11 matches
-
această perspectivă, actualizarea este o activitate neuro-psihică ce permite trecerea de la potențialitățile limbii la realitatea discursului. Aceasta este însă o operație graduală, sesizabilă în trei momente distincte, unul liminar, unul mediu și altul deplin, așa cum a stabilit G. Guillaume în cronogeneză (prin imaginea-timp a verbului), iar R. Lafont în topogeneză (prin înscrierea într-un spațiu obiectiv). În lucrările consacrate actualizării s-au stabilit mai multe aspecte ale manifestării ei: nominală, verbală, frastică și textuală. În semantică, actualizarea este operația prin care
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
o sumă de enunțuri, discursul este mediul în care, în manieră explicită sau implicită, se produce actualizarea cuvintelor, încît analiza lui reprezintă, în mod firesc, o analiză a actualizării și a modului în care se realizează. V. actualizator, colocație, context, cronogeneză, discurs, enunț, praxem, referință, topogeneză, vorbire. BALLY 1944; COSERIU 1967; DUBOIS 1973; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; VARO - LINARES 2004. RN ACTUALIZATOR. Mijlocul prin care se realizează actualizarea, trecerea de la limbă la vorbire a unei unități
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
în cadrul incidenței limbii cu realitatea, unde se articulează practica și folosirea limbii. Pe de altă parte, discursul modalizează relația pe care o stabilește cu realitatea, gradînd nivelul de realitate atribuit reprezentării. V. dialectică, realism, subiectivitate. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001. RN CRONOGENEZĂ. În teoria lingvistică a lui G. Guillaume, fondată în 1929, cronogeneza este o operație mentală de dispunere a timpurilor verbale prin actualizarea limbii în discurs. Într-un enunț precum El va veni joi, imaginea-timp produsă de verbul a veni este
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
limbii. Pe de altă parte, discursul modalizează relația pe care o stabilește cu realitatea, gradînd nivelul de realitate atribuit reprezentării. V. dialectică, realism, subiectivitate. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001. RN CRONOGENEZĂ. În teoria lingvistică a lui G. Guillaume, fondată în 1929, cronogeneza este o operație mentală de dispunere a timpurilor verbale prin actualizarea limbii în discurs. Într-un enunț precum El va veni joi, imaginea-timp produsă de verbul a veni este cea a epocii viitoare, datorită morfemului de viitor al indicativului (verbul
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de dispunere a timpurilor verbale prin actualizarea limbii în discurs. Într-un enunț precum El va veni joi, imaginea-timp produsă de verbul a veni este cea a epocii viitoare, datorită morfemului de viitor al indicativului (verbul auxiliar va). Operația de cronogeneză, de formare a imaginii-timp, nu este instantanee, ci presupune un anumit timp operativ (infinitezimal, desigur) pentru a fi realizată. În limbi precum cele romanice, se pot distinge trei momente constitutive (care au fost numite de G. Guillaume cronoteze) în derularea
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
lui, praxematica poate descrie topogeneza ca actualizare a imaginii-spațiu prin trei etape, mărcile principale fiind, de data aceasta, actualizatorii substantivului. V. actualizare, cronoteză, topogeneză. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001. RN CRONOTEZĂ. Prin cronoteză se înțelege fiecare dintre cele trei operații ale cronogenezei sau actualizării imaginii-timp de către verb. Prima cronoteză corespune modului cvasinormal (infinitiv și participiu), a doua este conjunctivul și a treia indicativul. V. actualizare, cronogeneză, topogeneză. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001. RN CUNOAȘTERE. Ca orice substantiv cu bază verbală, cuvîntul cunoaștere are
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001. RN CRONOTEZĂ. Prin cronoteză se înțelege fiecare dintre cele trei operații ale cronogenezei sau actualizării imaginii-timp de către verb. Prima cronoteză corespune modului cvasinormal (infinitiv și participiu), a doua este conjunctivul și a treia indicativul. V. actualizare, cronogeneză, topogeneză. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001. RN CUNOAȘTERE. Ca orice substantiv cu bază verbală, cuvîntul cunoaștere are două semnificații de bază, una care indică o activitate (sau un proces) și alta care redă rezultatul acestei activități (sau proces). Prin urmare, prin
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
și numărul notărilor lui în cadrul povestirii. Aceste fenomene reflectă, în principiu, trecerea de la evimentele denotate (care reprezintă istoria), la enunțarea povestirii (care este narațiunea) și obținerea produsului sintactic și semantic al actului narativ care reprezintă povestirea. V. actualizare, ascendență, aspect, cronogeneză, descendență, fluență a discursului, tensiune, topogeneză. GUILLAUME 1964; BENVENISTE 1966; DUBOIS 1973; MOESCHLER - REBOUL 1994; DUCROT - SCHAEFFER 1995; DSL 2001; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2002; VARO - LINARES 2004. RN TIPIZARE. Prin delimitarea noțiunilor, care poate părea o activitate abstractă, se produce
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
o derulare a unor etape de realizare a reprezentării, în care unitățile gramaticale au un rol important, căci ea stabilește raportul dintre mesaj și realitate. În această perspectivă, topogeneza își propune studiul procesului de actualizare a substantivului, în paralel cu cronogeneza propusă de G. Guillaume, care are în vedere actualizarea verbului. Topogeneza presupune geneza unei imagini a spațiului, cea care ține de reprezentările unităților nominale și pronominale, atunci cînd reprezentarea timpului este oferită de verb. Actualizarea presupune introducerea criteriului realității în
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
eu este în centru, anturat de spațialul aici și de temporalul acum. În această poziție a treia se înscrie subiectivitatea individualizată a lui eu lingvistic, care se opune altora, în categoria persoanei (lui tu) și în categoria non-persoanei. V. actualizare, cronogeneză, topoteză. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001 RN TOPOGRAFIE. M. Angenot operează, în teoria sa asupra discursului social, cu conceptul și cu termenul topografie pe care îl consideră oportun pentru a releva viziunea sa integratoare asupra stării discursului social, conceput ca ansamblu
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
col. "Bitácora de retórica", 18, 2003. Gustave GUILLAUME (1883-1960), lingvist francez, elev al lui Antoine Meillet, ale cărui contribuții vizează o metodă nouă de investigare a limbajului (psihomecanica) și o perspectivă inedită asupra relației dintre valorile temporale și mărcile lor ("cronogeneză"), prin luarea în considerare a distincției limbă-vorbire. Cele mai multe studii ale sale s-au publicat postum, iar unele dintre manuscrise rămîn încă needitate: Leçons de linguistique de Gustave Guillaume 1948-1949 (série B). Psycho-systématique du langage. Principes, méthodes et applications, 1. Les
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]