1,131 matches
-
zi, acasă, de către regele Juan Carlos și regina Sophie. A venit muntele la Mahomed. Investigarea confesiunii ca gen literar cuprinde un câmp larg de domenii. Maria găsește premisele în însăși plângerea lui Iov, în mod sigur Sfântul Augustin e un "confesor", și frecvența mărturisirii crește după idealismul german. Dintre funcțiile limbajului, ea răspunde nevoii de "descărcare", dar e și o exagerată dilatare a eului, o întârziată autoapreciere a propriei adolescențe (sunt aici ecouri din Freud și Jung). Filosofic, Maria argumentează și
Povestiri sau poezii? by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15381_a_16706]
-
am dorit să fiu un preot toxicoman care înregistrează un disc la casa Folkways. Mi-am dorit să fiu transferat pe motive politice. Tocmai am descoperit că o revistă pentru femei l-a mituit cu o sumă imensă pe Cardinalul ....., confesorul meu s-a dat la mine, am văzut cum au fost trădați țăranii din necesitate, clopotele însă bat în seara aceasta, e o nouă seară în lumea lui Dumnezeu și sunt multe guri de hrănit, mulți genunchi ce tânjesc să
LEONARD COHEN by Liviu Bleoca () [Corola-journal/Journalistic/14261_a_15586]
-
Arghezi. Dar trufia este și o chestiune de onoare, de ofensivă benefică pentru afirmarea sinelui: „De fapt, într-o oblomoviadă generală, într-o puturoșenie valahă seculară, nu cumva trufia este ferment de ameliorare, de aerisire și de creație?” - se întreabă confesorul sfidător și semeț (p. 13). A doua mare problemă din rândul păcatelor capitale e imposibilitatea credinței. Îndoiala îi apare ca insolubilă: „aș vrea să cred, dar nu pot, aș putea fi ateu, dar nu vreau, fiindcă este prea ieftin, prea
Justițiar cu orice risc by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13215_a_14540]
-
copiilor săi într-o societate insuficient de evoluată pentru a primi cu seninătate o astfel de confesiune șocantă. Care este atunci rolul lui Eugen Șerbănescu în scrierea romanului? Mai mult ca sigur, acela de a fi fost un foarte bun confesor, de a fi dat cursivitate stilului și de a fi pus ordine în materia epică. De altfel, întreaga confesiune este un amestec tulburător și fascinant de sexualitate, erudiție și umor (nu-mi dau seama în ce măsură meritul îi aparține autorului romanului
Cherchez l’homme! by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13256_a_14581]
-
făcută de un personaj misterios unui martor, întâlnit într-un bistrou de pe Rue de la Huchette, martor aflat la Paris pentru a realiza un album de fotografii cu statuile orașului. Un fotograf, care nu e decât un avatar al scriitorului, devine confesorul ales, chiar neliniștit de acest sentiment al alesului. Mărturisitorul se dezvăluie treptat, cum e firesc, și se transformă dintr-un necunoscut obscur și modest (ca înfățișare) într-un personaj excepțional, implicat în cele mai neobișnuite întâmplări, depozitar al unor secrete
Viața ca o călătorie imaginară by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12281_a_13606]
-
mai complicate coafuri (,cochilii logaritmice/ în toate culorile curcubeului/ pagode sprijinindu-și visele unul de altul. Turnuri care își telescopează singurătatea ca un ochean") pentru soțiile de tenori și fotbaliști pe care tot el îi tunde și îi bărbierește ziua; confesor și prieten de nădejde al tuturor, este ,cel mai bun prieten al omului" și scrie o carte fundamentală, Vademecum pentru frizeri; avînd ,obiceiul nenorocit de a complica lucrurile" a ratat o dragoste misterioasă în care acum nu prea mai crede
Nea Gică forever by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11514_a_12839]
-
să pun piciorul într-un muzeu erotic. Pe lângă alte exponate sub sticlă, respectiva instituție se lăuda cu o minusculă sală de cinema care "te simțea" la intrare și începea să difuzeze un film porno de o vechime relativ impresionantă, intitulat Confesorul. Văzând acestea, nu mi-am putut stăpâni un acces de nostalgie, nu, nu după filme decoltate, ci după începuturile producției cinematografice. Subiect de care, nefiind în actualitate, nu m-am atins până acum. Dar mi se pare că merită să
La început a fost fotografia by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11659_a_12984]
-
ambasada română din America. "în același timp informa F.B.I.-ul din Detroit, despre toate cele raportate la Ambasada română. Agenții F.B.I. i-au cerut să țină o contabilitate exactă de banii primiți. După informarea dată la F.B.I. se ducea la confesorul lui, un iezuit care cu interes lua note despre activitatea lui de informator și triplu agent." Lipsa de seriozitate și improvizația celor ce fac afirmații gratuite mi-a fost confirmată de comentariile pe marginea concursului Mari români, organizat de Televiziunea
În preajma Centenarului Mircea Eliade - Rectificări necesare by Mircea Handoca () [Corola-journal/Imaginative/9946_a_11271]
-
câteva luni, în Provence, mi le aducea sau mi le trimitea, cu o tandrețe din ce în ce mai glacială și penitentă. Dezaproba ceea ce făceam cu ele. Oribila religie o învăluia în umbra ei atotputernică. Ar fi trebuit să o conserv în dragoste așa cum confesorul ei o conserva în bigotism, să o brutalizez în ceremonii secrete, să o frământ ca pe o cocă recalcitrantă, care nu vrea să crească. Consimțisem să fac asta, în La Coste. Devenise fierbinte și suplă, darnică în plăceri intelectuale și
Anne Parlange, Vincent Lestréhan by Sabina Chisinevski () [Corola-journal/Journalistic/10282_a_11607]
-
o dublă convertire. Zoe iese din mînăstire, devenind laică, și căsătorindu-se cu alesul ei, iar studentul în filosofie abandonează facultatea, înscriindu-se la Teologie, devenind, în 1909, doctor în teologie la Universitatea din Cernăuți, cînd capătă și slujba de confesor ecleziastic, hirotonisindu-se preot de abia în 1922. De pe urma acestei convertiri spre teologie s-au născut cîteva scrieri (tenta religios moralizatoare din romanele sale de aici provine), dar, mai ales, acel monument de limbă care este traducerea românească a Bibliei
La răspîntie de veacuri by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17299_a_18624]
-
alături de Atom Egoyan din generația "pro video" care a mai știut să profite atît de fondul cultural ereditar, cît și de cultul pentru cinematograful de artă. Crîmpeie din existența cotidiană a unor personaje extrem de diferite (o maseza cu vîrtuți de confesor, un oculist atins de surzenie, o cofetăreasa cu torturi spectaculoase, dar nu tocmai gustoase, un menajer fascinat de mirosul dragostei, o adolescentă interesată de secretele sexelor) se intersectează la dispariția unei fetițe (care în mod miraculos va supraviețui în izolare
Toronto '99: redobîndirea sperantei by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/17575_a_18900]
-
e "un bolnav, produs al unei societăți în descompunere". Cu bizară superficialitate, acelasi critic decretă: "Mîskin nu e la înălțimea lui Don Quijote care, acela, e un erou pozitiv. Don Quijote lupta, deși în numele unui ideal himeric, Mîskin e un contemplativ, un confesor gentil, un Isus (sic) printre cupe de șampanie". Minat de acelasi duh potrivnic, G. Călinescu insinuează că starețul Zosima ar avea concepții atee (!), iar creatorul personajului ar fi un "om modern, dar cu fantezie medievală"10). Ion Ianosi consacră un
O carte diletantă despre Dostoievski by Mihai Floarea () [Corola-journal/Journalistic/17595_a_18920]
-
la cunoaștere de sine pe care o reprezintă confesiunea. "Între al lui Socrate și cel al lui Freud a existat", susține Delumeau, "că liant și multiplicator, aportul enorm al confesiunii, așa cum a fost ea propovăduita și trăită în catolicism". Rostul confesorului era acela de a smulge, că dintr-o vizuina întunecată amenințată de păcate, sinele păcătosului, pentru a-l putea mîntui. Dar cartea istoricului francez nu vorbește într-atît despre această ieșire a eului din sine spre lumină și purificare, cît mai
De la lupi la îngeri by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/18173_a_19498]
-
smulge, că dintr-o vizuina întunecată amenințată de păcate, sinele păcătosului, pentru a-l putea mîntui. Dar cartea istoricului francez nu vorbește într-atît despre această ieșire a eului din sine spre lumină și purificare, cît mai degrabă despre "sfaturile către confesori", felul în care aceștia erau antrenați să pătrundă în intimitatea păcătosului, pentru a-l putea absolvi de păcate. Strategia bisericii (și cuvîntul e foarte potrivit, oricît de periculoase ar fi conotațiile sale de manipulare și înșelăciune) a fost axată în
De la lupi la îngeri by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/18173_a_19498]
-
intimitatea păcătosului, pentru a-l putea absolvi de păcate. Strategia bisericii (și cuvîntul e foarte potrivit, oricît de periculoase ar fi conotațiile sale de manipulare și înșelăciune) a fost axată în primul rînd pe o acreditare în conștiința publică a confesorului ca părinte și medic totodată. Confesiunea, pentru a putea fi obținută, trebuia prezentată că forma de comunicare spirituală cu o ființă iubitoare și bine intenționată, dar în același timp cu un tămăduitor apt de a restitui păcătosului, la finele confesiunii
De la lupi la îngeri by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/18173_a_19498]
-
totodată. Confesiunea, pentru a putea fi obținută, trebuia prezentată că forma de comunicare spirituală cu o ființă iubitoare și bine intenționată, dar în același timp cu un tămăduitor apt de a restitui păcătosului, la finele confesiunii, un sine reparat moral. Confesorul promitea înțelegere, iubire și iertare, dar nu de dragul lor pur și simplu, ci ca instrumente menite să obțină dezvăluirea unei identități intime, altminteri în chip firesc șovăielnica și nedispusa să iasă din tainițele spațiului sau privat. Sînt fascinante, în cartea
De la lupi la îngeri by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/18173_a_19498]
-
de dragul lor pur și simplu, ci ca instrumente menite să obțină dezvăluirea unei identități intime, altminteri în chip firesc șovăielnica și nedispusa să iasă din tainițele spațiului sau privat. Sînt fascinante, în cartea lui Delumeau, tacticile pe care le folosesc confesorii pentru a-și convinge credincioșii să le mărturisească păcatele, și ele inevitabil te duc cu gîndul la psihiatrii de astăzi, firește, dar mai ales la felul în care individul (confesorul) învăța să asculte spre a descoperi un alt individ (păcătosul
De la lupi la îngeri by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/18173_a_19498]
-
fascinante, în cartea lui Delumeau, tacticile pe care le folosesc confesorii pentru a-și convinge credincioșii să le mărturisească păcatele, și ele inevitabil te duc cu gîndul la psihiatrii de astăzi, firește, dar mai ales la felul în care individul (confesorul) învăța să asculte spre a descoperi un alt individ (păcătosul). Aceste tactici variază de la cele lesne predictibile (blîndețea, încurajarea discretă, ipostazierea confesorului drept părinte care aleargă în întîmpinarea fiului rătăcitor) pînă la unele relativ șocante și bazate în mare măsură
De la lupi la îngeri by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/18173_a_19498]
-
inevitabil te duc cu gîndul la psihiatrii de astăzi, firește, dar mai ales la felul în care individul (confesorul) învăța să asculte spre a descoperi un alt individ (păcătosul). Aceste tactici variază de la cele lesne predictibile (blîndețea, încurajarea discretă, ipostazierea confesorului drept părinte care aleargă în întîmpinarea fiului rătăcitor) pînă la unele relativ șocante și bazate în mare măsură pe o persuasiune chiar dubioasă moral (un fel de "păcălire" sau "ademenire" a păcătosului). Pentru a obtine confesiunea, preotul trebuie să fie
De la lupi la îngeri by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/18173_a_19498]
-
vreo clipă că judeca, sau că e tulburat, revoltat, ori înspăimîntat de ceea ce află. Pentru a menține un asemenea dificil echilibru, uneori sînt necesare chiar atitudini aparent contradictorii: conferințele ecleziastice ale Diocezei asupra penitentei din 1695, de pildă, îi cer confesorului în același timp "că nu cumva să facă vreun gest din care penitentul să presupună că se plictisește sau că este scandalizat și uimit de păcatele auzite", dar și să treacă anumite mărturisiri, probabil pe cele mai grave, sub tăcere
De la lupi la îngeri by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/18173_a_19498]
-
vreun gest din care penitentul să presupună că se plictisește sau că este scandalizat și uimit de păcatele auzite", dar și să treacă anumite mărturisiri, probabil pe cele mai grave, sub tăcere, "că și cum n-ar auzi nimic". Sarcina confesorului e incredibil de dificilă, căci pentru a permite dezvăluirea celui din fața să e obligat la o retorică super eficientă care presupune uneori chiar și împletiri paradoxale ale unor strategii ale absenței (păcătosul trebuie să aibă impresia că vorbește cu sine
De la lupi la îngeri by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/18173_a_19498]
-
acelea ale unei prezențe intense (a celui care te asculta cu maximum de interes și te înțelege). Metaforele pe care le folosește Delumeau sînt asociate cu cele două imagini, ale medicului și părintelui, dar citînd diversele extrase din manualele pentru confesori abundent citate în carte, impresia mea a fost că mai nimerita ar fi o analogie cu invadatorul: confesorul este, în bună măsură, un cal troian care izbutește nu atît să scoată sinele din fortăreața să, cît mai curînd să pătrundă
De la lupi la îngeri by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/18173_a_19498]
-
pe care le folosește Delumeau sînt asociate cu cele două imagini, ale medicului și părintelui, dar citînd diversele extrase din manualele pentru confesori abundent citate în carte, impresia mea a fost că mai nimerita ar fi o analogie cu invadatorul: confesorul este, în bună măsură, un cal troian care izbutește nu atît să scoată sinele din fortăreața să, cît mai curînd să pătrundă el dincolo de zidurile privatului. Din studiul istoricului, cum spuneam, aflăm mai putine despre cum se confesau oamenii din
De la lupi la îngeri by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/18173_a_19498]
-
din fortăreața să, cît mai curînd să pătrundă el dincolo de zidurile privatului. Din studiul istoricului, cum spuneam, aflăm mai putine despre cum se confesau oamenii din Evul Mediu pînă în plină epoca a luminilor, si mai multe despre cum înțelegeau confesorii să se apropie de credincioși. Uneori ai chiar impresia că victoria nu o reprezenta iertarea pe care preotul o putea da păcătosului, ci simplă să reușită de a pătrunde în intimitatea lui vinovată. De altfel, Delumeau o spune singur: uneori
De la lupi la îngeri by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/18173_a_19498]
-
dileme o aflăm pe larg la Jankelevitch, dar și la Delumeau, în chip neașteptat, pe ultimele pagini ale studiului sau: rostul confesiunii, sugerează indirect istoricul, poate că nu este (doar) acela de a acorda absolvire păcătosului, ci de a permite confesorului să iși exerseze o anumita funcțiune, un organ ar spune biologii moderni, al iertării. Înțeleg cît de absurdă pare o asemenea ipoteza din perspectiva religioasă: confesînd, cu alte cuvinte, preoții se ajutau în primul rînd pe ei înșiși, nu pe
De la lupi la îngeri by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/18173_a_19498]