100 matches
-
Încăierare, Într-o ambuscadă la colț de stradă, În scăpărările unor oțeluri. În treburile astea, Însă, Diego Alatriste se descurca de minune. Era foarte priceput la trasul spadei și mânuia la perfecție, pitit În mâna stângă, jungherul acela zis și dagă, subțire și lung, căruia mulți Îi spuneau vizcaína, cu care mardeiașii profesioniști se ajutau adesea. Una caldă, alta rece ca vizcaína, se spunea pe-atunci. Adversarul era ocupat cu paratul și atacatul, cu fandări de scrimă fină, când deodată se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
de alguazili Martín Saldaña era dur și tăbăcit de intemperii ca o cărămidă. Purta peste cămașă un pieptar din piele de bivol, căptușit pe dinăuntru, foarte practic pentru amortizarea loviturilor și Împunsăturilor de cuțit sau de sabie; și, cu pumnalul, daga, spada și pistoalele lui, avea pe el mai mult fier decât toată Biscaya. Fusese soldat În războaiele din Flandra, ca Diego Alatriste și răposatul meu tată, și, camarad la toartă cu ei, pătimise ani lungi de lipsuri, primejdii și necazuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
conștiințele. Și nu s-ar putea spune că ne-am schimbat mult de-atunci. Fapt e că, pentru a se duce la Întâlnirea aceea căpitanul, și-a luat zeci de precauții. În partea din spate a cingătorii și-a atârnat daga vizcaína; și am mai văzut că Își strecura În carâmbul cizmei drepte cuțitul cel scurt de parlagiu care atât de multe servicii Îi făcuse la temnița municipală. Pe când era ocupat cu toate preparativele acestea, i-am observat pe furiș chipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
puteau fi trași jos de pe cai cu ușurință. Era destul de răcoare, și căpitanul se Înfofoli mai bine În capa lui nouă, cumpărată din avansul În monede de aur al mascaților. Făcând aceasta, răsună clinchetul fierăriei pe care o purta dedesubt: daga vizcaína se frecă de mânerul spadei și de crosa pistolului bine Încărcat pe țeavă, pe care Îl ținea În partea dindărăt a centurii pentru cazul că trebuia să recurgă, În ultimă instanță, la acest mijloc zgomotos și definitiv, interzis cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
zidului. Alatriste respiră adânc de cinci-șase ori, ca să-și golească pieptul de umorile rele și, simțindu-se perfect stăpân pe sine și Într-o formă bună, ieși de sub portic cu spada În mâna dreaptă, În timp ce cu stânga scotea din teacă daga vizcaína. La jumătatea drumului, din bezna porții ieși Încă o umbră, cu câte o scăpărare metalică În fiecare mână; și umbra aceea, alături de a căpitanului, se mișcă pe străduță În Întâmpinarea celorlalte forme omenești pe care fanarul le proiecta deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
camaradul meu! strigă, pe când para un atac, Într-o spaniolă elementară cu un puternic accent străin. Cruțați-l pe camaradul meu! Situația aceea, neatenția și strigătele Îl făcură să neglijeze puțin apărarea; și la prima Încercare, după o fentă cu daga, căpitanul Îl dezarmă fără efort. La dracu’ cu englezul naibii, se gândea. Unde s-a mai pomenit așa ceva? Cum adică să ceri Îndurare pentru altul, când tu Însuți ești pe punctul să te pupe mă-ta rece? Încă mai zbura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
-o pe Danae gata să fie fecundată de Zeus sub forma ploii de aur. Álvaro de la Marca, Îmbrăcat și echipat ca pentru a lua cu asalt o galeră turcă, cu paturile pistoalelor ieșindu-i din cingătoare alături de spadă și de daga vizcaína, Îl conduse pe căpitan la locul unde englezii se pregăteau să plece Învăluiți În capele lor, Înconjurați de oamenii contelui, Înarmați și ei până În dinți. Afară așteptau alți servitori cu facle și halebarde, și nu lipsea decât o darabană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
spada goală În mână. Saldaña intră singur, Înarmat până În dinți, și Închise ușa În urma lui, cu pălăria pe cap și cu spada În teacă. Alatriste, fără haină, se ridicase și aștepta În mijlocul camerei. În momentul acela Își lua mâna de pe daga pe care o trăsese imediat lângă el auzind bătăile În ușă. — Pe Dumnezeul meu, Diego, că mult Îmi ușurezi tu treaba, zise Saldaña, prost dispus, făcându-se că nu vede cele două pistoale cu cremene puse pe masă. Te puteai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
că nu era el omul care să-și exteriorizeze sentimentele. Însă am reușit, măcar, să-l fac să ridice din umeri și să nu mai revină asupra subiectului. E adevărat că a doua zi am găsit pe perna mea o dagă, adică un excelent jungher cumpărat chiar atunci de pe Strada Armurierilor: cu mâner damaschinat, cruce de oțel și o lamă lungă, bine călită, fină și cu dublu tăiș. O dagă din cele cărora bunicii noștri le ziceau de mizericordie, pentru că o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
adevărat că a doua zi am găsit pe perna mea o dagă, adică un excelent jungher cumpărat chiar atunci de pe Strada Armurierilor: cu mâner damaschinat, cruce de oțel și o lamă lungă, bine călită, fină și cu dublu tăiș. O dagă din cele cărora bunicii noștri le ziceau de mizericordie, pentru că o foloseau la lovitura de grație dată prin crăpăturile sau locurile de Îmbinare ale armurii, ori căștii, luptătorilor căzuți la pământ după o luptă. Arma aceea albă a fost prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
și pieptar Întunecat la culoare Închis până la gât; și deși dimineața era destul de călduroasă, avea pe umeri capa ca să acopere cu ea crosa unui pistol pe care și-l vârâse În partea din spate a cingătorii, lângă pumnalul cel lung - daga - și spadă. Contrar celor mai mulți soldați veterani din vremea aceea, Diego Alatriste nu se dădea În vânt după haine sau podoabe țipătoare, nici măcar viu colorate, Încât singura notă oarecum stridentă a Îmbrăcăminții sale o constituia pana roșie ce-i Împodobea pălăria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
tot mă vor Însoți bine găuriți În iad. Și fără a mai lua poziția „en garde“, lansă un atac orizontal cu spada spre dreapta pentru a-i Îndepărta pe bandiții cei mai apropiați și, ducând la spate mâna stângă scoase daga vizcaína din teaca pe care o purta atârnată de cingătoare În dreptul rinichilor. Publicul se agita și se Înghesuia ca să lase spațiu liber, femeile țipau de pe locurile lor, iar ocupanții camerelor de sus se aplecau la ferestre ca să vadă mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
alta l-ar fi străpuns cu siguranță dacă nu i s-ar fi Încurcat În capă. Se răsuci lansând mulinete și fandări În dreapta și În stânga; Îi făcu să dea Înapoi pe doi din potrivnici, Își Încrucișă spada cu unul și daga cu altul, și simți că cineva Îl rănise la cap: tăișul ascuțit și rece al lamei și sângele șiroindu-i Între sprâncene. Ai Încurcat-o, Diego, Își zise cu ultimul rest de luciditate. Pân’aci ți-a fost. Adevărul e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
sprâncene. Ai Încurcat-o, Diego, Își zise cu ultimul rest de luciditate. Pân’aci ți-a fost. Adevărul e că se simțea la capătul puterilor. Brațele le avea ca de plumb, iar sângele Îl orbea. Ridică mâna stângă, cea cu daga, ca să se șteargă la ochi cu dosul palmei, și atunci văzu o spadă care se Îndrepta spre gâtul lui, și pe don Francisco de Quevedo care, strigând: „Alatriste! Ajutor! Săriți!“ cu o voce tunătoare, se năpustea peste bănci spre bârna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
lui, o umbră Încuviința din cap. Afară, ceva curmă tăcerea deplină a nopții. Niște pași greoi, din ce În ce mai aproape, Însoțiți de un zgomot metalic. Ca și când cineva ar fi agitat niște table. Sau ar fi vânturat niște spade. Mâna Îi alergă la daga pe care o purta mereu asupra sa, Într-un buzunar ascuns În interiorul hainei. Oameni Înarmați, În spatele ușii lui, la acea oră. Cât timp se scursese de la dangătul clopotului care dăduse stingerea? Se simțea dezorientat. Căută cu privirea un semn care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de cruce se Întrezăreau un nas pronunțat și doi ochi mici și apropiați, ca de șobolan. Acum Îl recunoștea. Era, Într-adevăr, Bargello, șeful forțelor de poliție ale Comunei. Un tâlhar În fruntea altor tâlhari. Își slăbi strânsoarea pe mânerul dăgii. — Și prin care vrăjitorie s-ar putea asemui Îndatoririle noastre? — În biserica San Giuda, lângă zidurile cele noi, s-a consumat o crimă. Dintr-o dată, bărbatul se arătă șovăielnic, dinaintea priorului. — O crimă care... probabil că reclamă prezența autorității Comunei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
spate Îl făcu să strige de surpriză. Cineva, ieșit din beznă, se ciocnise de el din alergare. Amnarul căzu ricoșând cu un sunet metalic pe pardoseala din piatră, În timp ce el Încerca să-și păstreze echilibrul. Mâna Îi fugi spre mânerul dăgii. Dar când reuși să o scoată, atacatorul misterios dispăruse deja dincolo de gardul de pari. Rămase nemișcat, Încordându-și auzul pană la chin, spre a Încerca să deslușească vreun zgomot În Întuneric. Parcă nu era nimeni. Se aplecă pe vine, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ce aduceau cu niște trepte grosolane. Se apropie pentru a estima dacă pe acolo ar fi putut trece cineva. Cu surprindere, descoperi că nu era vorba de resturile tavanului, ci de capătul unei scări care se afunda În Întuneric. Strânse daga În pumn și coborî prima treaptă. Scara abruptă se desfășura În spirală de-a lungul pereților din tuf vulcanic ale unei mari săpături În formă circulară, care tindeau să se restrângă pe măsură ce cobora, o pâlnie de Întuneric Înfiptă În pământul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Simți cum inima Îi stă În loc. Hoarda leproșilor imunzi nu trebuia să sosească, așa cum se temeau cei de la San Piero, ci se revărsase deja În măruntaiele Florenței, profitând de acel drum ferit. Adunându-și tot curajul, Înaintă, amenințându-l cu daga pe cel mai apropiat. Dar acesta nu Îl băgă În seamă. Continua să se apropie, Întinzându-și spre el brațele acoperite de plăgi și fața redusă la o mutră tăiată de un zâmbet lugubru. — Stai locului, demone, sau va fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
mâna dreaptă, bâjbâind pe birou după o sfeșnic cu care să Îl lovească. Între timp, Acquasparta Îl prinsese de talie cu brațele, Încercând la rândul lui să Îl târască spre ușă, pentru a se pune În siguranță. Sub strânsoare, mânerul dăgii ascunse Îi apăsa coastele. Dante o Înșfăcă și o apăsă pe beregata adversarului său. — Ai cuteza... așa ceva! În casa vicarului lui Dumnezeu! Să Însângerezi pragul casei lui Petru! murmură cardinalul cu glasul Întretăiat de gâfâială și cu vârful dăgii peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
mânerul dăgii ascunse Îi apăsa coastele. Dante o Înșfăcă și o apăsă pe beregata adversarului său. — Ai cuteza... așa ceva! În casa vicarului lui Dumnezeu! Să Însângerezi pragul casei lui Petru! murmură cardinalul cu glasul Întretăiat de gâfâială și cu vârful dăgii peste mărul lui Adam. Nu vei ieși viu de aici... niciodată! — Nici domnia ta nu vei ieși din Florența! șuieră Dante, Încercând să Îi muște o ureche. Dar Între timp cântărea, grabnic, debitul și creditul pe balanța pe care destinul i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
treia, la sfârșitul zilei de lucru. Probabil, cârciumarul se gândea că are de a face cu un bețiv. Dante strâmbă din nas. El, prior al Florenței, tratat ca un bețiv de către un zdrențăros, pe deasupra și ciung. Mâna Îi alergă la daga ascunsă, În timp ce fantezia Îi era străbătută de imaginea cumplitei tehnici de apucare a cruciatului. Trebuia să rămână În gardă, nelăsându-l să se apropie dincolo de hotarul de siguranță. — Te pot servi cu ce am mai bun, messer Alighieri? zise omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
chiar În vin, era asta. Dante Înșfăcă obiectul, aproape smulgându-i-l din mână. Părea un săculeț din pânză, căptușit cu ceva moale. Țesătura era Încă Îmbibată de vin și un miros puternic invadase chilia. După ce examină scurt exteriorul, luă daga și Începu să taie o fâșie de țesătură. — Oare e un blestem, priorule? O faptă de magie neagră? Întrebă agitată căpetenia gărzilor. Fără să răspundă, Dante scosese din interiorul săculețului o parte din conținut, folosindu-se de vârful lamei, atent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Dante era și ea brobonită de sudoare. Cu toate că Împinseseră Împreună, raftul nu se mișcase nici un deget. Ca un nebun, se aruncă peste șirul de recipiente, azvârlindu-le pe jos, spre a crea un spațiu gol pe mijloc. Apoi, cu mânerul dăgii, Începu să lovească În fundul de scândură. Un sunet Înfundat răspunse la aceste lovituri. — Aici, În spate, peretele e gol, zise el. Se Înapoi câțiva pași, În timp ce Îi Îndemna pe polițai să Înainteze. — Dărâmați aici! Poate că era numai fantezia lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Încă aici! strigă el, În timp ce o zbughea către punctul unde zărise mișcarea. Nu știa dacă oamenii Îi urmaseră ordinul, dar nu avea vreme să verifice. Zorindu-se, Își deschise drum printre țesăturile care Îl Împiedicau. Își ținea mâna pe mânerul dăgii, fără a se Întreba ce va face dacă s-ar fi pomenit față În față cu adversarul, În cazul În care acesta ar fi fost În posesia unei arme lungi. Dar ceva din sinea lui Îl asigura: nu cu fierul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]