32 matches
-
ne lăsăm înșelați de minciună pentru că este mult mai ușor de acceptat în conștiința noastră limitativă. Astfel că în inima noastră adevărul devine umbră dar nu din cele pașnice care oferă siguranță individului și îi croiesc destinul. NU! Aceste entități daimonice au părăsit de mult templul sufletului pentru a căuta salvarea Demiurgului. Căci omul e un Demiurg incapabil să ajungă la esența sa divină până ce nu varsă nițel picuri de osândă. (Solilocviul se încheie: Vittorio ia bricheta și cu ia aprinsă
SHĒNGCÚN de ALEXANDRU CRĂCIUN în ediţia nr. 1295 din 18 iulie 2014 by http://confluente.ro/Alexandru_craciun_1405701081.html [Corola-blog/BlogPost/349332_a_350661]
-
săi - care au trăit suferințe de neconceput și de nesuportat înainte ca eul lor conștient să se fi format - modul în care psihicul lor se apără de traumă, retraumatizând - în mod paradoxal - eul fragil al acestora, prizonier al unei figuri daimonice (reprezentarea onirică a mecanismelor psihice defensive arhaice și primitive ale ființei). Donald Kalsched, Ph.D., este psiholog clinician și terapeut, formator jungian, o autoritate în domeniu, care susține cursuri și prelegeri, peste tot în lume, pe tema abordării interdisciplinare a
Invitație la lectură by Magdalena Popa Buluc () [Corola-website/Journalistic/105410_a_106702]
-
și imaginile prezentului volum sunt preponderent inedite. Eul creator, cum precizam, se delimitează aici de clișee și evoluează pe noi itinerarii lirice. Ici șicolo, la răspântii, stă însă de veghe Hecate, zeița ispitei și magiei din mitologia elenă. Oricum, impulsurile daimonice se configurează vizibil în mai fiecare text poetic. Ele sunt înnăscute și necesare, în accepție horațiană și helegiană (vezi „Ars poetica” de Horațiu și „Prelegeri estetic” de Hegel. Cu aceste trăiri evadările propriului eu trădează neliniști și contururi ficționale, exprimate
LIRA DE PE OLT de MARINELA PREOTEASA în ediţia nr. 1482 din 21 ianuarie 2015 by http://confluente.ro/marinela_preoteasa_1421842508.html [Corola-blog/BlogPost/340438_a_341767]
-
religioase s-a relevat prin absența oricărei reprezentări figurate, mitice sau ritualice existente În cazul celorlalte două specii ale divinului: cea de theos și cea de heros. Daimonul nu este definit printr-o „liturghie civică”, nu are legende sau mitologii daimonice așa cum au zeii sau eroii; daimonii n-au fost niciodată forme ale divinului Înscrise În materie, prezente În universul sculptural. P. Chantraine 1 vede În daimones niște „puteri greu de identificat care intervin În treburile oamenilor”. Fără a-i da
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
mitico-folclorice. Dimpotrivă, o asemenea poziție intermediară se află la originea localizării sale pe lună, ea Însăși văzută ca mese, „mijloc”. Plutarh, În De Defectu Oraculorum, 416 d-e, consideră că luna este de fapt un corp amestecat și o imagine daimonică. La această alegere a lunii ca loc de ședere al daimonilor a contribuit, de asemenea, o foarte bogată și veche tradiție folclorică ce cuprindea credința În existența pe lună a unor locuitori cu mult mai puternici decât oamenii. Câteodată, Plutarh
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
Plutarh nu-și imaginează totdeauna În același fel daimonii și activitățile lor, se sprijină pe texte ca De Defectu... (414 f-415 a) sau ca mitul din De facie... (mai ales 944 c-d)1 pentru a susține ideea unei acțiuni daimonice aidoma celei descrise de Platon În Banchetul (202)2. R.M. Jones respinge totuși afirmația exagerată a lui Hirzel (Der Dialog II, p. 161), pentru care demonologia are aceeași importanță În gândirea lui Plutarh pe care o are teoria ideilor În
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
daimonii individuali ai lui Platon, Învestește Însăși natura, și pe cea melancolică În special, cu atribute ale daimonilor, cu rolul acestora de intermediari Între Zeu și oameni. În De divinatione per somnum, 463 b, 12-15 spune: „visele au un caracter daimonic, căci natura este daimonică, nu divină”. Această calitate „daimonică” a naturii melancolice se află Într-un perfect acord cu afinitatea dintre bilă și pneuma, elementul „cel mai divin” după nous. Dar pentru apariția „entuziasmului” trebuie ca bila, care, prin natura
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
Platon, Învestește Însăși natura, și pe cea melancolică În special, cu atribute ale daimonilor, cu rolul acestora de intermediari Între Zeu și oameni. În De divinatione per somnum, 463 b, 12-15 spune: „visele au un caracter daimonic, căci natura este daimonică, nu divină”. Această calitate „daimonică” a naturii melancolice se află Într-un perfect acord cu afinitatea dintre bilă și pneuma, elementul „cel mai divin” după nous. Dar pentru apariția „entuziasmului” trebuie ca bila, care, prin natura ei, este rece, să
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
pe cea melancolică În special, cu atribute ale daimonilor, cu rolul acestora de intermediari Între Zeu și oameni. În De divinatione per somnum, 463 b, 12-15 spune: „visele au un caracter daimonic, căci natura este daimonică, nu divină”. Această calitate „daimonică” a naturii melancolice se află Într-un perfect acord cu afinitatea dintre bilă și pneuma, elementul „cel mai divin” după nous. Dar pentru apariția „entuziasmului” trebuie ca bila, care, prin natura ei, este rece, să fie Încălzită: ea se deplasează
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
naturii „mixte” a daimonilor (416 e). Și tot Plutarh descrisese luna ca pe un sălaș al daimonilor. Reluarea chestiuniitc "Reluarea chestiunii" Cu tot riscul acuzației de a „vedea daimoni peste tot”1, putem conchide că Plutarh a folosit mult atributele daimonice 2, dacă nu chiar pe daimonii Înșiși, pentru a explica aceste fenomene de contact Între lumea divină, căreia voia să-i păstreze intactă transcendența, și muritori. L-am văzut atribuind, ca și Aristotel, pneumei - „preasfinte”, dar În același timp coruptibile
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
pe daimonii Înșiși, pentru a explica aceste fenomene de contact Între lumea divină, căreia voia să-i păstreze intactă transcendența, și muritori. L-am văzut atribuind, ca și Aristotel, pneumei - „preasfinte”, dar În același timp coruptibile și pieritoare, un caracter daimonic (438 c-d). Îl vedem În De Pythiae... Învestind-o, Într-un fel, pe Pythia cu Însușiri daimonice, În special acelea de interpret și intermediar. Există, așadar, un fir conducător ce unește conceptual, În mod evident, aceste texte. Oracolele: forma
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
intactă transcendența, și muritori. L-am văzut atribuind, ca și Aristotel, pneumei - „preasfinte”, dar În același timp coruptibile și pieritoare, un caracter daimonic (438 c-d). Îl vedem În De Pythiae... Învestind-o, Într-un fel, pe Pythia cu Însușiri daimonice, În special acelea de interpret și intermediar. Există, așadar, un fir conducător ce unește conceptual, În mod evident, aceste texte. Oracolele: forma și funcția lor așa cum sunt prezentate În De Pythiae Oraculistc "Oracolele \: forma și funcția lor așa cum sunt prezentate
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
unul pe celălalt. Mai mult chiar, pneuma se vede ea Însăși Învestită cu atributele daimonilor. Aceleași atribute vor constitui puntea de legătură Între teoriile inspirației oraculare din De Defectu... și din De Pythiae... Aspectele esențiale ce definesc, la Plutarh, categoria „daimonicului” - natura mixtă, intermedierea Între două lumi, asocierea cu luna, ea Însăși corp ceresc mixt - se regăsesc În descrierea Pythiei și a stării ei de entuziasm, făcută de Theon În De Pythiae... „Le moyen terme” reprezentat de daimoni sau de „substitutele
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
are mereu același efect asupra uneia și aceleiași persoane. Ea produce Înflăcărare șhypekkaumaț și pune stăpânire - așa cum am mai spus - numai asupra celor aflați În dispoziția adecvată să suporte această stare și transformare a organismului. Exalația rămâne Întotdeauna divină și daimonică, dar ea nu e scutită de declin, de degradare și de Îmbătrânire, nici nu este În stare să reziste ( D) acțiunii neîntrerupte a timpului, care până la urmă Îi pune capăt. Și nu numai ei, după părereanoastră, ci la tot ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
grotescă), Cornell este îngropat, dar nu definitiv, pentru că T a avut grijă să-l cloneze. Traducător al lui Faust, D. nu putea rămâne străin de daimonismul creatorului, de imperativul vocii interioare, divizată în simplu demonism și în activitate înfăptuitoare superior daimonică. Acestea sunt și principalele direcții în care s-a orientat și foarte bogata eseistică a lui D.: raportul creatorului cu limbajul și cu poemul, autocontemplarea în poem, narcisismul theist / demonic al creatorului. Între o afirmație de început, dar emblematică: „Aceasta
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286816_a_288145]
-
suie mortul la cer” Paltinul apare ca „nuntaș” la nunta-moarte a păstorului mioritic: „Brazi și păltinași/ i-am avut nuntași”. Paltinul și bradul sunt arbori cosmici, coloane ale cerului, stâlpi ai pământului. Acești copaci sunt primii afectați de stihiile haotice daimonice: „Domnul se ndura/ Ruga-i asculta/ și sufla un vânt/ Un vânt pe pământ/ Paltini că-ndoia/ brazi că despoia/ Munții răsturna.” (Mănăstirea Argeșului. În cadrul fitomitologiei, paltimul este considerat ca arbore consacrat unor zei sau eroi, mai puțin important decât
Magie si mantica in credintele populare romanesti by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Science/1602_a_2911]
-
Bădărău, Metamorfozele poeziei de notație, CL, 2000, 3; L. D. Clement, De-a scrierea-rescrierea, „Bucovina literară”, 2001, 5-6; Grigore Codrescu, „Sunt putred de tine”, ATN, 2001, 7; Vasile, Poezia, 298-299; Liviu Grăsoiu, Trăirea paroxistică, LCF, 2003, 2; Mihai Cimpoi, Ființa „daimonică” a poeziei, LCF, 2003, 11. N. Br.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290547_a_291876]
-
unui stimul extern (civilizația nefiind generată în detrimentul a ceea ce e frust ori natural, ci în complementaritate cu el, cum erau de părere Georges Devereux și apoi Eli Sagan), autorul identifică două straturi ale eroicului. Primul ar fi cel stihial, întunecat, daimonic, thanatic, funerar, anterior celui luminos, civilizator, și mai puternic decât acesta, canalizând formele de violență ale comunității, legitimând brutalitatea și forța atunci când aceasta este amenințată, dar și "dreptul ei la dezordine, disponibilitatea ei orgiastică și concepția ei despre moarte". Al
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
deliberativă la materializarea precipitatelor sale ar căpăta o tentă formalistă și automată. În replică, o prea liberă repliere pe sine, care ar progresa actul reprezentării până la abuz auto-analitic și modelator, este benefic îngrădită de un set de însușiri cu funcție daimonică, al căror ecou limitativ reverberează până la granițele cuprinderii conștiente. Educația mizează în parte pe aportul conștiinței de sine, iar aceasta din urmă poate fi expresia sugestivă a desăvârșirii ei (în manierism și în metodă integrativă). Așadar, reflexivitatea este o parte
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
clipe să devină lume și să treacă praguri/ Și să lase urme". Din nou, o punere în scenă a timpului, dar în ordinea inversă trecerii și absorbției în nemanifestare. Acum, timpul e manifestarea a cărei lucrare e pusă sub semnul daimonic al unui spirit intermediar, cel care face și desface cursul lumii, mijlocind între muritor și nemurirea în care toate devin. Distanța e refăcută, dar de data aceasta intervalul este locul devenirii, al prefacerii și al transformării. Timpul vechi se înnoiește
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
în egală măsură, într-un spațiu și într-un saeculum anume. Sentimentul românesc poate fi astfel o intuiție apriori în raport cu ființa, dar, prin aceasta, este o intuiție care supradetermină creația și cultura română (este aici, am spune, ceva din dimensiunea daimonică a limbii de care vorbea Platon). În acest din urmă sens, reflecțiile lui Blaga au adus un spor de analiză și au exemplificat, credem, într-un mod veridic. Noica, așa cum sugeram, nu rămîne în kantianism, ci raționa în veacul XX
Cel de-al treilea sens by Ion Dur [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
Din aceeași viziune, substanță și poetică sunt închegate subiectele și protagoniștii pieselor de teatru publicate de I. Vlad Țepeș este o tragedie grandioasă, de tensiune dramatică, aducând în prim-plan un erou de anvergura și măreția extramundană a marilor figuri daimonice din dramaturgia eminesciană (Andrei Mureșanu, Decebal). Deși în compunerea personajului infrastructura documentară și legendară nu lipsesc, Vlad Țepeș se deosebește atât de întrupările sale din dramaturgia istorică națională, cât și de cele din filmele horror cu Dracula. Ființă titanică și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287578_a_288907]
-
rămîne nu mai puțin un factor captiv subiectivității, măsurîndu-și dinăuntru produsul care pentru noi, cititorii, nu poate fi privit decît din afară. Astfel libertatea auctorială pune la încercare propria noastră aspirație spre libertate. Idealul: confluența celor două libertăți în fluxul daimonic al expresiei lirice. Prin subtila-i speculație, dar mai presus prin intensitatea atît de fluent distorsionată și, totodată, coerent substanțială, de-o dureroasă acuitate, a versurilor d-sale, Aurel Pantea e unul din poeții noștri de excepție. Se cuvine a
O acuitate dureroasă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8553_a_9878]
-
o Carte cu un alfabet enigmatic, hieroglific, ca pe o "pădure de simboluri", spre a ne rosti ca autorul Florilor Răului, în care putem pătrunde prin "munca" rimbaldiană ce ne îngăduie "a deveni vizionar". Artistul e o întîlnire de puteri daimonice care se ivesc din străfunduri incontrolabile de către rațiune. Reperele producției lui Gellu Naum pot fi descifrate în Manifestele suprarealiste ale lui André Breton, dintre care chiar cel dintîi, din 1924, cuprinde celebra definiție a conceptului: "Automatism psihic pur, prin care
Conștiința avangardei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14748_a_16073]
-
Nu poți vorbi în acest caz de alternative reale, nici de un posibil interval între cele două variante. Cu atât mai puțin despre un „spațiu intermundiar“, ce ar lega lumi diferite, asemeni celui în care unii stoici situau făpturile stranii, daimonice, nici muritoare și nici nemuritoare, nici pământești și nici celeste. Toate acestea vor fi lăsate deoparte, fie ca simple posibilități abstracte, ireale, fie ca imagini bizare ale minții. Însă există și o altă situație ce ar trebui să ne rețină
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]