24 matches
-
ca orice militar disciplinat Marele Armaș. - Și acum cea mai importantă problemă a zilei... Urmașul la tron! Cine credeți domniile voastre că este vrednic de o asemenea mare răspundere. Să luăm în calcul pe iubitul nostru prinț, desemnat, tot de noi, coregent încă de acum un an, sau să mai chibzuim... - Mărite și iubite văr al nostru, rosti cu glasu-i cald Marele Ierarh, prea iubitul nostru prinț este, sunt convins de asta, un tânăr de mare viitor, dar cam fraged încă, la
VÂNĂTOAREA de MIHAI BATOG BUJENIŢĂ în ediţia nr. 1234 din 18 mai 2014 by http://confluente.ro/Mihai_batog_bujenita_1400432417.html [Corola-blog/BlogPost/350528_a_351857]
-
al Ducelui de Burgundia, a cărui mamă a fost fiica Contelui de Barcelona. Henric a fost numit Conte al Portugaliei, un comitat la sud de Galicia, greu de condus din cauza incursiunilor și atacurilor frecvente ale maurilor. Împreună cu soția sa Teresa, coregentă a Portugaliei, a ținut piept atacurilor, în numele socrului său. Din acea căsătorie au rezultat mulți copii, dar numai unul, Afonso Henriques (înseamnă „Afonso, fiul lui Henric”), a prosperat. Băiatul, născut probabil în jurul anului 1109, și-a urmat tatăl în calitate de Conte
Afonso I al Portugaliei () [Corola-website/Science/310186_a_311515]
-
de regele polonez Cazimir al III-lea. Cronicarul polonez Długosz pomenește de o expediție polonă în Moldova la 1359 înfrântă într-o pădure din Țara Șipenițului. În 20 ianuarie 1388, Petru al II-lea Mușat în unire cu fratele și coregentul său Roman, împrumută pe socrul său Vladislav (care era în căutarea de fonduri necesare continuării războaielor cu Ordinul Cavalerilor Teutoni), regele Poloniei, cu 4000 de ruble reduse mai apoi la 3000 de ruble (493,440 kg argint fin) primind zălog
Pocuția () [Corola-website/Science/303914_a_305243]
-
Comitatul Hainaut. După moartea împăratului Henric al III-lea, această căsătorie a fost pecetluită prin tratatul semnat cu Agnes de Poitou, mama și totodată regenta noului împărat minor, Henric al IV-lea. Între anii 1060 și 1067, Balduin a fost coregent, alături de Anna de Kiev, al nepotului său prin căsătorie, regele Filip I al Franței, arătând astfel importanța politică pe care el o dobândise. Fiind și conte de Maine, Balduin l-a sprijinit pe regele Franței în multe chestiuni. Dar tot
Balduin al V-lea de Flandra () [Corola-website/Science/324583_a_325912]
-
Viena. Acolo a terminat studiile și a început să practice ca chirurg. Dar marea dragoste a aparținut biologiei. Astfel a catalogat toate plantele în „grădina olandeză” a împăratului și împărătesei după sistemul Linné. Cu acest prilej a făcut cunoștință cu coregentul [[Francisc I al Sfântului Imperiu Roman|Francisc I]] (în țările austriece împărăteasă a fost [[Maria Terezia a Austriei|Maria Terezia]], dar Francisc a fost împăratul Sfântului Imperiu Roman) care a fost entuziasmat de hărnicia și talentul lui. De acea, domnitorul
Nikolaus Joseph von Jacquin () [Corola-website/Science/337404_a_338733]
-
și din minele de aramă. Toate acestea erau adunate de către funcționari specializați (câblari, vinăceri etc.) în „casele domnești” — de fapt hambare și depozite din care domnul putea face, la o adică, daruri în natură. Este de menționat că Mihail, voievodul coregent, avea o „casă” separată. Mai sunt de amintit amenzile (sau "gloabele") și răscumpărările de suflet (sau "dușegubinele"), în cazul crimelor. La aceste produse naturale se mai adăugau obiectele de "tezaur", de obicei din materiale prețioase. "Prestațiile datorate domniei" constau în
Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/297281_a_298610]
-
unei regine-soții ale lui Akhenaten sunt astăzi demonstrate ca referindu-se la regina Kiya. Împrejurările dispariției lui Nefertiti sunt așadar pierdute în negura istoriei. „Stela co-regenței ” (aflată la Muzeul Petrie din Londra) o arată, după cum se vede, având statut de coregenta alături de sotul ei, și s-ar putea ca ea a domnit și după moartea sa. Unii cercetatori cred că Nefertiti și-ar fi schimbat numele, mai întâi în Ankhkheperure Neferneferuaten, iar mai apoi în Ankhkheperure Smenkhkare și că ar fi
Nefertiti () [Corola-website/Science/303012_a_304341]
-
mare clădire de acest gen în România, și a patra din Europa. Catedrala Sfinții Petru și Pavel este cea mai înaltă clădire din oraș. De asemenea, în Bacău există Biserica și ruinele Curții Domnești unde a locuit Alexandru-Vodă, fiul și coregentul lui Ștefan cel Mare. Biserica „Precista", a fost sfințită la 1 ianuarie 1491, arhitectura fiind tipică pentru seria ctitoriilor domnești din acel veac. Biserica a fost renovată de către Vasile Lupu în 1641, fiind apoi închinată ctitoriei sale, Sfinții Trei Ierarhi
Bacău () [Corola-website/Science/296933_a_298262]
-
Dan se află la Castelul Bran cu o oaste nemțească, pregătit să intre și el în țară. Pe lângă dușmanii din exteriorul țării, Mircea se confruntă cu dușmani interni. Solii germani și polonezi încearcă să-l convingă pe fiul său, prințul coregent Mihail I (Șerban Ionescu), să-și înlăture tatăl de la domnie. Ei îi au ca aliați pe Elisabeta (Ioana Pavelescu), soția prințului, și pe doi boieri din sfatul țării: paharnicul Ene Udoba (Silviu Stănculescu) și slugerul Ion Iercău (Corneliu Gîrbea). Solul
Mircea (film) () [Corola-website/Science/312747_a_314076]
-
de Lorena (în ), (n. 8 decembrie 1708, Nancy - d. 18 august 1765, Innsbruck), a fost duce al Lorenei (1729-1737), mare duce al Toscanei (1737-1765) și împărat al Sfântului Imperiu Roman din 1745 până în 1765. Din 1740 până în 1765 a fost coregent, alături de Maria Terezia, al Țărilor Ereditare Austriece. A fost fiul lui Leopold cel Bun, duce al Lorenei, și nepotul lui Carol al V-lea de Lorena. Prin căsătoria sa cu Maria Terezia a fost întemeiată linia de Habsburg-Lorena a Casei
Francisc I al Sfântului Imperiu Roman () [Corola-website/Science/322401_a_323730]
-
fundamentat de Christian Wolff și Baumeister, ce stipula transformarea locuitorilor în cetățeni supuși, potrivit stării lor, deopotrivă acelorași legi, acelorași drepturi și îndatoriri, indiferent de națiune sau religie. Prin aceasta s-a urmărit să se împiedice tendințele centrifugale ale naționalităților. Coregentul și viitorul împărat Iosif al II-lea, punând mai presus de toate statul și rațiunea de stat, a dat expresie tuturor ideilor reformatoare și a încercat reglementarea, prin acte de autoritate, a situației bisericii, clerului și a religiei, proclamând toleranța
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
și dogmele, iar cunoașterea umană și rațiunea dobândeau noi temeiuri, partea de nord-vest a Moldovei a intrat, sub numele de Bucovina, în 1774, în componența Monarhiei de Habsburg, în care absolutismul luminat, promovat de Maria Theresia și mai ales de coregentul Iosif II, devenea tot mai mult politică de stat. Rădăcinile anexării Bucovinei de către habsburgi își au originea în schimbarea politicii orientale austriece în împrejurările politico-militare create de războiul ruso-turc dintre anii 1768-1774, eveniment ce a deschis o nouă etapă în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
agitațiile confesionale din Transilvania 7 și, chiar mai grav, însăși integritatea teritorială 8. În aceste condiții, Imperiul habsburgic, nepregătit pentru un eventual război, ajunge la o apropiere de Prusia, în urma întrevederilor de la Neisse (august 1769) și Neustadt (septembrie 1770), dintre coregentul Iosif II și regele Friedrich II și chiar la angajamente de conlucrare în probleme de politică sud-est europeană, spre a limita avantajele Rusiei 9. În același timp, în ideea de a reduce pe cât posibil succesele rivalului moscovit și pentru a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
Tratatul de împărțire a Poloniei și obținerea Galiției de Curtea din Viena a constituit preludiul juridic imediat al anexării Bucovinei de către habsburgi 15. În anii care au urmat primei împărțiri a Poloniei, Austria, dominată de ambițioasele planuri expansioniste ale tânărului coregent Iosif II, nu a renunțat la obținerea unor noi sporuri teritoriale 16, în condițiile în care războiul ruso-turc a continuat cu desfășurări evident favorabile primilor, ceea ce indica și posibilitatea obținerii unor noi câștiguri teritoriale de aceștia. Monarhia de Habsburg viza
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
și Galiția urma să servească unor obiective majore de stringentă necesitate, privind facilitarea legăturilor directe dintre Transilvania și teritoriile pe care tocmai le obținuseră în urma împărțirii Poloniei. Făcând dovada unui accentuat pragmatism, inspirat din teoria utilitarismului fiziocratic al secolului XVIII, coregentul aprecia că noua achiziție avea cel puțin aceeași valoare, din punct de vedere militar și politic, ca și Oltenia 19. Iosif al II-lea spera că, prin noua achiziție teritorială, Monarhia de Habsburg va obține o importantă poziție strategică în raport cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
recent ocupat de imperiali, preluând în bună parte propunerile generalului von Spleny 48. Însă, în condițiile în care anexarea noii posesiuni moldovene de către Casa de Austria nu fusese consimțită de Poarta otomană, iar asupra ei domnea încă incertitudinea acceptării internaționale, coregentul Iosif al II-lea a hotărât ca în Bucovina lucrurile să rămână în statu-quo-ul momentului anexării, acceptând doar ideea Consiliului Aulic de Război de a se institui aici o administrație militară interimară, simplă, separată de celelalte districte ale Galiției 49
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
prejudicieri a pozițiilor lor social-economice și politice, fie din motive confesionale, s-au retras în Moldova, după 1775, Vasile Balș, prin faptul că rămâne în Bucovina austriacă și depune, în persoană, jurământul de credință față de împărăteasa Maria Theresia și față de coregentul Iosif al II-lea85, dovedește fără nici un dubiu că, în acel moment, era câștigat de partida filo-austriacă și de ideile reformatoare ale absolutismului luminat, ce purtau numele de iosefinism în Monarhia de Habsburg. Calea reformismului austriac, "revoluționară" la acea vreme, i-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
a II-a, de la Moghilău, din iunie, fiind dictată de necesitatea unei mai bune apărări a flancului răsăritean al imperiului, în caz de realizare a unei alianțe austro-ruse cu scop ofensiv contra Imperiului otoman. În scrisoarea adresată împărătesei Maria Theresia, coregentul arăta că această împărțire se va face doar în caz de necesitate 114. În aceste condiții de criză, generate pe de-o parte de agitațiile mazililor, iar pe de altă parte de spectrul pierderii autonomiei provinciale, are loc intrarea boierului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
demonstraseră slăbiciunea statului și necesitatea unor reforme radicale pentru ca acesta să poată face față viitorului. PERIOADA REFORMELOR: MARIA TEREZA ȘI JOSEPH AL II-LEA Pînă în 1765, cînd a murit Francisc Ștefan de Lorena, soțul Mariei Tereza, acesta fusese atît coregent cît și sfînt împărat roman. La moartea lui, aceste titluri au revenit fiului său mai mare, Joseph al II-lea, care a devenit astfel intim implicat în formularea și implementarea reformelor. În 1780, la moartea mamei sale, Joseph al II
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
de peste Bega. Din cauza terenului mlăștinos în care pilonii se înfundau, zidul principal, interior, se tasează, cele nouă bastioane ajungând sub nivelul centurilor exterioare. Neajunsul se remediază prin înălțarea zidului, măsură ordonată chiar de Iosif II, cu prilejul vizitelor la Timișoara. Coregentul nu prea e mulțumit: „Părțile exterioare ale bastioanelor și acoperămintele lor sunt foarte scunde, iar curțile de comunicație de neîntrebuințat. Cazarma lui Mercy e foarte ocupată, iar în cazemate se vede bine că e umed, mai cu seamă iarna“. Lucrările
Agenda2004-2-04-senza3 () [Corola-journal/Journalistic/281935_a_283264]
-
și episcopul Teodoric, după această dată nu mai știm nimic despre el. Ulterior, s-a urmărit reînființarea ei. Situația bisericească a românilor extra-carpatici se reflectă și în Scrisoarea papei Grigore al IX-lea (1227-1241), datată 14 noiembrie 1234, adresată principelui coregent al Ungariei, Bela. Este un document însemnat al istoriei noastre medievale, din care rezultă stadiul organizării politice și bisericești în secolul al XIII-lea. Scrisoarea preciza că "în Episcopia cumanilor" se află niște populații, care se numesc valahi (walati) și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Yehol, dincolo de Marele Zid, și, la scurt timp, să moară, la treizeci de ani. După moartea împăratului Xian Feng, din cauza exceselor de afrodisiace și a tensiunii nervoase generate de refugiu, Yi Guifei, la douăzeci și șase de ani, a devenit coregentă, cu cognomenul Ci Xi / Împărăteasa din Palatul de Vest, alături de prima soție a împăratului, Nuharoo, cu cognomenul Ci An / Împărăteasa din Palatul de Est. L-a așezat pe tron pe fiul ei, Tong Zhi, de șase ani, după ce a împiedicat
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
Deși avea la discreție sute de femei, îi plăcea să frecventeze bordelurile. După el au mai domnit trei tineri nesemnificativi, printre care și fiul ei cu generalul Rong Lu, încredințat prințului Chun ce a fost obligat să-l adopte, Guangxu. Coregenta, împărăteasă de facto, a condus imperiul cu mână forte, și-a constituit un serviciu special de spionaj, s-a folosit de artiști, generali, eunuci, unii i-au devenit amanți, pentru a-și pune în practică planurile. Amanții ei preferați au
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
actorul Qin Yulou, pictorul Guan Guoan. Împărăteasa a avut o domnie agitată din cauza războiului chino-francez (1883-1885) când flota chineză a fost înfrântă și China a fost obligată să renunțe la suzeranitatea Vietnamului. Răscoala Boxerilor, din 1899, a fost susținută de coregentă / împărăteasa-mamă / Ci Xi pentru că era îndreptată împotriva străinilor. După încheierea războaielor opiumului, a restabilit relații diplomatice cu reprezentanții occidentali, a reconstruit Palatul de Vară, incendiat de francezi, cu costuri enorme. La șaptezeci de ani, Ci Xi a fost sărbătorită somptuos
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]