6,862 matches
-
eu așteptam, cu mâinile în buzunare, cu un calm care mă mira chiar pe mine. Bătrâna inimă se simțea bine, căutând să devină, cel puțin parodic, demnă de armele și de bărbații care, din țărmul apusenii Lusitanii, pe nebrăzdată de corăbii mare etc., etc.... (începutul poemului epic Lusiada de Camőes, n.n.). La parter și în câteva loji bărbați cu înfățișare respectabilă cereau liniște prin gesturi și cuvinte. Am zărit fața pe jumătate speriată, pe jumătate amuzată a soției mele. Tumultul a
Centenar Erico Verissimo - Solo de clarinet by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/11241_a_12566]
-
rasfoit-o, am fost sedusa în totalitae de poze, de tot ce înseamnă stuly, beaty, trenduri, dar...nici gînd să citesc... mint dacă spun că la 2 sapt de la apariție, într-o seară cand senzația că mi s-au inceat corăbiile mă copleșește, mă uit îndelung îndelung la revista și decid.... O DESHID, vreau să-mi găsesc răspunsul la întrebare în paginile ei... O deschid la întîmplare... și mint, da mint, cînd văd că un zîmbet larg al unei persoane necunoscute
Je l’aime, “Elle” m’aime by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82844_a_84169]
-
despărțit, domnul Sava spunându-mi că ne vom revedea când o să mă intereseze din nou marea cultură. Dinu Săraru s-a dovedit cel mai maleabil, producând atunci în revistă niște interesante amintiri de la Teatrul Mic. Apoi, când i-au revenit corăbiile la suprafață, a plecat. Magda Mihăilescu a rezistat cu brio până în ziua de azi. Niciodată n-am respins pe cineva pentru că era bătrân sau "fost", l-am respins pentru că era plicticos, lipsit de valoare literară și artistică. Și n-am
Cristian Tudor Popescu: "Pentru mine, ultimul și cel mai puternic criteriu al adevãrului este umanul" by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/14653_a_15978]
-
este o percepție dihotomică asupra universului, "mântuită" prin revelarea consubstanțialității cosmicului cu miniaturalul. Idiosincratica înlocuire a adverbului de comparație "ca" prin "cum" devine marca formală a acestei viziuni neo-simboliste exprimate prin analogii sinestetice: "...argintăria transpiră cum pielea unei fecioare/ pântecul corăbiilor crapă cum merele coapte..." (Aventură). Substanța lirică a acestor poezii pare a se revendica de la constatarea călinesciană potrivit căreia amestecul de regnuri este în sine poetic. Alăturarea nestingherită a unor cuvinte din registre semantice disjuncte dizolvă limitele conceptuale convenționale, scurtcircuitând
Metafora revelatorie by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14790_a_16115]
-
noi din țară. Cerul negru apăsa, tăcut la început, cu burta peste oraș. La un semn, pe care l-am pierdut, s-a dezlănțuit potopul. Apa curgea de peste tot și nu găseam, în agitația și frica mea de mărunt pămîntean, corabia lui Noe ca să mă salvez. Mi-am zis: "A sosit Apocalipsa!". Voi fi sau nu aleasă? Văzînd cum cad crengi și copaci în calea mea, cum dopurile de mizerie au astupat canalele și scurgerile iar apa învolburată și murdară cucerește
Invitație la castel by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14953_a_16278]
-
drum,/ neștiute miresme amare/ ca florile stranii, nevăzute ale nucului.// Sărac sunt, ca arborele din pădure -/ doar umbră dau și veștede frunze/ și-un braț de lemne albe, uscate...// Dar ia acest lemn, e drept și trainic,/ și fă catarg corăbiei tale viteze./ Ia umbra mea, întinsă, sub lună,/ și fă-ți pânze și flamuri...". Firește că e ușor să găsim filiații, dar tocmai în această disponibilitate se află poate imposibilitatea de a-l corela cu adevărat pe Geo Dumitrescu cu
La umbra nucului în floare by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15317_a_16642]
-
când m-aș referi la democrație ori la Occident. Și aș folosi mai prudent cuvântul “morală”. De abținut, tot nu m-aș putea abține, însă, în ciuda oboselii și a nostalgiei de a fi “inactual”. România seamănă prea mult cu o corabie care plutește în derivă, în vreme ce membrii echipajului se scuipă ori se iau la bătaie. E greu să privești în altă parte. - De ce sunteți mereu sceptic? De ce formulați pronosticuri exclusiv pesimiste? Nu se întâmplă în România nimic care să vă bucure
Octavian Paler by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14335_a_15660]
-
abstracte pentru capacitatea de procesare a alegătorului instabil emoțional, au fost înlocuite, la un moment dat, cu discursurile fulminante, pe jumătate interjecții, pe jumătate onomatopee, ale retorului Vanghelie, specialistul în materie de la Sectorului 5. Cum nici cu această armă imprevizibilă corabia lui Băsescu nu s-a clătinat prea tare, Statul major al partidului de guvernămînt a mobilizat un nou corp de armată; un fel de balaur cu două capete independente, precum ochii iguanei, căpățîni bine alese, compuse cu grijă și judecate
Bruta Piedone și arhanghelul Gabriel by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14410_a_15735]
-
al suprafeței, până se ajunge la echilibrarea vectorului forței cu cel al antiforțelor. Extinzându-se pe suprafața transversală, raza ponderală devine imponderabilă și nu cade, fie că această rază de forță reprezintă greutatea unui marinar, a unui schior, a poverii corăbiei resimțite pe pieptul edecarului sau a stropului de ploaie care se contopește cu suprafața bălții. Oare limbajul să fi avut cunoștință de oscilația razei, a valvârtejului ei? Să fi știut că R devine unde V este viteza corpului și C
Un eseu de Velimir Hlebnikov - Temeiul nostru by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/14389_a_15714]
-
grozăviile din Harz / Le fac pe toate marț..." Sau, pe ilustrata din 31 iulie 1909, cu steagul german de război, fâlfâind în vânt, comentariul: "Hoch! Hoch! Hoch!" Tulburătoare sunt și cărțile poștale din Travemünde, care, prin imaginile lor cu romantice corăbii, readuc aminte privitorului că, trecând pe acolo, Caragiale era "contemporan" cu personajele din Buddenbrooks de Thomas Mann. Ce să mai pomenim de numeroasele imagini din spectacolele și filmele după Caragiale (printre curiozități, o reprezentație a Scrisorii pierdute la Beijing, cu
Caragiale pe cd-rom by Ana-Stanca Tabarasi () [Corola-journal/Journalistic/14458_a_15783]
-
o întreține ca pe o datină, ce nu se cade a fi abandonată. Mai ales că, dirijorul de orchestră este, ca și căpitanul de navă: primul care se îmbarcă și ultimul care debarcă. Iar Ovidiu Bălan s-a îmbarcat pe corabia lui cu pânze sonore nu ca un comandant intransigent și nici infailibil, ci ca un matelot îndrăgostit de întinderile pe care le străbate. Relația lui cu muzica este una erotică. Pentru el actul interpretativ reprezintă destinația unui pelerinaj perpetuu către
Vârsta ca virtute by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/14475_a_15800]
-
se zguduie, iese din țîțîni, se răzvrătește împotriva ordinii ce se presupune a-l fi întemeiat, deci împotriva sa însuși. E o sinucidere a lumii, din pricina unei vinovății absconse, conținute în principiul său: "în anul în care ne-a adus corăbiile/ pentru totdeauna pe cînd/ ferestrele noastre orbeau// cînd se făcuse o furtună/ de silabe în larg/ și fîntînile au strigat în somn/ săgetate de dincolo/ în noaptea aceea era lepădarea pietrei/ arborii s-au lăsat în genunchi/ lepădîndu-și aripile de
Un imperiu crepuscular by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14650_a_15975]
-
săgetate de dincolo/ în noaptea aceea era lepădarea pietrei/ arborii s-au lăsat în genunchi/ lepădîndu-și aripile de umbră/ drumurile s-au ridicat în picioare/ ca niște sulițe lungi și negre/ rănind văzduhul// în anul acela care ne-a dus corăbiile/ pentru totdeauna în larg/ în noaptea fîntînilor/ ce-au strigat în somn vinovat/ sfinții s-au desprins din icoane/ și umblau printre noi// era noaptea lepădării pietrei/ v-am spus: (era noaptea lepădării pietrei v-am spus). Apocalipsa nu mai
Un imperiu crepuscular by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14650_a_15975]
-
istoriei muzicii instrumentele de percuție au fost primele venite, pentru ca perfecționarea și emanciparea lor să fie ulterioară celorlalte grupuri instrumentale. O perfecționare ca sindrom acut al libertății de cireștere în câmpul de forță al propriei semințe; o emancipare aidoma unei corăbii cu pânzele umflate de vântul ce bate dinspre teritorii exotice și timpuri magice, ritualice. Cine și-ar fi închipuit însă torențiala emergență de astăzi a instrumentelor de percuție, acum șapte decenii când Edgar Varese compunea lonisation, cel dintâi opus european
Game by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/14092_a_15417]
-
ele -/ în calea-mi zbuciumată să știi că eu le-am scris./ Cînd tremuram de frigul de gheaț-al lui decembre,/ Chiar Hadria pe mine văzutu-m-a scriind,/ Iar cînd trecut-am Istmul ce taie-n două marea,/ Și am luat cealaltă corabie la drum,/ S-or fi mirat de mine ostroavele Ciclade/ Că-n mugetul furtunii sălbatice... eu scriu!" Și pentru că nu are condițiile pe care orice scriitor adevărat ar trebui să le aibă, Ovidiu își cere scuze: Deci tu cu-aceste
Ce se citește la mare by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15030_a_16355]
-
Tudora Șandru-Mehedinți Senatorul Onésimo Sánchez mai avea șase luni și unsprezece zile pînă să moară cînd a întîlnit-o pe femeia vieții lui. A cunoscut-o la Rosal del Virrey, un sătuc iluzoriu care în timpul nopții era port clandestin pentru corăbiile contrabandiștilor, dar care în bătaia soarelui părea locul cel mai nenorocit al deșertului, în fața unei mări sălbatice și pierdute, și atît de departe de orice așezare că nimeni n-ar fi bănuit că acolo sălășluia cineva în stare să schimbe
Moarte constantă dincolo de dragoste by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/15054_a_16379]
-
întors de pe insula tăcută,/ acolo unde am închinat cu cei morți" (La Malcontenta dansînd nebună în gondolă). Dar și o sirenă diavolească ce delirează: "sînii tăi aveau capete de lunateci,/ dinții luaseră zeci de bărbați ostateci,/ părul era ancora unei corăbii bîntuite/ de diavoli sosiți din străfunduri smintite" (A douăzeci și una scrisoare venețiană). Dar și, prin transsexualism, cavalerul propriilor sale dorinți inextingibile: Femeie de rubin, codoșii susurau despre albeața cărnii tale,/ neguțătorii chicoteau la lună,/ moartea se strecura în mine cu dantele
O Veneție "monstruoasă" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15268_a_16593]
-
de-a dreptul stranii. O exuberanță depresivă, numai a lui, îi animă și-i împietrește versurile, așa cum orgoliul umil al singularității îl trudește întru ridicarea piramidelor de chip cioplit în deșertul iconoclastiei. Se pare că oximoronul de profunzime este etrava corăbiei lui, Titanic de pe puntea căruia un Ulysse modern își sfidează destinul: „te-aștept să vii, trompetă de spaimă, Catastrofă” dar, profetic, îl și deplînge: „Sous quelle épitaphe / dormirai-je enfin ?”
Noiembrie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/13384_a_14709]
-
le-alungi/ Cu mîna leneșă din minte,/ Femei cu sîni lincențioși/ Umflați de-un înger pneumatic/ Pîn’ la absurd în plușuri roș,/ Femei ce ne-ar lăsa-n burice,/ Plutind pe pîntec, să murim/ Fără speranțe, fără apă,/ Cum pe corăbii Gordon Pym/ Halucinînd vechi etichete/ Pe butoiașele cu spirt.// O, Leonid Dimov, e seară/ Și eu beau singur într-un birt” (Scrisoare). Suferința se reduce printr-o sugestie inaugurală, prin prospețimea sa: „Dar uneori tristețea ne încearcă/ Primejdios cum miezul
Poezia lui Emil Brumaru by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13415_a_14740]
-
mărturie ce se-absoarbe pe sine: „dincolo patria mea tăcută începe;/ sporind întunericul peste toate/ rar tresaltă ajunse de furtuni/ căderi și urcări sub lacate./ În nerostită dimineață prin cenușe caldă de vulcani/ se desfășoară în mine ca pînze de corăbii lumea morții.// Intră odată sub trupul meu/ să-i auzi vibrarea de clopot,/ să presimți marginea nopții/ în privirea mea sticloasă/ sau de dincolo torente de lumină venind” (Fata Morgana). Ori în formula insolită, ca să zicem așa, a unui Coșbuc
Poezia lui Constant Tonegaru (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13437_a_14762]
-
materialități străbătute de empatie, poetul ajunge a-și suspenda eul. Generos, acordă întîietate obiectelor precum și privirilor celuilalt, care se cuvine a contempla, prin transparența ființei auctoriale, spectacolul universal bizuit pe ideea de corrispondencia: „Pentru mine eu sunt demult invizibil/ o corabie de nuiele de una singură prin întuneric/ o pelerină albă de ploaie un rîu de scrum/ un ceas de mînă înfrunzind lîngă o cană cu apă.// privirile tale mă aproximează și mă străbat/ și dincolo cad la pămînt ca un
Între două stări-limită by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13489_a_14814]
-
una singură prin întuneric/ o pelerină albă de ploaie un rîu de scrum/ un ceas de mînă înfrunzind lîngă o cană cu apă.// privirile tale mă aproximează și mă străbat/ și dincolo cad la pămînt ca un păr despletit: (O corabie de nuiele). Caricatura însăși (în cheia unui Tristan Tzara) devine gravă, o, am zice, caricatură elegiacă: „Eram numai noi/ și soarele roșu/ ca un pește cu nasturi așezat în fotoliu.// am întrebat-o n-ai vrea/ să ai un falus
Între două stări-limită by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13489_a_14814]
-
optic special, altul decît ochiul uman obișnuit. Vederea tinde a deveni viziune, așternînd asupra realului culorile subiectivității indomptabile: „ochii tăi verzi tu vezi totul în verde/ ai pătat absolut totul cu verde/ pămîntul și frunzele/ soarele noaptea și invizibilul” (o corabie de nuiele). O astfel de capacitate vizionară este ubicuă sau microscopică sau radical transformatoare: „unul/ pretindea că vede peste tot/ și are o mulțime de ochi implantați de jur împrejurul capului/ ca niște rulmenți./ altul vedea ca printr-o sită și distingea
Între două stări-limită by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13489_a_14814]
-
maximum, Simfonia a 5-a de Beethoven. După zece minute, s-a produs o linișe de catedrală în tot blocul și am putut astfel să mă odihnesc...”. Idealist și încăpățînat (ca destui alți intelectuali “neînregimentați” care continuă să nu abandoneze corabia în derivă și, pe alocuri chiar luînd apă, a României contemporane), mă voi adresa pentru soluționarea acestei probleme cetățenești mai departe guvernului, președinției, justiției interne și, probabil, internaționale. Însă nu aceasta doresc să relev în intervenția de față. Mă preocupă
Dreptul de a asculta greierii by Mihai Floarea () [Corola-journal/Journalistic/13522_a_14847]
-
simple, elocvente. Deduc că autorul a trimis poezia la redacție pentru a și-o găsi publicată cât mai curând. Astfel, Luna va fi un prilej de bucurie, o declarație de iubire: „Ei i se pare că luna seamănă cu o corabie naufragiată, pe o pânză - zâmbesc,/ și vrea să-i spun ce cred, dar eu nu/ mai pot privi în sus, la ceresc// când stă lângă mine, atât de aproape/ și luna mea e chipul ei frumos de fată,/ iar mersul
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/13580_a_14905]