95 matches
-
copacilor, câinii și-au ridicat capetele și s-au pornit să schelălăie în ritmul melodiei, și atunci caporalul a început să danseze, acolo printre boarfe și pantofăraie, cântând în același timp, nu era un cântec propriu-zis, era mai curând un croncănit de corb, și într-adevăr, cum țopăia așa, într-un picior, fluturându-și cârja, caporalul părea un ditamai corbul sur, cu toate astea nu era caraghios, și-n vreme ce mă uitam la el, spirtul a început deodată să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
ca acasă. De regulă, când e vorba de plăceri, am parte de cele mai scump plătite necazuri... Apoi jumătatea de oră din vamă și o altă jumătate înainte de a fi prins taxiul ăsta - mda, după care a urmat fâțâiala și croncănitul celui de la volan. Am mers cu mașina prin New York. După cinci străzi te îneacă lacrimile din cauza unei greți cumplite. Și atunci, ce se întâmplă oare cu toți retardații care sunt plătiți să tragă de volan toată ziua? Ia încearcă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
prin două țipete scurte, Victor apărea În fața ferestrei, mândru nevoie-mare, Zoița executa alte două volte În cerc, salutându-și profesorul, apoi se așeza pe pervazul ferestrei, mereu proaspăt vopsit, sărea de pe un picior pe celălalt, anunțând și sonor, printr-un croncănit grav, Îndeplinirea misiunii sale și mai ales faptul că-și dorește simbria meritată, totdeauna sub forma unei bucăți de caș dulce, cântărind cât jumătate din greutatea Zoiței și după ce preda răvașul și Victor Îi spunea „liber”, pleca spre familia și
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
iar durerea persista, chiar dacă era însoțită de acea ușurare pe care o simți când știi că va înceta. Amintirea ei îi invada încă sistemul nervos. Când se forță să vorbească în cele din urmă, nu reuși să scoată decât un croncănit. — Știi că nu am văzut. M-ai percheziționat. Miller se aplecă înainte. Nu doar atât, în plus am pus oamenii să scotocească toată zona tunelurilor de când ne-ai condus tu acolo. La lumina proiectoarelor. Și tot nimic. Ceea ce înseamnă... Că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
o scoteam din plasă. Soarta se Îndura de mine și jocul se deplasa În capătul opus al terenului mizerabil. Începea o burniță slabă, sâcâitoare, care ezita la Început, apoi continua. Niște ciori jumulite se roteau În jurul unui ulm desfrunzit și croncănitul lor surd se prefăcea parcă Într-un tandru gungurit. Se aduna ceața. Jocul devenea o masă de capete mișcătoare pe lângă cealaltă poartă a terenului de la St. John sau Christ sau alt colegiu, unde jucam. Sunetele Înăbușite care se auzeau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
scurte și comice de bețiv, pentru a rămîne În cele din urmă foarte liniștit, cu aripile Întinse și părînd surprins de propria lui ispravă și de miracolul de a se trezi din nou viu și nevătămat, la loc sigur. - Bravo! Croncănitul bărbatului și gălăgia pe care o făcea lovindu-și cu putere una de alta extremitățile superioare Îl făcură să-și simtă inima bătîndu-i din nou foarte tare; albatrosul se simți isipitit să alerge din nou pe țărmul abrupt, pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
-l respecte, temîndu-se de el. Încercă puterea neînsemnatei sale baterii private și Îl amuză să constate panica pe care o provocau exploziile În rîndurile coloniei de fregate, albatroși, pelicani și corbi-de-mare, care Își luară imediat zborul, Îngroziți, acoperind cerul cu croncănitul și găinațul lor. Era ceva măreț să se preschimbe În stăpînul atîtor bogății - două tunuri și cinci bărbați - și să se așeze acolo ca să-i vegheze, cu ajutorul lunetei, pe prizonierii lui. Dintre nou-veniți, doi, Souza și Ferreira, părură să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
marine, care pentru o vreme se antrenaseră găinățîndu-se În capul lor, Încetară să mai zburătăcească În juru-le și se Întoarseră la cuiburi odată cu căderea Întunericului, iar În zorii zilei următoare avură În sfîrșit conștiința Înspăimîntătoarei lor singurătăți. Nici un val, nici un croncănit, nici măcar zgomotul apei care aluneca sub chilă; o liniște sfîșiată doar de monotona lovire a vîslelor, Într-un ritm unic, obsesiv, ca și cum, În loc de ființe omenești, prizonierii s-ar fi transformat În roboți, În mașini fără viață, condamnate să vîslească așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
stația se umplu, așa că bețivul plecă cu coada-ntre picioare, dintr-odată foarte umil. Ca toți nemernicii, era foarte curajos cu cei slabi. Victimele lui predilecte erau copiii și tinerele servitoare. Un nor de ciori umplu cerul de negreală și croncănit, parcă scârțâia văzduhul. Nicu se întoarse iar la groapă și evaluă dezastrul. Se simțea aproape ca la înmormântarea bunicii, când, la 7 ani împliniți, cu toate că-l durea, țipase și plânsese rău. Acum, în marțea asta urâtă, era prima dată că
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
naiba or putea să le-mpletească atât de strâns, dar dacă am învăța și noi meșteșugul, navele noastre ar fi mereu cele mai rapide de pe fața oceanului. Tapú îi făcu semn să tacă puțin, căci i se păru că aude croncănitul fals al unui pescăruș. Miti Matái răspunse imediat la ceea ce părea să fie un semnal prestabilit și, câteva clipe mai tarziu, piroga apăru din întuneric și se opri în dreptul navei. Uriașul din Farepíti și ceilalți patru vâslași săriră sprinteni pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
cascadă, cu ciripit gingaș, cu armonii șlefuite de o dulce puritate. Iar apoi am auzit glasul păsărilor obișnuite și apoi piuitul lor: unele cu glasuri subțiri, stridente, ca țîrÎitul ascuțit al greierilor, altele cu glasuri joase, lansînd chemări ca un croncănit aspru, ciudat și Îndepărtat - așa erau sunetele care alcătuiau cîntecul păsărilor. Toate păsările ce se trezeau În tufișurile și copacii din parc; iar deasupra lor trecea foșnetul aripilor nevăzute, strigătul ciudat și stins al păsărilor necunoscute aflate În parcul scăldat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
pete de sânge aburind. Armura și hainele ce acopereau trupul neînsuflețit erau ale unui soldat roman. O mână strângea un pumnal plin de sânge. Cealaltă, cu palma în sus, întindea spre Valerius degetele mânjite de sânge, într-o grotescă implorare. Croncănitul neașteptat al unui corb deasupra copacilor îl făcu să tresară. Continuă să meargă; ocoli cu grijă o stâncă mare, acoperită de mușchi. Atunci auzi zgomotul metalic al lamelor ce se loveau una de alta și, ascunzându-se în spatele stejarilor, văzu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
mare decât ele acum, când parcă se transformase într-o mare sau într-un ocean de netrecut. — Ia-mă de aici! strigă Vitellius. Îți voi plăti. I se păru că aude un hohot de râs, dar poate că era doar croncănitul stolului de corbi care trecură prin fața lui, atingându-l cu apripile lor negre. — Iată-mă. Sunt eu, Velunda. Lângă un frasin cu trunchiul scorburos, se vedea în penumbră strălucirea unei mantii ce învăluia o siluetă înaltă, fragilă. Torentul izvora de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
nou în jur, nu văzu nimic, avu doar senzația că altcineva îl vede pe el. Vru să vorbească, însă, înainte de a se hotărî ce să spună și, mai ales, cui, auzi, ca și cum cineva ar fi alergat șchiopătând pe crengi uscate, croncănitul corbului. Pasărea se roti în cercuri tot mai strânse, până ce se așeză pe creștetul cavalerului. Întinse aripile, căutându-și echilibrul, țopăi, alunecând cu ghearele, apoi rămase cu ciocul întredeschis și capul într-o parte, ca o prelungire a statuii. Petrache
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
care trebuie să mă tem. Se apropie seara. Cerul se întunecă. Frunzele copacilor devin negre, de parcă verdele ar fi fost stropit cu cerneală. Marginile norilor se încrețesc, închipuind forme felurite. Ciorile se întorc la cuiburile lor de pe crengile înalte, iar croncănitul lor ascuțit pare să anunțe că au avut o zi grea. Îi chem pe servitori și le spun că aș vrea să iau cina. Eunucii și doamnele de onoare se înclină și transmit ordinul meu la bucătărie. Ultimul eunuc din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
în mijlocul acelor locuri sterpe și dezolante? Ba da, n-ai cum să nu te simți al nimănui și să nu ai momente de panică; mi-a fost frică și de vulturi care nu de puține ori mi-au dat ocol. Croncănitul lor răsuna atât de sinistru, încât părea să rănească azurul cerului. Sigur că da, ți-e teamă, dar dacă n-ai încotro, continui să mergi înainte și să te-ncredințezi sorții. Doamnele, rămase pe gânduri și năucite, urmăreau povestirea arătându
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
Cincinat Pavelescu, „scîrbit de lupte și de jale”, descoperă în ei un impuls pentru o atitudine în răspăr: „O , corbi siniștri, vă iubesc!” Pentru că - zice el mai departe - „în fracurile voastre negre/ De ciocli, aveți ceva de gală,/ Și-n croncănitul vostru rîde/ O ironie triumfală!”12). în epocă, însă, atunci cînd cineva se referă la corbi, dominant e sentimentul de teamă. Venirea lor dă emoția producerii unui eveniment implacabil. Asupra unor autori, între care Pincio și Tradem, corbii au un
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
sensibilă la intervențiile din exterior. Pot sta închisă în casă mai multe zile la rînd, fără să pun piciorul afară dacă percep vreun semn neliniștitor în zborul intermitent al unei păsări eventual însoțit de vreun țipăt ascuțit sau de vreun croncănit lugubru sau dacă o rază de soare, seara, mă lovește ciudat în plină figură, traversînd frunzișurile, sau dacă mă aplec să dau un bănuț unui om așezat pe trotoar iar el mă prinde deodată de braț și urlă spre mine
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
de pretutindeni, ca o rugă de mulțumire, către ziditorul puternic a toată făptura... Numai greierul păgân tulbura În răstimpuri cu șuier pătrunzător, ceasul măreț de rugăciune și un șoim, ca o 226 săgeată neagră și iute, spinteca văzduhurile largi cu croncănitul ascuțit și flămând... Pe alocurea, arbori uriași, a căror bătrânețe șubredă nu se putuse Împotrivi vijeliei, zăceau răsturnați la pământ În toată nemăsurata lor lungime și cu trunchiuri pentru veșnicie adormite și cu crengi hrentuite În prăpăstioasa lor cădere, iezeau
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
Apoi, totul s-a transformat Într-o Întrecere acerbă, supraestimându-ne posibilitățile fizice. Atmosfera rarefiată schimbă puțin culorile Împrejurimilor, steiuri pustii de piatră, ghețari cu sclipiri demonice, lacuri glaciare, oglinzi de apă fosilă ce-și trimit curenți reci spre apus, croncănit funebru de vulturi ce plonjează cu mare rapiditate spre Înșfăcarea posibilei victime...Lipsa de oxigen, altitudinea, oboseala se fac simțite, Îmi curge puțin sânge din nas și sunt amețită. Fac un popas și constat că am rămas singură, eu și
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]