectului vorbitor: chelner!, șofer!) sau în interiorul funcției conative (circumscrisă destinatarului: soldat!, elev!). Substantivele elev, soldat, caporal, sergent, ofițer etc. rămân, în general, fără valori stilistice speciale când sunt întrebuințate în sintagme cu substantive proprii antroponomastice: elev Ionescu, soldat Păvăloaia, caporal Dionisie etc. În astfel de sintagme substantivul domn
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
exclamative, singur (sau împreună cu diferiți termeni însoțitori, cu care nu intră în relații sintactice generatoare de funcții sintactice) sau ca regent într-o sintagmă cu expansiuni atributive, fie situându-se în vocativ (cu diferite valori semantice, condiționate de desfășurarea funcțiilor conativă, fatică și expresivă ale limbii în actul de comunicare): „Moș Nichifor o clatină ușor și zice:/ -Jupâneșică, jupâneșică!/ -Aud , moș Nichifor, răspunse Malca...” (I. Creangă, p. 109), „-Moșnege, moșnege! zise baba, nu râde...” (Idem, p. 152), „Tipătescu...: Mizerabile! Ce-ai
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de vedere deictic, termenii afectivi aparțin sferei locutorului, manifestare a funcției expresive, în varianta ei emotivă: „-Of! jupânneșică, of! Ce-a fost, să nu dea Dumnezeu să mai fie!” (I. Creangă) iar termenii volitivi sunt orientați spre interlocutor prin funcția conativă: „-Hai și tu cu noi, dacă vrei, zise atunci Harap Alb.” (I. Creangă) sau spre destinatar din lumea exterioară sferei umanului: „Ptru! aici!...sai binișor pe ici, pe crucea căruței. Ho...pa! Ia acum să te văd și eu că
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
organizare mai mult sau mai puțin stabilă și durabilă a caracterului, temperamentului, intelectului și fizicului individului care determină modul său unic de adaptare la mediu”. De la nivelul întregului, relativizarea stabilului se coboară și la nivelul componentelor: „Caracterul denotă sistemul comportamental conativ mai mult sau mai puțin stabil și durabil al persoanei (voința); temperamentul este sistemul său mai mult sau mai puțin stabil al comportamentului afectiv (emoția); intelectul este sistemul său mai mult sau mai puțin stabil și durabil al comportamentului cognitiv
[Corola-publishinghouse/Science/2159_a_3484]
-
persoane, obiecte, situații, idei sau idealuri cu care individul vine în contact” (p. 12). În a sa monografie asupra atitudinilor sociale, A. Chircev (1941) numește atitudinea „o dispoziție direcțională, având un substrat mai puțin cognitiv și mai mult afectiv și conativ, o natură mai puțin nativă și mai mult socială și un caracter mai mult dinamic decât postural și static” (p. 31). P. Popescu-Neveanu (1978) vede atitudinea ca „modalitate relativ constantă de raportare a individului sau grupului față de anumite laturi ale
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
poziție numai față de obiectele sociale, în ea se exprimă manifest influența mediului sociocultural; coloratura socială este proprie atât atitudinilor de grup, cât și celor individuale. În atitudine avem de-a face cu o strânsă împletire de procese cognitive, afective și conative: evaluarea, aprobarea sau dezaprobarea obiectului atitudinii noastre (componenta afectivă) se bazează întotdeauna pe informații despre acel obiect; informații ce pot fi, bineînțeles, mai mult sau mai puțin ample și corecte (componenta cognitivă). Atitudinea este totodată o predispoziție de a acționa
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
obiectului atitudinii noastre (componenta afectivă) se bazează întotdeauna pe informații despre acel obiect; informații ce pot fi, bineînțeles, mai mult sau mai puțin ample și corecte (componenta cognitivă). Atitudinea este totodată o predispoziție de a acționa, un impuls motivațional (componenta conativă). Atitudinea are un caracter relativ stabil în timp. În multe definiții, atitudinile sunt caracterizate drept „sisteme durabile de evaluări”. Atitudinile sunt mult mai rezistente la schimbări decât cunoștințele pure, tocmai pentru că în ele este prezent elementul afectiv-axiologic. Deși avându-și
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
conceptului (Baron și Byrne, 2000): - dimensiunea cognitivă, care înseamnă că ești capabil să înțelegi ce simte o anume persoană și de ce; - dimensiunea afectivă, ceea ce presupune că nu numai îți reprezinți ce trăiește celălalt, dar trăiești și tu aceleași stări; - dimensiunea conativă pe care autorii citați mai sus o numesc simpatie și o includ drept componentă a dimensiunii afective, ea presupunând că, pe lângă faptul că simți aievea cu celălalt, simți și că trebuie să faci ceva pentru el. Potența altruistă a empatiei
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
etapei de luare a deciziilor prezentată în capitolul anterior. Aspectele legate de calitatea și acceptanța deciziilor trec în prim-plan, ele fiind cele care prefigurează eficiența activităților participaționale. Sub raport psihologic, deciziile participaționale au o foarte mare încărcătură afectiv-motivațională și conativă, împingându-l pe individ spre acțiune. d. Angajarea în activitatea participațională este, poate, acțiunea cea mai specifică și proprie comportamentului participativ. Ea ridică două probleme: 1) cum și cât se implică angajații în activitățile participaționale - altfel spus, care este intensitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
planuri mintale care se pun apoi în aplicare. Studiul factorului psihic impune o tratare a fenomenului atât din perspectiva psihiatriei, cât și a criminologiei. O determinare din perspectivă psihiatrică clasifică acești factori în trei categorii: factori motivaționali, factori cognitivi, factori conativi. Factorii motivaționali sunt factorii propulsivi, cei care determină la acțiune. Aici se înscriu trebuințele, mobilurile, tendințele, emoțiile, dorințele. Factorii cognitivi sunt factori de cunoaștere a situației, a mijloacelor de acțiune. Intră în această categorie factorii perceptivi, reprezentativi, imaginativi, intelectivi. Factorii
[Corola-publishinghouse/Science/84967_a_85752]
-
Factorii motivaționali sunt factorii propulsivi, cei care determină la acțiune. Aici se înscriu trebuințele, mobilurile, tendințele, emoțiile, dorințele. Factorii cognitivi sunt factori de cunoaștere a situației, a mijloacelor de acțiune. Intră în această categorie factorii perceptivi, reprezentativi, imaginativi, intelectivi. Factorii conativi sunt cei care determină punerea în aplicare a dorinței, a planului de acțiune. Aceste categorii de factori există în realizarea de obiective licite, dar și ilicite. În ambele cazuri se manifestă tendințe, dorințe de a realiza ceva și hotărârea de
[Corola-publishinghouse/Science/84967_a_85752]
-
Cuvinte-cheie: terminologie; metafora specializată; panlatin; sincronic; diacronic Cuprins Cuvânt-înainte (Gheorghe CHIVU) / 11 Capitolul I. Comunicare și funcțiile limbii / 13 I.1. Funcțiile limbii / 13 I.1.1. Funcția denotativă / 13 I.1.2. Funcția expresivă / 15 I.1.3. Funcția conativă / 15 I.1.4. Funcția metalingvistică / 16 I.1.5. Funcția poetică / 17 I.1.6. Funcția fatică / 18 I.1.6. 1. Aspecte controversate ale faticului în limbajul publicistic / 19 I.1.6.2. Rolul intertextului în titlul jurnalistic
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
spus, actul lingvistic presupune coexistența a trei componente fundamentale: subiectul vorbitor (emițătorul), ascultătorul (receptorul) și conținutul comunicării. Încă din 1933, K. Bühler identificase trei funcții ale limbii: expresivă sau emotivă (desfășurată la emițător; exprimă atitudinea acestuia în procesul de comunicare), conativă (orientată spre destinatar; este specifică modalității imperative și interogative a comunicării) și funcția cognitivă sau referențială (orientată spre referent). La acestea, Roman Jakobson adaugă alte trei funcții - fatică, metalingvistică, poetică - completând schema lui K. Bühler. Având în vedere un număr
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]