235 matches
-
nici mâncărurile oferite, nici sunetele auzite, îmbătată și orbită dar fără puncte de reper pentru prezent și viitor. În timp ce eu, în primul meu voiaj de turism în Asia, chiar în Vietnam, în 2008, am trăit cu intensă bucurie tot ineditul culi nar, muzical, peisagistic și istoric, multicentenar și multinațional al acelui teritoriu, care nu se aseamănă totuși cu nimic din lumea europeană sau americană, datorită condițiilor diametral opuse, în care am ajuns fiecare în țara celeilalte.. Visul american nu i-a
O SCRIITOARE DE 14 KARATE. In: Editura Destine Literare by Livia Nemțeanu-Chiriacescu () [Corola-journal/Journalistic/90_a_411]
-
dumneata... - Lasă-i, băăă, să să râdă! Ori crezi că de la râs li să umflă manile? Nu, băăă, de la muls! În prima seară, ciobănii de rand s-au mirat că Unchiu lasă caii liberi în poiana stânii. - Leagă-i, nea Culii, că-i mânca ursu! Unchiu și-a scos tacticos o țigară, a aprins-o, a râs ușor și-a zis: - Ierea, băăă, unu care cumpără fan tot anu, că nu-i agiungea. Înt-o iarnă n-o mai cumpărat. Pe primăvară
Povestea ca viață. „Unchiu Culiță... the beginning of a beautiful friendship” () [Corola-blog/BlogPost/337875_a_339204]
-
am întrebat pe popa că di ce i-o mai dat dacă știe că nu-i aduce? S-o dzâs popa: „Acu l-am făcut să să gioare, cu ahasta m-am scăpat de iel.” „Da cu atâta bani?” „Păi, Culii, să știi de la minie că orice învățătură de minte coasta!”
Povestea ca viață. „Unchiu Culiță... the beginning of a beautiful friendship” () [Corola-blog/BlogPost/337875_a_339204]
-
progresului, le-a suferit munca al căror concurs ea-l cere. La început e omul însuși cel care poartă sarcinele, punând la lucru puterea sa musculară. Tot astfel mai e încă în unele părți ale Indiei, unde brațul și umerele culilor sânt singurele vehicule obicinuite pentru a transporta călători și mărfuri. Dar industria locomoțiunii au progresat. Omul îmblînzește calul, măgarul, catârul, elefantul și-i impune ca să-i poarte sarcini. El inventă încă carul, căruța, corabia. Numaidecât se modifică natura muncii cerute
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
ar fi fost inspirat prozatorului de pădurea Bârnova, unde, în acea perioadă, mergea la vânătoare însoțit de pointer-ul său Cezar. Se pare că povestirea i-a fost citită mai întâi lui G. Ibrăileanu. Ochi de urstc "Ochi de urs" Culi ocoli poiana pe o cărare ce ducea pe sub streșină de brazi. Vremea era încă destul de moale și zăpada scrâșnea sub bocancii lui ferecați. Înainte de a da la pătul - sau la „hochstand“, cum îi zicea el, ca și stăpânii săi, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
timpul cât venise din Prelunci cătră Valea Mare, aceste simțuri foarte agere ale ființii lui stătuseră încordate și nici o pasere nu trecuse printre cetini fără a fi auzită, nici urmă de jivină nu rămăsese neobservată, pe albul vioriu al omătului. Culi Ursake se nimerise a fi unul din cei mai buni paznici ai terenurilor de vânat de la apa Frumoasei și, oricât de năcăjit se afla el în ziua aceea de marți 15 noemvrie și în toată săptămâna aceea de după Sfinții Arhangheli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
la vânat; deoarece lupii vânează întocmai ca și noi: unii ocolesc ciutele ori căprioarele mânându-le, iar alții stau în țiitori și le atacă. Țin socoteală de direcția vântului și de configurația terenului. „Buni vânători“, îi laudă în gândul său Culi Ursake. Nu zăbovise nici aici; lăsase urmele lupilor. Număra el în ceata asta un bătrân, două haite vechi și cinci lupani. Ca să nu-i ia prea multă vamă din teritoriul lui, trebuie să le puie otravă. Cum or cădea doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
două haite vechi și cinci lupani. Ca să nu-i ia prea multă vamă din teritoriul lui, trebuie să le puie otravă. Cum or cădea doi sau trei din ei, ceilalți fug peste șapte munți. Mai departe, umblând cu aceeași luare-aminte, Culi Ursake a văzut jderul, fulgerând pe zăpadă. Și-a însemnat locul, fără să se oprească. Acum stătea neclintit lângă un trunchi, cu capul puțin aplecat și cu urechea întoarsă. Scurta îi era desfăcută la piept, carabina atârnată de umărul stâng
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Se afla singur în pădurea rară și bătrână; o tăcere nemărginită apăsa brădeturile negre și albul orbitor. Liniștea pădurii îi țiui deodată în urechi. Cercetarea pe care avea a o face la locul anumit al pătulului era - după părerea lui Culi - mai mult polițienească decât vânătorească. De fapt, orișicare cercetare a lui într-acel domeniu organizat era mai mult „poliție“; carabina pe care o purta în spate era a unui paznic și pacificator, nu a unui vânător; acea carabină avea a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
era a unui paznic și pacificator, nu a unui vânător; acea carabină avea a fi întrebuințată asupra răutății și neorânduielii, apărare de fiară ori braconier. Ori lup, ori pușcă străină se așeza, față de Nicula Ursake, în aceeași categorie a infracțiunilor. Culi însă avea o ideea a lui, cum că chestiile lui din pădure, cu fiarele și cu oamenii, sunt tot treburi de vânătoare, pe când chestiile polițienești propriu-zise privesc orașele și anumite viclenii ale oamenilor de-acolo. În trecuta vară a acelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
stăpâni, ca să dobândească cel dintăi trofeu de țap roș. Cât lenevise la casa de vânătoare, domnișorul Pitu se îndeletnicise cu niște cărți de istorisiri. Două din aceste cărți: „Urmele tigrului regal“ și „Crima din Cincinatti“, domnișorul Pitu le dăruise lui Culi. Cetindu-le cu mare plăcere, paznicul dobândise convingerea că are și el însușirile unui detectiv. Deși aceste însușiri le folosea în hotarul special al lumii lui, Culi poftea în taină să le întrebuințeze, dacă nu într-un oraș american, cel puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
aceste cărți: „Urmele tigrului regal“ și „Crima din Cincinatti“, domnișorul Pitu le dăruise lui Culi. Cetindu-le cu mare plăcere, paznicul dobândise convingerea că are și el însușirile unui detectiv. Deși aceste însușiri le folosea în hotarul special al lumii lui, Culi poftea în taină să le întrebuințeze, dacă nu într-un oraș american, cel puțin în țara Ardealului, la Sebeșul săsesc. Aici, în pădure, toate sunt limpezi și se cetesc ușor; numai între oameni mulți și departe - fie și la Sebeșul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în pădure, toate sunt limpezi și se cetesc ușor; numai între oameni mulți și departe - fie și la Sebeșul săsesc - treburile încurcate și ciudate pot căpăta caracterul anumit la care cugeta el. Spre mirarea lui, cu două zile în urmă, Culi Ursake descoperise altceva decât de obicei în pădurea ce-o avea sub priveghere: descoperise adică ceva încurcat și bizar, din alt domeniu. În curmătura în fața pătulului, fusese pregătit pentru urs, la sfârșitul toamnei, un leș de cal bătrân, cumpărat de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
vie să stea în pândă câteva nopți, așteptând ursul, ca să-l puște. Dar abătându-se asupra domniilor lor griji și năcazuri, precum și o mare pacoste asupra țării cu alegerile de deputați, domnii n-au mai venit și au trimes răspuns lui Culi că petrecerea lor se amână. Atuncea Culi, înțelegându-se cu badea Toma Orășanu și cu Traian Melinte de la Braniște, a împărțit leșul, ca să facă bucăți otrăvite pentru cei dintăi lupi apăruți în regiune. Iar buturile de dinapoi le-a desfăcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
așteptând ursul, ca să-l puște. Dar abătându-se asupra domniilor lor griji și năcazuri, precum și o mare pacoste asupra țării cu alegerile de deputați, domnii n-au mai venit și au trimes răspuns lui Culi că petrecerea lor se amână. Atuncea Culi, înțelegându-se cu badea Toma Orășanu și cu Traian Melinte de la Braniște, a împărțit leșul, ca să facă bucăți otrăvite pentru cei dintăi lupi apăruți în regiune. Iar buturile de dinapoi le-a desfăcut cu mâna lui însuși Culi, le-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
amână. Atuncea Culi, înțelegându-se cu badea Toma Orășanu și cu Traian Melinte de la Braniște, a împărțit leșul, ca să facă bucăți otrăvite pentru cei dintăi lupi apăruți în regiune. Iar buturile de dinapoi le-a desfăcut cu mâna lui însuși Culi, le-a dat sare și le-a zvântat, aninându-le în niște cârlige, sub podul hochstandului. Vremea era destul de rece și, în două săptămâni, poate domnii de la Sibiu s-or hotărî să vină. A sosit iarna timpurie, cu îngheț și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
vină. A sosit iarna timpurie, cu îngheț și zăpadă. Domnii au trimes iar răspuns că n-or putea veni așa degrabă... c-or veni la sfârșitul lunii - tune dracu în alegeri și în tot! Cu două zile în urmă, face Culi un ocol, ca să vadă pătulul, și găsește una din pulpele de cal lipsă. Stă și cugetă: cine să fi luat pulpa de cal? Trebuie s-o fi luat ori badea Toma, ori Traian. Le-a fi trebuit pentru alți lupi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ați uitat domnilor, a zis supărat Nicula Ursake, că am aninat două pulpe de cal sub podul hochstandului. Astăzi am găsit numai una. Mărturisesc că am văzut și eu asta, a încuviințat Traian, și am crezut că a luat-o Culi, după dreptul pe care-l are. Badea Toma s-a unit cu părerea asta: Dacă a luat-o cel care are drept, bine a făcut. Numai nu m-ajunge capul de ce ne întreabă pe noi. Ursake s-a întors la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
fumat câte-o țigară și s-au despărțit. Badea Toma e un om cărunt, cu frica lui Dumnezeu, care n-a nedreptățit pe nimeni, nici n-a mințit în viața lui. Traian e un fecior bun și blând, în care Culi își poate pune toată credința. Îi cetește în ochi ca în cărțile pe care le are acasă pe poliță. Poate să fi făcut Traian Melinte o șagă? Dar dacă spun amândoi că nu știu nimic, nu mai poate fi îndoială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
fi fost altele, i s-ar fi vădit din ziua furtișagului. În preajmă se află urme amestecate ale soților lui, dar anume la pătul și sub podină nu s-a apropiat altcineva decât el însuși. Asta voia să deslege acum Culi Ursake, și sta oprit un răstimp, înainte de a ieși la lumină, în poiana unde se afla observatorul. Cum sta el, țiuitul de singurătate care-i umplea urechile i se opri brusc. Auzi deslușit că dincolo, la hochstand, se întâmplă ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de bătrâneță. Iar țigan, pe aceste meleaguri, n-a văzut nimene de când țin minte oamenii. Mai departe decât Șugag, sălașurile acestea pribege nu îndrăznesc să intre pe valea Frumoasei. „Nu poate fi nimeni, asta-i judecata polițistului“, zâmbește o clipă Culi. „Acest hochstand e un ascunziș într-o taină de codri și numai trei oameni îl cunosc“. Alta nu poate fi. Unul din cei trei sunt eu, și eu mă aflu dincoace. Altul e badea Toma, om cărunt și cuviincios. Al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Unul din cei trei sunt eu, și eu mă aflu dincoace. Altul e badea Toma, om cărunt și cuviincios. Al treilea e Traian, băiat bun și buiac, fără griji și fără năcazuri. Poate face o glumă, neștiind că inima lui Culi, săraca lui inimă, e neagră ca tina. Cât i-au fulgerat prin minte aceste judecăți, paznicul s-a mișcat înainte cu un pas ușor și nesimțit. Carabina și-a lăsat-o la locul ei, pe umărul stâng; n-avea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ardeleni - și s-a gândit să se arate deodată în vederea observatorului și să-l salute pe Traian întocmai ca un domn mare: —Servus, amice! Cu tot veninul de grijă și năcaz pe care îl ducea în el de câteva zile, Culi nu-și putu stăpâni de pe față zâmbetul acestei biruinți. Într-o clipă ieși din cărare în laturea hochstandului. La douăzeci de pași dincolo de aria albeții omătului, rezemat între doi brazi bătrâni, se înălța pătulul, cu cerdacul lui pardosit cu cetină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
față zâmbetul acestei biruinți. Într-o clipă ieși din cărare în laturea hochstandului. La douăzeci de pași dincolo de aria albeții omătului, rezemat între doi brazi bătrâni, se înălța pătulul, cu cerdacul lui pardosit cu cetină. Cătră el suia o scară. Culi n-avu când rosti salutarea: „Servus!“ - minune mare! Coșgogeamite urs se acățase repegior cu brâncile pe dedesubtul scării, din fuscel în fuscel, până la podina pătulului și, sus, a întins o ghiară spre butul de cal, pe când cu celelalte labe sta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
căzut în omăt ca un tăbultoc negru; a luat cu brânca dreaptă și a strâns la piept carnea, și s-a învăluit cătră râpă săltând de două ori în sus cu dosul, ca și cum i-ar fi făcut un semn lui Culi și i-ar fi răspuns la salutare. Culi încremenise, cu pălăria în mână. Bată-l Dumnezeu de lotru! Închipuiește-ți tu ce i-a venit în minte unui ticălos de urs ca acesta! Când s-a ridicat din zăpadă și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]