123 matches
-
al cărui fundal îl constituie războiul carlist dintre 1872 și 1876. Romanul acela e încărcat de scrupuloase detalii de loc și de timp, toate atent colaționate, iar relatarea bombardării orașului Bilbao din 1874 poate trece drept o extrem de fidelă narație cronicărească. Cred însă că în ea nu există mai mult adevăr decât în mai sus-citatul meu roman Ceață sau în nuvelele ce-mi alcătuiesc volumul Trei nuvele exemplare și un prolog. Personajul Alejandro Gómez din Nimic altceva decât un bărbat, una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
înfățișa ca un produs anacronic, ca un act de supraviețuire întârziată a unui mod depășit de a înțelege și a scrie istorie. Într-adevăr, cu peste un deceniu în urmă, M. Kogălniceanu și N. Bălcescu anunțau decesul istoriografiei de factură cronicărească și puneau bazele istoriografiei române moderne. Spre deosebire de M. Kogălniceanu, care și-a făcut cunoscută concepția istorică, trecând apoi la editarea izvoarelor fără să publice însă studii pe temeiul lor, N. Bălcescu a lăsat posterității o operă de istoric complet. Viețuind
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
într-un singur șirag pe verticala timpului istoric a poporului român. Astfel este subliniată în forță nu doar originea romană a românilor, ci chiar identitatea romano-română. Această împlântare a istoriei românilor în legendarul originii romane își are precedentul în tradiția cronicărească la Miron Costin. Capitolul inaugural al volumului De neamul moldovenilor tratează "De Italia", lămurând astfel subtitlul cronicii sale, "din ce țară au ieșit strămoșii lor". În nenumărate rânduri, Samuil Micu utilizează interșanjabil cuvintele "roman" și "român", lăsând impresia că se
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Romulus și Remus și la zidirea Romei. Iar Gheorghe Șincai, în Hronica românilor, rămasă și ea nepublicată până în 1853, utilizează în paralel un sistem de datare dublu: cronologia creștină (care formează principalul cadrul de referință temporal în funcție de care este structurată cronicăresc întreaga secvență de evenimente narate de Șincai) este pe alocuri dublată de specificarea anului de la fundarea Romei. Spre exemplu, din când în când, Șincai face astfel de referiri: "Anul 306. Care este de la zidirea Romei 1059" (Șincai, 1886, p. 58
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
istoriografiei românești). La Școala Ardeleană, continuitatea romanilor după retragerea aureliană a legiunilor la sud de Dunăre la 271 e.n. asigură permanența românească pe teritoriul dacic. Prima formulare a tezei continuității civile a romanilor din istoriografia românească apare în umanismul tradiției cronicărești, însă politizată și pusă în slujba luptei de emancipare naționale devine abia la Samuil Micu. Într-o formă aproape inamovibilă, această teză a continuității avea să definească una din structurile cele mai rezistente ale conștiinței identitare și memoriei colective românești
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
a unității etnico-teritoriale reiese cu claritate din decizia lui Gheorghe Șincai de a scrie Hronica românilor în care sunt împletite, în jurul aceluiași liniament cronologic, fapte și evenimente ale tuturor românilor, fără ca acestea să fie defalcate pe provincii, cum stipula cutuma cronicărească. Însă primul care a înmănunchiat trecuturile până atunci separate ale românilor ardeleni, munteni și moldoveni într-o singură desfășurare istorică a fost Samuil Micu, în lucrarea sa rămasă nepublicată din 1805, Istoria și lucrurile și întâmplările românilor. Într-un pasaj
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
aureliane este una dintre invariabilele reflecției istorice românești, cât și a memoriei oficiale. În forma sa elementară, această teză a rămas neschimbată, constituind un element de susținere a edificiului în care a fost organizat trecutul românesc. Elaborată princeps în tradiția cronicărească și învestită de către Samuil Micu cu funcția politică de teză-contrafort a identității latine a românității, teza continuității, sau a părăsirii administrativ-militare a Daciei, traversează întregul set de lucrări didactice din prima generație de manuale școlare. Având o puternică miză politică
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
a filonului dacic în conștiința romanticilor români, transformată ulterior într-un autentic program cultural al dacismului, a fost examinată minuțios de către O. Babu-Buznea (1979). În stadiu embrionar, dacismul virtual se găsește încă în scrierile Stolnicului Constantin Cantacuzino, singurul din tradiția cronicărească ce nu doar că respinge teza exterminării, susținând în schimb continuitatea dacilor, ci și formulează prima variantă a doctrinei daco-romane a etnogeniei românești. La baza sa stă teza încrucișării celor două popoare combatante în faza postconflictuală a stăpânirii romane (Babu-Buznea
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
prin afirmația că "unii coloniști nu erau romanizați [!] [...] alții vorbiau grecește [...] dar marea lor mulțime erau romanizați" (Floru, 1923, p. 17, subl. n.). Continuitatea. Teza continuității nu a suferit nicio modificare demnă de semnalat după ce a fost schițată în tradiția cronicărească și definitivată de cărturarii Școlii Ardelene (sub forma continuității coloniilor romane la nord de Dunăre după retragerea aureliană), fiind ulterior elaborată și ramificată de către generațiile succesoare în direcțiile continuității etnice, lingvistice, caracteriale și politice sau statale. Cu privire la continuitatea românească la
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
tipic: tracomania în revista Noi Tracii se afirmă că noi, noi tracii suntem străbunii culturii europene și alte elucubrații), că izolarea și subdezvoltarea sunt, de fapt, calități, fiindcă ne prezervă autenticitatea și originalitatea. În plan politic intervine victimizarea perpetuă (de la cronicărescul în calea tuturor răutăților, până la denunțarea sferelor de influență de la Yalta și Malta), abandonarea occidentală, decepția profundă că nu vin americanii toată epoca noastră a trăit-o din plin, inclusiv în închisoare). Constantin Noica, vorbește, în același sens, de sentimentul
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]
-
sunt fixate de cronologia domniilor, ci de idei și de schimbarea lor. Când Gh. Lazăr scria: Iată o epohie noao, o întâmplare strălucitoare, la fel C. Conachi: Un nou veac se deșchide supt ochii noștri , conținutul veacului nu mai este cronicăresc, tradițional. El exprimă intuiția și noțiunea unei noi realități spirituale în plină desfășurare, sentimentul participării la o nouă fază istorică, la un moment revoluționar al istoriei ideilor europene intuit cu exactitate. Această orientare se observă nu numai la exponenții școlii
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]
-
revistelor”, un articol nesemnat afirmă că „Sămănătorul” „a venit în lumea aceasta cu năzuințe înalte, cu trâmbițări zgomotoase, cu gesturi și cu îmbrânciri ciudate, [...] cu pompoasa făgăduință că va tăia brazdă nouă în țară”, dar „naționalismul umfla, ca drojdia, frazele cronicărești ale iluștrilor sămănători”. După ce sesizează „lipsa cumplită de colaboratori”, articolul atacă dur: „oricât de conștiincioși suntem față de meritele vechilor poeți Vlahuță și Coșbuc, nu putem ascunde faptul că ei nu ne mai inspiră astăzi nici o încredere”. Ilarie Chendi răspunde prompt
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288607_a_289936]
-
într-un schimb fecund de semnificații ce înscriu personajele în paradigma puterii sacre. Proiecția arhetipală întâlnește din nou ipostazele culturale ale epocii, în hagiografii. Imaginarul oferă codului eroic structura de basm a inițierii - proba și depășirea acesteia -, atât în povestirile cronicărești (mai ales în letopisețele moldovenești, mai atente la traseul meritoriu al personajelor), cât și în paginile vieților de sfinți, acolo unde miraculosul irupe continuu în profan (cazul Jitiei Sfântului Gheorghe din Mineele râmnicene, a Jitiei Sfântului Tiron din Cazania lui
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
1956: 119−120) arată că fenomenul este izolat în limbă, legat de vorbirea populară și de scrierile religioase, unde poate fi interpretat ca un calc după greacă și după slavonă. La scriitorii moderni, apare ca influență populară, având un iz cronicăresc și biblic. În limba literară actuală au pătruns numai a visa un vis, a-și trăi traiul. Dintre structurile inventariate de Creția sunt relevante pentru problema distincției inacuzativ/inergativ cele de sub (b) și (c), deoarece exemplele de sub (a) conțin verbe
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
atitudine critică, ci doar imitarea fără ostentație a formei sau a conținutului tipologic sau tematic a unei opere, pot fi amintite, în afara celor care au ca hipotext elemente de caragialism, Hronicul măscăriciului Vălătuc în care Al. O. Teodoreanu pastișează stilul cronicăresc și parodiază literatura romantică și sămănătoristă care impusese o imagine idealizată a trecutului, și savurosul roman al lui Costache Olăreanu Cu cărțile pe iarbă, în care se actualizează prin inversiune parodică vestitul cuplu Don Quijote și Sancho Panza. Interesantă, din această
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
doar îl imită, ci îl dezvoltă", inserând în universul dramatic al acestuia temele sale favorite: așteptarea, frica, moartea.96 Poate că cel mai savuros roman românesc în cheie parodică, traversând ludic și extrem de amuzant stiluri de proză eteroclite, de la cel cronicăresc la cel epistolar muncitoresc, bogat în aluzii atât livrești, (de pildă la cuplul din Numele trandafirului), cât și politice, este O sută de ani de zile la porțile Orientului al optzecistului Ioan Groșan. În acest veritabil "labirint de lentile" (Richard
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
într-un singur șirag pe verticala timpului istoric a poporului român. Astfel este subliniată în forță nu doar originea romană a românilor, ci chiar identitatea romano-română. Această împlântare a istoriei românilor în legendarul originii romane își are precedentul în tradiția cronicărească la Miron Costin. Capitolul inaugural al volumului De neamul moldovenilor tratează "De Italia", lămurând astfel subtitlul cronicii sale, "din ce țară au ieșit strămoșii lor". În nenumărate rânduri, Samuil Micu utilizează interșanjabil cuvintele "roman" și "român", lăsând impresia că se
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
Romulus și Remus și la zidirea Romei. Iar Gheorghe Șincai, în Hronica românilor, rămasă și ea nepublicată până în 1853, utilizează în paralel un sistem de datare dublu: cronologia creștină (care formează principalul cadrul de referință temporal în funcție de care este structurată cronicăresc întreaga secvență de evenimente narate de Șincai) este pe alocuri dublată de specificarea anului de la fundarea Romei. Spre exemplu, din când în când, Șincai face astfel de referiri: "Anul 306. Care este de la zidirea Romei 1059" (Șincai, 1886, p. 58
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
istoriografiei românești). La Școala Ardeleană, continuitatea romanilor după retragerea aureliană a legiunilor la sud de Dunăre la 271 e.n. asigură permanența românească pe teritoriul dacic. Prima formulare a tezei continuității civile a romanilor din istoriografia românească apare în umanismul tradiției cronicărești, însă politizată și pusă în slujba luptei de emancipare naționale devine abia la Samuil Micu. Într-o formă aproape inamovibilă, această teză a continuității avea să definească una din structurile cele mai rezistente ale conștiinței identitare și memoriei colective românești
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
a unității etnico-teritoriale reiese cu claritate din decizia lui Gheorghe Șincai de a scrie Hronica românilor în care sunt împletite, în jurul aceluiași liniament cronologic, fapte și evenimente ale tuturor românilor, fără ca acestea să fie defalcate pe provincii, cum stipula cutuma cronicărească. Însă primul care a înmănunchiat trecuturile până atunci separate ale românilor ardeleni, munteni și moldoveni într-o singură desfășurare istorică a fost Samuil Micu, în lucrarea sa rămasă nepublicată din 1805, Istoria și lucrurile și întâmplările românilor. Într-un pasaj
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
aureliane este una dintre invariabilele reflecției istorice românești, cât și a memoriei oficiale. În forma sa elementară, această teză a rămas neschimbată, constituind un element de susținere a edificiului în care a fost organizat trecutul românesc. Elaborată princeps în tradiția cronicărească și învestită de către Samuil Micu cu funcția politică de teză-contrafort a identității latine a românității, teza continuității, sau a părăsirii administrativ-militare a Daciei, traversează întregul set de lucrări didactice din prima generație de manuale școlare. Având o puternică miză politică
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
a filonului dacic în conștiința romanticilor români, transformată ulterior într-un autentic program cultural al dacismului, a fost examinată minuțios de către O. Babu-Buznea (1979). În stadiu embrionar, dacismul virtual se găsește încă în scrierile Stolnicului Constantin Cantacuzino, singurul din tradiția cronicărească ce nu doar că respinge teza exterminării, susținând în schimb continuitatea dacilor, ci și formulează prima variantă a doctrinei daco-romane a etnogeniei românești. La baza sa stă teza încrucișării celor două popoare combatante în faza postconflictuală a stăpânirii romane (Babu-Buznea
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
prin afirmația că "unii coloniști nu erau romanizați [!] [...] alții vorbiau grecește [...] dar marea lor mulțime erau romanizați" (Floru, 1923, p. 17, subl. n.). Continuitatea. Teza continuității nu a suferit nicio modificare demnă de semnalat după ce a fost schițată în tradiția cronicărească și definitivată de cărturarii Școlii Ardelene (sub forma continuității coloniilor romane la nord de Dunăre după retragerea aureliană), fiind ulterior elaborată și ramificată de către generațiile succesoare în direcțiile continuității etnice, lingvistice, caracteriale și politice sau statale. Cu privire la continuitatea românească la
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]