145 matches
-
coloră lucrurile în așa fel încât să pară...”wow” Și dacă ele în realitate sunt și mai colorate de atat?Ce mă fac??? De cele mai multe ori credem că literatura e unul dintre tărâmurile culturale, una dintre artele “înregistrate”, un lucru definibil și drept urmare, “predabil” prin manuale școlare. Sau o distracție de timp liber pe care il petrecem în compania unui român bun. Oare? Efectul “literatura” (precum în fizica doppler-fizeau, responsabil pentru defazare/deplasare) îmi era însă cunoscut încă din copilărie. Dacă
Bisex cu ochii deschişi by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82858_a_84183]
-
exemplu standardele din familia ISO 14000, constituie o cale recomandată, verificată și sigură, pentru adăugarea de valoare în funcționarea întreprinderilor din economia românească. Din punctul de vedere al încadrării într-o teorie economică, parcurile industriale și taxonomia lor sunt greu definibile în limitele economiei politice tradiționale, „clasice”. Mai curând, taxonomia ‘parcurilor industriale’ aparține economiei politice „neoclasice”. În știință economică, putem constată momentul tranziției de la « clasic » la « neoclasic » prin apariția conceptului de « externalitate », complet neglijat de o somitate precum David Ricardo, « vîrf
Resurse pentru viitor by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82912_a_84237]
-
obicei, desemnarea categoriei e obiectivă (nobilime, boierime, țărănime), în vreme ce considerarea unui număr mare (implicație: excesiv de mare) implică o judecată negativă (e cazul lui funcționărime); ironia poate fi determinată și de inadecvarea ideii de "clasă" sau "colectivitate" la o categorie umană definibilă mai greu și mai subtil (poețime). Evident, în cuvinte ca mitocănime, ștăbime, hoțime, valoarea negativă e clar determinată de sensul bazei de derivare (în DEX se indică în mod excepțional sensul depreciativ al cuvîntului burtăverzime, unde situația e similară, burtăverde
Șefime, ștăbime, securime... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14601_a_15926]
-
primul trimestru al anului școlar 1933-34, când mă aflam în clasa a treia gimnazială a Liceului "Mircea cel Bătrân", la Liceul "Mihai Viteazul" din Bucure;ti, ca elev intern. Impresia cea mai covârșitoare, încărcată de o subtilă bucurie intelectuală, greu definibilă, pe care am trăit-o în contact cu acest prestigios liceu este legată de persoana criticului. În chiar holul mare de la intrare, iar după aceea pe coridoare, de-a stânga și de-a dreapta, afișe mari " imprimate cu portretul lui Lovinescu
Agendele literare ale lui Eugen Lovinescu by George Radu () [Corola-journal/Journalistic/12722_a_14047]
-
ansamblu de motive și fraze muzicale repetabile și înzestrate cu un conținut invariabil. Ideea lui Wagner venea oarecum dintr-o direcție opusă atitudinii lui Beethoven. Aparținând ultimei generații de compozitori romantici, Wagner evoluează ca și compozitor într-o atmosferă muzicală definibilă drept una organică, și în care figura lui Beethoven guverna în calitatea ei de arhetip și, implicit, de fetiș (cât de mult poate să spună în acest sens doar un titlu precum Pelerinajul la Beethoven) al artistului-geniu ca erou cultural
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
câteva considerente nelipsite, în opinia noastră, de o anumită importanță care le impune ca modele referențiale în noul context social-politic-artistic al începutului de secol XX. (1) În cel mai general sens posibil, creația celor doi compozitori pornește de la un context definibil ca intersecție a mai multor tendințe de reformulare a dominantelor valorice (nașterea psihanalizei freudiene, reconsiderarea legităților fizicii prin teoria relativității einsteiniene, intuitivismul bergsonian în filosofie, hegemonia marxismului în reformularea imaginii interacțiunii sociale, teoria evoluționistă darwiniană sau nașterea geopoliticii ca imagine
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
de diferențe notabile, reformulând stilurile anterioare ca fiind integre și stabile, liniare, deci, ca fidele unei singure idei pe durata întregii lor evoluții, și „temperate” ca tempo evolutiv și frecvență a unor transformări vizibile. În această lumină, stilul bachian este definibil ca „monolit” și „static”, iar stilul beethovenian ca puțin sau ușor „variabil” într-un spațiu conceptual foarte restrâns, ca potențial transformațional. Într-un sens mai general, stilurile individuale, ca formulare practicabilă până la sfârșitul secolului al XIX-lea inclusiv, se raportează
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
Preclasicism, Clasicism, Romantism, Postromantism, Impresionism și Expresionism; (3) al treilea grup conține termeni cu referire mai degrabă la aspectul componistic-tehnic, procedural intra-stilistic: atonal, dodecafonic, serial, neo-modal, neo-tonal, stocastic, minimalist, aleatoric etc. Astfel, dacă muzica lui Johann Sebastian Bach este definibilă univoc drept muzică barocă (a Barocului), muzica lui Ludwig van Beethoven se identifică drept muzică clasică (a Clasicismului vienez), muzica lui Richard Wagner drept muzică romantică (a Romantismului târziu), creația lui Arnold Schönberg ar fi definibilă stilistic prin intermediul unei secvențe
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
Johann Sebastian Bach este definibilă univoc drept muzică barocă (a Barocului), muzica lui Ludwig van Beethoven se identifică drept muzică clasică (a Clasicismului vienez), muzica lui Richard Wagner drept muzică romantică (a Romantismului târziu), creația lui Arnold Schönberg ar fi definibilă stilistic prin intermediul unei secvențe terminologice, fiecare termen cauzând o focalizare tot mai accentuată pe particularitatea fenomenului indicat: (a) muzică lui este definibilă ca aparținând ultimei modernități - o primă etapă a modernismului secolului XX (perioada antebelică), deci deținând calitatea de a
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
Clasicismului vienez), muzica lui Richard Wagner drept muzică romantică (a Romantismului târziu), creația lui Arnold Schönberg ar fi definibilă stilistic prin intermediul unei secvențe terminologice, fiecare termen cauzând o focalizare tot mai accentuată pe particularitatea fenomenului indicat: (a) muzică lui este definibilă ca aparținând ultimei modernități - o primă etapă a modernismului secolului XX (perioada antebelică), deci deținând calitatea de a fi modernistă, (b) ea fiind încadrabilă, în interiorul acestui din urmă termen, în curentul expresionist, întrucât e vizibilă orientarea termenului înspre semnificația estetică-stilistică
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
încadrabilă, în interiorul acestui din urmă termen, în curentul expresionist, întrucât e vizibilă orientarea termenului înspre semnificația estetică-stilistică, (c) iar în interiorul expresionismului creația lui se va subdivide, la rândul ei, în termeni cu funcție de corelativi tehnici, câte unul pentru fiecare perioadă definibilă ca atare: postromantică, atonală, dodecafonică, serială, tonală. Însă fiecare din cele cinci tipologii de termeni își poate asuma și funcția stilistică: stil modernist, stil expresionist sau stilul muzicii atonale, dodecafonică, serială etc. Lucrurile tind către un retorism eterogen, unul similar
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
se prezintă cazul creației lui Igor Stravinski: (a) el este un compozitor modernist (aparținând modernismului muzical), (b) în interiorul modernismului perioadele creației lui se succed adoptând termeni eterogeni (spre deosebire de contextul creației lui Schönberg, unde lucrurile se prezintă coerent): o primă perioadă definibilă printr-un corelativ geografic - perioada rusă, a doua, printr-un corelativ estetic-stilistic - perioada neoclasică, și o a treia, printr-un corelativ pur tehnic - perioada atonală. Este evidentă și aici o focalizare tot mai mare, în „trepte” succesive, pe termeni cu
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
ceea ce se se reflectă în termenii relației cu toată istoria muzicală anterioară în termenii dihotomiei modern-postmodern. Cazul lui Schnittke îl interpretăm astfel ca pe o continuare hiperbolizantă a concepției stilistice, ca pe o ultimă etapă a fenomenului de compresie stilistică, definibilă drept conținut ca hiperstilistică, iar ca formă și titulatură ca polistilistică. 4. Concluzii. Etapele cuprinse în evoluția fenomenului de compresie stilistică Oleg Garaz Într-o imagine generală a traiectului parcurs, recapitulăm pe scurt momentele-cheie ale mutațiilor calitative în evoluția fenomenului
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
stilistice, alăturându-le o scurtă descriere a acestora: (1) punctul de plecare a descrierii, gradul zero al proceselor transformaționale, îl plasăm în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, în care se articulează stilul „monolitic” al lui Johann Sebastian Bach, definibil ca uniform, stabil și coerent pe întreaga desfășurare a vieții compozitorului; (2) un al doilea context istoric, primele trei decenii ale secolului al XIX-lea (ultimele decenii ale Clasicismului și primele decenii ale Romantismului) în care devine vizibilă „abaterea” de la
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
greu de biata actriță, oricum cam necunoscută (și deci cam carne de tun, și pentru regizor, și pentru scenarist). Numărul 2 e un revers complet al medaliei: există o protagonistă care ocupă lumina rampei și ține aproape tot filmul, 80% definibil ca studiu de personaj. Complexitatea domnișoarei se reliefează minimalist, mai mult prin tăceri, priviri, gesturi decît prin vorbe. Se confruntă zilnic cu abuzul - și pînă la acest film aproape uitasem cîte forme poate îmbrăca el - căruia îi aplică rezistența (acerbă
Violența și putere by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10081_a_11406]
-
acestea le conțin corespund unui sau altui compozitor doar într-un mod selectiv și se prezintă a fi mai degrabă „mozaicate” decât „monolitice”. Este o cu totul altă situație față de aceea a clasicismului vienez sau al romantismului austro-german, perioade istorice definibile printr-o omogenitate stilistica incomparabil mai avansată, aceasta determinată și de către preexistenta unui program ideologic<footnote Este evident, însă, ca până și în cadrul clasicismului vienez lucrurile se prezintă într-un mod diferențiat atât la nivelul etosului (ca răspuns la întrebările
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
privilegiată<footnote Atunci cand folosim atributul de "privilegiată", ne referim la istoria universală a artei în sensul în care titulaturile stilistice reprezintă consecință unei selecții, aceasta din urmă sinonima cu privilegierea unei dominante artistice, extragerea acesteia din consistentă unui câmp cultural definibil drept pluralist și atribuirea numelui acestei constituente întregii perioade stilistice-istorice drept însușire intrinseca. Este vorba aici despre titulaturi precum baroc, modernism, clasicism, romantism, impresionism etc. footnote> este pulverizata într-o multitudine de micro-istorii, privilegiat fiind aspectul particular al fiecărui fenomen
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
în plină derulare. Altfel spus, chiar dacă postmodernitatea în general, si postmodernismul muzical în particular reprezintă consecință logică a sfârșitului ultimei avangarde, ele amândouă reprezintă în același timp deja un „altceva” calitativ diferit de modernismul anterior, ajungând în consecință să fie definibile în imaginea unei alterități radicale.. În egală măsură devine mult mai clară semnificația particulei post- în accepțiunea ei constatativa (pasivă) mai degrabă decât una declarativa sau determinanta (activă), deoarece calitatea "slabă" sau "slăbită" a lucrărilor muzicale implicit postmoderne (de la Sinfonia
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
artei (și, în special, a muzicii) stilistice (postmodernismul muzical). Această imagine explică și în egală măsură justifica acea ambiguitate și confuzie care domină scrierile teoretice referitoare la postmodernismul muzical, divergență de opinii, conflictul interpretărilor și preponderenta paradoxului într-un context definibil că unul de-doxificator, deoarece fenomenul unei meta-referențialități, generalizată în imaginea unei intertextualități globalizante, amplifica exponențial complexitatea și, în același timp, insolitul situației nu atât în cazul practicilor componistice, cât în ceea ce privește încadrarea acestora în imaginea unei istorii liniare, "metonimice" și progresiste
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
atitudinala fiind de o evidență incandescenta inovativă și, simultan, contestatara, daca ne gândim la componentă experimentalista a muzicii, îi considerăm pe compozitorii enumerați mai sus ca aparținând ultimei avangarde, chiar dacă toți cei menționați afișează elemente implicate ulterior în concepții artistice definibile drept postmoderne. Spre exemplu, John Cage proclama prin òpus-urile sale disoluția și ulterior moartea autorului, Iannis Xenakis își edifica întreaga concepție pe reinterpretarea critică a abuzurilor pan-seriale, iar minimaliștii americani își formulează programul în termenii unei atitudini aproape ironice-condescendente
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
de atac. Din același unghi de atac din care se pune și problema apartenenței minimalismului american la postmodernitate, chiar dacă și cu mici diferențe graduale. În ambele situații termenul-cheie îl reprezintă fenomenul de stil, iar întrebarea este dacă un artefact muzical definibil cu claritate în termenii unei apartenente stilistice poate fi atribuit postmodernității? Că și canonul, că lista a referenților valorici, în istoria muzicii occidentale stilul se prezintă că o structură metanarativă - totalizatoare, determinanta și coercitiva, deci prin definitie modernista și implicată
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
Miles Davis - LIVE/EVIL - condensează fiziologia culturală a deceniilor recente. Deși există suficiente elemente de "postmodernism timpuriu" în scrierile și atitudinile lui Fitzgerald, paginile sale cele mai durabile transcend limitele încadrărilor critice. Raporturile scriitorului cu cinematografia i se par autorului definibile prin termenul Hassliebe (iubire cu ură). În subcapitolul Fitzgerald față cu "sacrul idiotism" al Hollywood-ului se vorbește despre șocul produs de sistemul colectivist de lucru din "uzina de visuri" asupra lui Fitzgerald, dar și despre extinderea "lucrului în echipă" de la
Contribuție românească în fitzgeraldistică by Virgil Stanciu () [Corola-journal/Journalistic/11890_a_13215]
-
care se închide peste timp, acum, într-un mod fericit. Așa cum spuneam și la început, această punere în scenă excepțională, cred că este cel mai bun spectacol al lui Vlad Mugur, care duce cumva într-o zonă specială și greu definibilă, dincolo de Mincinosul, Doi gemeni venețieni (varianta Cluj), Livada de vișini. Cred, iarăși, că montarea va împărți lumea în două: clasici și moderni. Nu e nimic rău în asta. Dinamica pe care o naște un spectacol, discuțiile serioase și argumentate pro
Hamlet sau despre moarte by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16037_a_17362]
-
de stres psihologic, stres care la rândul sau întărește mecanismele de apărare care mențin discrepanta (David, 2012). Se intră astfel într-o cerc vicios, care ne menține în starea defensivă. Modelul psiho-cultural ideal al românilor - cum vrem să fim - este definibil în proiecția lor psihologică: ‘cum cred că sunt’. Vestea bună este că deși românii ‘se cred’ așa ‘cum nu sunt’, totuși ‘se cred’ așa ‘cum ar putea să fie’. Așadar, aș spune că proiecția lor - ‘cum cred că sunt’ - nu
Psihologia Poporului Roman Concluziile unei cercetari facute o data la 100 de ani: Cum suntem, cum credem ca suntem si cum vrem sa fim [Corola-blog/BlogPost/93695_a_94987]
-
personaje distincte, cu diferențieri majore, ci se manifestă și individualizează în cuplu, reacționează prin același tip de automatisme, completându-se și stârnindu-se reciproc, ca părți componente ale unei bizare alcătuiri bicefale. În ipostază scenică nu au un relief psihologic definibil. Își disimulează mereu condiția tragică, afișează cu bravură un soi de boemie poetică, plină de farmec prin simplitatea și firescul reacțiilor. Enigmaticul Godot e un pretext necesar supraviețuirii și atât. Nu contează dacă vine sau nu, dacă e realitate sau
Așteptare și limită existențială by Ion Cocora () [Corola-journal/Journalistic/8102_a_9427]