8 matches
-
incoerența programatică a discursului, decât un reflex al nevoii de comunicare. Totuși, poezia-reportaj a tânărului Geo Bogza, evident antipoetică și prozaică, merită menționată la acest capitol, cu specificarea că evoluția poetului parcurge, în sens invers, traseul străbătut de Bacovia: de la deliricizarea extremă a limbajului la convenționalismul emfatic. În ceea ce îl privește pe Victor Valeriu Martinescu, interesantă ni se pare mai cu seamă „insistența obsedantă asupra eului propriu ca realitate dinamică și agent perturbator-mobilizator al «realului»”321, nu lipsită de o evidentă
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
de debut, apărute în anii ’83-’86, nu impun încă o nouă sensibilitate lirică. Ei se înscriu în aceeași linie melodică dată de generația anterioară - patos și ingenuitate adolescentină, „cult romantic al sufletului” (M. Cimpoi) -, chiar dacă unele poeme sugerează o deliricizare și o aplecare mai atentă spre zonele pândite de pericole ale lumii. Abia la a doua sau chiar la a treia lor carte, perioadă de timp (anii ’88-’93) în care debutează, se impun și ceilalți colegi de generație - Eugen
[Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
masochiștilor/ (...) Revenirea aceasta matinală magnetizează definitiv o bobină desfășurată de o ma-/ șină electrică foare complicată, ca suvenirul unui/ viol.", Delirul oniric alunecă pe o pleoapă albastră. Sunt însă și poeme de o sensibilitate deosebită, dar care se îndepărtează de deliricizarea avangardismului. De o sensibilitate și de o inventivitate aparte este și Virgil Teodorescu. Volumul de debut, Poem în leopardă (1940), este editat într-un singur exemplar și republicat abia în 1984. Se trece ușor de la inovațiile onomatopeice ("ooo toe pelnave
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
tabloul comparativ este relevant pentru mutațiile estetice pe care le aduc cele două generații. În încercarea de a reconstitui imaginea literaturii române din deceniul 9, Radu G. Țeposu 241 stabilește ca trăsături definitorii înlocuirea metaforei poetice cu anecdota și parabola, deliricizarea poetică (realizată după modelul Petre Stoica, Marin Sorescu, Mircea Ivănescu), autodemascarea ironică a discursului în calitatea sa de convenție, tendința transcrierii evenimentului cotidian. Modul în care Radu G. Țeposu definește scriitorii care fac o poezie a "cotidianului prozaic și bufon
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
au meritul de a scrie o poezie autentică, de a reflecta spiritul vremii lor, plină de contradicții, de a susține și prin poezie și prin articolele teoretice primatul esteticului în raport cu alte aspecte pe care le poate reliefa o operă artistică. Deliricizarea poeziei nu este o caracteristică strict a generației amintite, dar reprezentanții ei o fac programatic, textele lor au tendința de a se transforma în arte poetice, autoreferențialitatea devenind și ea o trăsătură a unei poezii care reflectă o criză a
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
ca apele curg, / ca norii se destramă timpul meu, / și cerul parcă pregătește / definitivul meu amurg.” Celălalt filon al inspirației poetice al lui M. este ludic și ironic: intelectual de mare cultură, scriitorul ilustrează și orientarea modernistă care își propune deliricizarea poeziei prin prozaism și discursivitate și în care inventarele de tot felul se constituie într-o textură cu reflexe jucăușe: „Închis între patru pereți, / robinsonez, / mă descopăr pe mine însumi / cu uimirea exploratorului naiv / care căutând drumul spre Indii / s-
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288241_a_289570]
-
și sentimentală, pentru soarele idealismului raționabil"; "caracterul nu o dată deliricizant al lucrului eminescian: Cuprins de-adînca sete a formelor perfecte, el se înșela asupra semnificației formei poetice și își sărăcea în acest mod chiar substanța lirismului"; "travaliul formal" produce "sterilizarea și deliricizarea din adîncime"; "poemul eminescian urmează direcția mai generală a conceptualizării și deci a depoetizării" etc. Ca o posibilă explicație a fenomenului, Negoițescu invocă acțiunea modelatoare exercitată de mentorul "Junimii", cu gustul său ponderat și academic: "Criticul Convorbirilor a schițat efigia
Eminescu contra Eminescu by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7513_a_8838]
-
convenției literarului, o sațietate - ea însăși calofilă - de literatura calofilă, resimțită ca epuizată. De aici, caracterul metatextual sau metaliterar al multor compoziții, ironia dezabuzată, cinică, pervers-iconoclastă la adresa retoricilor înalte, eroice, idealizant-sentimentale sau sublime, „prozaismele” căutate, denudarea ostentativă a procedeelor și deliricizarea prin insertul de banal cotidian, de jurnal și de real reportericesc, improvizația liberă și afectarea antisentimentalismului lucid, dereglarea sensurilor și a logicii determinist-tradiționale ș.a.m.d. Că elementele virtualei estetici postmoderne sînt deja prezente aici înaintea adoptării unei estetici moderniste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]