2 matches
-
fantasmelor politice.” Stilul lui Cioculescu nu este„sec”, „uscat”, „neartistic”, cum se grăbea să afirme Octav Șuluțiu, fără să aibă nici un pic de dreptate. Deși refuză în principiu a face concurență beletristicii, criticul scrie foarte bine, e savuros prin umorul „debutonat cu care-și conectează adesea aplecarea spre pedanterie erudită. [...]” În partea verbală a lui Cioculescu, arhaismul, ca și cuvântul neaoș, mustos, dau mâna fără temeri sau suspiciuni neologismului fabricat câteodată pe loc. Cucerește și maliția francă, lăsată liberă, după precauții
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286258_a_287587]
-
departe până la sprintul devastator din final. Altă particularitate este utilizarea conceptualului și abstractului în forme și modulări empirice. „Lui S. îi este familiară gândirea cu concepte și noțiuni”, scria Șerban Cioculescu, „dar ariditatea lor primește corectivul ce l-am numit «debutonat», adică neceremonios, firesc, comunicativ, presărat de glume, deci propriu umoristului de rasă.” Maniera soresciană e de a privi „țărănește”, ponderat moromețian, abstracțiunile și stranietățile („se apropie de operă cu atitudinea simpatic ipocrită a unui Păcală: ce-o mai fi și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289796_a_291125]