17 matches
-
314). Zece ani mai tîrziu, la Hippona a avut loc o dispută publică între Augustin și episcopul arian Maximinus, care venise în Africa după ce arianismul fusese condamnat la Aquileia; cu această ocazie, Augustin reia polemica împotriva arienilor și scrie o Confutație a „Predicii arienilor” (Contra Sermonem Arrianorum), o Dezbatere cu Maximinus, episcop al arienilor (Collatio cum Maximino Arrianorum episcopo) și o operă împotriva lui Maximinus Arianul (Contra Maximinum Arrianum); de asemenea, cîteva predici și cîteva scrisori trimise arianului Pascențiu (Epist. 238-241
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
botezului oficiat de eretici, analizată deja de Ciprian, de la care se revendicau și adversarii lui Augustin; Epistola către catolici referitoare la secta donatiștilor (Epistula ad Catholicos de secta Donatistarum), care poartă și titlul Despre unitatea Bisericii (De unitate Ecclesiae); o confutație (scrisă între 400 și 403) a unei epistole pe care Petilianus, episcopul donatist din Cirta, o trimisese comunității sale (Contra epistolelor lui Petilianus, Contra litteras Petiliani): în această operă, Augustin repropune exegeza în sens ortodox a textelor citate de Petilianus
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
scriere Despre natură și har (De natura et gratia) care o corectează încă din titlu pe cea a adversarului și din care, așa cum obișnuiește să facă în tratatele de bătrînețe, Augustin citează pas cu pas, citarea fiind urmată imediat de confutație. Augustin nu acceptă interpretarea reductivă a harului, propusă de Pelagius, ca posibilitate de a nu păcătui dăruită de Dumnezeu omului prin liberul arbitru sau prin lege, care indică binele ce trebuie făcut și răul ce trebuie evitat. Apoi, pentru că predicile
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Caelestii vel etiam scripta Iuliani), în care, sprijinindu-se pe lucrarea lui Augustin Despre pedepsirea și iertarea păcatelor, combate mai ales negarea păcatului originar, susținută de Iulian, citînd mai multe pasaje din cartea acestuia Către Florus. De asemenea, a scris Confutația simbolului de credință a lui Teodor de Mopsuestia (Refutatio Symboli Theodori Mopsuesteni), pe care Mercator îl acuză de nestorianism; pentru a-l combate chiar pe Nestorie, a scris Comparația între doctrinele lui Pavel din Samosata și acelea ale lui Nestorie
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Lille 1951; N. Charlier, Le „Thesaurus de Trinitate” de saint Cyrille d’Alexandrie. Questions de critique littéraire, RHE 45 (1950), pp. 25-81. Opere din timpul controversei nestoriene Cele cinci cărți ale scrierii Contra anatematismelor lui Nestorie, din 430, sînt o confutație a discursurilor rostite de patriarhul de Constantinopol, din care reproduc și extrase. Chiril aduce în discuție numeroase pasaje cristologice din Noul Testament, interpretîndu-le în sensul uniunii ipostatice dintre Logos și carne: Logosul, existent dintotdeauna împreună cu Tatăl, „a ales să aibă, împreună cu
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
nu trebuie să admită nici o blasfemie contra divinității. Autorul își propune să redacteze pentru ei un compendiu al „tradiției credinței ortodoxe și apostolice” și, în special, al întrupării Unului-născut (1-4). Intenția e realizată în restul operei (5-45) sub forma unei confutații a opiniilor cristologice eronate. După ce enumeră cîteva dintre ele (6), Chiril respinge concepțiile docetiștilor (7-9), ale celor care neagă nașterea din Fecioară și afirmă că divinitatea s-a transformat în carne omenească (10-13), ale celor care susțin că Logosul divin
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
obicei de Iulian pentru a-i desemna pe creștini) și că ar număra trei cărți (deși Ieronim vorbește de șapte; numărul de trei îl găsim la Chiril, dar nu e sigur că ar fi existat și în textul original). Grație confutației lui Chiril, despre care vom vorbi imediat, cunoaștem destul de bine prima carte, ceva din a doua, însă nu știm nimic despre a treia, care - dacă a fost scrisă vreodată - trebuie să fi fost combătută într-o secțiune a operei lui
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
VI, PG 76, 813 D). Dacă discursurile lui Grigorie de Nazianz în care îl combate pe Iulian, scrise în iarna din 363-364 (cf. vol. II, t. 1, p. 109), nu se referă la scrierea Contra galileenilor, e sigur că unele confutații ale acestei opere au fost compuse de Teodor de Mopsuestia prin anul 378 (cf. vol. II, t. 1, pp. 160-161; au rămas puține fragmente) și de către Filip din Side (către 398-404; cf. p. 000), mai incerte sînt alte mărturii despre
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
volume în care e atacat Nestorie, dedicată unui anume Lausus (poate șambelanul lui Theodosius al II-lea de la care și-a luat numele Istoria Lausiacă); scrierea s-a pierdut în întregime. A fost găsită în schimb, în traducere siriacă, o Confutație a lui Nestorie împărțită în 25 de capitole și trei cărți, atribuită lui Teodot în manuscrisul copiat între 650 și 660 (un al doilea manuscris conține doar un fragment al operei); din acesta din urmă, mutilat la început, lipsesc toată
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
astăzi), de a cărui autenticitate nu avem motive să ne îndoim, trebuie să fi fost compus chiar înainte de Efes; tezele lui Nestorie sînt respinse pe baza unui florilegiu care trebuie să fie identic cu cel pregătit de Chiril pentru propria confutație a patriarhului de Constantinopol. S-a păstrat o Interpretare a Crezului de la Niceea, compusă la puțin timp după depunerea lui Nestorie, pe care îl combate în mod explicit (cap. 9; 10 etc.); nu este menționat numele celui căruia îi este
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Alexandru de Hierapole, Eutherius reia argumentele împotriva cristologiei lui Chiril, încercînd să salveze măcar în parte frontul antialexandrin. Stilul pătimaș al epistolelor se regăsește și într-o operă transmisă în greacă și în latină printre scrisorile lui Atanasie sub titlul Confutații ale anumitor propoziții, în două recenzii (una abreviată), și pe care Fotie o cunoștea ca operă a lui Teodoret (Biblioteca, cod. 46); însă, așa cum reiese din argumente interne și din citate vechi (Sever de Antiohia și Colecția Palatină a Actelor
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de exemplu, symproskineô, pentru a indica atît venerarea omului, cît și a divinității în Cristos), și îi reproșa imprecizia și ambiguitățile limbajului. La Anastasie Sinaitul (Hodegos 22) s-a păstrat un lung fragment al lui Andrei contra lui Chiril (posterior confutației celor douăsprezece capitole, scrisă de Teodoret), în care este atacată folosirea ambiguă de către Chiril a termenului hypostasis. S-au mai păstrat în latină, în Synodicon contra Tragediei lui Irineu, mai multe scrisori ale lui Andrei, adresate mai ales lui Alexandru
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a reușit să se întoarcă după un lung exil, rechemat de uzurpatorul Basiliscus în 475, și a rămas în funcție pînă la moartea sa (31 iulie 477). Adversar înverșunat al doctrinei celor două naturi, a compus, probabil în exil, o Confutație a doctrinei stabilite la conciliul de la Calcedon (sau Contra celor care susțin doctrina celor două naturi), păstrată în traducere armeană; din acest text au rămas și cîteva fragmente grecești (citate de Iustinian) și o versiune siriacă prescurtată. într-o primă
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
despre exilul și moartea lui Nestorie la Tebaida. Bibliografie. J. Lebon, Le monophysisme sévérien, J. van Linthout, Louanii, 1909, pp. 93-111; H.G. Opitz, (Timotheos) Ailuros, PRE 2. R., 12. Halbbd, 1937, coll. 1355-1357. Ediție (fără traducere) a versiunii armene a Confutației doctrinelor de la Calcedon: K. Ter-Mekerttschian, E. Ter-Minassiantz, Timotheus Eluros, des Patriarchen von Alexandrien, Widerlegung der auf der Synode zu Chalcedon festgesetzten Lehre. Armenischer Text, Leipzig, 1908. Edițiile celorlalte texte sînt indicate în CPG III, nr. 5475-5491. 14. Petru Mongo Petru
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
apoi de 244 de pasaje din scrierile lui Chiril; în a doua etapă, Sever reia textele, adăugîndu-le de fiecare dată un comentariu în care demonstrează că, înțelese în contextul lor, pasajele din operele lui Chiril sînt favorabile monofizismului. în această confutație sînt citate adesea, pe lîngă contextele fragmentelor din Chiril aflate în discuție, alte texte patristice, fie în sprijinul propriei teze (de exemplu, în cazul lui Atanasie), fie pentru a le respinge (cazul citatelor din Teodoret). în anii petrecuți ca patriarh
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
stilistică de excepție. Ea rămâne totuși la îndemâna autorului, discursul desfășurându-se adesea sub forma unei erudite polemici. "Cărțile de controversă" din care fac parte "dispute, argumente, replici, scurte considerațiuni, răspunsuri" la alte cărți și, de ce nu, "spuse, remarci, reflecții, obiecții, confutații" au și o motivație explicabilă: nașterea lor e provocată de perimarea modelului, fapt ce îl apropie din nou pe Swift de teoriile moderne. "Eu unul cred că se întâmplă cu bibliotecile precum cu cimitirele", ne face, îngăduitor, o confidență naratorul
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
face ea filosofia. Argumentul ontologic al sfântului Anselmus e stupid. Dumnezeu trebuie să existe pentru că-l pot gândi ca ființă care are toate perfecțiunile, inclusiv existența. Confundă existența În gândire cu existența În realitate.” „Da, dar tot stupidă e și confutația lui Gaunilon. Eu mă pot gândi la o insulă pe mare chiar dacă acea insulă nu există. Confundă gândirea contingentului cu gândirea necesarului.” „O luptă Între stupizi.” „Bineînțeles, iar Dumnezeu se distrează la nebunie. S-a vrut de negândit numai ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]