70 matches
-
parte din domeniul Șinteului. Între 1620 și 1637, domeniul s-a aflat sub stăpânirea lui Gavrilaș Movilă, apoi a domnitorilor Constantin Șerban și Gheorghe Ștefan (până la 1660, când cetatea, împreună cu toată zona Bihorului, a fost transformată în pașalâc turcesc). În conscrierea din anul 1719, figurează ca localitate nou populată, care aparține contelui George Banffy. În august 1940, în urma odiosului Dictat de la Viena, trupul satului este amputat în două, granița arbitrar trasată răpind aproape jumătate din suprafața sa. Stăpânitorii vremelnici au comis
Damiș, Bihor () [Corola-website/Science/300852_a_302181]
-
Timiș, Banat, România. Satul se situează în zona de est a județului Timiș, la circa 8 km nord-est de municipiul Lugoj. Este un vechi sat românesc, menționat pentru prima dată în documente în anul 1510. Atunci aparținea de districtul Caransebeș. Conscrierile dietei de la 1650 o amintesc ca proprietate fiscală. Un defter turcesc din același an vorbește despre localitatea "Valealunga", toponim care relevă caracterul românesc. La conscripția din 1717 este amintit ca sat locuit, cu numele de "Valle Longa", cu 4 case
Valea Lungă Română, Timiș () [Corola-website/Science/301407_a_302736]
-
locuitorilor din satul Beznea, cu ocazia unei călătorii (1464) pe aici a regelui ungar. De atunci datează toponimia - Dealul Crai, Piatra Craiului. În 1660 Bihorul intră sub stăpânire turcească, iar în 1692 sub stăpânire austriacă. Tot atunci apar și primele conscrieri (recensăminte) care relevă o populatie redusă numeric (10 familii) și slabă din punct de vedere economic. Până în secolul XIX locuitorii satelor comunei Bratca sunt supuși unor obligații tot mai mari față de Austro-Ungaria. La 24 aprilie 1904 are loc "răscoală secerătorilor
Beznea, Bihor () [Corola-website/Science/300845_a_302174]
-
satul Muntele Padeș) probabil satul Luncanii de Sus. Informații despre Luncani avem din Dania Regală din 22 septembrie 1365 când este menționată așezarea Padushausa (satul Muntele Padeș). La sfârșitul secolului al XVI-lea este amintit cu numele de Lunca. În conscrierea din 1690/1700 se găsește sub numele de Lunkany. La început localitatea a existat pe deal, pe locul Luncaniului de Sus de astăzi. Prin construirea în anul 1734 a unui furnal pentru topit metale și exploatarea minelor de fier, locuitorii
Luncanii de Jos, Timiș () [Corola-website/Science/301375_a_302704]
-
față de autorități, multi dintre ei aflându-și sfîrșitul în închisorile din Gherla și Dej. Peotul Vasilie Boț a murit în în închisoarea de la Gherla, preoteasa Dochia a rămas fără casă și avere, cu fiul ei Ioan de 8 ani. În Conscrierea de la Lăschia se precizează următoarele: „Prin asuprire s-au prins de către cătanele ungare și s-au dus la parohia să din Săcătura în temnița unde au și murit”. Nu se precizează însă în ce a constat „asuprirea”: a fost parat
Luminișu, Sălaj () [Corola-website/Science/301806_a_303135]
-
ani mai târziu la Rieni unde s-a semnat peste intrarea în biserica de lemn. Biserica de lemn a satului apare în documentele vizitației canonice a lui Meletie Covaci, din 1752, iar în anul 1786 este menționată din nou, în „Conscrierea bisericilor din districtul Orăzii”. Acest din urmă document pomenește faptul că biserica servea două comunități, românilor din Ghighișeni alăturându-li-se și cei din Voieni. Harta Iosefină din 1784 indică locul în care a fost ridicată biserica de lemn, undeva
Biserica de lemn din Ghighișeni () [Corola-website/Science/317207_a_318536]
-
pentru biserică. În urma vizitației canonice pe care episcopul unit Meletie Covaci o face în aceste părți, în anul 1752 aflăm că biserica era acoperită cu șindrilă. Mențiunea făcută în urma vizitației canonice probabil se referă la vechea biserică de lemn. În conscrierea de la 1756 se spune: "biserica acum se construiește". Cu timpul, biserica a suferit mai multe intervenții în urma cărora înfățișarea ei inițială a fost afectată. Astfel, în 1925, învelitoarea de șindrilă este înlocuită cu țiglă iar coiful turnului este îmbrăcat în
Biserica de lemn din Mierag () [Corola-website/Science/312400_a_313729]
-
întinse zone muntoase acoperite de păduri, au creat condiții pentru formarea de așezări omenești aproape una lângă alta, deci cu însemnate concentrări de populație. Cea mai veche mențiune documentară care indică o atestare certă a localității Vașcău este cea din Conscrierea porților „Liber regius”, întocmită în anul 1552 de fiscul regal, unde Vașcăul apare menționat sub denumirea de Nagykoh(ó) („Cuptorul Mare”); în același timp apar menționate și localitățile Vărzari de Sus și Vărzari de Jos, împreună cu alte două localități, acestea
Vașcău () [Corola-website/Science/297219_a_298548]
-
deja pe acest loc o biserică romano-catolică. Tătarii distrug în 1241 atât orașul, cât și biserica. După tradiție, biserica romano-catolică a fost reconstruită de regele maghiar Carol Robert de Anjou (1288-1342) în cinstea Sf.Ladislau, în stil gotic timpuriu. În conscrierea dijmei papale din 1332-1337, Turda Nouă figură că parohie romano-catolică cu biserică. Cu ocazia lucrărilor de restaurare a bisericii din 1504, stilul gotic timpuriu a fost modificat (la sanctuar și la sacristie) în stil gotic târziu, care se păstrează și
Biserica Reformată-Calvină din Turda-Nouă () [Corola-website/Science/306963_a_308292]
-
bună și pe măsura nevoilor locuitorilor."" Dacă conscripția mai sus amintită atestă o biserică de zid, veche, trebuie spus că alte două documente din aceeași perioadă ne vorbesc despre această biserică. Primul document, un extras cu privire la bisericile de lemn din "Conscrierea preoților și satelor valahilor de examinat în timpul comisiei despre profesiunea credinței și rămași în schismă" din anul 1756 spune că la data 11 martie 1755 preotul satului era Popa Damian, satul fiind cel ce a construit biserica. Cel de-al
Biserica de lemn din Cotiglet () [Corola-website/Science/319218_a_320547]
-
satelor valahilor de examinat în timpul comisiei despre profesiunea credinței și rămași în schismă" din anul 1756 spune că la data 11 martie 1755 preotul satului era Popa Damian, satul fiind cel ce a construit biserica. Cel de-al doilea document, "Conscrierea bisericilor din districtul Orăzii" în anul 1786 spune că parohia Cotiglet ținea de protopopiatul Pomezeu, era singura biserică în sat, era de lemn, numărul caselor din sat fiind 60. Prima ridicare topografică militară a imperiului austriac, cunoscută sub numele de
Biserica de lemn din Cotiglet () [Corola-website/Science/319218_a_320547]
-
Petrani (în ) este un sat în comuna Pocola din județul Bihor, Crișana, România. Prima atestare documentară a localității datează din anul 1552, când apare sub numele de „Ponthuselew” ca proprietate episcopală, în conscrierea preoților comitatului Bihor. În 1698 apare din nou menționată în registrul de dijmă, împreună cu alte localități. Locuitorii dădeau dijmă din grâu, pabulus, miei și iezi și plăteau bani creștinătății. Între 1710-1712, localitatea este cunoscută sub numele de Petrany- Vallany având
Petrani, Bihor () [Corola-website/Science/300859_a_302188]
-
cu caligrafierea unei copii a Alexiadei inclusă, împreună cu Floarea Darurilor, cu un fragment al unei Pravile și cu un alt text, în cunoscutul Codex Neagoensis. Biserica, prezentă pe lista monumentelor istorice românești 9HD-II-m-A-03444), este menționată în tabelele tuturor comisiilor de conscriere ale secolelor XVIII-XIX: 1733, 1750, 1761-1762, 1805 și 1829-1831; harta iosefină a Transilvaniei (1769-1773) îi atestă, de asemenea, existența.
Biserica de zid Sfântul Gheorghe din Sânpetru () [Corola-website/Science/326892_a_328221]
-
granița militară spre Serbia). Din milițiile austriace (Landwehr) se vor forma regimente aparte. Toate regimentele din Pesta au primit ordin să fie gata de plecare. Ministrul de război unguresc (al apărărei țărei, cum îi zic) a comunicat autorităților conspect despre conscrierea cailor pe a. 1875, ordonând ca în caz de mobilizare autoritățile să ieie în primire acei cai. Conform celor de mai sus, magistratul (primăria din Sibiu) a dispus ca, în termin de 48 oare de la data sosirei eventuale a acelui
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
comisar de război von Wagmuth, spre a hotărî organizarea viitoare a districtului Bucovinei 106. În discuțiile referitoare la reorganizarea Bucovinei s-au conturat mai multe probleme, concretizate în răspunsurile la cele 35 de întrebări despre organizarea constituțional-administrativă a Bucovinei, la conscrierea populației, la organizarea clerului ortodox, la înființarea de școli publice, la taxele și veniturile obținute de vistieria statului din această provincie, la înființarea unei colonii comerciale armenești în Suceava, la numărul evreilor și la posibilitatea reducerii lor, la îmbunătățirea drumurilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
foarte mare, într-un timp foarte scurt, din arendarea moșiilor episcopale și ale boierilor ce locuiau în Moldova, cât și prin efectuarea nedreaptă a repartiției contribuției, stârnind protestul stărilor privilegiate bucovinene 64. Toate acestea aveau loc pe fundalul discuțiilor privind conscrierea evreilor și a expulzării celor socotiți nefolositori statului. În condițiile creșterii numărului populației evreiești din provincie, sub impactul "utilitarismului etatist" al perioadei iosefine, împotriva acesteia au fost luate măsuri drastice de Administrația militară, mergând chiar până la expulzarea din provincie a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
plângeri ale acestora împotriva sa, cât și cu Guberniul din Lemberg, care căuta să-i tempereze acțiunile 192. În general, autoritățile locale, orășenești sau sătești, aveau datoria de a sprijini Administrația districtuală în toate direcțiile activității sale, mai ales în conscrierea și încasarea impozitelor și în chestiunile de poliție locală. Vasile Balș a căutat să realizeze un control cât mai strict al autorităților orășenești, nepermițând nici o nesupunere față de ordinele sale, astfel încât primăriile comunelor urbane au ajuns să fie aproape ca un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
protopopesc. Cu acest prilej, învățătorii trebuiau să prezinte un set de documente, pe baza cărora elevii erau evaluați: conspectul cu cei care au frecventat școala în ordine alfabetică și a anilor de studiu, materiile propuse, clasificarea elevilor și frecvența acestora, conscrierea copiilor de vârstă școlară după protocolul botezaților și conspectul copiilor îndatorați a frecventa școala, menționându-se cei de vârstă apropiată de 12 ani; consemnarea celor obligați a urma școala de repetiție; scrierile caligrafice și dictările din timpul anului școlar, conspectul
Istoria pedagogiei : educaţia între existenţă şi esenţă umană by Mihai VIȘAN, Mihaela MARTIN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101000_a_102292]
-
proporțional, pentru ambele sexe, în vârstă de 21 de ani, la reprezentarea în comune, județe ori Parlament. III.4. Desăvârșită libertate de presă, asociere și întrunire; libera propagandă a tuturor gândurilor omenești. III.5. Reforma agrară radicală. Se va face conscrierea tuturor proprietăților, în special a proprietăților mari. În baza acestei conscrieri, desființând fidei-comisiile în temeiul dreptului de a micșora după trebuință latifundiile, i se va face posibil țăranului să-și creeze o proprietate (arător, pășune, pădure) cel puțin atât cât
Românii şi politica externă rusească : un secol din istoria Tezaurului românesc "păstrat" la Moscova : (studiu şi documente) by Viorica MOISUC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100997_a_102289]
-
reprezentarea în comune, județe ori Parlament. III.4. Desăvârșită libertate de presă, asociere și întrunire; libera propagandă a tuturor gândurilor omenești. III.5. Reforma agrară radicală. Se va face conscrierea tuturor proprietăților, în special a proprietăților mari. În baza acestei conscrieri, desființând fidei-comisiile în temeiul dreptului de a micșora după trebuință latifundiile, i se va face posibil țăranului să-și creeze o proprietate (arător, pășune, pădure) cel puțin atât cât să o poată munci el și familia lui. Principiul conducător al
Românii şi politica externă rusească : un secol din istoria Tezaurului românesc "păstrat" la Moscova : (studiu şi documente) by Viorica MOISUC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100997_a_102289]