524 matches
-
net). Construcțiile tipice ale formulei de elogiere sînt cu prepoziția pentru (cel mai des, cum se vede și din exemplele de mai sus), cu un nominal juxtapus, creînd o anume ambiguitate sintactică ("respect maxim Dobrică") și cel mai rar cu dativul ("respect băieților"). O variantă mai rară a formulei de salut și felicitare - tipică pentru limbajul tineresc - e super respect: ,super respect pt BMW" (4tuning.ro). Chiar vechile formule au noi atestări, în mediile electronice: ,Cu multă stimă și respect vă
,,Respect maxim", ,,super respect" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11281_a_12606]
-
o vreme, scaunul chiar înlocuiește calul, la fel, în procesul comunicării orale și celei scrise, micul cuvânt soare în convenționala lume a dialogului uman poate înlocui minunatul, mărețul astru. Substituit de jucăria verbală, maiestosul, domol-luminătorul astru acceptă cu plăcere cazurile dativului și genetivului pentru a fi aplicate înlocuitorului său în sfera limbajului. Dar această echivalență este convențională: dacă astrul real ar dispărea, rămânând doar cuvântul soare, bineînțeles că acesta nu va putea străluci pe cer ca să încălzească pământul care, în consecință
Un eseu de Velimir Hlebnikov - Temeiul nostru by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/14389_a_15714]
-
ele spunând ceva anume, fie și insesizabil, dar care există, totuși. Dacă în jocul nostru omenesc sonora păpușă soare ne îngăduie să tragem de urechi și mustăți minunatul astru, ciupindu-l cu mâinile unor bieți muritori, declinându-l prin diverse dative și genitive, lucru cu care adevăratul soare n-ar fi nicicând de acord, apoi aceleași cârpițe ale cuvintelor nu ne oferă totuși păpușile soarelui. Cu toate astea, este vorba de unele și aceleași trențe care semnifică ceva. Însă dat fiind
Un eseu de Velimir Hlebnikov - Temeiul nostru by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/14389_a_15714]
-
1780), dar atitudinile autorilor erau mai clar evaluative și produceau luări de poziție foarte diferite între ele. Putem înregistra semnalări exacte, dincolo de pitorescul vechii terminologii gramaticale, ca în Gramatica românească (1822) a lui C. Diaconovici Loga: "de multe ori pronumele dativului în unele închieturi îndoit se pune"; "pronumele Acusativului adeseori pentru mai pătrunzătoare înțeleagere îndoit se pune" (s.n.). Avantajul repetiției pentru înțelegere e o justificare stilistico-pragmatică pe care o vom regăsi la mai mulți dintre autorii vechi. I. Heliade Rădulescu (Gramatica
"Pleonasmul legiuit" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14495_a_15820]
-
după semnături și după caseta tehnică, în ambele cazuri este vorba de două persoane diferite) nu știu sau știu foarte prost latinește! Amintindu-și, probabil, că în anumite cazuri substantivele latinești de declinarea întâi se sfârșesc în -ae (la genitiv, dativ singular și la nominativ plural), autoarele au presupus că și laude din expresia latinească al cărui înțeles este "cu mare laudă, cu deosebită apreciere" ar trebui scris astfel. Numai că laude este forma de ablativ singular a unui substantiv de
VOCI DIN PUBLIC () [Corola-journal/Journalistic/14076_a_15401]
-
care se întinde între standard, colocvial elegant și ceremonios. Nu cred că formula funcționează (cel puțin deocamdată) și ca simplu salut de întîlnire, de recunoaștere, neînsoțit de conversație. Apare adesea în structuri sintactice mai ample - marcând explicit destinatarul, printr-un dativ (O zi bună și ție. O zi bună tuturor), verbul performativ, sau/și subiectul (Vă urez și eu o zi bună). Unele dezvoltări - multiplicarea adjectivelor - păstrează imprevizibilitatea combinării (O zi bună și binecuvîntată!), în vreme ce asocierea cu alte formule de salut
Saluturi noi by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13550_a_14875]
-
Rodica Zafiu Nu e tocmai ușor să-ți formezi, consultînd mai multe gramatici românești, o idee limpede despre forma accentuată de dativ a pronumelui reflexiv. În tratate și manuale diferite este indicată uneori forma sie, alteori sieși, adesea ambele („își spune sie / sieși”), într-o ordine despre care nu este foarte clar dacă reflectă intenția normativă a autorilor sau mai curînd constatarea
„Asupra sieși” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13386_a_14711]
-
care nu este foarte clar dacă reflectă intenția normativă a autorilor sau mai curînd constatarea unor tendințe ale uzului. În Gramatica pentru toți (ed. a II-a, 1997, p. 168), Mioara Avram își manifestă preferința pentru sie: „Formele accentuate de dativ sînt puțin întrebuințate în limba contemporană, ceea ce explică ezitările cu privire la forma corectă sie (alături de care se întîlnesc uneori variantele învechite șie, sieși sau șieși)”. Într-o lucrare similară, Gramatica limbii române (1997), Dumitru Irimia cuprinde doar forma șie (ilustrată prin
„Asupra sieși” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13386_a_14711]
-
puțin probabil să apară sie, forma sieși e simțită ca un echivalent mai economic și mai elegant al sintagmelor el însuși /ea însăși. Se remarcă de altfel în texte ușurința de folosire a ambelor pronume reflexive (de acuzativ și de dativ), în construcție cu același verb: „posibilitatea să se dezvăluie sieși” (earad.ro/horoscop); „el nu se poate aplica sieși, dupa cum spune Kant” (fil.unibuc.ro); „se arată pe sine sieși” (geocities.com). Surpriza este de a descoperi în texte
„Asupra sieși” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13386_a_14711]
-
sieși, dupa cum spune Kant” (fil.unibuc.ro); „se arată pe sine sieși” (geocities.com). Surpriza este de a descoperi în texte nu numai persistența formei sieși, ci și extinderea sa improprie, în construcții aberante. Mai multe exemple ilustrează folosirea dativului sieși după o prepoziție care cere genitivul (sau echivalentul său - posesivul): asupra. În locul unei construcții precum asupra sa (resimțită probabil ca marcînd insuficient valoarea reflexivă), ori a sintagmelor (mai greoaie?) asupra lui însuși / asupra ei înseși, apare incredibila secvență „asupra
„Asupra sieși” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13386_a_14711]
-
ro); „tehnica acționeaza asupra naturii, așa cum natura acționează asupra sieși” (rezistenta.marxist.com). Confuzia este desigur favorizată de identitatea formelor cazuale de genitiv-dativ la substantiv și, la unele pronume, poate și de posibilitatea de a construi prepoziția asupra cu un dativ posesiv. Ciudata construcție face parte din categoria pe care Al. Graur o numea „a greșelilor făcute de oameni culți”; căutarea în Internet a furnizat 11 exemple de apariție a sa: nu în mesaje grăbite, în stil colocvial, ci în texte
„Asupra sieși” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13386_a_14711]
-
că masculin, situat aproape de limita greșelii și a formelor inculte, " și un "ei care sună artificial și pedant. Că și în alte cazuri, îi mai rămîne o soluție isteața: să evite, prin dibăcia întorsăturilor de condei, folosirea la genitiv sau dativ a numelui feminin!
"Caty-ei" și "lui Caty" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12721_a_14046]
-
un CD, și să îl vînd, poate scot ceva, dracului" (pcconcrete.ro); Să știi că ăsta și-a rupt vreun os, dracului" (R. Petrescu, Șansa). E probabil ca în aceste situații să fie vorba de o extindere a formei de dativ (inițial și cu valoare de locativ) din formulele de imprecație a da dracului, a se duce dracului. Iar cînd în asemenea contexte verbale apare și forma dracu', aceasta pare într-adevăr o trunchiere: "Lasă dracu și servici și tot și
Drăcovenii gramaticale by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12832_a_14157]
-
Căderea acestui segment final nu are loc în mod obișnuit, în alte cuvinte, tocmai din pricina rolului său de a indica funcția sintactică; dracului e însă adesea redus la dracu', pentru că esențială e valoarea sa pragmatic-afectivă, nu funcția sintactică a unui dativ - dă-l dracului = dă-l dracu' ; du-te dracului = du-te dracu' - sau a unui genitiv: "Jigodia dracului, și mă reped să-i trag una" (sfera.ev.ro); "Perversu' dracu'" (cinemagia.ro). Modificările recente din jargonul folosit în Internet marchează
Drăcuieli by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12853_a_14178]
-
vreme) pur și simplu greșeli, devieri față de o normă unică. Dacă uzul oral ar fi descris în felul în care sînt redactate gramaticile clasice, s-ar înregistra omisuni stabile (ar lipsi de pildă infinitivul perfect sau relativele cu pronume în dativ și mai ales în genitiv: ,omul a cărui pălărie..."), dar ar putea apărea și reguli inedite, privind combinații devenite în vorbire aproape obligatorii. Una dintre acestea s-ar baza pe observația că în româna actuală conjunctivul cu valoare de imperativ
"Hai să zicem..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11564_a_12889]
-
și construcțiile populare de intensificare: "Televiziunea publică se află în mâna Guvernului și te sancționează de nu te vezi" (Senat, 28.08. 2003). Pasajul de mai jos cuprinde mai mulți indici siguri de autenticitate orală: conectori populari, demonstrativul ăștia, înlocuirea dativului prin construcția prepozițională cu la, expresii familiare: "Păi, doamnă președinte, oamenii ăștia amărâți, în două bâte, sau cu căruciorul, la ăștia numai de transportul pe CFR nu le arde! Aștia nu se duc toată ziua, bună ziua, bat de-a latul
Parlamentare by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12908_a_14233]
-
integra, pentru înțelegerea specificului limbii române, comparația romanica (sînt dese referirile la dialectele italienești) și balcanistica. Studiile mai "tehnice", de fonetica istorică și de gramatică, au obiecte alese tot dintre aspectele cele mai controversate și insuficient studiate ale limbii române: dativul posesiv, pronumele dînsul, structurile partitive, comparația, ordinea cuvintelor. În analize de o remarcabilă finețe și complexitate, descrierea strict gramaticala se completează prin disocieri stilitice și de uz - și, mai ales, evadează în explicații de natură socială și culturală. În cazul
Limbă, istorie, cultură by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17865_a_19190]
-
posesiv, pronumele dînsul, structurile partitive, comparația, ordinea cuvintelor. În analize de o remarcabilă finețe și complexitate, descrierea strict gramaticala se completează prin disocieri stilitice și de uz - și, mai ales, evadează în explicații de natură socială și culturală. În cazul dativului posesiv, de exemplu, e observată diferența dintre uzul de determinant verbal și cel adnominal - argumentîndu-se convingător originea populară a primei construcții și cea culta (după un model probabil grecesc) a celeilalte. Două domenii, cu deosebire neglijate la noi în ultimele
Limbă, istorie, cultură by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17865_a_19190]
-
întrețes cu structuri arhaice, evocate în citate ironice. ăntr-o pagina de "Jurnal monden" (în "Jurnalul național" = JN 1910, 1999, 12), artificiul stilului înalt utilizat cu detașare ironică e obținut prin două trăsături sintactice principale: folosirea formei neaccentuate a pronumelui în dativ ("dativul posesiv") că determinant al unui substantiv - si inversiunile de topica. Primul fenomen (despre care am mai scris aici) a devenit un adevărat tic stilistic: "vorbea la telefonu-i mobil"; "și-a purtat picioarele-i încălțate cu o stranie pereche de
Claymoor by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17627_a_18952]
-
cu structuri arhaice, evocate în citate ironice. ăntr-o pagina de "Jurnal monden" (în "Jurnalul național" = JN 1910, 1999, 12), artificiul stilului înalt utilizat cu detașare ironică e obținut prin două trăsături sintactice principale: folosirea formei neaccentuate a pronumelui în dativ ("dativul posesiv") că determinant al unui substantiv - si inversiunile de topica. Primul fenomen (despre care am mai scris aici) a devenit un adevărat tic stilistic: "vorbea la telefonu-i mobil"; "și-a purtat picioarele-i încălțate cu o stranie pereche de șosete
Claymoor by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17627_a_18952]
-
limitează însă la nivelul lexical: există chiar structuri sintactice, marcate cultural de apartenența la o epocă trecută și la un stil înalt, care se văd reluate cu intenție ironică în vorbirea curentă și familiară. Una dintre acestea e construcția cu dativul posesiv, în care pronumele apare ca determinant al unui substantiv: "s-a agitat în permanență, în stilu-i deja cunoscut" (Evenimentul zilei = EZ 2 iunie 2000); într-un alt exemplu, alături de dativul posesiv găsim și forma veche a prepoziției pe: "o
"A sa cronică..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16803_a_18128]
-
curentă și familiară. Una dintre acestea e construcția cu dativul posesiv, în care pronumele apare ca determinant al unui substantiv: "s-a agitat în permanență, în stilu-i deja cunoscut" (Evenimentul zilei = EZ 2 iunie 2000); într-un alt exemplu, alături de dativul posesiv găsim și forma veche a prepoziției pe: "o societate non-profit, cică, pre numele-i Consorțiul Pro-Arieșeni" (AC 27, 1999, 3). Destul de puternic marcate stilistic sînt și schimbările de topică, modificările ordinii tipice a cuvintelor, inversările arhaice. Mai multe exemple
"A sa cronică..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16803_a_18128]
-
să-mi cer iertăciune"). În explicarea construcțiilor în cauză sînt invocate atît evoluții interne, cît și posibile calcuri din franceză. Interesant e că, așa cum arăta Mioara Avram în articolul citat, ambiguitatea expresiei nu este creată doar de valorile pronumelui în dativ, care poate indica destinatarul (îți sau vă) sau participarea intensă, interesul agentului (îmi), ci și de relația dintre verbul a cere și complementul scuze. Pentru unii vorbitori este oricum neclară expresia a cere scuze, care în principiu poate însemna fie
Îmi cer scuze... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/8013_a_9338]
-
Poeme alese, Ed. Saeculum, Sibiu, 2002): "Roză, o, contradicție pură, dorință/ de a fi somnul nimănui, sub atâtea/ pleoape." Ar mai fi și altele de spus, numai că s-a făcut târziu. Închei aici, - nu înainte, însă, de-a sublinia dativul etic (ce nu există în original: "Was wirst du tun, Gott, wenn ich sterbe?") din memorabila traducere a ta: "Ce te faci, Doamne, dacă-ți mor?"
Șerban Foarță către Ioana Pârvulescu by Șerban Foarță () [Corola-journal/Journalistic/8924_a_10249]
-
Rodica Zafiu În ambele ediții ale Dicționarului ortografic, ortoepic și morfologic (DOOM), din 1982 și 2005, se indică faptul că substantivul masculin nene (popular și familiar) apare în forma articulată hotărît nenea, iar la genitiv și dativ primește și articolul enclitic: lui nenea. Indicațiile normative arată că substantivul în cauză face parte din categoria cuvintelor cu neregularități în flexiune, a căror îmbinare cu articolul nu urmează regulile dominante: deși masculin, primește un articol feminin, care la genitiv-dativ
"Nene" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/9123_a_10448]