87 matches
-
în ființă și întreit în persoane. Se urmărește argumentarea pe baza cunoștințelor de specialitate a unicității în ființă și a diversității celor trei persoane ale lui Dumnezeu. ● Isus Hristos, Dumnezeu adevărat și om adevărat. Scurtă incursiune în Cristologie prin prezentarea definițiilor conciliare și a reflecției sistematice din cadrul teologiei actuale ● Biserica - sacrament universal de mântuire. Definiția Bisericii, scurtă incursiune în problematica ecleziologiei ● Sfintele taine ale credinței și ale Bisericii. Definirea sacramentelor, a subiectului și ministrului, materia și forma, efectele ● Sfânta Fecioară Maria în
EUR-Lex () [Corola-website/Law/239572_a_240901]
-
sacre) și a relicviilor a fost recunoscut legitim și mântuitor, salutar. Scrisoarea Papei adresată împărătesei Irene (Irina) și fiului ei Constantin al IV-lea, în care primatul roman era bine precizat și puternic proclamat, a fost solemn aprobată de Părinții Conciliari. Acest Conciliu, datorită faptului că a fost format numai din episcopi orientali (cei occidentali nu au fost invitați) a fost rău văzut de Carol cel Mare și de teologii săi. În plus, traducerea latină a actelor sale (a canoanelor), făcută
Papa Adrian I () [Corola-website/Science/302766_a_304095]
-
tradus cu "adorație", ca și cum conciliul ar fi definit adorarea icoanelor. Din inițiativa și sub controlul regelui Carol cel Mare, un grup de teologi a compus o detaliată și polemică "refutatio" a tot ceea ce îl atingea mai puțin favorabil din actele conciliare; această refutatio a fost publicată și este cunoscută sub numele de „"Libri Carolini"”. Atunci papa Adrian I a luat pana întru apărarea conciliului și (să) a furnizat regelui franc toate explicațiile necesare - o face cu erudiție remarcabilă - (cf. PL. 98
Papa Adrian I () [Corola-website/Science/302766_a_304095]
-
Constantinopolului, Fotie (secolul al IX-lea). Ruptura definitivă s-a produs în 1054, cu reciproca excomunicare a celor două Bisericii: Roma și Bizanț. Din acest moment, creștinismul bizantin (cunoscut cu numele de Ortodox) se va dezvolta accentuând caracterul său organizatoric conciliar și „autocefal” (autonomia deplină a fiecărei Biserici naționale, etnice), însă într-un cadru doctrinar și liturgic comun (de exemplu, Biserica ortodoxă rusă, etc). Cu toate acestea, în Orient au rămas și biserici în comuniune cu Roma, sau biserici care au
Creștinism () [Corola-website/Science/296540_a_297869]
-
reconstituire cât mai exactă a momentului, trebuie adăugat că această poziție avea, deja, un precedent în atitudinea lui Petru cu ocazia convertirii și botezării casei centurionului Corneliu (cf. Fap ), episod la care Petru însuși va face referință în prezentarea deciziei conciliare. Din Antiohia, probabil în anul 50 e.n., Petru/Pavel s-a îndreptat spre nord, ajungând, prin comunitățile deja evanghelizate, până în Galiția, de unde s-a îndreptat spre Nord-Vest. A ajuns la Alexandria Troadei (Troada), de unde a trecut în Grecia la Neapolis
Pavel (apostol) () [Corola-website/Science/303165_a_304494]
-
cel occidental, care este mai juridic și legislativ în conținut și exprimare. În ambele tradiții, canonul (din , însemnând "regulă, standard sau măsură") este o regulă adoptată de un conciliu. Aceste canoane au constituit baza codului canonic. În Biserica Catolică, canoanelor conciliare li s-au adăugat decretele papale, care fuseseră adunate împreună în "Liber Extra" (1234), "Liber Sextus" (1298) și "Clementines" (1317). În sec. XX, Biserica Catolică a început să codifice aceste canoane, și astfel a luat formă Codul Canonic din 1917
Cod canonic () [Corola-website/Science/299580_a_300909]
-
prin Iisus Hristos, considerate transcrise sub inspirația Duhului Sfânt în scrierile canonice ale Vechiului și Noului Testament, păstrate și transmise de tradiția apostolilor, interpretate și expuse critic de Părinții și de teologii Bisericii, formulate de-a lungul secolelor în mod conciliar. În sens restrâns, dogmatica urmărește să facă o expunere metodică și o interpretare sistematică a dogmelor cuprinse în credința apostolică și ecumenică, arătând originea biblică și dezvoltarea istorică a acestora, precum și influența lor asupra diverselor aspecte ale vieții și misiunii
Teologie dogmatică () [Corola-website/Science/325525_a_326854]
-
Constantinopolului, Fotie (secolul al IX-lea). Ruptura definitivă s-a produs în 1054, cu reciproca excomunicare a celor două Bisericii: Roma și Bizanț. Din acest moment creștinismul bizantin (cunoscut cu numele de ortodox) se va dezvolta accentuând caracterul său organizatoric conciliar și „autocefal” (autonomia deplină a fiecărei Biserici naționale, etnice), însă într-un cadru doctrinar și liturgic comun (de exemplu: Biserica ortodoxă rusă, etc). Începând din secolul al XVI-lea, diviziunile creștinismului occidental s-au încrucișat cu confruntările politico-militare între statele
Creștinismul în Europa () [Corola-website/Science/329689_a_331018]
-
aceștia au dat impulsul unei uniformități. Până la bula papală Quo Primum a lui Pius V (1571), în diferite zone ale Europei se celebra Liturghia Romană cu diverse adăugări locale considerate de Sfântul Scaun ca fiind ilicite. Așadar, studiind problema, Părinții Conciliari au propus readucerea Liturghiei la cea din primul mileniu, mai cu seamă la stilul de celebrare din timpul Papei Grigore cel Mare. Liturghia tradițională Romană a fost în uzul Bisericii până în anul 1962, când Papa Ioan al XXIII-lea a
Ritul tridentin () [Corola-website/Science/308100_a_309429]
-
VI-lea s-a angajat să continue opera începută de predecesorul său. În cursul pontificatului său, tensiunea dintre primatul papal și colegialitatea episcopală a fost motiv de conflict. La 14 septembrie 1965 a anunțat înființarea Sinodului Episcopilor cerut de părinții conciliari, dar anumite probleme care ar fi trebuit să fie discutate de sinod, au fost rezervate pentru competența pontificală. Celibatul, discutat în cea de-a patra sesiune a Conciliului, a fost tema unei enciclici din 24 iunie 1967; reglementarea doctrinară nașterilor
Papa Paul al VI-lea () [Corola-website/Science/298165_a_299494]
-
de tot felul. De aceea însă cabinetul conservator nici a promis ceva în afară, nici a amăgit poporul că e pur și simplu numai în interesul lui de a răscumpăra căile ferate, căci orice cap sănătos înțelege că era o conciliare de interese bilaterale care se propunea și, fiindcă condițiile guvernului român de atunci erau juridicește atât de strâns închegate, ele n-au convenit acționarilor, și răscumpărarea a căzut înainte de a se dezbate chiar, un semn mai mult că numai bătăi
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
asimilați de noile "industrii ale comunicării", ocupând posturi îndestulătoare în "economia de piață". Prăbușirile sufletești sunt strunite întrucâtva prin speranța creștină, care trebuie să lupte cu forțe care o subminează intern și extern. Enciclopediile virtuale poliglote menționează structurile colegiale și conciliare bazate pe speranța în rituri și ceremonii stabile. Până în Evul Mediu târziu, catolicii și ortodocșii au împărtășit principiul tradiției și credința că Evanghelia se revelează mereu prin Sfântul Duh. Teologii și filosofii creștini recomandau, după model ebraic, patru interpretări ale
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
la Conciliu și relațiile Bisericii Unite cu Sfanțul Scaun în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. În absența unor cercetări pe aceste teme în istoriografia românească, autorii au lărgit conținutul studiului la o prezentare generală a primei adunări conciliare a lumii moderne precum și a participării Bisericilor orientale la lucrările acesteia. Volumul editează așadar jurnalul văncean, completat cu alte documente din arhivele ecleziastice (din presă sau din colecția Mansi), la care se adaugă memorialul călătoriei din 1886 a episcopilor români
Studii culturale româno-ilaliene by Monica Joita () [Corola-journal/Journalistic/12436_a_13761]
-
orice altă putere. Eroare deplină. Căci aci e adevărată zicerea: Cine nu e cu noi e contra noastră. E o nenorocire poate, dar n-o putem schimba: problema orientală se subție în cestiune de antagonism între Austro-Ungaria și Rusia. O conciliare a acestui antagonism e neimaginabilă și Rusia face tot ce-i stă prin putință pentru a înăspri conflictul, pentru a grăbi poate evoluțiunile finale ale procesului. În acest antagonism nu există, pentru statele {EminescuOpXII 298} mici poziție neutrală sau independentă
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
Austriei asupra Dunării de Jos. În privirea aceasta Englitera este, deși pentru alte cuvinte, deosebite, tot de părerea Rusiei. Totul atârnă la urma urmelor de rezoluția ce vor lua în definitiv Franța și Italia. Franța, într-un sentiment escesiv de conciliare, a propus un proiect care, fără a acorda împărăției austro-ungare tot ce ea cerea, e considerat totuși de către români ca o propunere ce sacrifică interesele lor esențiale. Italia, care în atâtea împrejurări a arătat cea mai simpatică bunăvoință pentru România
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
constă în a-i imputa lui Ioan Petru Culianu o "involuție de la creștinism la iudaism" (p. 33). Formula nu se mai folosește deja de la declarația de la Seelisberg (1947) a bisericilor, inclusiv ortodoxă, și după numeroase hotărâri ale conferințelor episcopale și conciliare din moment ce se recunoaște fără distorsiuni faptul istoric al ascendenței iudaice a creștinismului. Nu se mai poate vorbi, la propriu, de creștinism în afara luării în seamă a cercetării lui Isus sub aspect istoric, desfășurată cu succes incontestabil de la Reimarus, la contemporanii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
aici implicată Într-o asemenea măsură Încît, dintre toate posibilele soluții ale sistemului (care sînt la fel de adevărate sau la fel de false), va triumfa și va fi proclamată „ortodoxă” una medie. Atunci cînd Biserica a decis că Sfîntul Duh glăsuiește prin intermediul declarațiilor conciliare, ea avea probabil dreptate În măsura În care regulile sistemului par a se stabiliza pe la mijloc. D’Arcy Thompson face observația că fondatorul modern al clasificării speciilor, Linnaeus (1707-1778), a utilizat termenii simpli, descriptivi, folosiți În Împărțirea pe categorii a plantelor și animalelor
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
irelevante (întrebarea retorică)68 sunt tot atâtea cenușărese ale argumentării strict raționale pe care polemica literară le convertește în strategii afective menite să echilibreze intenția de a proba și convinge (docere, probare, monere) cu cea de a persuada și emoționa (conciliare, delectare, movere) din retorica antică. În concluzie, ele intră din sfera raționalității cotidiene în cea a subiectivității discursului, împlinind cu precădere o funcție estetică sau, altfel spus, reprezintă una din amprentele individualității artistice în orice luptă de condeie. Călinescu exprimă
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Argumentul este fals în mod istoric și deducțiunea absurdă". În dispositio, urmează un discurs de tip demonstrativ par excellence, în care probele incontestabile, argumentele cvasi-logice și elementele scenice se conjugă spre a servi celor trei scopuri ale elocințeica artă: probare, conciliare și movere. Nu întâmplător această parte începe cu o definiție, adică un enunț pe al cărui sens, unanim acceptat, se sprijină toată demonstrația ulterioară. Definiția, fundamentându-se pe un consens științific general, are un statut de probă irefutabilă în discursul
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
celelalte practici populare pe care mitropolitul, bun cunoscător al dogmei creștine, le poate considera păgâne. Preotul din secolul al XVIII-lea este foarte aproape de enoriașii săi. Chiar dacă nu cunoaște Sfânta Liturghie sau celebrarea bote zului în confor mitate cu canoanele conciliare, el se bucură de respectul și încrederea enoriașilor. Este, totodată, singurul învestit cu putere spirituală de către Dumnezeu, numai el poate oficia anumite taine, tot el mediază conflictele cu cei mari sau pe cele din cadrul familiei, le oferă sfaturi, le citește
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
un secol în lumea bizantină: dușmanii icoanelor, "iconomahii" sau "iconoclaștii", mai numeroși în clerul secular, la Curte și în Armată. Partizanii lor, "iconofilii" sau "iconodulii", mai numeroși în clerul regulat, printre călugări și episcopi. Decretul sau horos-ul adoptat de Părinții conciliari stipulează nu doar că nu este idolatru acela care venerează icoanele lui Christos, ale Fecioarei, îngerilor și sfinților, fiindcă "omagiul adus icoanei se îndreaptă spre prototip", dar și că a refuza acest omagiu "înseamnă a nega Întruparea Cuvântului lui Dumnezeu
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
17; 2Cor 8,21). Și încă: „Verificați fiecare lucru și rețineți ceea ce este frumos” (1Tes 5,21). Preoții știu că frumusețea, în timp ce în mod uimitor este neactuală, este absolut necesară pentru viața omului: „Această lume - au spus-o artiștilor Părinții conciliari de la Vatican II - în care trăim are nevoie de frumusețe pentru a nu cădea în disperare. Frumusețea, ca și adevărul, pune bucurie în inima oamenilor și este un rod prețios care rezistă distrugerii timpului, care unește generațiile și le face
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
Nestorie, a scris Comparația între doctrinele lui Pavel din Samosata și acelea ale lui Nestorie (Comparatio dogmatum Pauli Samosateni et Nestorii). Se pare că Mercator a rămas la Constantinopol pînă la moartea sa și a publicat traduceri ale unor texte conciliare și ale unor opere grecești referitoare la controversele cristologice din acea epocă. Bibliografie. Ediții: PL 45. Studii: S. Prete, Mario Mercatore, polemista antipelagiano, Marietti, Torino, 1958. 3. Quodvultdeus Acest nume era destul de răspîndit în Africa creștină din secolele V-VI
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de aventuri a câștigat tot mai mult teren "les littératures de l'imaginaire". 54 Hans Robert Jauss, Experiență estetică și hermeneutică literară, traducere de Andrei Corbea, Editura Univers, București, 1983; vezi capitolul "Katharsis: valența comunicativă a experienței estetice (movere et conciliare)", pp. 167-193. 55 Nuanțele nu i-au scăpat, de pildă, unui Camil Petrescu, care definea drama nu prin "acțiune", mișcare multă de corpuri pe scenă, ci prin "corporalitate efectivă", prin "actul" înțeles ca formă a conștiinței "traduse". Vezi și Maria
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
și canonice privind folosirea iconomiei și acriviei în viața Bisericii. Lucrarea cunoscută sub numele de iconomie bisericească își are originea în Evanghelie și în Tradiția Ecclesiei (Predania). Deși este menționată în mai multe scrieri ale Părinților Bisericii, în anumite decizii conciliare ale Bisericilor autocefale sau în studiile teologilor contemporani, Biserica Ortodoxă nu a dat încă o definiție oficială a noțiunii de iconomie. În pofida acestor lucruri, Biserica manifestă iconomia la nivelul conștiinței sale, practicând-o din dorința de a-și împlini misiunea
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]