35 matches
-
de compasiune, lăsându-se pe patru labe la vederea bietelor, scheleticilor javre. Hrăniți, ocrotiți de mizerabilii cetățeni ajunși ei însiși să ducă o viață de câine, asociindu-se cu nefericitele patrupede, păzindu-le cât pot de juvățul Marelui Hingher... Dulăii, cotarlele, maidanezii, clasa proletară ce latră, substituită, se gudură recunoscătoare, pe lângă cealaltă clasă, treptat aliată... Mai mult chiar, simțul proprietății, de care dl. Iliescu zicea că este un moft (mă întreb, ce-i aparține dumisale, de fapt?!), câinii solidarizați de mizerie
Cine intră în Europa by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16214_a_17539]
-
-i asta? DĂNILĂ: Cumnata Anisia mă tot îndemna să intru, da' n-aveam chip de dulăi, că ei n-au știință nici de frați, nici de cumnați, și dau de-a dreptul. ISPAS: Asta-i altă minune! Și leac pentru cotarle nu cunoașteți? Se apleacă, aruncă cu o piatră spre colțul casei. Schelălăit de câine.) Ați văzut? DĂNILĂ: Iaca nu ne-a venit în cap în ce fel și cum să facem... ANISIA: Ba, adevărul adevărat, bărbate, este că dumnealui, cumnatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
Vreo două schimbă între ele pliante de cosmetice, „e reducere, poți să cumperi și demachiantul în același preț, și crema exfoliantă...”. Singurul mascul al grupei, un deșirat cu părul uns cu gel și fâșie de piele la gât, ca o cotarlă de lux, își trombonește vecinele. - ...asta înseamnă... importanța stă în... încerc să reiau fraza, dar s-a culcat. Am rămas cu mâna în aer, cu degetele rășchirate, mirându-mă și eu de înflăcărarea mea retorică de mai devreme. Aceleași figuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
cîinele, Iordana. L'Autre de l'Autre (ca să derridăm) nu e alt om, altă ființă umană, ci una canină, un lup alsacian vorbitor: "Na că vorbesc și io, ce-i mare lucru?" Cristoase, miroși. Jos, jos de pe patul meu. Afară, cotarlă! Afară-i toamnă grea, bipedo. Am crezut că ai inimă de cîine, da' n-ai. "Miroși", auzi! Poate și mie mi-e greață de parfumul ăla nou, Dreamlife, da' am noblețea de spirit să nu ți-o trîntesc în obraz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
nimerit ar fi să povestești care-i treaba cu nevasta pădurarului, cu pensia super, cu votul pentru binele țării de care numai tu ai parte... Că de fantasmagoriile și de bâlbele tale, dobândite după acea tărășenie, sîntem sătui până-n gât! Cotarlă ordinară ce ești! Ia-ți bastonul și plimbă ursul, excelență! Aista-i mesajul nostru pentru Înălțimea Voastră, Cipriane! îl atenționau pensionarii de rând, în timp ce doamna îl toca mărunțel: Asta ți se cuvine! Atâta meriți! Craiule! Și nu mă mai aburi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
viitorul, și nici măcar nu erau siguri, ca mine, că le-a fost spus adevărul gol-goluț. Invitația a fost o adevărată onoare pentru mine, întrucât am fost oaspetele unei case de poveste, care avea și câine de pază în curte, o cotarlă puțin mofturoasă, dar, știți cum e: cu talentul meu de depravat și pușlama am dat iute la pace. Tot în contul onoarei am trecut și faptul că au fost invitați la botez foarte mulți profesori de-ai mei, dar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
milițienii, despre care, se știe, n-au nimic în comun cu arta muzicală; sau poate că din cauza asta or fi aplaudat, săracii. Apoi am fost trecut pe pauză. Când credeam c-am fost livrat uitării, am fost luat din compania cotarlei și, invitat ceremonios, am mai cântat câte ceva, "la liber-alese", după cum s-a exprimat gazda. Numai că, fiind și un specialist de față, profesorul meu drag de muzică omul care-mi zicea mereu, la fel de drăgălaș ca și diriginta, de ce nu ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
recunoscând, cu franchețe, că nu se aștepta să cunosc și să interpretez atât de fericit această "bijuterie a spiritului mozartian". Imaginați-vă apoi ce a urmat... Nu mi s-a mai sugerat să merg în curte, să mă recreez, alături de cotarlă. Am fost admis în compania selectă a invitaților, în casă. Acolo am asistat la mai multe chestii, dintre care una mi s-a părut a fi dramatică. Am prins faza în care, făcându-i-se rău probabil dirigintei, în bucătărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
de la Breaza: este singurul câine despre care știu sigur că s-a sinucis! Într-o iarnă aspră, spre sfârșitul anilor '50, Bob al meu a simțit că i se apropie sfârșitul: îmbătrânise, dinții îi căzuseră și mânca tot mai greu, cotarlele intrau acum în curtea lui ca la ele acasă, ba veneau să-i fure mâncarea din strachină fără ca el să le mai poată pune pe fugă. Atunci, a plănuit să moară; folosesc cu bunăștiință cuvântul "a plănui", căci altfel cum
La Breaza by Mihai Cantuniari () [Corola-journal/Imaginative/14981_a_16306]
-
deși era din ce în ce mai frig. Eram în stare să-l țin lângă mine în casă, dar Hobzoaica mă avertiza adeseori: - De te prinz cu Vlăduț în casă, să știi c-am să-i pui pielea pă băț, mâncai-ai coada de cotarlă, că paică-aț’ fi fraț’, nu alta! Dacă în casă nu puteam să-l bag, în schimb toată ziua furam mămăligă și oase pe care i le dădeam pe ascuns să mănânce. Altfel, câine de oi fiind, Vlăduț era tare cuminte
OAMENI ȘI CÂINI (MINIROMAN) (V) de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 2097 din 27 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/366260_a_367589]
-
dacă ieșeam să-i dau mâncare, sărea pe mine și nici nu-mi dădeam seama când mi-o șterpelea din mână. Tot timpul era nesătul, ar fi fost în stare să mănânce până crăpa, dacă i s-ar fi dat. Cotarla se-nvățase să mănânce până și din trocul porcilor, era un scandal nemaipomenit în curte când le dădeam mâncare, îmi plăcea să-l văd cum se luptă el cu porcii, vorba aia întărâtă-i drace că și mie-mi place
OAMENI ȘI CÂINI (MINIROMAN) (VI) de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 2100 din 30 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/366414_a_367743]
-
deși era din ce în ce mai frig. Eram în stare să-l țin lângă mine în casă, dar Hobzoaica mă avertiza adeseori: - De te prinz cu Vlăduț în casă, să știi c-am să-i pui pielea pă băț, mâncai-ai coada de cotarlă, că paică-aț’ fi fraț’, nu alta! Dacă în casă nu puteam să-l bag, în schimb toată ziua furam mămăligă și oase pe care i le dădeam pe ascuns să mănânce. Altfel, câine de oi fiind, Vlăduț era tare cuminte
VLĂDUŢ de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 1586 din 05 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/366407_a_367736]
-
-uri, ori ciorapi de iarnă din lână seină și mai strigau la copii, sau la bărbați, să le aducă și lor ceva de băut. Să recunoaștem însă, treburile asociației se rezolvau în acest fel, de minune. Toată lumea era mulțumită, inclusiv cotarlele puricoase care mai lingeau și ele câte ceva de pe jos, mai ales când, bucuria sosirii poștașului cu ajutorul de șomaj, mărea numărul sticlelor, dar și a mititeilor cu dampf de usturoi și amoniac, aduși în cartoane împreună cu muștarul de la bufetul de vis-a-vis
UN ET ÎN MAHALA de MIHAI BATOG BUJENIŢĂ în ediţia nr. 1469 din 08 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/352324_a_353653]
-
va spăla nici toată ploaia asta de gura ascuțită a nevesti-si. - Mitică, ai zis că mergem la tine, să-mi dai banii ... - Mergem, Vasilică ... hâc!... dar nu vezi ce... hâc! plouă... hâc!... afară? Ți-i dau mâine ... - Băi, nu fi cotarlă, că acuși îți dau una peste bot de nu te mai scoli de ... hâc!... de jos ... hâc! Auzi tu? - Hai, mergem prin... hâc!... ploaie? Ha,Ha! râse Mitică văzând cum turna Dumnezeu cu găleata. Au plecat, Mitică nu locuia departe
ZIUA PROASTĂ SE CUNOAŞTE DE DIMINEAŢĂ de GEORGE SAFIR în ediţia nr. 283 din 10 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/356643_a_357972]
-
va spăla nici toată ploaia asta de gura ascuțită a nevesti-si. − Mitică, ai zis că mergem la tine, să-mi dai banii... − Mergem, Vasilică... hâc!... dar nu vezi ce... hâc! plouă... hâc!... afară? Ți-i dau mâine... Băi, nu fi cotarlă, că acuși îți dau una peste bot de nu te mai scoli de... hâc!... de jos... hâc! Auzi tu? − Hai, mergem prin... hâc!... ploaie? Ha, ha! râse Mitică văzând cum turna Dumnezeu cu găleata. Au plecat, Mitică nu locuia departe
ZIUA PROASTĂ SE CUNOAŞTE DE DIMINEAŢĂ de GEORGE SAFIR în ediţia nr. 891 din 09 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/346282_a_347611]
-
nu cumva să adoarmă și ei, că Îi lua mama dracului și „batalion disciplinar” scria pe fruntea lor pentru mulți ani („o să ieșiți bătrâni de acolo și o să vă folosiți sulele atârnătoare numai să stropiți gardurile și stâlpii ca niște cotarle; de femei o să aveți parte numai În gând, atunci când o să vă faceți unul altuia felul și-o să vă Închipuiți c-o ardeți cu cine știe ce actriță văzută prin pozele din ziare”), soldații tot adormeau, cu capul sprijinit de camaradul care era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
frunzișul crud al unui pui de salcâm. Verii coborâră cu pas tupilat bătătura În pantă. Trecură cu bine și de poarta hărtănită, cu sârme În loc de balamale și Încuietoare. De-acolo Începea Valea. De gât le atârnau, ca niște lațuri de cotarle ori ca niște cravate boierești, armele de care se arătau amândoi tare mândri: cele două praștii. Așa cum se cuvenea, arma Blondului, pentru că era molatec și mai prostănac, era de tot oarecare: patul, făcut din limba unor Încălțări ale lui tată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
muște; cojoacele lor, făcute sul și date cu sare grunjoasă, se legănau de câte o sârmă de altă creangă, mai subțire; capetele potăilor, cu dinții rânjiți și blana pe ele, zăceau În pârâu. Povestea lui Câinaru, neguțător de piei de cotarlă, era și ea adevărată. Stoluri de vrăbii Își luau zborul și sfârâitul aripilor părea durduit de copite În goană; zborul guguștiucilor suna mai ascuțit decât șuierul gloanțelor. Dar cele care le luau răsuflarea erau zborurile tăcute ale bufnițelor și cucuvelelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
arma, merseseră cu ea să le-o arate unor ciobani ce coborâseră cu oile tocmai de la munte, ca să le pască pe miriștile Întinse din Baltă. Încercaseră pușca pe un prăpădit de câine care abia se târa și, În urma focului tras, cotarla murise aproape pe loc, după ce mai dăduse de câteva ori din picioare. Mocanii oferiseră o sumă uriașă și fraților li se tăiase respirația, Însă, din instinct, se prefăcuseră șovăitori și căpătaseră, până la urmă, un preț dublu față de cel ce le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
ce concepuseră tezele Constituției. Așa a apărut președintele jucător, jucător de sârbă la Cireșica, dar și mai abitir jucător cu soarta oamenilor care au avut nenorocul să se nască în această țară. Așa că ieri dimineață, pedeleii, udemereii, unepereii și celelalte cotarle minoritare rătăcite pe aici, s-au adunat în ședință pentru a discuta mai știu eu ce era pe ordinea de zi. Povestea ceea cu mamele și bebelușii lor, nefiind pe ordinea de zi a discuției în Coaliție, nu mică a
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
exista circulație. Nu se mai auzeau mașinile, pietonii, muzica, murmurul main-stream indistinct, stereotip sau vocile, ce răzbătuseră neclare, până-atunci, prin ferestrele deschise ale blocurilor zmângălite și încenușate, sărite probabil din schemă, la proxima reabilitare. Câinii rătăciți, așa-zicând comunitari, cotarle huzurind aiurea în praf, pe trotuare sau în mijlocul drumului, renunțaseră să latre sau să scheaune, lehămetiți, iar certărețele de vrăbii citadine jumulite, brabeți murdari vânători de muște, se topiseră și ele printre frunzele ofilite a doi-trei-patru copăcei fumurii, schilavi și
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
nimic, a vorbit numa’. Ia, pișpirică, de mănâncă... Cum Coltuc îl privea cu ochi mari și, firește, nemișcat, Costică se lovi cu palma peste frunte. — Am uitat că tu ești îngerul Domnului, doar n-o să lipăi din farfurie, ca o cotarlă. Privi prin cârciumă, într-un colț ședea o femeie cu fuste înflorate, aplecată peste o cafea și trăgând din țigară. — Tu, de colo ! strigă Ologu. Ia adu-ți țigara mai aproape ! E Panselia, le explică celorlalți, fată bună, din popor
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
pe care îl încerca duioșia față de mormanul de gunoi. Numai că azi a fost o zi proastă. Au trecut de dimineață haitele de câini, nu mai rămâne nimic după ei. De când s-a închis abatoru’, nu mai ai loc de cotarle... Puțică încropiseră o grămăjoară de nuiele. Flăcările săltară cu vioiciune, alungindu-le fețele. Fiecare își căută un loc în care să se oploșească, mai aproape de foc. Mai puțin Faraon, care se temea de dogoare și prefera să stea lângă caroserie
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
a pus mămăliga pe teșitură, ai tu la știință?”. (p. 207) Dialogul dintre Stan și dracul trimis ca să-l slujească apare astfel ca firesc, efectul fiind un umor tipic scriitorului: „ Țibă, Hormuz! na, Balan! nea Zurzan! dați-vă-n lături, cotarle!... Da de unde ești tu măi țică? Și ce cauți pe aici spaima cânilor? De unde să fiu, bădică? Ia sunt și eu un băiat sărman, din toată lumea, fără tată și fără mamă, și vreu să întru la stăpân. Să intri la
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
era un câine pașnic, păzea toată curtea și grădina de hoți, căci pe atunci erau destui. Când ieșea la plimbare cu fratele meu, Didi, trebuia să anunțăm în cartier să lege câinii, pentru că Tarzan avea fobie pentru tot felul de cotarle și corcituri. Odată, într-o asemenea plimbare, fratele meu a fost înconjurat de vreo zece câini. Au sărit cu toții la fratele meu, dar mai ales la Tarzan. Acesta, s-a uitat două clipe la ei. Fratele meu povestea că nu
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]