KorAP: Find »[drukola/base=covariație & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 2 3 4 5 6 >

150 matches

Corola-website/Science/291446_a_292775

medic 39, 5 60, 2 43, 6 0, 0001 60, 6 0, 0010 64, 6 0, 0001 Media în săptămâna 4 Valoarea P * 47, 9 60, 6 52, 0 0, 0001 65, 3 0, 0011 64, 2 0, 0038 * Analiza covariației , teste cu două capete , α = 0, 05 O analiză exploratorie ulterioară referitoare la durata efectului a inclus date provenite dintr- un studiu de Fază II în plus față de cele descrise în Studiul de Fază III . La pacienții care au răspuns

Ro_687 (2009) [Corola-website/Science/291446_a_292775]
Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746

necesară folosirea noțiunii de "autoritate epistemică"37 și relevarea "aspectului social al întemeierii"38. Criticile formulate de Stich și Nisbett sunt dezvoltate de Harman și Kulkarni. Aceștia arată că diferite erori (e.g. "eroarea pariorului", erorile de regresie, analiza eronată a covariației 39) pot trece de exigențele "echilibrului reflectiv" obișnuit 40. În ciuda reificării la care recurg atât Stich și Nisbett, cât și Harman și Kulkarni, demonstrațiile lor relevă faptul că a fi în "echilibru reflectiv" cu practica inductivă nu este o condiție

[Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259

Kelley, dar și de Jones, Davis sau Weiner, se bazează pe ideea că omul obișnuit este un cercetător amator, comițând uneori anumite erori, dar străduindu-se În permanență să dezvolte un raționament logic pe baza informațiilor de care dispune. Modelul covariației, propus de Kelley, este un exemplu În acest sens. El implică existența unui „individ statistician” care se află În fața unei pluralități de informații (Kelley, 1972). Din această perspectivă, procesul de inferență, care se confundă cu o analiză a varianței, se

[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281

m.s.: cu cât autoritatea este mai deschisă la dialog, cu atât mai fără rost este protestul, în timp ce un regim excesiv de sever face protestul costisitor (Eisinger 1973; Tilly, 1978). Studiile comparative recente au nuanțat această ipoteză. Meyer (2004) atenționează asupra unei covariații evidente: liberalizarea încurajează m.s. în sistemele nedemocratice, în timp ce diminuarea deschiderii sistemului politic provoacă proteste în regimurile democratice. Statutul social al prezumtivilor protestatari contează și el în specificarea relației dintre structura de oportunități politice și probabilitatea m.s.: cei din clasa mijlocie

[Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254

Studiile referitoare la psihopatologia depresiei adolescenței sunt în prezent rare. În schimb, numeroase lucrări epidemiologice analitice încearcă să accentueze pertinența unei trăsături particulare a personalității sau a temperamentului la adolescenții deprimați pentru a face din aceasta fie un factor de covariație, fie un factor de risc. Aceste lucrări reiau, în general, ipoteze și cercetări în legătură cu adulții deprimați: ipoteza privind temperamentul sau stilul cognitiv în special. În sfârșit, de câțiva ani s-a manifestat un interes deosebit privind situația adolescenților handicapați sau

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481

riscant să se vorbească de stabilitate în abstracție de orice determinism contextual, deoarece personalitatea nu există decât în relație. O astfel de stabilitate acontextuală ar fi mai curând expresia patologică a rigidității comportamentale. Stabilitatea personalității reprezintă un pattern coerent de covariație între modul de reprezentare a solicitărilor situaționale și comportamentele performate ca răspuns. Într-o cercetare serioasă nu este suficient să spui că între momentul A și momentul B comportamentul X a fost stabil, în abstracție de orice, pentru că astfel nu

[Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387

menținute constante sau sunt eliminate grație mediului experimental (de laborator) sau metodei de eșantionare. În studiile de creativitate, controlul variabilelor cu efect perturbator se referă deseori, aproape în exclusivitate, la alcătuirea grupurilor de subiecți, la eșantionare și uneori la colecția (covariația) datelor despre trecutul lor ș.a.m.d. Controlul mediului experimental este rareori utilizat (de exemplu Jausovec și Bakracevic, 1995; Ward, 1969) și, în general, este mai puțin riguros. Adevăratele investigații de laborator controlează rareori factorii sonori disturbatori - zgomotul, luminozitatea - și

[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560

de masă ca proiect asociat. Această răspândire s-a realizat din centrele occidentale ale capitalismului global, prin intermediul elitelor din diferitele colectivități care și-au propus suveranitate, unitate și egalitate. Desigur că răspândirea a fost indiferentă la context, ceea ce explică lipsa covariațiilor expansiunii sistemelor școlare. Analiza ritmului de intrare a țărilor în clubul celor în care s-a realizat accesul de masă la educație arată că singurul factor ce contează este distanța (instituțională) față de nucleele modelului statului național. Astfel, coloniile cele mai

[Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799

la acord poate fi încadrată și concordanța formală dintre pronumele anaforice și antecedentul nominal. Aceasta nu este general acceptată ca un tip de acord; ea ar putea fi o reflectare a altor fenomene sintactice, legate de coreferențialitate, care implică o covariație formală. În alte limbi, se întâlnesc și alte tipuri de acord. În unele dialecte vest-germanice, verbul se acordă cu complementizatorul (conectorul care introduce o propoziție subordonată cu rolul de complement) - vezi Zwart (2006): (1) dat-ə sə spel-ə că-pl. 3pl. joacă-pl

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
sistematică (cf. Pollard și Sag, 1994). Vom adopta în această lucrare o definiție de tip derivațional, care are vedere faptul că acordul este unidirecțional, fiind transmis de la nominal la verb și la adjectiv. Astfel, acordul poate fi definit ca o covariație sistematică unidirecțională a doi termeni între care există o relație sintactică. 2. Cadrul teoretic Pentru analiza acordului din limba română vom adopta cadrul teoretic minimalist (Chomsky, 1993, 1995, 2000, 2001), având însă în vedere și analize din alte cadre teoretice

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
2007) c. sau nu voiau să lei comunice această chestiune preseii (Realitatea TV, 2006) d. Personalului auxiliar din București li s-au alăturat și... (B1, 9.IV.2009) (vezi și cap. 9. Acordul în limba vorbită). 7. Concluzii Acordul reprezintă covariația unidirecțională unor termeni ca urmare a relației sintactice dintre ele. În limba română, trăsăturile implicate în acord sunt genul, numărul, persoana (trăsături phi) și, discutabil, cazul (care poate fi doar atras în acord datorită sincretismului mărcilor flexionare). Din punct de

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
în funcție de aceste analize variază și interpretarea pe care o dăm acordului: (i) Dacă analizăm demonstrativul postpus ca un adjectiv, acordul este de tip adjectival, prin preluarea trăsăturilor formale ale substantivului. (ii) Dacă demonstrativul postpus este analizat ca un pronume 20, covariația de formă cu substantivul se datorează coreferențialității, nu este un acord propriu-zis. 2.2.1.2. Demonstrativul de diferențiere celălalt Pronumele și adjectivul demonstrativ de diferențiere celălalt este format prin sudarea a două pronume: cel(a) + alalt (= ăllalt, variantă a

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
pronominal de întărire, care se acordă semantic cu substantivul. O interpretare alternativă ar fi aceea că themselves este un pronume, nu un adjectiv, prin urmare, pluralul său nu este obținut prin acord cu substantivul government; avem a face cu o covariație datorată coreferențialității, nu cu un acord semantic. Exemplele similare din română sunt agramaticale: (41) a. *acești cuplu b. *guvernul înșiși Exemplele de mai sus sunt agramaticale deoarece în română acordul trebuie să se facă formal, dacă substantivul are trăsături formale

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732

este intersubiectivă prin comunitatea socială, sociolingvistica poate fi considerată ca o disciplină centrală, iar nu periferică. Ca atare, sociolingvistica variaționistă, întemeiată de William Labov, se definește ca o lingvistică ce ține seama de eterogenitatea (structurală a) limbii, care este în covariație cu eterogenitatea structurală a socialului. Astfel, limba nu oferă numai situațiile socialului, ci participă la impunerea lor, căci servește atît la comunicare, cît și la discriminare, la separare, la dominare etc. Deoarece studiază limba așa cum este vorbită într-o comunitate

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565

expună în manieră clară supozițiile implicite, în special atunci când acestea diferă de cele comune din domeniul respectiv, și trebuie să descrie gradul de incertitudine al rezultatelor, referindu-se în special la erorile de măsurare sau la sursele necontrolate ale unor covariații aparente. Consecința este aceea că nu există niciodată certitudine absolută - ceea ce ar putea fi dezamăgitor. Totuși, pentru empirist, regulile științei rezonabile sporesc în mod semnificativ siguranța și validitatea rezultatelor noastre, prin care un anumit set de aprecieri despre lume dobândesc

[Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
cauza unui eveniment singular. Cu o singură observație este imposibil să se identifice și diferențieze între factorii cauzali potențiali, când toți aceștia se manifestă împreună. Nu pot fi distinse efectele sistematice de cele aleatorii, cele minore de cele majore, sau covariația temporală cauzală de cea aparentă. În practică evenimentele singulare sunt adesea mult supradeterminate (mulțimea factorilor cauzali sistematici este mai mult decât necesară și suficientă pentru producerea efectului), sau sunt mult subdeterminate (existența unor efecte nesistematice, aleatorii sau accidentale poate face

[Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
relației cauzale formulate în ipoteză. Începe cu un model imaginar de proiect de cercetare cauzală care pune accentul pe deciziile mai importante cu care se confruntă cercetătorul când își stabilește design-ul proiectului. Apoi este definită cauzalitatea în funcție de patru elemente - covariație, direcționalitate, non-falsitate (non-spuriouness) și plauzibilitate. Cursul discută mai apoi modurile de identificare a populației studiate și a trăsăturilor relevante pentru studiu ale acesteia, precum și modurile de codificare și sortare a observațiilor. În final, cursul prezintă modelul cauzal liniar bivariat, specificat

[Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
evaluării empirice. Pentru a se putea face inferențe valide trebuie stabilite anumite standarde care să separe afirmațiile care pot, de cele care nu pot fi susținute. În opinia mea, inferența cauzală reușită presupune acceptarea a patru aserțiuni coordonate referitoare la: covariație, direcționalitate, raportare non-aparentă și plauzibilitate. În primul rând, trebuie să existe un tipar de covariație între variabilele X și Y. Trebuie să observăm că cele două variabile apar împreună, sunt conjugate în mod constant. Mai mult, relația trebuie să prezinte

[Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
separe afirmațiile care pot, de cele care nu pot fi susținute. În opinia mea, inferența cauzală reușită presupune acceptarea a patru aserțiuni coordonate referitoare la: covariație, direcționalitate, raportare non-aparentă și plauzibilitate. În primul rând, trebuie să existe un tipar de covariație între variabilele X și Y. Trebuie să observăm că cele două variabile apar împreună, sunt conjugate în mod constant. Mai mult, relația trebuie să prezinte și regularitate. Anumite stări ale lui X trebuie să fie asociate în mod regulat cu

[Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
tipar de relații în care cu cât X variază mai mult față de media sa, cu atât mai mult va prezenta schimbări sistematice și variabila Y față de media sa. În exemplul imaginar a fost emisă ipoteza că există un tipar de covariație pozitivă și astfel creșterea consumului de carne și creșterea succesului în război apar conjugate în mod constant. Totuși, covariația sistematică nu este suficientă pentru a stabili cauzalitatea. Într-o relație de covariație nu se poate distinge dacă X determină pe

[Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
prezenta schimbări sistematice și variabila Y față de media sa. În exemplul imaginar a fost emisă ipoteza că există un tipar de covariație pozitivă și astfel creșterea consumului de carne și creșterea succesului în război apar conjugate în mod constant. Totuși, covariația sistematică nu este suficientă pentru a stabili cauzalitatea. Într-o relație de covariație nu se poate distinge dacă X determină pe Y sau Y pe X. De exemplu, consumul de carne și succesul în război ar putea fi asociate constant

[Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
fost emisă ipoteza că există un tipar de covariație pozitivă și astfel creșterea consumului de carne și creșterea succesului în război apar conjugate în mod constant. Totuși, covariația sistematică nu este suficientă pentru a stabili cauzalitatea. Într-o relație de covariație nu se poate distinge dacă X determină pe Y sau Y pe X. De exemplu, consumul de carne și succesul în război ar putea fi asociate constant fie pentru că un nivel ridicat al consumului afectează agresivitatea în luptă, fie pentru că

[Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
ipotezei, variază în funcție de fluctuațiile variabilei independente. Direcția, după cum am definit-o, este un concept logic ce prevede ca variabila independentă să o preceadă pe cea dependentă. În practică, direcția se observă adesea ca succesiune temporală. În tiparul lor regulat de covariație, schimbările în Y sunt consecutive schimbărilor în X, dar nu și invers. Totuși, capacitatea noastră de a observa temporalitatea depinde de posibilitățile noastre de măsurare și de datele disponibile. Mai mult, în majoritatea deciziilor umane nu există spațiu identificabil între

[Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
între impuls și acțiune. În afirmațiile cauzale, direcționalitatea trebuie să stabilească o asimetrie conceptuală clară între variabila independentă și cea dependentă, ceea ce se va reflecta uneori, dar nu întotdeauna, în succesiunea lor temporală observată. Astfel, în condițiile unui tipar de covariație regulată, direcționalitatea este aceea care ne permite să susținem, de exemplu, că foametea este cauza migrării înspre alte ținuturi, sau că o mai mare interacțiune socială într-un stat este cauza unor tensiuni etnice reduse. Totuși, covariația direcționată nu este

[Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
unui tipar de covariație regulată, direcționalitatea este aceea care ne permite să susținem, de exemplu, că foametea este cauza migrării înspre alte ținuturi, sau că o mai mare interacțiune socială într-un stat este cauza unor tensiuni etnice reduse. Totuși, covariația direcționată nu este suficientă spre a se putea stabili cauzalitatea. A treia prezumție a modelării cauzale este raportarea non-aparentă. Întotdeauna există posibilitatea ca alte variabile din mediul respectiv să producă schimbări sistematice în Y în mod simultan cu producerea de

[Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]