10 matches
-
cuantele). Golul ce absoarbe ființa fără scăpare capătă o naivă aură gnomică: „Nimic-nimic n-ajunge pentru veșnicie...” (Tristeți de sezon). Ori: „viața răsare timid te întrebi dacă e” (Tablou de iarnă). Ne putem întreba dacă o asemenea criză, o asemenea deplețiune a eului care nu se mai poate sprijini decît pe umbrele irealității, ar putea avea parte de o contrapondere, de o consolare. În măsura în care existența eșuează, în care realul se lasă mistuit de gol, cuvîntul poetic își ia avînt, își arogă
Impresionism liric by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13188_a_14513]
-
arhetipul său demetric, așa cum punctează exegeta, își cultivă pînă la monstruozitate eul exterior, în intenția unei perpetue reprezentații care să stîrnească admirație. E mai mult decît o manifestare a frivolității, căci intervine un veritabil program al artificializării. O "filosofie" consecutivă deplețiunii emoționale, adică suprimării umanului. Anafectivitatea naște amoralitate, iar amoralitatea e o distrugere a umanului: Există un veritabil program de mise en scène al foartei tinere Aimée de la "surîsul perpetuu necesar exhibiției în Buicqul-vitrină al familiei", pînă la omagierea frumuseții în
Despre Hortensia Papadat-Bengescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15195_a_16520]
-
în gloria pierzaniei.(...) Eram doar un mercenar femeesc, dar știam îndeajuns, lacoma te vînam așa mort cum erai, vesmîntat în piele boțita, zgîrietor de icoane scuipate cu sfiiciune" (Un anotimp în Rimbaud). Paradigmă cristica astfel tratată înfățișează o pistă a deplețiunii, a golirii de sens pozitiv. În măsura în care poetul consacrat propune un artificiu estetic în raport cu naturalul ontologic al lumii, aci ambiția distrugătoare tinde a acredita ideea artificiului universal, a unei imposturi demiurgice, față de care unică atitudine rezonabilă ar fi accentuarea dezordinii, a
"Îndrăcirea" Ruxandrei Cesereanu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/18115_a_19440]
-
limbaj curent, nu asta înțelegem prin impostură, care înseamnă întotdeauna voința de-a înșela". Felul în care se comportă Cioran, dat fiind acest deficit de autenticitate, ține de un lirism sui generis. Gînditorul proiectează asupra celorlalți propriul său simțămînt de deplețiune: "În toate și în toți simt impostura, peste tot văd iluzie și minciună. În consecință, relațiile mele cu ceilalți sunt grav compromise. Cînd întîlnesc un om adevărat, primul impuls este să cred că-i o neînțelegere sau că am halucinații
Fețele autenticității (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7543_a_8868]
-
face o confuzie între degradarea lumii și degradarea limbajului (repetăm, caracteristică doar fazei de amurg a poeziei lui Bacovia), care n-au nici o relație de cauză-efect, nici un aspect de constrîngătoare "joncțiune", ultima oglindind pur și simplu un proces psihic, de deplețiune, și unul estetic, de impas. A trage perdeaua dezagregării discursului peste panorama dezagregării cosmice poate fi un gest metaforic, dar mai puțin unul explicativ. Trupul atribuit discursului "care din pricina slăbirii s-a transformat în schelet" e mai curînd al...poetului
Bacovia sau paradoxul degradării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16142_a_17467]
-
Quatre-mère de Quincy, afirma: Ideea de baroc atrage după sine pe aceea a ridicolului împins la exces"). Alurei trufașe, podoabelor, atitudinilor de singularizare dominatoare, euforiei luxului le răspund modestia, sobrietatea, decepția, abulia. Exuberanța personală se dizolvă în îndoială, slăbiciune, risipă, deplețiune, nu fără o notă de autoironie ce rigidizează postura deliberată și totodată marchează neostentativ distanța morală față de aceasta. Eul se prezintă în fața lumii teribile dezarmat, vitregit parcă de voința oricărei articulări de sine, asemenea acelor vietăți care, atacate de un
Un baroc paradoxal by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15295_a_16620]
-
Gheorghe Grigurcu O tendință apăsată a poeziei noastre actuale este cea a "demitizării". Adică a destrămării convențiilor, deopotrivă cele ale semnificatului și semnificantului, a unei deplețiuni de substanță consacrată, pînă acolo unde mijește ori se instaurează de-a binelea golul. Astfel lirismul pare a se răzbuna pe lume ca și pe sine, printr-un discurs sado-masochist. Golul ontologic pare a fi ținta sa urmărită prin intermediul unui
Între gol și plin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15841_a_17166]
-
Dar versurile Irinei Mavrodin își îngăduie a urma un traseu contrar. D-sa își asumă golul doar ca un punct de plecare, pentru a-l combate, pentru a-l umple, subiacent polemic, cu o substanță imagistică și spirituală proprie. Nu deplețiunea o interesează, ci, dimpotrivă, modalitățile de-a o curma. Pornind de la un concept al lui Maurice Blanchot, "punctul central", poeta își propune, după cum singură mărturisește, a-și însuși "o figură punctiformă vidă de un conținut prestabilit, pe acesta urmînd a
Între gol și plin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15841_a_17166]
-
oglindă secată / privești în golul de sentimente // ceașca și cartea / ușor se destramă / nu le mai poți mîngîia" (Goluri). Concretul se suspendă, așa încît orașul "devine tot mai abstract". Angoasată, pîndită de-o dematerializare crescîndă a mediului, corelată de o deplețiune a propriei stări ființiale ("Și ziua de azi/ s-a topit precum aburul / rănile mi le spăl / cu întîmplări iluzorii"), autoarea își află totuși un reazim într-o orientare vitală. Un reazim de sorginte feminină. Printr-o completare a unghiului
Un postsimbolism by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7889_a_9214]
-
de scrisori mereu goală...// Take my breath away...// Înveșmîntat în frigul tristeții/ privești cum te-nconjoară/ din toate colțurile odăii/ Nimicul... (După-amiaza de duminică). Așadar antidotul Nimicului este însuși limbajul imagistic care-l descrie, dezamorsîndu-l, absorbindu-l precum un burete. Deplețiunea morală se compensează datorită plinului formal devenit substanță reprezentativă. În așa măsură încît pînă și motivul ezoteric e relativizat, compromis prin distorsiunea sa calofilă, prin infestarea (însămînțarea?) lucrurilor cu verbul poeticesc: "Șterge mai întîi, cu palma,/ praful stelar stîrnit de
Barocul damnării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14797_a_16122]