323 matches
-
se ocupa însă Katia, scriitorul nu trebuia incomodat, întreaga casă se orienta după tabieturile marelui om. Prezența lui difuza teama și stima rece. Calitatea ironiei în proza lui T.M. e scoasă în relief de majoritatea exegeților. Ce nu i se concede însă este evaluarea obiectivă a propriei prezențe, scutită în descrieri de grave beteșuguri. Unul dintre analiștii plini de simpatie ca Walter Jens, care a editat împreună cu nevasta lui scrierile cu adresă biografică, trage concluzia că în operă ironia crudă și
Micile infirmități ale oamenilor mari by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/11194_a_12519]
-
personală care să-l vindece de tirania secretarelor. Nu vă grăbiți să puneți jingle-ul: De ce n-a avut? Nu pentru că, la 25 de ani, nu avea farmec, nu scria bine ori nu se îmbracă chic, calități pe care mi le concede și mie. Ci pentru că așa erau vremurile: era dictatură și se trăia prost. pesemne că nu avea decât Nicu Ceaușescu. Deși regimul își zicea “comunist”, inegalitățile sociale pe care le resimțea tânărul AP erau mai crâncene decât în capitalism. Cum
In titluri sa ne duelam sau in masini sa ne stingherim? by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/83017_a_84342]
-
alții, căce fiind ei scăzuți den toate și lipsiți, și supărați sînt foarte"; citez după ediția Cronicari munteni, M. Gregorian, 1961) - nu și cea adresată moldovenilor. Respingînd mai mult cu umor decît cu indignare legenda originii tîlhărești a românilor, autorul concede ironic: "însă și moldovenii de poftesc aceia ale aceluia povestite să ție și să crează, cum dintr-aceia ei pogoară, volnici vor fi. Și neamul și ijdereniia lor de la acei tîlhari și furi de vor vrea să-l mărturisească, încă
Selecția citatelor by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15518_a_16843]
-
un monstru teribil la sfîrșitul anilor '40, fără însă a fi dispărut acum, cînd, nemaiavînd șansa de-a porunci, face figura, deloc inofensivă, a unui ispititor: Cînd cutare naiv pomenit - printr-o ironie istorică - între marile întrebări, subtilități și semne, concede că există numai o criză de nivel cultural (hm...) și nu de cultură sau vorbește despre înlocuirea (ca la rechiziție) a artei fără conținut (!) printr-o artă cu conținut, ne aflăm în fața unui nevinovat fabricant de pleonasme conceptuale, străin de
O recuperare de conștiință by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14430_a_15755]
-
chiar să imite acte - oricum mai înțelepte - ale Poloniei, Ungariei, Cehoslovaciei, Germaniei în a părăsi comunismul și a reinstaura ordinea antebelică. Păstrînd proporțiile - în sensul neechivalării a ceea ce s-a petrecut în 1989 cu alte momente ale istoriei românești - să concedem că 1848, 1859 sînt (și ele) mișcări inspirate de scenarii deja parafate continental. Asta neînsemnînd nicicum doar umilă obedieță, dimpotrivă, mișcări fericite în însușirea marii șanse și, de aici, punerea în lucrare a consecințelor. Coborînd ștacheta și apropiindu-ne de
Românul s-a născut mim by Val Gheorghiu () [Corola-journal/Journalistic/14270_a_15595]
-
promovate apoi, programatic, în paginile revistei „România literară”. Gh. Grigurcu sugera, ca totdeauna sagace, că revizuirile trebuie să fie preocupări permanente ale criticii literare, să se exercite nu numai asupra perioadei literare postbelice, ci și retrospectiv, asupra perioadelor revolute. Așa cum concede, cu complezență malițioasă, d-l Alexandru George în „opiniile” de sub titlul insidios „Citiți-l pe Agârbiceanu” din „Luceafărul”, nr. 25 și 26 din 2003, dv. rămâneți „unul dintre cei mai importanți critici ai vremii noastre și, după plecarea din țară
Scrisori catre editorialist () [Corola-journal/Journalistic/13539_a_14864]
-
amăgirea că niște texte scăldate într-un «optimism» convențional pot înlesni strecurarea și «trecerea» versurilor celorlalte, izvorîte din lumina libertății ascunse”. E un răstimp al ambiguităților determinate deopotrivă de presiunea exterioară și de cedarea lăuntrică, în diverse grade, la care concedea creatorul: „Scriam mult, angajat parcă într-o cursă contra cronometru, o încercare de a recupera golurile tăcerii, o căutare de a mă regăsi pe mine însumi, cel de la începuturile poeziei mele. Umbrele duplicității și ale compromisului erau foarte greu de
Răspunsurile poetului Alexandru Lungu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13617_a_14942]
-
și pătimașe), precum și prezervate seriozitatea organizatorilor, perspicacitatea juriilor, onestitatea profesorilor, decența părinților sau inocența competitorilor: 1) competitori care trebuie deprinși să știe că mai important este să participi decât să câștigi cu orice preț; 2) părinți cărora să li se conceadă dreptul la subiectivitate, nu însă și la iluzii deșarte, de care se pot absolvi pur și simplu punându-se în pielea celorlalți părinți de competitori; 3) profesori ce nu se cade să-și verse patimile și vanitățile în aceste instanțe
Primăvara artelor by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/13825_a_15150]
-
vedere al spațiului de referință, o literatură agorafilă sau claustrofilă. Prima ar putea integra realismul secolului XIX, a doua, mare parte din poezia romantică și avatarurile ei moderne. Evident, nu propun o tipologie pură. Tocmai de aceea, mă grăbesc să conced că, o dată cu restrîngerea ariei vitale a individului pe orizontală, corelativă cu extinderea ei în profunzime astăzi noii preoți sînt psihoterapeuții literatura care și-a cîștigat prestigiul cel mai mare a fost aceea claustrofilă. I se poate spune și "psihologizantă". Focalizarea
Literatura de apartament by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/13780_a_15105]
-
romanului care, fără a fi din cale afară de originale, sînt, în contextul actual, mai mult decît necesare. Pornind de la premisa de bun simț că dincolo de toate trucurile narative experiența de viață a autorului se află în interiorul oricărui text, Liviu Antonesei concede că "nu există decît literatură «realistă», de fapt numai «autobiografică»" ( p. 11). Dar, ține să precizeze autorul, "cu minima condiție de a înțelege că tu, autorul, ești acolo nu doar cu toate întîmplările tale, ci și cu toate fantasmele tale
Bărbatul la cincizeci de ani by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13924_a_15249]
-
-i bine treptele, cînd urci, Să le tot numeri. Nu sînt scări Mai lungi ca astea, și le spurci, Atunci, cu feluri de ocări. Nici coborîndu-le, nu cred Că-i bine să o faci. Accept Un singur fapt, - sau doar conced: E scara un scalar concept. Nu-i greu să umbli braț la braț, Nu-i greu să-nnozi piciorul "ei" Cu-al tău, prinzîndu-l ca-ntr-un laț Într-un tangou sau ce dans vrei; Nu-i greu să împletești
Un turnir poetic by Șerban Foarță () [Corola-journal/Imaginative/7564_a_8889]
-
uneori foarte contondentă a editorialelor sale). Apoi, nu peste multă vreme, rolurile se inversează. Cei care l-au crezut mare ziarist și mare caracter îl cred corupt și/sau nebun, iar cei care l-au crezut corupt și/sau nebun, conced că, totuși, omul e un mare talent și un mare caracter. Una peste alta Cristian Tudor Popescu este un gazetar cinstit, foarte pasional și deloc sensibil la ipocriziile și pudibonderiile opiniei publice. Nu avem decît să-l luăm așa cum e
Teribilismul justițiar by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12177_a_13502]
-
pierderii de viteză și de ritm a gratuității, ingenuității și purității imanente demersului creator. Probabil că dintr-o perspectivă ontologică, muzica e guvernată și ea de legi extrapolate din termodinamică, acolo unde, conform primului principiu, într-un sistem închis (cum concedem a fi fenomenul sonor), cantitatea totală de energie rămâne neschimbată, dar, în virtutea principiului al doilea al termodinamicii, componenta inutilizabilă, indisponibilă a acestei energii crește în detrimentul celei utilizabile, disponibile. Prin analogie, în istoria muzicii, cantitatea totală de energie semantică și de
... și termodinamică by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/12385_a_13710]
-
vara viitoare... Au apărut generice noi la emisiuni vechi și invers, așa că toată lumea, sufocată de-atâtea noutăți, se bucură să plece la iarbă verde, la plajă, sau la rudele de la țară care, grijulii, îi întreabă pe abia-sosiții: - Da' iară aveți conced, dragă? Să știți că televizorul nostru e stricat... La o astfel de interpelare, pe musafiri îi apucă lehamitea și li se face brusc dor de casă, de oraș, de ședere în fața televizorului, unde nimeni nu-i întreabă nimic, nici măcar dacă
De la isterie la bâzâială by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/11469_a_12794]
-
sub regimul comunist, Lucian Blaga (1895-1961) - poet, filosof, dramaturg - a rezistat provocărilor, supravegherii și defăimărilor. Orice publicație fiindu-i interzisă, el a făcut traduceri din poezia universală, a redat în românește Faust al lui Goethe. În 1960, regimul totalitar îi concede în fine ,dreptul de semnătură", câteva din poemele sale apărând prin reviste, ici-colo. După moartea poetului, în 1961, a fost editată o selecție de vreo sută de poezii, alcătuită (după mărturia fiicei sale) conform opțiunilor autorului de prin 1959-1960. Nu
Lucian Blaga, lirica postbelică by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/11566_a_12891]
-
la o parte faptul că acest mormânt somptuos mi se părea, din reproduceri,... mai puțin decât un loc de veci, un fel de operă de artă emfatică, în sine, fără legătură cu Subiectul, hiperbolizând ceea ce se cuvine să fie grandios, - conced, - însă totuși, simplu, uman... Și mausoleul lui Lenin, când l-am văzut prima dată, la Kremlin îmi produsese o reacție de refuz, de repulsie, ca înaintea unei scamatorii, îmbrobodind nepermis de mult Natura. Contrar țărăncii siberiene în târlici, de lângă mine
Găina cea frumoasă by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/11793_a_13118]
-
Dragoș Bucurenci pe care l-am primit în ultima vreme a fost de la o colegă jurnalistă care mi-a mulțumit pentru că am folosit verbul “a concede” într-un comentariu din Elle. Mi-a spus că e un verb tare frumos și că n-a mai auzit pe nimeni care să-l folosească în ultimii ani. Interesant e că mi-am adus aminte pe loc unde l-
Cel mai frumos compliment by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82712_a_84037]
-
folosească în ultimii ani. Interesant e că mi-am adus aminte pe loc unde l-am întâlnit prima dată, la 14 ani: pe coperta 4 a Minimă Moralia a lui Andrei Pleșu (“L’enfer c’est leș autres, parem a concede cu toții. Prin urmare, le paradis c’est nous mêmes”, uite că mai țin și acum minte, întotdeauna mi s-a părut că stilistica asta invită la memorare). În dimineața asta, mulțumită Găbiței, regăsesc (într-un articol pe Wall Street) ceva
Cel mai frumos compliment by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82712_a_84037]
-
acelasi autor: Există o grație în faptul de a te adresa celuilalt, în care celălalt e foarte important. Ce ziceai în comentariu? Era în sensul de a îngădui sau de a garanta? Scuze dar nu știu exact sensul. ce ușor concezi tu uneori să lași frumosul să iasă din tine uite că la mine e prima dată, dar niciodată nu e prea târziu... De aici vine și cuvântul concesie ?
Cel mai frumos compliment by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82712_a_84037]
-
și se repetă... - că articolelor de atitudine literară le stă bine în pagini mari. Nu tăiate din scurt și puse vraf în volume. Cîteodată-i așa, cîteodată nu. Depinde, de obicei, de cine semnează. Dacă-i Felix Aderca? Putem să-i concedem... Așa am făcut, recuperînd dintr-un anticariat volant - Tineretului, la gura de metrou - Contribuții critice, ediția îngrijită de Margareta Feraru, din 1988, de la Minerva. În două volume. Bucăți galbene de zid, unde se-așază la locul lor (prime) apariții interbelice
Cronicarul în vremea lui by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10245_a_11570]
-
greșeli și sînt capabili de mari ticăloșii, spre deosebire de el, omul marilor viziuni și patriotul de stînga autentic. Dar, mai ales, sprijinitorul culturii. În afară de Dumitru Popescu însuși nimeni nu i-a păstrat o asemenea imagine. În memoriile lui, Nicolae Breban îi concede un rol important, de aliat pe vremea cînd autorul Drumului la zid se stricase cu lumea literară și cu partidul. Omul care își atribuie schimbare în bine la față a "Scînteii" în anii '60, uită să spună, în memoriile sale
Textierul lui Ceaușescu by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/10608_a_11933]
-
puse în cuvinte și enunțătorul cuvintelor care le reprezintă. Felul în care criticii români întrebuințează termenul, ca și neîncrederea nominalistă cu care este întîmpinată noțiunea, dă seamă mai întîi de perspectiva strict literară din care este ea interpretată. Atunci cînd concede autoficțiunii dreptul la existență, criticul român o instrumentează exclusiv ca gen literar, cu toate că practica autoficțiunii nu relevă atît de istoria literară, cît de cea a mentalităților. Astfel, autobiografismul optzecist ar fi, de pildă, autoficțiune, iar Simona Popescu ar fi o
Autoficționarii by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/10604_a_11929]
-
decât l-a acreditat o tradiție partizană, uitucă, de rea-credință sau, poate, doar dezorientată, copleșită de negativisme circumstanțiale, reținută în a vedea și exploata imagistic jumătatea plină a paharului unei istorii mai complexe și mai robuste decât suntem dispuși să concedem deocamdată." (pp. 179-180). La finalul piesei, pe replica și indicația eternului polițai ("Curat constituțional! Muzica, muzica!"), se aud "urale tunătoare". În timp ce Zoe și Tipătescu "contemplă de la o parte mișcarea", "toată lumea se sărută, gravitând în jurul lui Cațavencu și lui Dan-danache, care
O scrisoare fetiș by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10072_a_11397]
-
acru, cum par eu, nu și-a epuizat resursele de admirație. Dl Stănescu observă că, din când în când, la intervale mari, am cuvinte bune despre câte cineva. (Adevărul e că am astfel de porniri mult mai frecvent decât îmi concede dl Stănescu!) Dar nu asta e problema. Remarcând "exercițiul de admirație" consacrat d-lui Mihai Șora în paginile României literare, dl C. Stănescu nu se poate opri să insinueze că rarissimele mele laude nu s-ar produce în mod natural
Lauda calomnioasă by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/10066_a_11391]
-
o reducție asimptotică, năzuind către o țintă pe care care nu o vom atinge niciodată. De aici paradoxul pe care Petru Vaida îl surprinde în estetica lui Vianu: esteticianul român, susținînd mereu natura rațională a artei, a fost silit să conceadă că nu totulp este rațional în ea. Pentru aceeași iraționalitate a artei pledează una din laturile cele mai spectaculaose din estetica lui Vianu: teoria frumosului și consecințele ei. Lapidar vorbind, pentru Tudor Vianu frumosul este întîi de toate o valoare
Aporiile rațiunii by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10104_a_11429]