10 matches
-
ivire din cristal” („nici omul meu nu-i, poate, omenesc”; desfacerea de lume a sfântului e o stare nenaturală și o tortură) transformă poemele - ce ar fi trebuit să fie ofrandă și laudă Dumnezeirii - în transcrieri vehemente ale suferinței și derelicțiunii: „Tare sunt singur, Doamne, și pieziș!” Așteptarea răzvrătită, reproșul aduc Psalmii aproape de amarele tânguiri ale lui Iov. Specific argheziene sunt și accentele de trufie provocatoare, rivalitatea cu Atotputernicul: „Cercasem eu, cu arcul meu,/ Să te răstorn pe tine, Dumnezeu!” Totuși
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
imperfect și rău” (ibidem). Aici sunt două probleme: prima este aceea a ascensiunii sufletului în sfera perfectului care îl împlinește dându-i o perspectivă coerentă asupra lumii comune (care se mișcă - neuniform - sub incidența unor principii imuabile) și aceea a derelicțiunii lumii care, ea însăși, e reflexia neîngrijirii sufletului. Ceea ce caracterizează sufletul este mișcarea, însă această mișcare nu e una aleatorie, ci una orientată - ea descrie parcursul de la doxa (domeniul lumii indeterminate) la episteme (domeniul principiilor și al clarității). În măsura în care parcurge
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
mîntuindu-se prin ce are mai degradat, mai imund. Cel mai bolnav, în lumea spitalului, cel mai năpăstuit, între milogi, cel mai opresat, între deținuți răscumpără cumva condiția comună. Uneori în nesperată izbucnire sublimă (a vieții sau a morții). În mizeria, derelicțiunea lor, acești salvatori se ridică din magma miezul moral al negativității, spre a lumina subterana umană. Zahei îndeplinește pe rînd, în toate lumile traversate, o funcție cathartică. Pentru el, singur, purificarea devine mersul vieții pînă în punctul cînd se vede
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
știm deja că imaginarul e dualist, dialectic, nu doar fiindcă a afirmat-o în nenumărate rânduri Gilbert Durand. Trebuie să contrabalansăm, spunea el, gândirea noastră critică, imaginația noastră demistificată, prin inalienabila «gândire sălbatică» ce întinde mâna fraternă a speciei către derelicțiunea noastră orgolioasă de civilizați. Pirateria exercită, încă, o fascinație productivă și reprezintă, încă, un mediu de defu lare a nepotrivirilor și a însingurărilor omului modern, dincolo de faptul că e un fenomen istoric în derulare, în multe zone ale rutelor maritime
PIRAŢI ȘI CORĂBII Incursiune într‑un posibil imaginar al mării by Adrian G. Romila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/850_a_1578]
-
acesta, o secvență transcrie fictiv și caricatural ședința de redacție în care, la „Dilema”, s-a pregătit celebrul număr al revistei). Eminescu din Viețile paralele e un Eminescu bolnav. Izbucnirile lui sunt copleșitoare, dar în perfect acord cu starea de derelicțiune nervoasă în care, istoricește, acesta s-a aflat în ultimii șase ani: „Popasu și Chibici își iau rămasbun. Eminescu, supărat că-l lasă acolo, nu le răspunde. Îi roagă din priviri (cu lacrimi lăuntrice, fierbinți) să intervină. Dar cei doi
Visuri trecute, uscate flori (II) by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4070_a_5395]
-
judece gesturile în acest spirit. Thomas se dovedește pe parcursul cărții un homofob autentic, deci e departe de a fi imun la prejudecăți. În aceeași categorie aș plasa și discursul misticoid apocaliptic al bunicii sale rusoaice, Antonia, mereu pregătită să condamne derelicțiunea lumii de azi și mereu în așteptarea marii pedepse divine. Repet, nu despre o latură simbolică veritabilă e vorba în metafora Sodomei, ci despre conjunctura doctrinară în care s-a format Thomas. Nici una dintre aceste continuări virtuale nu oferea, prin
Specificul național by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4383_a_5708]
-
un set de memorii oarecare, interesante sau mai puțin interesante exclusiv prin conținut. Ce are Amor intellectualis în plus față de alte bildungsromane de la noi ține de o coerență ideatică situată deasupra narațiunii propriu-zise. Din această cauză, mă îndoiesc că între derelicțiunea adolescentină (pe care Ion Vianu ar fi practicat-o asiduu) și studiile clasiciste ale aceleiași perioade se află o prăpastie de netrecut. Nopțile pierdute în compania unor prieteni de rasă, ca Matei Călinescu (Geamănul, cum e numit peste tot), prin
Portretul lui T. by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6208_a_7533]
-
De o mare generozitate (ca aproape toate gesturile sale), declarația lui Coșovei ascundea însă (așa mi s-a părut) și o profesiune de credință: asocia schimbarea, ideea de schimbare mai exact, unui sens nefast. Unei eventuale tentații a răului, a derelicțiunii, cu care un spirit viu are a se răfui toată viața. Nu-mi pot da seama cât de veche va fi fost această convingere subconștientă a lui Traian T. Coșovei. Am însă o bănuială, care explică într-un fel destinul
I did it my way by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2852_a_4177]
-
iert și ca supliment, să-i pregătesc un desert? Felul în care existăm...și timpul O călătorie! Asta ne propune Vasilica Ilie odată cu acest volum... Dar ce înseamnă de fapt o călătorie, mai ales una lirică? Înseamnă, în primul rând, derelicțiunea, abandonul, fuga, și, mai apoi, întoarcerea în lumea ostilă, neîndurătoare, tot așa cum Ghilgameș se întoarce acasă, fără să se lase îngrozită de destinul care o sperie, de drumul existențial dramatic al omului. Pe drumul acesta, timpul are consistență, nimic nu
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
Méridien de Greenwich (1979). Prea comode pentru a fi tragice, personajele sale au Întotdeauna o scamă pe sacou de Înlăturat, un pahar de vin de terminat, un televizor de aprins sau un avion de luat pentru a nu cădea pradă derelicțiunii care le dă târcoale. Viața de zi cu zi Înseamnă, pentru personajul echenozian, o permanentă evadare din raza de acțiune a nonsensului, tentativa sisifică de a nu deveni un Mersault, un condamnat din pornire. Deși primul său protagonist, din romanul
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]