26 matches
-
a putut găsi vreo eroare în demonstrația matematică. Nimeni nu a putut să infirme cu argumente solide faptul uluitor că Biblia era codificată și că dezvăluia evenimente care ulterior s-au petrecut după descrierea ei. Unii oameni de știință, mai convenționaliști, nu au acceptat codul. Un astfel de exemplu a fost cel al lui Avraham Hasofer, care a atacat codul biblic înainte ca Rips să fi publicat demonstrația matematică. Hasofer a argumentat că este posibil ca anumite tipuri de configurații să
CODUL SECRET AL BIBLIEI de ION UNTARU în ediţia nr. 443 din 18 martie 2012 [Corola-blog/BlogPost/354622_a_355951]
-
a putut găsi vreo eroare în demonstrația matematică. Nimeni nu a putut să infirme cu argumente solide faptul uluitor că Biblia era codificată și că dezvăluia evenimente care ulterior s-au petrecut după descrierea ei. Unii oameni de știință, mai convenționaliști, nu au acceptat codul. Un astfel de exemplu a fost cel al lui Avraham Hasofer, care a atacat codul biblic înainte ca Rips să fi publicat demonstrația matematică. Hasofer a argumentat că este posibil ca anumite tipuri de configurații să
BIBLIA ARE UN COD SECRET (PRELUAT DE PE NET) de ION UNTARU în ediţia nr. 256 din 13 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/359654_a_360983]
-
criteriul evidenței care perpetuase, între altele, ideea adevărului natural al postulatului paralelelor din geometria euclidiană, nu mai este acceptat de la sine. Chiar dacă nu invalidează formalismul transcendental kantian 2, geometriile neeuclidiene chestionează statutul ontologic al axiomelor matematicii, anticipând - și prin discursul convenționalist al lui H. Poincaré (1854-1912) - teza despre adevărul limitat de sistemele de referință. De numele lui Georg Cantor (1845-1918) se leagă o revoluție conceptuală fără precedent în matematică, care demonstrează vocația „peratologică” a modernității. Alături de demonstrarea numerabilității numerelor reale (prin
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
teoria mimetică, încă de la începuturile sale, „provoacă arta, cerându-i să se justifice”1. Însă în Cratylos, relația mimetică apare prezentată în termeni considerabil diferiți. Plasat - după cum prea bine se cunoaște - între doi adversari, dintre care unul (Hermogene) susține teza convenționalistă (thései), a arbitrariului numelui, iar celălalt (Cratylos) teza „naturalistă”(phusei), a motivării, Socrate lasă la început impresia că ar da câștig de cauză celei de-a doua perspective în defavoarea celei dintâi, pentru ca apoi să răstoarne, nu o dată, raportul de forțe
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
reinterpreteze textele fundamentale în felul său! -, esențialul constând în aceea că, pentru a combate accepțiunea curentă a mimesis-ului, teoreticienii structuraliști au eliminat cu totul realitatea din joc1. În termeni similari, Giovanni Bottiroli discută relațiile antagonice dintre perspectiva referențialistă și cea convenționalistă, încercând să evite postularea unei alternative rigide: Împotriva teoriei ingenue, denumită în mod curent „referențialism” sau „naturalism”, în secolul nostru s-a purtat un război îndârjit care a fost, de altfel, câștigat. Dar de către cine și pentru ce? De o
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
evită perpetuarea aporiilor, din moment ce non-referențialitatea literaturii este invocată drept unic criteriu de stabilire a literarității. Nu suntem departe de cercul vicios din logică: limbajul poetic este semnificant, pentru că literatura nu are o referință în afara sa, și viceversa. Această direcție radical convenționalistă 1 ar putea fi ilustrată prin numeroase alte exemple. Vom reveni asupra lor în secțiuniile consacrate contradicțiilor conceptului de limbaj poetic, respectiv ierarhiei genurilor literare. Până atunci, nu ar fi lipsit de interes să tragem câteva concluzii provizorii. În primul
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
dar chiar această complicitate o „autentifică”, după formula lui Barthes. Deși nu poate fi cu totul ignorat aportul prefigurării (ar spune Paul Ricoeur), al analogon-ului (după Roland Barthes), deși codurile, convențiile, artificiile nu pot lipsi (disputa dintre referențialiști și convenționaliști se dovedește totuși inutilă, sterilă, irelevantă), în absența recunoașterii întreaga construcție tinde să se năruie. Căci, după cum observa autorul Metaforei vii, doar recunoașterea poate alătura reapariția și apariția prin mijlocirea dispariției. Stranie, neașteptată convergență, la acest punct, între Barthes și
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
următoare care, și ea, va avea convingerea supremei acomodări cu pulsul viu al lumii. O asemenea pretenție ar putea părea că frizează iluzoriul pur, mai cu seamă în cazul „producției” postmoderne, considerată de către mulți cercetători radical antimimetică și prin excelență convenționalistă 165. Perspectiva noastră se distanțează de asemenea puncte de vedere, situându-se mai aproape - din nou - de viziunea lui Brian McHale, care consideră că această literatură „se dovedește a fi, la urma urmelor, mimetică”166, mimetismul său manifestându-se, ce
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
o reprezentare din a doua categorie. Școlile artistice se constituie în jurul unor "etichete" ("abstract", "figurativ"), care sunt semnale pe o piață care le cere, și nu țin în nici un fel de o esență (Moulin, 1967, p. 74). Această optică vizibil convenționalistă se prelungește până astăzi: "Strategiile de monopol sau oligopol puse în practică odată cu impresionismul pe piața artei contemporane constau în crearea artificială a unor condiții apropiate de cele care sunt date de la sine pe piața artei vechi". Raymonde Moulin, 1995
Sociologia culturii by Matthieu Béra, Yvon Lamy () [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
și într-adevăr asta face un sens tare al incomensurabilității, care să sugereze că există rațiuni epistemologice pentru care dezbaterile dintre diferitele școli de gîndire sînt neconcludente. Aceasta ne apropie de o versiune a relativismului. Or, poziția lui Kuhn este convenționalistă. Ea nu este relativistă, pentru că progresul științific este hotărît de judecata în cunoștință de cauză a comunității științifice. Ea nu este nici în mod abstract raționalistă, pentru că raționalitatea convingerilor depinde ea însăși de factori sociali: Singura îndoială a lui Kuhn
Realism și relații internaționale. Povestea fără sfîrșit a unei morți anunțate: realismul în relațiile internaționale și în economia politică internațională by Stefano Guzzini () [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
punct de vedere.47 Impresia cititorului va fi că Wittgenstein a formulat o teorie a semnificației, propria sa teorie, care stă alături de altele. Cu referire la teme consacrate ale filozofiei teoretice, poziția lui Wittgenstein a fost caracterizată drept fenomenalistă, behavioristă, convenționalistă, sceptică sau relativistă. Adeseori se deplânge faptul că Wittgenstein nu și-a formulat punctul de vedere cu destulă claritate și precizie. I se impută, bunăoară, că noile sale vederi despre semnificație și urmarea de reguli sunt centrate pe ideea „oarecum
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
societății consumeriste, cât și în noua cultură psy care promovează exprimarea afectelor și expansivitatea emoțională. Proslăvind satisfacerea plăcerilor și a nevoii de divertisment, era abundenței a reușit, ajutată în această privință și de valorile psihologice, să substituie normelor rigoriste și convenționaliste un sistem de referință axat pe ludic, pe prezentul recreativ, pe fantezie: expresivitate emoțională, destindere și spontaneitate. Ceea ce s-au străduit timpurile moderne să refuleze (dansul liber, ritmurile trepidante, travestirile, dezlănțuirea emoțională) a putut reapărea la suprafață sub forma tot
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
Pareto, care consideră că faptele pot fi explicate printr-o infinitate de teorii; deoarece un fapt permite o explicație, el permite de fapt o infinitate. Se poate considera, de asemenea, că Friedman și Machlup profesează în mod egal o metodologie convenționalistă. În fața acesteia, K. Popper menține exigențele realismului științific, subliniind ideea că teoriile au ca obiect, implicit sau explicit, de a face inteligibilă realitatea. Dacă lucrurile ar sta astfel, succesul teoriei și eficiența aplicării sale ar rămîne inexplicabile. 1.4.2
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
naturală, toate fiind deja metisate, indivizii declarîndu-și apartenența la una sau alta doar de o manieră precară și revocabilă 45. Singurele realități comunitare pe care ni le prezintă sociologia ultimilor ani sunt rețelele pe care le constituie indivizii. Chiar școala convenționalistă în economic, atît de critică față de naivitățile individualiste ale teoriei neoclasice, nu-și propune o reconstrucție teoretică pe alte baze decît individualismul metodologic. În ciu-da simpatiilor unor convenționaliști pentru Marx sau pentru Louis Dumont, holismul pare, o dată cu ei, definitiv înmormîntat
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
sociologia ultimilor ani sunt rețelele pe care le constituie indivizii. Chiar școala convenționalistă în economic, atît de critică față de naivitățile individualiste ale teoriei neoclasice, nu-și propune o reconstrucție teoretică pe alte baze decît individualismul metodologic. În ciu-da simpatiilor unor convenționaliști pentru Marx sau pentru Louis Dumont, holismul pare, o dată cu ei, definitiv înmormîntat. Avînd în vedere atît evoluția realității, cît și cea a teoriei, principiul lui Jeremy Bentham, potrivit căruia "Comunitatea este un corpus imaginar"46, pare bine fondat. Această lipsă
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
punct de vedere.47 Impresia cititorului va fi că Wittgenstein a formulat o teorie a semnificației, propria sa teorie, care stă alături de altele. Cu referire la teme consacrate ale filozofiei teoretice, poziția lui Wittgenstein a fost caracterizată drept fenomenalistă, behavioristă, convenționalistă, sceptică sau relativistă. Adeseori se deplânge faptul că Wittgenstein nu și-a formulat punctul de vedere cu destulă claritate și precizie. I se impută, bunăoară, că noile sale vederi despre semnificație și urmarea de reguli sunt centrate pe ideea „oarecum
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
Pareto, care consideră că faptele pot fi explicate printr-o infinitate de teorii; deoarece un fapt permite o explicație, el permite de fapt o infinitate. Se poate considera, de asemenea, că Friedman și Machlup profesează în mod egal o metodologie convenționalistă. În fața acesteia, Karl Popper menține exigențele realismului științific, subliniind ideea că teoriile au ca obiect, implicit sau explicit, de a face inteligibilă realitatea. Dacă lucrurile ar sta astfel, succesul teoriei și eficiența aplicării sale ar rămîne inexplicabile. 1.2.5
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Science/1420_a_2662]
-
și dobândește una dintre cele mai puternice caracteristici care e și un subterfugiu: arta devine relativă. Cu această caracteristă, arta devine un termen ce este interpretat diferit și în mod personal neavând nicio regulă și niciun principiu de autodefinire. Teoriile convenționaliste sau non-convenționaliste încearcă să stabilească un statut și să explice arta prin diferite artificii artistice sau estetice, pătrunzând într-o sferă a periculosului. Nu mai există o definiție universal valabilă a artei din frica de a nu o limita, o
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
să aibă o natură expresivă (în funcție de stil) prin diferite procedee retorice sau metaforice prin care se atrage atenția publicului. Totodată, obiectul sau expresia trebuie să se afle într-un anumit context cultural. Îndeplinirea acestor condiții pare să fie suficientă pentru convenționaliștii contemporani, însă nu putem explica natura ontologică a operei. Existența unei atracții din partea unui anumit obiect de artă nu este suficientă în determinarea sa ontologică. Natura estetică a artei este eliminată, iar obiectele de artă nu se deosebesc cu nimic
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
ideologice de stat” (Louis Althusser), pe „imaginarul societal” (Cornelius Castoriadis), pe „stigmatizare” sau „etichetare” (lucrările lui Michel Foucault sau Erving Goffman asupra „lumilor Închise”: spitale, aziluri, Închisori). Aportul juriștilor (Maurice Hauriou, Hans Kelsen) și al economiștilor (Școala Public Choice, curentul „convenționalist”) merită și el atenție: marcate de temporalitate, răspunzând unor imperative de socializare, control și reglementare, instituțiile apar, din această perspectivă, ca niște reguli de acțiune ce au scopul de a „obiectiva o disciplină a vieții” bazată pe „anticipări stabile și
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
și de concepția wittgensteiniană asupra adevărurilor logice ca tautologii. 2.1. Quine Acesta este contextul în raport cu care trebuie înțeleasă poziția lui Quine. Acesta argumentează atât împotriva distincției trasată de pozitiviști între analitic (a priori) și empiric, cât și împotriva viziunii convenționaliste susținută de aceștia și face acest lucru din perspectiva unei viziuni empiriste radicale. La această viziune, Quine ajunge combinând teza empiristă că nu există altă evidență pentru opiniile noastre în afara celei empirice, cu o imagine holistă asupra cunoașterii care ia
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu () [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
inteligenței cu obiectul atinge natura, ousia obiectului 42. După ce în prima parte susține teza lui Cratylos, căutând în materialitatea cuvintelor esența lucrurilor, furnizând explicații etimologice pentru a susține conformitatea dintre nume și caracterul lucrului, iar în a doua apără teza convenționalistă a lui Hermogenes, Socrate, cel care dirijează dialogul, avansează propria teză, invitându-l pe Cratylos să părăsească numele și să se întoarcă la lucruri, "cunoașterea nu ține de raportul nostru cu numele, ci de raportul nostru cu lucrurile sau, mai
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
a lui Leibniz în Mimologiques. Voyage en Cratylie, Gérard Genette 45 afirmă că Socrate era "cratilist de drept (ca valoare) și hermogenist de fapt", pe când Leibniz este "mimologist de fapt (pentru că recunoaște și "demonstrează" rolul motivației în limbile naturale) și convenționalist de drept, pentru că el critică implicit acest rol, căutând pe de altă parte să plănuiască, după termenii săi proprii, o limbă "pur arbitrară"" (mimologismul caracterizând relația de analogie dintre nume și lucrul desemnat). Genette pune în opoziție "mimologismul secundar" al
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
poate să fie mimetică; C. limba este mimetică". Efectele de putere ale numelui se găsesc în natura motivată, în mimetismul lor, cu alte cuvinte în funcția lor icastică. Această idee e explicată atât prin intermediul ipotezei naturaliste, cât și a celei convenționaliste cu privire la geneza limbajului: în primul caz, efectele de putere pătrund pe calea semnificantului, în cel de al doilea caz, pe calea semnificatului 46. Dialectica sacru-profan este o expresie a dialecticii dintre motivat și nemotivat. Efectele de putere ale cuvântului sunt
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
este un proces de o asemenea importanță încât o concepție generală despre lume este dependentă de modul de concepere a definiției. Până în prezent s-au conceput definițiile în urmatoarele moduri: realist (definim entități reale), conceptualist (definim concepte), nominalist (definim termeni), convenționalist ( definim liber ales). Întotdeauna este bine ca înaintea definiției să precizăm concepția despre definiție pe care o utilizăm. Logicianul Gheorghe Enescu a dat urmatoarea schemă generală de clasificare a definițiilor: 1. După natura entității definite: a. reală (definiția se referă
Definiție () [Corola-website/Science/304796_a_306125]