14 matches
-
în amintirea lui Ovidiu, pentru care manifestă un adevărat cult. I-a dedicat și o carte poetului latin, Publius Ovidius Nașo și literatura română (1997, 263 p.) În știință literelor clasice de la noi, Ștefan Cucu marchează un moment reprezentativ prin contemporaneizarea Antichității. Elocvențe în acest sens sunt volumele: Actualitatea anticilor. Ecouri ale antichității greco-latine în cultura română și universală (1994, 137 p.) și Ecouri ale literaturii latine în spațiul cultural european (2007, 306 p.) O altă direcție fundamentală în opera lui
„EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI” de NICOLETA MILEA în ediţia nr. 1937 din 20 aprilie 2016 by http://confluente.ro/nicoleta_milea_1461138121.html [Corola-blog/BlogPost/365644_a_366973]
-
trebuie să fi fost, la rândul său, un poet popular anume, un creator „ab initio” suficient de talentat pentru a „inventa un anumit subiect”, iar toți ceilalți nu sunt decât niște „creatori prin repetiție sau prin variante, care modifică prin contemporaneizare, localizare și actualizare, subiectul creat de primul, singurul cu adevărat valoros și important” Astfel, "balada Miorița", singura versiune (re)cunoscută (sau apreciată), trebuia, de asemenea, să fie opera desăvârșită a unui creator (necunoscut), pierdut în negura istoriei, iar variantele mai
Creatorul Mioriței () [Corola-website/Science/314193_a_315522]
-
25). Fraza mai sus citată suprinde plastic reeditarea hipotextului prin hipertext, dar ea este valabilă și pentru repetarea mitului. Blocul temporal. În intertextualitate, lectura devine tabulară, asocierea hipotextului cu hipertextul nu se realizează în afara acestui tip de citire. Se produce contemporaneizarea unor momente istoric diferite, ceea ce echivalează cu proiecția lor în unul și același plan: spațializare. "În orice poem valabil sunt efecte de corespondență și simetrie, raporturi care tind să fie percepute ca și vizual. Și această vizualizare relativă (s.n.) tinde
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
ceremonialului. Studiul de față se bazează pe anularea duratei profane și instaurarea timpului sacru, fenomen care se produce în repetarea de tip intertextual, ca și în aceea a mitului. O atenție deosebită merită faptul că vizualizarea relativă a timpului, simultaneitatea, contemporaneizarea se traduc în termenii unei dimensiuni temporale unice și line, atractive, revelatoare. Fizica ultimilor ani s-a preocupat intens de chestiunea timpului, a triplei repartizări ce dictează conjugarea existenței umane, deși convențională (repartizarea). "Albert Einstein exprima această idee într-un
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
împreună cu sfera ce-l încungiură, mic ca un mărgăritar albastru stropit cu stropi de aur și c-un miez negru (Eminescu: 2011, II, 52). Aceeași consecință se înregistrează și prin repetarea intertextuală: este anulat timpul profan, cronologiei îi este opusă contemporaneizarea. Ce se întâmplă cu spațiul? Mai nimic. Mutarea nu comportă strămutare, ceea ce trimite la un deficit spațial al transferului [cititorului dinspre hipertext către hipotext]. În compensație, intertextualitatea produce efectul de spațializare a timpului. Lectura tabulară descrie un zig-zag în desenul
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
El nu se mai îndoia... de o mână nevăzută el era tras în trecut" (Sărmanul Dionis Eminescu: 2011, II, 43). 4. Reintegrare într-un timp primordial. Repetarea intertextuală produce un efect similar întrucâtva celui din registrul mitic. Este vorba despre contemporaneizarea lectorului / scriitorului cu illud tempus. Reeditarea nu este nici pentru MER totală: dacă ne vom gândi, de pildă, la evenimentele actualizate printr-un ceremonial, vom accepta realitatea că secvența derulată în altar într-o zi de duminică nu va fi
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Caragiale, adică scoaterea sa din cercul securizant al „clasicismului” canonic. În plus, Mircea Muthu se referă la acea „actualizare” particulară care deformează viziunea asupra întregii opere așezând în fața ei lentila deformatoare a dramaturgiei caragialiene. Comediile sunt sursa inepui- zabilă a contemporaneizării lui Caragiale. dacă facem abstracție de geniul lui Caragiale, care l-a clasicizat, atunci urmează întrebările pe care secolul nostru, secolul nou aș zice, trebuie să și le pună, ca, de altfel, cu privire la orice clasic. Evident că aici lucrurile încep
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
tot privind îndărăt spre, deja, absența, spre ireversibilitatea lor, ai putea avea ne-șansa de a nu vedea la timp șansele care vin spre tine din ziua de mâine; firește, și din propriul tău spirit, din permanenta lui stare de contemporaneizare, de... actualizare. A.B.Ar fi în aceste mărturisiri și o atingere cu ceea ce s-ar numi metoda sau metodele de creație ale lui Leo Butnaru? În ce privește poezia, nu știu în ce măsură și cum s-ar putea vorbi, mărturisi de vreo
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
tehnică atât de greu de învățat de a păstra, sub alt chip, ceea ce e supus pierderii iremediabile" (p. 35-36). Când scrie despre Caragiale - specialitatea lui, s-ar putea spune -, o face cu o precizie de chirurg. Se declară împotriva modei "contemporaneizărilor" și se întreabă, la final, ce se află dincolo de toate interpretările date operei lui Caragiale. În articolul Rebreanu versus Rebreanu, notează diferențele dintre stilul nuvelelor și cel al romanelor autorului lui Ion, observând că primele nu anunțau deloc creațiile epice
Câteva sinteze by Tiberiu Stamate () [Corola-journal/Imaginative/9270_a_10595]
-
Mircea Anghelescu chiar în revista noastră. Însă lectura aplicată romanului lui Cantemir părea că îl va duce pe Gabriel Mihăilescu în altă direcție, și anume pe calea deschisă de studiile lui Dan Horia Mazilu și Eugen Negrici. O școală a „contemporaneizării" fenomenului literar medieval, fie prin apelul la istoria mentalităților și imagologie, fie prin lectura în grilă estetică și/sau stilistică, fie, în fine, prin îmbinarea tuturor acestora într-o perspectivă antropologică. Noul său volum, intitulat cam baroc Viața Sfintei Maria
Monografia unei legende hagiografice by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/6079_a_7404]
-
romantice, cum sînt mitul, simbolul, oniricul, fantasticul, elemente ce nu doar dau culoare operelor scrise în cadrul unui curent literar, ci devin și constantele literaturii de-a lungul secolelor. înscris în contextul larg al literaturii universale, studiul romantismului nu reprezintă astfel, "contemporaneizarea cu orice preț a unei literaturi din trecut", ci ne oferă, așa cum aspiră, în Argumentul la volumul I, și autoarea, "o restituire necesară și naturală a valorilor într-un prezent poate prea dispus la demolări și negativări". Este, într-adevăr
Trilogia romantismului by Elena Loghinovschi () [Corola-journal/Imaginative/9660_a_10985]
-
exact - „pionierul uneia dintre cele mai profunde revoluții din istoria lumii”: afirmarea fraternității dintre oameni și unitatea umanității. Au existat, vă dați seama, voci care l-au acuzat pe Tarn de exagerare, de idealizare și, dacă pot spune așa, de contemporaneizare forțată a gestului și vorbelor lui Alexandru cel Mare. S-a spus că, totuși, regele a Împărțit vinul ritualului de reconciliere În primul rând cu soldații macedoneni și că În speech-ul său s-a referit doar la ei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
deschisă, permeabilă. Asistăm când la captarea imaginilor, când la proiectarea lor, iar scena se erijează într-un veritabil dublu al lumii actuale, fiind, ca și lumea, supusă unei perpetue supravegheri. Utilizarea tehnologiei moderne a supravegherii este dovada unei voințe de contemporaneizare preocupate să disimuleze vârsta atât de înaintată a teatrului, să-i camufleze ridurile, să-l întinerească prin inserția de instrumente care transformă deopotrivă scena și culisele într-un teritoriu supravegheat necontenit. Nimic nu scapă de sub controlul mașinăriilor care au invadat
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
sursă, mama sa. Dubla formație, de critic literar și folclorist, se relevă în studiile din volumele Cercetări literare (1969) și Interpretări și repere (1982). Chiar în cea de-a doua carte, în care mai numeroase sunt textele despre creația populară (Contemporaneizare și statornicie în folclor, Cântecul popular de dragoste, Doina și dorul - expresii ale spiritului românesc, Meșterul Manole - semnificații ale episoadelor finale, Homo aedificans), sunt examinate contactele dintre literatura de autor și creația anonimă, ca în cercetarea despre această relație în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288284_a_289613]