23 matches
-
Oamenii râd, petrec și se bucură." (...) "Caragiale, cel mai național scriitor, cel care a înțeles mai bine firea noastră, ne-a lăsat și acest aspect. Românul care nu-și pierde cumpătul în fața crizei. Literatura sa e tonică și plină de consolație astăzi.”" Pe de altă parte, I. Constantinescu afirma: "„Teatrul lui Caragiale este nonpsihologic, nu ca o carență a artei dramaturgului: stilul popular și gritesc al comediei sale este prin el însuși antipsihologic." (...) În cazul celor mai importante figure comice, Caragiale
Ion Luca Caragiale () [Corola-website/Science/297104_a_298433]
-
să le pronunțe ocupând fotoliul ce i-l confereau aceia ce în zilele din urmă îl maltrataseră într-un chip atât de neomenos. D. Dum. Brătianu nu a putut avea tăria de caracter să refuze acest fotoliu, această fisă de consolație; este o consecință a caracterului d-sale, prea sincer, prea slab și prea naiv, care trebuia să-l facă aceea ce se numește (să ni se permită cuvântul puțin cam trivial) o "giurgiună " în mijlocul atâtor tacâmuri de "patrioți" înfierbîntați de
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
lucruri spirituale, iar în timpul care-i mai rămânea cugeta la cele ale lui Dumnezeu sau la ceea ce meditase sau citise 3 în acea zi. Cu toate acestea, adesea, când mergea la culcare, i se dezvăluiau lucruri deosebite și primea mari consolații spirituale, ce-l făceau să piardă o bună parte din timpul de dormit, care și așa era puțin. Și cercetând el uneori aceste lucruri, se gândi că avea, pentru a se întreține cu Dumnezeu, ore deja hărăzite pentru aceasta și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
părea de ajuns ca, în timp de tulburare și ispită, acel sentiment să rămân neclintit. Cu aceste gânduri, mergând și înveșmântându-mă șpentru liturghieț, am crescut în creștere, și aceasta mi s-a părut o confirmare, chiar dacă nu am primit consolații în această privință. Mi s-a părut că faptul lui Isus de a Se arăta sau a Se face simțit este de la Preasfânta Treime, amintindu-mi de clipa în care Tatăl m-a așezat alături de Fiul1. Când am terminat să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
sosi la Iași, să se ducă la Dinu. însuflețirea publicului Știrile bune se succedau și cuvântul rupere de front răsuna plăcut de astă dată la urechile noastre. Germanii nu se mai lăudau decât cu o „retragere neurmărită de francezi“. Slabă consolație, de unde erau plecați pentru a nu se mai opri decât la Paris! Doamna Lydia Philippescu prorocise, cu o lună mai înainte, că Take Ionescu va intra în Paris pe o poartă, germanii pe alta. Pu blicul exulta. Ducându-mă la
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
obiecte, dar minunate, ca relicvariul de la Chartres, cel de la Beauvais, cărțile, missele, legăturile. Nu lipsea nimic. Publicul era entuziasmat, auzeai bătrâni zicând cu emoțiune: „Sunt fericit că am apucat să văd o astfel de minune“. Era o mândrie și o consolație după atâtea umiliri politice în viața lor interioară. predeal, 3 ianuarie 1938 Generalul Antonescu mi-a povestit aseară intrarea lui în minister 321 și ceea ce numim noi [...](Lipsă în manuscris. ) lui, adică ridicarea la [gradul de] general de divizie și
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
Cei ce aveau acces la texte găseau și disertații despre moarte, despre întâmpinarea și semnificațiile ei într-un inventar literar aflat, în scrisul românesc vechi, în continuă ramificare și diversificare: orațiile funebre, „verșurile la morți”, propovedaniile și cuvîntele la îngropăciune, consolațiile, epitafurile, testamentele. Pene meștere ale scrisului românesc vechi și premodern - Neagoe Basarab, Toader din Feldru, Miron Costin, Ioan Zoba din Vinț, Antim Ivireanul, Dimitrie Cantemir, Samuil Micu, Petru Maior - s-au exersat în jurul acestei teme - unii dintre ei făcând loc
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
cu practica unor asemenea compuneri. Moartea ca „dulce adormire” (stare din care „trezirea - înviere” se produce firesc) - și nu ca drastică „ruptură” - era o „încheiere” cu destule încorporări în meditațiile asupra omenescului sfârșit din veacul al XVIII-lea românesc (în „consolații”, în epitafuri), pentru care Antim Ivireanul găsește suportul scripturistic (obișnuit, căci Biblia și scrierile Părinților Bisericii asigurau temeiul disertațiilor de această factură) cel mai potrivit: „Așa ni-o adeverează nemincinoasa gura lui Hristos la sfânta Evanghelie: «Cela ce créde întru
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
semnificativ - Adormirea Maicii Domnului, pe care ctitorul îl dorea a fi și necropolă a familiei sale. Neagoe Basarab rămâne întemeietorul, în literatura noastră, a orației funebre laice, specie cu vechi tradiții în spațiul literar și cultural post-bizantin. în literatura bizantină, consolațiile, cuvântările memoriale sau orațiile funebre, cum li se spune de obicei, au fost numeroase și tipologic foarte variate. Când este comentat textul neagoean, se face de regulă trimitere la o cuvântare din categoria „fiul evocă memoria părintelui”, atribuită împăratului bizantin
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
aceasta, compusă în 1639 și păstrată în două „redacții” (în ms. nr. 167 B. A. R., din 1639, și în ms. nr. 279 B. A. R., din 1668) cu o filiație încă nelămurită, editată în câteva rânduri 618, este o consolație, specie cultivată în Antichitatea greacă și acceptată și după izbânda creștinismului, cu firești modificări în structura argumentației. Discursul lui Toader din Feldru (pe care cred că trebuie să ni-l imaginăm ca pe o „inserție” cultă într-o „reprezentație” dominată
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Liviu Dănceanu 1.Muzica savantă s-a constituit de-a lungul ultimului mileniu într-un instrument de descoperiri și de consolații, dar și într-un mijloc de conservare a stării de umanitate, în ciuda automatismelor diferitelor îndeletniciri ori constrângeri sociale; prin ea am năzuit să ajungem la unison; grație ei am întemeiat corective la tendințele de a fereca ființa umană prea strâns
Un model sonor temperamental by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/12141_a_13466]
-
tăcere între două trăsnete. "Nenorociții", vorba tatii, nici nu știu ce-i așteaptă. Dar căderea lor e inevitabilă, e fatală, și cruțîndu-i, noi nu i-am salva. Prin urmare, să lăsăm destinul acestei țări să se exprime prin noi, să avem măcar consolația de a nu fi fost lași. Ceea ce se va întîmpla va fi uluitor, fața pământului se va schimba cu desăvârșire, și bietele noastre manuale de geografie și istorie vor trebui arse în mormane. Am văzut și ascultat lucruri decisive, pe
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
mod G. Călinescu logic trebuia să ducă la comutarea pedepsei tuturor. Ioanide nu spera aceasta și, cu toate că nu dorea deloc moartea lui Tudorel, era în situația de a nu-și mai face iluzii. Putea să scape viața lui Tudorel, spre consolația Elvirei și, sentimental vorbind, și a lui. Dar nădejdea pe care o nutrise că Doru nu era amestecat în asasinarea lui Bogdan se spulberase. Chiar viu, Tudorel rămânea un criminal care înfipsese pumnalul într-un om fără apărare. Asta era
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
de mine, ce-a avut? - Boala morții, răspunse plictisită Marina și se duse dupăpreoții care tocmai veneau. Popa Țuică era mai supărat ca oricând de uneltirile necuratului, asupra căruia țuica nu avusese un efect satisfăcător. - Toți suntem muritori, tăiculiță, fu consolația lui. Văzînd-o pe Aurica și uitând unde se află, îi strigă tare: - Ce-ai făcut, găinușo, cu ovreiul, îl botezăm? Aurica se făcu roșie: - Nu știu ce ovrei, părinte, poate greșești. - Se poate, porumbița taichii, răspunse din fericire popațuică, că sunt bătrân
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
exilul din closetul stației de autobuz. Situația agentului Mancuso i-o amintea lui Ignatius pe cea a lui Boetius, care fusese întemnițat de împărat, înainte de a fi ucis. Ca să-și îmbuneze mama și să îndulcească atmosfera de acasă, îi dăduse Consolația filozofiei, o traducere englezească a cărții lui Boetius, scrisă pe când acesta era ținut pe nedrept în închisoare. Îi spusese să i-o dea lui Mancuso, ca să o poată studia în timp ce stătea închis în WC. — Cartea aceasta ne învață să acceptăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
privi la dalele de pe dușumea. Le vedea ca prin ceață. Intră în panică. Se uită apoi mai de aproape și constată că ceața nu era decât umezeala care forma o pojghiță transparentă pe toată suprafața toaletei. Privi din nou spre Consolația filozofiei care era deschisă la el în poală și întoarse o pagină umedă și moale. Cartea îi sporea deprimarea. Cel care o scrisese urma să fie torturat de rege. Așa se spunea în prefață. În timp ce tipul scria toate acestea, urma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
protestă nervos George. N-am făcut nimic! Ce mai e și asta? Ești suspect. — Suspect pen’ ce? întrebă George, îngrozit. — Aha! Chiar ți-e frică! Se întinse să-l apuce de braț și să-i pună cătușele, dar George smuci Consolația Filozofici de sub brațul lui Mancuso și-l lovi cu ea în cap. Ignatius cumpărase o ediție mare, elegantă, a traducerii englezești și toți cei cincisprezece dolari pe care îi plătise îl loviră pe Mancuso în cap cu forța unui dicționar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
sus sub braț și constată că mai purta și cartea pe care o luase de la agentul deghizat. Să furi de la un caraliu! Și asta era una bună. Don’șoara Lee îi spusese să-i aducă o carte. George privi titlul: Consolația filozofiei. Cel puțin acum o să aibă o carte. * Santa Battaglia gustă din salata de cartofi, linse lingura și o puse cu grijă pe un șervețel de hârtie, lângă farfuria cu salată. Sugând dintre dinți niște resturi de pătrunjel și ceapă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
de o bucată de cretă îl nedumeri pe Ignatius. Fața femeii era ascunsă în spatele unei cărți mari. În timp ce George se ferea de palmele date la întâmplare de mâna rămasă liberă, Ignatius descifra titlul de pe coperta cărții: Ancius Manlius Severinus Boetius, Consolația filozofiei. Nu pot să cred ceea ce văd! Câtă cultură! Ce gust! Sfinte Dumnezeule. — Dă-mi aia-napoi, se ruga George. — Asta-i a mea, exclamă bucuros Ignatius, băgând în buzunar ilustrata de deasupra. Înapoie pachetul desfăcut lui George și privi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
aceasta va trebui să mă duc să muncesc în minele de sare ca să fac rost de bani. Ține, prostule. Angelo mi-a spus să-ți dau asta. Doamna Reilly se aplecă și ridică de jos, de lângă scaun, volumul mare cu Consolația filozofiei. Lovi cu unul din colțurile cărții în burta lui Ignatius. — Aau! se văită Ignatius. — Angelo a găsit-o acolo în bar noaptea trecută, spuse cu curaj doamna Reilly. Cineva i-o furase la toaletă. — O, Doamne! Toate astea sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
i-a Pus bagajul în trăsură și a expediat-o. "Du-o, băiete, de unde a 17 257 le desplîtile, Concert din nm.ică de Bdch. Drumul ascuns venit!" așa vorbește Lina noastră. N-am avut de plasat nici sfaturi, nici consolații. Nu mai are nimeni nevoie. Ei! Vă place cât e de rea? Bine a făcut ce-a făcut! . . . Dar să spună cu atâta nesimțire: ,,Să se ducă de unde a venit! Cam uită cucoana Lina de unde a venit! ... Și cu mine
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
aduse formelor publico-retorice ale antichității. Închiderea În sine, prefigurată de ivirea noii atitudini față de propria persoană, exclusivismul, intoleranța față de persoana a treia, oricine ar fi ea, terorismul irepresibil al mărturisirii (precedat de „biografiile” lui Cicero, de scrisorile către Atticus, de „consolațiile” lui Augustin și Boetius) deschid drumul unei modalități literare cu totul noi. Nu ne aflăm, Însă, decât În prima fază a unei evoluții. Nefrecventarea agorei nu Înseamnă neapărat retragerea În solitudine. Singurătatea din care ia naștere jurnalul intim e singurătatea
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
om aprins și supus ispitelor, nu scapă neturburat, dar are totuși puterea să învingă demonul cu chip atât de ingenuu al sârboaicei. Scena respectivă este puternică și de un stil focos. Ocolită de Tonea, Borivoje se îmbolnăvește și are doar consolația să moară la pieptul lui în duhul, de astă dată foarte suav, al unei îmbrățisări mistice. O bună nuvelă este Gloria Constantini, cu acțiunea tot lângă Dunăre, de astă dată la Corabia, în același mediu cosmopolit balcanic, eroul fiind fiul
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]