19 matches
-
A rămas stabilit ca discuțiile în cadrul Consiliului științific să se desfășoare în reuniuni lunare (cu excepția lunilor de vară). Cu această ocazie Consiliul se pronunța prin vot majoritar în legătură cu rezultatul unei cercetări în urma prezentării lucrării de către autor sau coordonator, a referatelor coreferenților și a discuțiilor membrilor Consiliului. Temele de cercetare pentru anul 2007, au fost structurate pe etape ale unui proiect mai larg, care urmărea stabilirea conținutului fiecărei perioade din ansamblul Revoluției, în ideea de a surprinde toate determinările care au făcut
Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989 () [Corola-website/Science/308314_a_309643]
-
la plural. Cele două lecturi se reflectă și în acordul substitutelor pronominale anaforice ale colectivului: (47) a. O mulțime de protestatari a plecat spre clădirea Guvernului. - prevalează lectura de grup, acordul se face la singular; dacă enunțul este continuat, termenii coreferenți (anaforici) sunt la singular, în concordanță cu substantivul colectiv mulțime: b. O mulțime de protestatari a plecat spre clădirea Guvernului. Alta s-a îndreptat spre Piața Constituției. / Aceasta era condusă de un lider sindical. (48) a. O mulțime de protestatari
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
plecat spre clădirea Guvernului. Alta s-a îndreptat spre Piața Constituției. / Aceasta era condusă de un lider sindical. (48) a. O mulțime de protestatari au plecat spre clădirea Guvernului. - lectură distributivă, sunt pertinenți membrii ansamblului; dacă enunțul este continuat, termenii coreferenți (anaforici) sunt la plural, în concordanță cu substantivul la plural protestatari: b. O mulțime de protestatari au plecat spre clădirea Guvernului. Alții au decis să rămână în Piața Constituției. / Aceștia scandau diverse lozinci. Ponderea semantică a celor două nominale din
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
colective aleg întotdeauna singularul (cu excepția situațiilor când colectivul face parte dintr-o sintagmă partitivă, de tipul o parte din guvern au decis). Însă în limba vorbită se întâlnesc diverse contexte în care colectivul impune acordul la plural verbului-predicat sau pronumelui coreferent. Nu sunt foarte frecvente contextele cu acord la plural în care substantivul colectiv și verbul-predicat sunt adiacente. În general, distanța dintre substantivul colectiv și verbul-predicat este destul de mare. Exemplele din perioadele de monitorizare, rare, sunt și cu topica subiect - predicat
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
ele însele creația de sens). 2. Reîncadrarea textemelor caragialiene în discursul public actual 2.1. În secvența de față, ne vom referi la primul dintre cele două tipuri de operații menționate: reîncadrarea. În funcție de gradul de interferență dintre un textem și coreferenții săi, putem distinge trei subtipuri de reîncadrare a unităților "discursului repetat": reîncadrarea "slabă", reîncadrarea "forte" și reîncadrarea absolută. La acestea se adaugă, însă, o situație specială, și anume topicalizarea. Vom și începe cu aceasta din urmă. 2.2. Topicalizarea desemnează
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
slabe", pe care le vom ilustra prin utilizarea textemului Ce căuta neamțul în Bulgaria? (Pampon, în D'ale carnavalului...). 2.3.1. Prima dintre acestea este reîncadrarea "slabă" marcată neutru (sau nemarcată "expresiv"), adică simpla juxtapunere a textemului și a coreferentului său, fără vreun indiciu textual care să semnaleze punerea lor în relație: "Mai mortală e aia de pe HotNews, Blăjan etc., că are un nume lung, care pe la 12.50 ieri dădea că deja Barroso a anunțat portofoliile, când el de
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
Stockholm. Ce căuta neamțul în Bulgaria?" (userul "johnnybravo", 28.11.2009, http://www.mediafax.ro/politic/ barroso-indignat-de-intrebarea-unui-jurnalist-roman-pe-tema-nominalizarii-lui-ciolos-la-agricultura-5137616) 2.3.2. Există, apoi, reîncadrarea "slabă" marcată implicit, cu ajutorul unor indicii textuale care, deși nu semnalează nemijlocit natura relației dintre textem și coreferentul său, denotă, cel puțin, existența unei asemenea relații. Printre mijloacele de reliefare a acestui tip de coreferențialitate sunt de menționat: a) intonația similară a celor două segmente: " Ce căuta neamțul în Bulgaria? Ce căutau niște ziariști români inocenți într-un
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
două segmente: " Ce căuta neamțul în Bulgaria? Ce căutau niște ziariști români inocenți într-un teatru de război atât de periculos?" (Petru Romoșan, Hayssam la GDS, "Cotidianul", 02.11.2009, http://old.cotidianul. ro/hayssam la gds-102312.html) b) coordonarea textemului cu coreferentul său într-un enunț parțial eliptic: "Vă întrebați, poate, ce căuta neamțul în Bulgaria și Huizinga la noi în supliment. Vă spun imediat: nu fac filozofie la 10 dimineața, citez un motto." (Daniel Vasile, "Academia Cațavencu", 18.12.2009, http
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
prin București?"389 (Iorgu Drăghicescu, "Meniul zilei: Berbecuț Malabar", în TimeOut București, 11.01.2008, http://www.timeoutbucuresti.ro/restaurante/6348/2329998/meniul-zilei-berbecut-malabar.html) 2.4. Reîncadrarea "forte" desemnează operația de actualizare în cadrul căreia textemul interferează cu segmentul de discurs coreferent. Am numit-o "forte" pentru că, în acest caz, legătura dintre cele două unități (textemul și coreferentul) e marcată clar, prin "fuziunea" sintactică a planurilor enunțului. Pentru ca o reîncadrare "forte" să rămână o reîncadrare și să nu producă o reconfigurare fundamentală
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
www.timeoutbucuresti.ro/restaurante/6348/2329998/meniul-zilei-berbecut-malabar.html) 2.4. Reîncadrarea "forte" desemnează operația de actualizare în cadrul căreia textemul interferează cu segmentul de discurs coreferent. Am numit-o "forte" pentru că, în acest caz, legătura dintre cele două unități (textemul și coreferentul) e marcată clar, prin "fuziunea" sintactică a planurilor enunțului. Pentru ca o reîncadrare "forte" să rămână o reîncadrare și să nu producă o reconfigurare fundamentală a textemului însuși, condiția este ca operația să nu afecteze nucleul unității textemice, care se compune
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
forte" sunt, de regulă, subiectul (agentul) textemului și feluritele determinări circumstanțiale ale verbului. În funcție de natura componentei substituite, reîncadrarea "forte" poate fi divizată în actanțială și circumstanțială. 2.4.1. Reîncadrarea "forte" actanțială se caracterizează prin substituirea subiectului textemului cu subiectul coreferentul. Un exemplu concludent în această privință îl constituie modulațiile afirmației lui Cațavencu potrivit căreia industria română e admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipsește cu desăvârșire. În discursul public actual, maniera prin care onerosul personaj caragialesc descrie acest sector economic
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
23/comunicat-de-presa-23-04-2010-activitatea-consilierilor-locali/); "Poliția română e sublimă, dar lipsește cu desăvârșire" ("vlutic", 02.06.2010, http://vlutic.blogspot.com/2010/06/politia-romana-e-sublima-dar-lipseste.html). 2.4.2. Reîncadrarea "forte" circumstanțială se caracterizează prin substituirea componentelor circumstanțiale din cadrul textemului cu acelea importate din coreferentul său. Dintre textemele caragialiene, favorizat pare să fie, din acest punct de vedere, După lupte seculare care au durat treizeci de ani... (Cațavencu, O scrisoare pierdută), care face în mediul virtual obiectul unor reîncadrări precum următoarele: "După lupte seculare, care
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
a faptului că politicul este implicat până în măduva oaselor în rândul magistraților, al procurorilor etc." (http://www.gdo.ro/Ancheta/2009-11- 18/Fosti+procurori+DIICOT+fac+ dezvaluiri+despre+ALRO). 2.5. Reîncadrarea absolută vizează acele reactualizări în cadrul cărora textemul și coreferentul său se suprapun (sau pare că o fac). În termeni coșerieni, am putea spune că, într-o reîncadrare absolută, o secvență textuală desemnează (în mod lexical) aceeași realitate lingvistică pe care o semnifică în calitate de textem (chiar dacă sensul ei poate fi
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
franțuzu' in Bulgaria? Mărirea și decăderea unui rege" (I-III), în Ziarul de duminică, 30 martie-14 aprilie 2010 (http://www.zf.ro/ziarul-de- duminica/serial-istoric-ce-cauta-frantuzu-in-bulgaria-i-5789351/). 2.5.2. Întâlnim, apoi, o reîncadrare absolută integrală, în cadrul căreia coincidența textemului și a coreferentului este deplină. În general, reîncadrarea integrală este folosită mai rar decât aceea parțială, întrucât ea presupune un cadru de referință mai restrâns, adică o echivalență perfectă a situațiilor. Cu toate acestea, există evenimente care favorizează utilizarea acestei operații discursive: "Cel
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
com/2010/ 03/ carti-noi-daniel-piscu-putina.html) 3. Reconfigurarea textemelor caragialiene în discursul public actual 3.1. După cum se poate observa în exemplele de mai sus, reîncadrarea este o operație ce conduce la redimensionarea sensurilor textemelor ca urmare a interacțiunii cu sensurile coreferenților. În toate cazurile discutate, textemele suportă o serie de transferuri semantice, fără ca acest proces să antreneze, totuși, alterarea sensului lor de bază. Există, însă, și situații în care chiar acest sens de bază e supus anumitor deformări. În asemenea cazuri
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
cele două tipuri de (macro)operații - i.e., reîncadrarea și reconfigurarea - par să se caracterizeze, totodată, printr-un antagonism funcțional: mișcarea de reîncadrare este atrasă de textemul (și de contextul discursiv) primar printr-o forță centripetă, evidențiată de faptul că majoritatea coreferenților textemului sunt fie termeni aparținând aceluiași câmp semantic, fie nume proprii (v. exemplele din 2.3.-2.5.); în schimb, reconfigurarea este guvernată de o forță centrifugă, care o îndepărtează progresiv de (con)textul primar al operei, după cum o arată
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
fi pusă alături de o expresie precum Eu nu strivesc corola de minuni a lumii. 1.2.2. Totuși, datorită raporturilor de coreferențialitate care le definesc, textemele pot deveni creatoare în planul sensului/textului, adică pot stabili raporturi metaforice noi cu coreferenții lor textuali. Pe baza acestei premise, funcțiile textuale ale textemelor ar putea fi redescrise, în termenii "poezei" discursive, ca niște operații de resemantizare implicând două câmpuri de referință: unul al referentului propriu-zis (figurat), altul al "referentului" textemic, a cărui particularitate
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
nu există, în ultimă instanță, nicio condiționare care să le împiedice textemelor accesul la sfera "creației de lumi", dat fiind că, în cazul lor, coreferențialitatea nu determină o "înghețare" a sensului, ci, dimpotrivă, constrânge textemul să se "deschidă" către semnificatul coreferentului său. De altfel, într-o asemenea direcție ne îndrumă și Coșeriu prin faptul că refuză să traseze o limită esențială între creație și "recreație". 1.2.3. Desigur, nu orice actualizare a unui textem este "poetică" prin natura sa. Factorul
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
ei în poziție de subiect este redundantă, subiectul fiind inclus în desinența de plural a verbului, l-am reluat totuși pentru a marca opoziția semantică dintre așteptarea unui final fericit sugerat de verb (îl scoaseră teafăr) și realitatea tragică a coreferentului exprimată de dar mort (ei îl scoaseră, dar el murise) (n.tr.). 3 5 4 5 Asupra reformulării, v. Adam 1990: 170-187. 6 Vezi aici M. Heintz (2003) și Kleiber (2004). A se vedea, pentru limba română, distincția de gen
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]