312 matches
-
cel firesc... Tortura sufletească a protagonistului provine, ca și la eroii byronieni, dintr-o exacerbare a sensibilității și a lucidității, explicabilă la naturile înzestrate genial, așa cum afirma Schopenhauer. Suferința s-a aliat tot mai mult cu o profundă conștiință a damnării care-l proiectează definitiv pe erou într-o zonă a tragicului, tocmai această suferință, premisă a unei neliniști metafizice, devine un atotputernic vis al creației, pe care Eminescu l-a folosit ca o armă împotriva timpului... Prin urmare, dedublarea este
AUTOBIOGRAFIA POETULUI ÎN OPERA LUI EMINESCU de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 2187 din 26 decembrie 2016 by http://confluente.ro/al_florin_tene_1482762606.html [Corola-blog/BlogPost/362136_a_363465]
-
Noi ne-am obișnuit să urcăm muntele de piatră seaca al istoriei, chiar dacă îl urcăm în zadar. Noi ne-am obișnuit aici, ne-am linstit și ne-am împăcat cu soarta. Nu cu Dumnezeu, ci numai cu oarbă condiție, cu damnarea. Va fi greu oricui să ne mai tulbure ori să ne mai scoată de sub rutină istoriei. Noi ne-am dezobișnuit să mai privim sus, la ceruri, si de aceea ne vedem într-o liniștită disperare de roboteala, de utilele și
TEOLOGUMENA – DESPRE ISTORIA SACRA SI PROFANA de MARIN MIHALACHE în ediţia nr. 2093 din 23 septembrie 2016 by http://confluente.ro/marin_mihalache_1474638133.html [Corola-blog/BlogPost/374176_a_375505]
-
mlaștină deznadejdiei, istoviți și fără izbândă. E greu de urnit acest miriapod uriaș care este lumea. E greu de ridicat acesta ființă omenească din condiția să, mai ales când santem atât de legați unul de altul cu lanțurile grele ale damnării existențiale și ale păcatului. Speranța noastră rămâne tot în cei care s-au dus, tot în cei care au plecat dintre noi. Poate că ei toți sau unii dintre ei vor fi găsit Calea care ne izbăvește de moarte, Calea
TEOLOGUMENA – DESPRE ISTORIA SACRA SI PROFANA de MARIN MIHALACHE în ediţia nr. 2093 din 23 septembrie 2016 by http://confluente.ro/marin_mihalache_1474638133.html [Corola-blog/BlogPost/374176_a_375505]
-
prin entropie, o simultaneitate fantastă și o cauzalitate ocultă a întâmplărilor, devenite expresii ale purei subiectivități dezarticulate și incoerente. În proliferarea plăcerii ludice, a fanteziei combinatorii și a libertății lingvistice neîngrădite, naratorul adaugă și ingredientele comediei negre; sentimentul angoasant al damnării și al rupturii de lumea din jur, care copleșește în final personajul, este anticipat de clipul electoral Trage apa ca să trăiești bine și de scenariul de film Catastrofa, prin care Dimitrie șarjează satiric dimensiunea ei grotescă. Această inserție fisurează pacifista
Val Mănescu () [Corola-website/Science/337550_a_338879]
-
care fortărețele gemene ale monarhiei și Bisericii constituiau opusul a tot ceea ce reprezentau aceste valori. Voltaire și-a dedicat o mare parte din timp atacului împotriva elementelor fundamentale ale religiei creștine: inspirația din Biblie, încarnarea lui Dumnezeu în Iisus Hristos, damnarea necredincioșilor. Kant a situat punctul forte al Iluminismului în principal în chestiunile ce țin de religie, întrucât conducătorii săi, așa cum a spus, "nu au nici un interes să joace rolul gardianului cu privire la arte și științe și, întrucât incompetența de ordin religios
Iluminism () [Corola-website/Science/298728_a_300057]
-
o mlaștină putrezind, ca hainele femeii bolind. Ești plin de slăbiciune și lene ca frumoasele culcate-n hareme; prin nepăsarea-ți la pregătirile pentru moarte ești ca unul care nu crede în înviere, care nu știe să spere! VII (Zgârcenia - damnare, dărnicia - fericire) Ascultă, cine-i nefericitul hulit care banii i-a strâns, dar cinstea și-a risipit; căruia nici nu-i pasă că i-e averea întreagă, dar bunul renume se sfâșie și se dezleagă; cel cu haznaua plină de-
Al-Zamaḫšarī () [Corola-website/Science/333600_a_334929]
-
invocațiile haiducești din doinele și baladele populare: „Dulciule, ascuncule-n tăcere,/ pământe, pământe, vere,/ fă-te cristalin și morții tăi/ vedea-i-aș ca florile-n văi”. Prozele din volumul „Trântorul” fac parte din aceeași zonă a gândirii poetice emilbotteiene. Spectrul „damnării” motiv incurabil al întregii sale beletristici este aici mai vehement ca oriunde. Personajul tutelar se „repausează estetic, abandonându-se febril unei neînfrăne trâiri în ficțiune” (C. Robu). Gustul unei astfel de proze este învățat, probabil de la Fr. Kafka, tradus la
Emil Botta () [Corola-website/Science/297693_a_299022]
-
fiecare om poate avea semne privind soarta sufletului său după moarte. Astfel, pentru fiecare credincios, credința în propria sa salvare a devenit o datorie absolută. Orice semn de neîncredere era privit drept o dovadă a lipsei de credință și a damnării ulterioare. Succesul în această lume a devenit un semn important al salvării viitoare al propriului suflet. Weber vedea Reforma drept originea eticii protestante, deși recunoștea că în Evul Mediu exista oarece respect pentru munca seculară cotidiană. Biserica Catolică îi asigura
Etica protestantă și spiritul capitalismului () [Corola-website/Science/312361_a_313690]
-
Weber argumenta că protestanții au început să caute alte „semne” că ei pot fi mântuiți. Calvin și adepții lui îi învățau doctrina dublei predestinări, în care Dumnezeu a ales de la începuturile lumii anumiți oameni pentru mântuire și pe ceilalți pentru damnare. Neputința de a influența mântuirea proprie era o problemă foarte dificilă pentru adepții lui Calvin. Devenise prin urmare o datorie absolută de a crede că erai tu însuți ales pentru mântuire și pentru a elimina orice dubiu, lipsa încrederii în
Etica protestantă și spiritul capitalismului () [Corola-website/Science/312361_a_313690]
-
foarte dificilă pentru adepții lui Calvin. Devenise prin urmare o datorie absolută de a crede că erai tu însuți ales pentru mântuire și pentru a elimina orice dubiu, lipsa încrederii în sine era dovada unei credințe insuficiente și semn de damnare. Deci, încrederea în sine a luat locul garanțiilor harului oferite de către preoți. Succesul lumesc a devenit măsura încrederii în sine. Luther a susținut relațiile de muncă pe cale de formare. Weber califică aplicarea concluziilor lui Luther, observând că „vocația” divină nu
Etica protestantă și spiritul capitalismului () [Corola-website/Science/312361_a_313690]
-
un câmp de indivizi aflați mereu în suferință. Speranța lor de mai bine reînvie cu fiecare verset citit și interpretat de cine trebui. Romanul Zăpezile albastre, beneficiind de o bună traducere, rămâne o carte sobră, creată în jurul unui subiect grav - damnarea, în dualitate cu libertatea.
Anul 5, nr. 3 (11), 2010 by Marian Barbu () [Corola-journal/Journalistic/83_a_98]
-
de calviniști din Noua Scoție. John Marrant a organizat acolo o congregație sub auspiciile lui "Huntingdon Connexion". Coloniștii erau în mare parte loialiști negri, afro-americani care au luptat pentru britanici în timpul revoluției americane. Calvin credea în ideea predestinării (mântuirea sau damnarea unui individ este hotărâtă de Dumnezeu de la bun început). Jean Calvin a călătorit la Strasbourg și, mai târziu, prin cantoanele Elveției. Aflat la Geneva, Guillaume Farel l-a rugat să-l ajute la reforma bisericii. Calvin a scris despre rugămintea
Jean Calvin () [Corola-website/Science/297534_a_298863]
-
poet, ADRIAN PĂUNESCU, contrar și dintr-o dată, și-a întors carul creației pe alt tărâm, tot atât de tulburător, cel al picturii! Onestitatea profesională ne îndeamnă să reținem, din obsesia existențială a pictorului, «Tripticul crucilor de răstignire». Ele, crucile, nu divulgă teluricul damnării, ci bucuria Învierii. La Damian, în ieslea părintească, cel de-al doilea venit în lume, dintr-o obârșie de țărani, poartă pe frunte misterul luminii!” Ion Dobrescu Craiova, 20 aprilie 1994 “Afirmat în ultimul deceniu ca unul din cei mai
Florin Preda-Dochinoiu () [Corola-website/Science/331700_a_333029]
-
operă, așadar siste mul este Legea, Dumnezeul incog nosibil, un Dumnezeu deductibil și deli mi tabil în acord cu finitutinea umanului ce suntem.* Incri mi na rea, învinuirea primordială, „diavolul”, coruptibil fie el civili za tor (substituit, abuziv)* Sunt pecetea damnării ce justifică crima disimulată în sacrificiu întru reciclare: în organic și în anorganic. ASTA E? Nimeni nu e numai bun sau numai rău... Cred (știu) despre mine că partea bună o depășește pe cea rea. Astfel și cei mai dragi
Editura Destine Literare by Eugen Evu () [Corola-journal/Journalistic/97_a_210]
-
rememorare subiectiva a unei etape a marilor elanuri. Sub forma monologului adresat, eul matur privește în urmă cu beatitudine, recuperând afectiv vârsta de aur a tinereții. De aici derivă și “ușoară nostalgie”, stare poetică diafană, care nu poartă încă stigmatul damnării sau tragismul luptei cu timpul. "Titlul" poeziei “” este un element de paratextualitate, alcătut dintr-o sintagmă: substantivul “nostalgie” și adjectivul “ușoară” antepus substantivului cu sens coordonativ. Titlul este în strânsă legătură cu textul poeziei întrucât rememorarea tinereții la vârsta maturității
Cu o ușoară nostalgie () [Corola-website/Science/309909_a_311238]
-
sărit, el a întîrziat, a alunecat și roata i-a prins picioarele. Terci. L-am tras de o parte...". E drept că ororile evocate, inclusiv crimele, capătă un aer neverosimil, teatral, ca spre a indica incapacitatea evadării din mediul ficțiunii - damnare asumată a creatorului în raport cu propriile-i plăsmuiri. Drept care acesta se adîncește în mediul "pierzaniei" sale, aidoma unui narcoman ce, nemaiavînd nici o scăpare, își mărește doza de drog. Ne reîntoarcem la începutul veacului al XX-lea, nu doar expresionist, ci și
O existență artistică: Val Gheorghiu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17087_a_18412]
-
295-296; Maria-Ana Tupan, Un antropolog al modernității, LCF, 2002, 13; Otilia Hedeșan, Antropologia ca fascinație, O, 2002, 19; Horia Gârbea, Secolul religios și hiero-fantele, LCF, 2002, 23; Ion Pop, Scormonind prin sensurile modernității, „Piața literară”, 2002, 16; Gheorghe Grigurcu, Barocul damnării, RL, 2002, 37; Marius Victor Chivu, „Modernități”, OC, 2002, 130. M. I.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290629_a_291958]
-
vrut să se întoarcă acolo de unde încercase să evadeze. Lovitura pe care aș fi primit-o ar fi fost mai greu de suportat decât doi ani de pușcărie... ... Dar să presupunem, îmi spuneam iarăși și iarăși, că ipoteza aceasta a damnării ei (neputința de a-l părăsi pe dipsoman), cu tot corolarul ispititor al oricărei ipoteze de a închide o existență într-o idee, este falsă în întregime. Și că doar a greșit, iubirea există, restul, dezamăgirea mea că n-a
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
Dante ori în cele ale rosicrucienilor -, înnobilează suferința omului: „Și când vom fi streini de orice viață, / De stele, de parfum, de flori albastre, / O roză, ca pe-o insulă de gheață, / Va crește sfântă-n sufletele noastre”. Chiar dacă patetica damnării, ca și impresia de morbidețe ori de prețiozitate imprimă liricii lui P. un aer desuet și, alături de figurile ermetice, explică redusa ei audiență, prin el poezia românească a încorporat pe deplin muzica, anecdota lirică fiind înlocuită de simbol și de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288770_a_290099]
-
a concentrat asupra religiei calvine, găsind în doctrina predestinării unul dintre ingredientele fundamentale ale schimbărilor de mentalitate asociate apariției capitalismului. Pentru calvini, semnele succesului (adică bogăția și lipsa viciilor) semnificau atingerea stării de grație. Eșecul, precum sărăcia și bolile, semnifică damnarea. A studiat legătura dintre religie și comportamentul economic. A susținut că etica protestantă a influențat apariția capitalismului. Influența protestantismului asupra economiei capitaliste promova noi mentalități: asceză protestantă (lipsa viciilor), noua etică capitalistă a muncii (munca fiind văzută ca un mijloc
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
permanență la aceștia. Există, cu siguranță, ceva care îi leagă pe toți laolaltă și anume "drama ființei românești supusă "terorii istoriei" care le-a traversat destinele, tuspatru fiind, cum bine zice Theodor Codreanu, niște "arhei jigniți"". Pare să existe o damnare națională (românească, adică) este de părere Theodor Codreanu, pe urmele lui Mircea Eliade, C. Noica și ale altora -, pusă sub semnul modificării imposibile a raporturilor dintre constituenții "triadei zodiacale a românismului". Concret, trăim, ca popor, sub influența zodiei Cancerului (în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
influența zodiei Cancerului (în care predominatoare este "invidia surpătoare a fraților"), a Berbecului (însemnând rezistența încăpățânată în fața "terorii istoriei") și a Cumpenei "care conține soluția finală a justiției divine", tradusă prin splendida "transfigurare a răului", ca în Miorița. Potrivit acestei damnări și îndeosebi victoriei Cancerului asupra celorlalte două din pomenitele zodii, suntem obligați s-o luăm mereu de la capăt, să nu avem continuitate, adică, în zidirea destinului nostru ci, asemenea lui Sisif, să nu facem tot timpul nimic altceva decât să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Tenebrelor, tentacule ale Satanei și ale sfetnicilor săi oculți, care vor trebui, pe rând, tăiate, dezmembrate! Eșecul nu este o opțiune. Dacă pierdem, omenirea este și ea etern pierdută. Iar pedeapsa ei irevocabilă, e binemeritată! Așa după cum a și invocat damnarea, din adâncul inimii lui frânte, oropsite, negre, disperate, un spirit omenesc umil și umilit și Arhanghelul privi ostentativ și neclintit, spre Vierme. Ce...?! Cum...?! Eu...?! Eu să fi fost...?! Văleu...!! Dar, când...!? Când, dracu'...?! Când a plecat lepădătura de Coco
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
bun să mai trăim? Și cum? Ce este după moarte? Ce pot spera? De ce trebuie să mă tem? Și după ce criterii? Există un infern sau un fel de paradis? Trebuie să dorim o mântuire ori să ne temem de o damnare? Dumnezeu sau zeii dispun de vreo putere? Dacă da, care este aceasta? Sunt eu răspunzător pe acest pământ de devenirea mea de după moarte? Există aici niște mijloace de a câștiga bunăvoința puterilor divine? Câte întrebări, atâtea tulburări, spaime și temeri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
poetică decât cea a volumului de debut, evocă, de altfel, explicit „statuia vorbitoare”. Sub titlul Ritmuri între aici și dincolo, culegerea Kairos (1974) însumează piese ce comunică stări lirice fără disimulări. Fondul afectiv e o tristețe grea, un sentiment al damnării, exprimat fie nemijlocit, adesea în cadențe ce trimit la Lucian Blaga, uneori într-un melos cu inflexiuni folclorice, inclusiv de colindă, fie prin insinuarea lui în notații descriptive și meditative, intermitent cu tușe de „creion” arghezian. Laitmotivul acestui lamento continuu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289850_a_291179]