23 matches
-
dialectic. În Theaitetos Platon cercetează procesul subiectiv al cunoașterii, la care se ajunge prin critica unor pseudo-cunoașteri. Acestea din urmă, având un caracter de exemplu negativ, pot doar reflecta calea spre adevărata cunoaștere. Din această perspectivă, Theaitetos este „un dialog criticist cu care începe redimensionarea sistemului platonician, o «critică a rațiunii pure» a antichității grecești”. Fiind un dialog axat pe problema cunoașterii, ce alt personaj ar fi fost mai potrivit pentru a o lămuri, decât Socrate? Platon apelează din nou ca
Theaitetos (Platon) () [Corola-website/Science/303117_a_304446]
-
În primul rând, sunt de acord cu o afirmație făcută și, apoi, arătându-mi rezerva față de următoarea. Afirmația cu care sunt de acord este aceea că, într-adevăr, eu nu sunt sceptic, ci, mai degrabă, sunt lucid, lucid critic, nu criticist, dar critic; într-adevăr, avem o vulnerabilitate sau o slăbiciune în politica noastră sau în concretețea politicii noastre. Ne stabilim bine, suntem inspirați când e vorba de marile principii, dar mai puțin capabili să ducem lucrurile la concret, și aceasta
[Corola-publishinghouse/Administrative/2017_a_3342]
-
fiindcă opera lui Kant nu poate fi complet purificată fără a fi complet nimicită de orice urmă de psihologism... Se prea poate că tocmai ceea ce, istoric, este semnificativ în kantianism să se prăbușească. Nouă ni se pare că însuși motivul criticist, în ceea ce el are mai cristalin, reclamă o viguroasă depășire, nu numai o refacere a kantianismului.45 Spre deosebire de Petrovici, Florian nu va caracteriza, așadar, filosofia lui Kant drept „o categorie apriorică a conștiinței filosofice contemporane”. Și, totuși, în scrierile sale
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
și indicații de regie textualistă - asemănarea cu Proust, identificată de Tudor Vianu la nivelul construcției frazei ca „acumulare de asociații în jurul unei impresii unice”, fiind o problemă de ordin pur stilistic, iar nu ideatic. Patul lui Procust este un roman criticist în sens kantian, o înlănțuire savantă de „teze și antiteze” narative, și, în același timp, un roman al scrierii romanului - cu deosebirea că, în vreme ce forța motrice a modernismului literar occidental este dedublarea autoreflexivă, manifestată ca distanțare și ironie, P. re-pornește
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
varianta țărănească). P. pornește de la ideea unui „localism” creator, deschis spre Europa. „Localismul” său se bizuie pe etosul oltenesc, mai precis pe „spiritul cobilițar” care, în imaginația sa, va resuscita spiritual decăzuta Europă. Nu îi plac, din ideologia românească, „raționaliștii”, „criticiștii”, „zeflemiștii”, în speță Titu Maiorescu și I.L. Caragiale. Acesta din urmă ar cultiva „fronda iresponsabilă, paradoxul ieftin, irespectul valorilor absolute, o stearpă logică [...], un criticism până la absurd”, unii neavând „conștiința responsabilității scrisului și a activității publice”. P. se întâlnește, în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288654_a_289983]
-
ajungă la metafizică. P. este de partea curentului istoric - tradiționalist și organicist care, pornind de la Mihail Kogălniceanu, ajunge la Vasile Pârvan și, de aici, la Nae Ionescu. „Raționaliștii” vor, așadar, un stat juridic, „organiciștii” unul istoric. Cei dintâi ar fi „criticiști”, „alexandrini”, cei din urmă sunt creatori, neliniștiți și agitați; ei pun lumea în mișcare, europenizează „tradiția”, deschid „localismul” spre modernitate. Argumentul forte este Brâncuși, exponent al „localismelor caracterologiei oltenești”, mesagerul „spiritului cobilițar” în lume. P. reia această utopie în Pomul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288654_a_289983]
-
impersonal al adevărului". Mai mult decât atât, însuși receptorul unei astfel de filozofii este depersonalizat: Autorul (ortografiat cu majusculă) "se adresează unui Cititor abstract, unei conștiințe impersonale, rațiunii pur și simplu"87. În aceiași termeni se poate discuta despre proiectul criticist sau despre proiectul fenomenologiei. Este adevărat că o filozofie care se dorește a fi științifică nutrește ambiția "impersonalității", proprie științei. Dar simplul fapt că vorbim despre o apartenență (de exemplu, filozofia lui Hegel, filozofia lui Kant) dovedește zădărnicia unei asemenea
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
curriculumului modern în secolul XX 175 11.1. O cale comprehensivă printre curricula moderne 175 11.2. Progresivismul și ideile curriculare moderne 176 11.3. Curricula progresiviste versus curricula eficientiste 177 11.4. Resurecția eficientistă postbelică 178 11.5. Declinul criticist și restaurator 179 11.6. Deceniul marii literaturi curriculare 180 11.7. Explozia cercetărilor psihopedagogice și curriculumul în anii ’60-’70 181 Note și referințe bibliografice 182 Capitolul XII. Optimizarea modernă a curriculumului: teoria și tehnologia 185 12.1. O
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
decisiv știința curriculumului într-o direcție managerial-eficientistă18. Dar anii ’50 nu au mai fost la fel de benefici pentru această orientare. A fost o decadă criticistă, conflictuală și reformistă similară anilor ’80 - care au fost dominați de criticismul postmoderniștilor. 11.5. Declinul criticist și restauratortc "11.5. Declinul criticist și restaurator" Eforturile cercetătorilor de a concepe curricula eficientiste și curricula progresiviste contrastau flagrant cu rezultatele pe care școlile primare și secundare americane le obțineau. Aproape fără nici o deosebire, ele produceau cohorte de middle
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
managerial-eficientistă18. Dar anii ’50 nu au mai fost la fel de benefici pentru această orientare. A fost o decadă criticistă, conflictuală și reformistă similară anilor ’80 - care au fost dominați de criticismul postmoderniștilor. 11.5. Declinul criticist și restauratortc "11.5. Declinul criticist și restaurator" Eforturile cercetătorilor de a concepe curricula eficientiste și curricula progresiviste contrastau flagrant cu rezultatele pe care școlile primare și secundare americane le obțineau. Aproape fără nici o deosebire, ele produceau cohorte de middle men: fie mediocrități inculte progresiviste, fie
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
30. În lucrarea The Higher Learning in America (1936)20, acest președinte al University of Chicago propusese un curriculum bazat pe „marile cărți” ale „marilor autori clasici” ai civilizației Occidentale. El părea, acum, soluția revigorării învățământului secundar american... Acest deceniu criticist și restaurator seamănă izbitor cu anii ’80, când toate ideile de mai sus au fost reînviate de criticii postmoderniști; dar, din alte considerente, evoluția a fost diferită. Vocile critice ale anilor ’50 au amuțit curând; odată cu implementarea de noi rezultate
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
așteptat ca istoricul premorbid al pacienților să fie relaționat cu nivelul atitudinilor EE al membrilor familiei. Rudele care au fost confruntate cu eșecul social al unuia din urmași sau soț (un pacient cu o slabă adaptare socială) poate fi mai criticist și/sau supraimplicat emoțional după un episod psihotic.Investigînd o posibilă legătură între statusul EE al rudelor și istoricul bolii, MacMillan et al, 1986 găsește o asociație între durata perioadei premergătoare internării și statusul EE ; respectiv un mai lung istoric
Particularităţi în debutul schizofreniei : strategii de evaluare şi abordare terapeutică by Andrei Radu () [Corola-publishinghouse/Science/1840_a_92284]
-
Eminescu, cele mai de timpurii, de la Federațiunea budapestană, unde sentimentul conștiinței și al emancipării naționale primează. Serbarea de la Putna, din 1871, este de asemenea de o importanță majoră în cunoașterea și identificarea exprimării în cauza națională a poetului, "vizionar și criticist". De aici învinuirea pe care i-o aduc unii de a fi reacționar, mai ales în campaniile acestuia împotriva a ceea ce Maiorescu numise formele fără fond. Patosul pe care Eminescu îl pune în articolele sale de ziar îl aduce în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
aproape, Încât chiar și acest concept, unul dintre cele mai impozante și necesare din câte avem, devine cumva... discutabil! Dintr-o formă a libertății, cum a apărut această noțiune marii școli enciclopedice franceze ce și-a luat maestru pe primul „criticist” al filosofiei moderne, pe Descartes, ea, după nici două secole, a Început să devină un fel de frână, ce amenda nu numai poeții sau sfinții, dar și pe tinerii și curajoșii filosofi „de școală nouă”. Un Nietzsche, de exemplu, a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
fiziologii”, vor să devină istorici și sociologi ai epocii lor, iar „iraționalul se refugiază tot mai mult În literatura „minoră”, experimentală, fantastă sau ad usum pueri, pentru nevârstnici. Chiar Kant, În atitudinea sa față de problema cunoașterii adoptă un spirit „științific”, criticist, cu care Încearcă să definească elemente transcendente, de fapt iraționale, cum ar fi „lucrul În sine”, Das Ding an sich, cheie de boltă a Întregului său edificiu filozofic. Sigur, emulii săi intră iute În polemică cu acest concept al „lucrului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
Cluj: nici un rid reflexiv, nici un cearcăn meditativ, doar siguranța de sine a mediocrității resentimentare, care dă încă o dată - vorba autorului - "cu nuca-n baltă". Câteva pagini mai încolo, Adrian Costache semnează un doct studiu cu titlul Despre prostie în înțeles criticist. Dacă există. Mai încape îndoiala .
Ochiul Magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/10189_a_11514]
-
începe căutarea, din ce în ce mai febrilă, și a diferenței specifice. Întemeierea societății Junimea (1863-1864) și apoi apariția "Convorbirilor literare" (1867) au marcat reluarea dezbaterii privind identitatea culturii și a literaturii române. De această dată, argumentele erau însă de ordin istoric, evoluționist și criticist, net antiraționaliste, drastic opuse celor ale adversarilor latiniști. Deși se declarau deschis europeni, aceștia ignorau una din cerințele esențiale ale axiologiei moderne, anume respectarea specificului valorilor. În replică, axiologia practicată de junimiști pleca nu de la ierarhizarea, ci de la definirea și
Modelul junimist by Dan Mănucă () [Corola-journal/Journalistic/7830_a_9155]
-
P.P. Carp e un incisiv excesiv, revărsându-ș i spiritul critic asupra nevinovatului Sion. Bine era, spune Lovinescu, dacă și-ar fi putut orienta autoritatea lucidă pentru a face ordine într-o cultură care-și căuta drumul. Rosetti e încă mai criticist, însă avea datele unui bun scriitor. „A preferat să fie prezident al Curții de casație, Guvernator al Băncii Naționale, agent diplomatic, ministru și prim ministru și n’a greșit. Aceste posturi se pot împlini cuviincios și de oameni mediocri.” Orgoliul
Fiii risipitori by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/4933_a_6258]
-
deși apropiat (pe linie ideologică) pînă prin 1910 de Viața românească, Cocea se delimitează de poporanism pe criterii estetice (deși, nu numai...), intrînd în conflict cu Ibrăileanu. Antipoliticianismul (de fapt, antiliberalismul) „proletarizant” de la Facla se va întîlni însă cu cel criticist de la Noua revistă română, conduse de junimistul C. Rădulescu-Motru. Raționalist moderat, profesorul de filozofie și psihologie se va orienta, alături de I.L. Caragiale, către Partidul Conservator Democrat al lui Take Ionescu, arătîndu-se deschis chiar colaborării cu socialiștii. Noua serie a revistei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
el. Ea îi furnizează acea superioritate asupra celorlalți, atît de necesară în epoca maselor avide de certitudini și speranțe. O remarcă și Le Bon: "Credincioșii, apostolii, conducătorii, pe scurt toți cei convinși, au o cu totul altă forță decît negativiștii, criticiștii și indiferenții. Dar să nu uităm că, dată fiind puterea actuală a mulțimilor, dacă vreuna dintre ele ar putea dobîndi suficient prestigiu pentru a se impune, ea va fi imediat investită cu o putere atît de tiranică, încît totul va
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
Își caută aiurea alte Îndeletniciri mai puțin periculoase (Ă). Aceiași zeloși vânători de imagini și verificatori ai literaturii după modelul calibrării pieselor În industrie, (tot ce trece printr-o anumită deschidere e bun, restul la polizor sau la rebut), aceiași „criticiști” nu sunt departe de a sări eventual și dincolo de cal. Tot din cauză că nu pleacă de la principii, că nu Înțeleg În toată complexitatea lui fenomenul cultural și rolul artei, poate apare cu egală ușurință dispoziția de cocoloșire completă, de aplaudare fără
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
luni de la apariție, iar când s-a scris evaluările au fost În linii generale mărginașe și minimale, formulele și sentințele la fel de sumare, expeditive, categorice. Exemplele se pot Înmulți și ele sunt de natură a produce Îngrijorare. Căci rădăcinile acestui exces criticist nu sunt doar nepriceperea, confuzia, pierderea sensului politic, a obiectivului tactic al acestei activități, - uneori exigențele dezlănțuite, arbitrare, ale criticului pornesc de pe pozițiile estetice „absolute” ale burgheziei, nemulțumirile și reproșurile se formulează din Înălțimile „perfecțiunilor” artistice apusene, Îndemnurile și soluțiile
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
talent?” și ar fi căutat puncte de reper În criteriile vii, sănătoase, ale criticii masselor cititoare. Acolo ar fi aflat nu numai cu ce, dar și cum se face critica unei creații. Căci, iată aici o altă problemă a excesului criticist de care vorbeam la Începutul acestui articol. Formula categorică, sentința, ironia, iată o parte din argumentele frecvente de care vorbeam mai sus. Iată În ele și o parte din argumentele tov. Crohmălniceanu În articolul amintit. Cu asemenea mijloace sumare și
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]