9 matches
-
înclinație către o poezie mai umană, sesizată și de Hugo Friedrich după 1950), considerat ce alții un soi de depășire în continuitate a avangardelor (de unde apariția termenului (cvasi)sinonim de transavangardă, preferat mai cu seamă în spațiul culturii italiene), postmodernismul denaturalizează, după cum s-a remarcat, atât transparența realistă, cât și reflexivitatea modernistă, dar nu pentru a exalta în mod necesar autosuficiența sistemului de semnificare. Fără a respinge importanța unor asemenea premise pentru teoria metatranzitivității, le-am considerat mai curând dependente de
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
sau dintre cuvânt și lume. Desigur, arta modernă în toate formele sale, a sancționat la rândul ei această noțiune, dar a făcut-o deliberat, în detrimentul referentului, adică prin sublinierea opacității mediului și a autosuficienței sistemului de semnificare. Postmodernismul, în schimb, denaturalizează atât transparența realistă, cât și reflexivitatea modernistă, păstrând totodată (în maniera complice și critică ce-i este proprie) puterea atestată istoric a celor două421. Aproape că nu mai este nevoie să insistăm asupra similitudinilor dintre acest punct de vedere și
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
nu mai sunt comprehensibile prin teorii mecaniciste, biologiste simple. Ele cer teorii noi și noi instrumente formale: dinamica neliniară, teoria haosului, teoria fractalilor, teoria automatelor celulare, a rețelelor, cibernetica etc. În fapt, ele cer să punem sub semnul întrebării, să denaturalizăm obișnuințe și cunoștințe considerate "naturale", ca "de la sine". Dacă urmărim principalele tendințe ale devenirii societăților (cel puțin de la al Doilea Război Mondial încoace), constatăm că unele dintre acestea pot fi apreciate ca progres (au ameliorat calitatea vieții unei mari părți
by Ion I. Ionescu [Corola-publishinghouse/Science/1064_a_2572]
-
întăresc statutul statelor "civilizate" și de succes.357 2.3.2. Identitatea ca agent Formarea identității nu este automată sau permanentă, ci are caracter temporar și contextual. Procesul articulării și al interpelării conține tensiuni și contradicții inerente. Spre exemplu, Said denaturalizează orientalismul arătând că unele caracteristici prezentate sunt incoerente, precum ideea că oamenii din Orientul Mijlociu sunt naivi și periculoși. Într-o anumită măsură faptul că anumite reprezentări și identificări supraviețuiesc în ciuda contestărilor, demonstrează puterea discursului elitelor de a stabili identități colective
by IOANA LEUCEA [Corola-publishinghouse/Science/958_a_2466]
-
democrație în tratatele și memoriile politice.363 Autorul arată cum construirea politicii externe se bazează discursiv pe articularea unor identități în numele cărora se operează, prin care sunt generate diferențieri, implicit granițe morale.364 Axându-se pe articularea identităților alternative, autorul denaturalizează istoria propunând meta-narațiuni și compunând discursuri alternative, de la întâlnirile europenilor cu amerindienii, până în perioada post Război Rece.365 În cartea despre Bosnia 366 Campbell aduce argumente în sensul ideii că NATO și ONU au sprijinit crearea de enclave culturale prin
by IOANA LEUCEA [Corola-publishinghouse/Science/958_a_2466]
-
chiar distante. Începem cu un truism: nici nu ne dăm seama ce existență naturală (Încă) avem. A trăi aproape de (și În) mediul natural este un mare privilegiu. Ne dăm seama de această binefacere, când, din anumite motive, trebuie să ne „denaturalizăm”, să părăsim pentru mai mult timp acest mediu și, mai ales, să constatăm ce preț pun alții pe coexistența În astfel de locații. Să luăm un exemplu: suntem la Geneva, niște colegi universitari ne invită la o escapadă În „sânul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
de umezeală, săculețul cu făină în fundul colibei, căruța în latura colibei și sub căruță locul coteiului lângă o roată acoperită cu fân ca să aibă și el umbră. Mai departe, cujba pentru așezat ceaunul. Cu toată apa din apropiere, căldura parcă denaturaliza tot, pâlpâirile cerului lungeau în sus sămănături și arbori, broaștele dormeau, cerul era alburiu-metalic fără pată de nori. Încet și răcorindu-se puțin, veni seara, cu imense roiuri de țânțari, cu țârâitul ușurel al greierilor, cu pregătirea cinei și a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
făcute in vitro; Îndărătul geamului, nu În natură. Evoluția mentalității umane ne-a pus acum pe toți in vitro, Îndărătul peretelui de sticlă al propriei noastre inventivități. Există un corolar spiritual al felului În care În mod curent despădurim și denaturalizăm planeta noastră. În cele din urmă nu facem altceva decât să ne desfoliem și să ne sărăcim pe noi Înșine. Putem la fel de bine să Începem să adunăm poezia lumii, vers cu vers și volum cu volum, pentru a o arde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
ermetism și manierism, tendință accentuată în volumele următoare. „Universul poetic”, „imaginea” sunt construite, livrești, circulare, închise. Ele comunică de fapt lipsa de comunicare, de fior liric, o absență. Țipătul „expresionist” este mai mult tăcere, ecoul unui sunet, încremenire. Natura se denaturalizează, peisajul se construiește din afară și rămâne exterior, legătura cu eul liric se estompează, sub presiunea unei imperioase nevoi de obiectivare, de distanțare - un „exod” al eului din propriul act al exprimării sale. Revelării „eului” i se substituie un amplu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285416_a_286745]