32 matches
-
o achiziție lingvistică destul de nouă: de fapt, e unul dintre englezismele de ultimă oră care atrage mai puțin atenția doar pentru că a fost adaptat și pentru că s-a integrat imediat (datorită formei transparente, aducînd doar o mică variație în formula derivațională) într-o familie lexicală preexistentă în limbă, chiar remarcabil de bogată (în DEX se găsesc tehnic, tehnicește, tehnician, tehnicism, tehnicist, tehnicitate, a tehniciza, tehnicizare, ca și numeroase formații care conțin elementul tehno-: tehnocrat, tehnofobie etc.; evident, e vorba de împrumuturi
"Tehnicalități" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15088_a_16413]
-
de "naiv", "prost", "fraier" (sensuri prezente în Traian Tandin, Limbajul infractorilor, 1993 sau în G. Volceanov, Dicționar de argou al limbii române, 2006). Cu sensurile "recrut" și "începător", pifan stă la baza unei întregi serii lexicale cu variații fonetice și derivaționale: pufan, pufos, puf, pufa, pufarez, pufarin (cf. I. Moise, "Note de argou militar", 1982); ar exista și un pifanez, indicat de Nina Croitoru Bobârniche (Dicționar de argou al limbii române, ed. a II-a, 2003). Formele par născute din nevoia
Pifan, pufan, pufarez, pufarin... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/8288_a_9613]
-
terminate în -i. De altfel, exemplele din internet arată că această confuzie se produce și în franceză și spaniolă (limbi în care, totuși, desinența de plural nu este -i, ca în română și italiană). Oscilațiile morfologice nu reduc însă productivitatea derivațională a termenului: dimpotrivă, pot fi identificate mai multe formații din categoria, adesea efemeră, care însoțește orice cuvînt la modă. Cea mai firească (și destul de bine reprezentată statistic) e formarea unui feminin regulat (dar nu lipsit de probleme morfologice: finala e
Paparazzi by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7976_a_9301]
-
directă vs percepție indirectă, percepția fizică a unei proprietăți vs reprezentarea mentală a unei proprietăți. 111 În alte studii se folosește, pentru a denumi același concept, noțiunea de "propoziție redusă" (engl. small clause). Termenul propoziție redusă face referire la istoria derivațională a acestor tipare, provenite din structuri bipropoziționale, în urma mai multor transformări: suprimarea morfemelor de predicativitate ale uneia dintre propoziții, suprimarea complementizatorilor, ridicarea unor constituenți din propoziția redusă în propoziția matrice. 112 Vezi interpretarea și terminologia din GALR II (2008: 194
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
un fenomen" îl face apt pentru a-l folosi în legătură cu limba sau cu discursul. Astfel se explică proliferarea în cadrul structuralismului a construcțiilor care denumesc diferite tipuri de structurări autonome cu raporturi inerente unor spații închise. În morfologie, sînt menționate cîmpurile derivaționale pentru a grupa elementele care pornesc de la aceeași bază (colț-colțos, colțuros, încolți, colțar, colțișor), iar fonetica operează cu cîmpurile de dispersie ale fenomenelor care cuprind ansambluri ale variațiilor rezultare prin vecinătatea dintre cuvinte. S-au distins și cîmpuri sintactice ale
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
formei unei unități lingvistice de forma (sau sensul) altei unități lingvistice" implică existența unor categorii gramaticale sau trăsături comune celor doi termeni care se acordă. În general, definițiile actuale ale acordului pot fi împărțite în două categorii: definiții de tip derivațional (în gramatica tradițională și în gramaticile generative) și definiții de tip "unificațional" (de unificare), bazate pe constrângeri (în HPSG, în GPSG). Potrivit definițiilor de tip derivațional, acordul este o relație direcțională prin care trăsăturile de acord sunt copiate, mutate sau
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
general, definițiile actuale ale acordului pot fi împărțite în două categorii: definiții de tip derivațional (în gramatica tradițională și în gramaticile generative) și definiții de tip "unificațional" (de unificare), bazate pe constrângeri (în HPSG, în GPSG). Potrivit definițiilor de tip derivațional, acordul este o relație direcțională prin care trăsăturile de acord sunt copiate, mutate sau controlate de la / de către un nominal (numit controlor sau sursă) la un element care se acordă, numit țintă. Prin urmare, la nominalul controlor sau sursă, trăsăturile implicate
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
parțiale despre o unitate lingvistică și, prin acord, informațiile specificate de aceste două elemente trebuie să coincidă, să fie unificate. Acordul este astfel o variație sistematică (cf. Pollard și Sag, 1994). Vom adopta în această lucrare o definiție de tip derivațional, care are vedere faptul că acordul este unidirecțional, fiind transmis de la nominal la verb și la adjectiv. Astfel, acordul poate fi definit ca o covariație sistematică unidirecțională a doi termeni între care există o relație sintactică. 2. Cadrul teoretic Pentru
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
acordul subiect - verb-predicat, gramatica impune ca valoarea INDEX a verbului să fie aceeași cu INDEX-ul numelui subiect. Prin urmare, acordul nu este direcțional, impus de un termen altuia (de exemplu, impus de nume verbului sau adjectivului), ca în teoriile derivaționale, ci static. El se obține când prin constrângeri formale se obține o compatibilitate (unificare sau potrivire) între indicii a două elemente. Aceste constrângeri nu sunt impuse de un termen altuia, ci de gramatică, de limbaj 17. Pollard și Sag (1994
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
cadru teoretic, ca o compatibilitate între valorile pe care le au trăsăturile celor doi termeni care se acordă sau, cu alte cuvinte, o unificare în sens static: nu se transmit valorile trăsăturilor de la un termen la altul, ca în teoriile derivaționale, în care valorile trăsăturilor termenului acordat sunt dependente de valorile trăsăturilor termenului cu care se acordă. Faptul că un substantiv are, simultan, două trăsături de gen și două trăsături de număr (CONCORD și INDEX) nu constituie o problemă în acest
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
semantică; (b) Caz structural (Chomsky 200024, 200125, 200426), atribuit prin c-comandă celui/verificat de cel mai apropiat DP aflat într-o poziție tematică. Programul Minimalist (teoretizat de Chomsky 1995 [1993]) este varianta curentă a gramaticii generative, centrată pe economia derivațională și economia reprezentării (Principiul Economiei). PM a fost publicat inițial în 1993, dar cunoscut mai pe larg începând din 1995. În 1995, Noam Chomsky publică la The MIT Press o carte numită The Minimalist Program, care conține, pe lângă articolul din
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Prin urmare, trebuie să presupunem existența a două proiecții funcționale sub vP, cu roluri diferite: dativul obiect direct este verificat de proiecția funcțională X, iar ergativul subiect, de proiecția funcțională Y. Koopman (2008) susține că abordarea cartografică și abordările strict derivaționale oferă o nouă înțelegere a problemei marcării cazului ergativ și a tranzitivității în limba samoană. În această limbă, cazul ergativ poate apărea numai în prezența unui obiect în absolutiv și nu este o proprietate inerentă a predicatului. Tradițional, forma ergativă
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
unui mic set de trăsături semantice, după modelul trăsăturilor distinctive din fonologie: Rozwadowska (198858, 198959), Reinhart (1996, 2000, 2001, 2002) − vezi infra, 5.3.3.2. Cele două abordări au motivații diferite: Rozwadowska urmărește relația dintre structura argumentală și morfologia derivațională, iar Reinhart, explicarea posibilităților de exprimare a argumentelor unui verb (în special a verbelor psihologice) și tiparele cauzativizării (lexicale). Și acest tip de abordare este discutabil: chiar dacă numărul de trăsături e mic, numărul combinațiilor de trăsături atestate e mai mic
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
reprezentare lexico-semantică acceptă/cere o cauză agentivă. Alexiadou, Anagnostopoulou și Schäfer (2006) arată că alternanța cauzativă/ anticauzativă caracterizează verbele care au utilizare tranzitivă și intranzitivă și subliniază existența asemănărilor și a deosebirilor între anticauzativ și pasiv. Autorii sunt împotriva abordării derivaționale a alternanței cauzative, aducând dovezi împotriva analizei ca detranzitivizare. Soluția pe care o propun este descompunerea verbelor de schimbare de stare în Voice și CAUS. Variația lingvistică în cazul pasivului și al anticauzativului depinde de proprietățile Voice și de combinarea
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
restricțiile verbale și selecționale: destroy 'a distruge' și kill 'a omorî' acceptă alternanța în engleză și în germană, nu și în greacă (Reinhart 2002 a arătat că destroy are o variantă inacuzativă în ebraică și în franceză). Susținând că analizele derivaționale nu sunt potrivite, Alexiadou, Anagnostopoulou și Schäfer (2006) pornesc de la Kratzer (2003) și adoptă o descompunere sintactică a verbelor de schimbare de stare în Voice și CAUS: [Voice [CAUS [Root]]]. CAUS introduce o relație cauzală între evenimentul cauzator (argumentul implicit
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
de ștergere care elimină copiile redundante. În PM, mișcarea unui constituent nu lasă, în locul din care a fost extras, o urmă, o categorie vidă, ci o copie, iar urmele sunt interpretate ca fiind variabile. Teoria copierii permite reconstituirea întregii istorii derivaționale. Derivarea elementului se dintr-un DP plin (în cazul reflexivelor derivate) se realizează astfel: unicul DP este inserat cu un set complet de trăsături φ; în mișcarea din poziția de argument intern spre cea de argument extern, acest DP verifică
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
internă (periferia vP), la stânga subiectului in situ (Spec, vP), respectiv la dreapta verbului deplasat în domeniul flexionar (IP); derivarea prin topicalizarea VP (23) presupune ca obiectul să se deplaseze odată cu verbul la stânga subiectului in situ (Spec, vP). Cele două strategii derivaționale se corelează cu o serie de alte fenomene sintactice (anaforă sintactică, deplasare la periferia CP, disponibilitatea structurilor VSO), după cum vom arăta imediat.Astfel, în galiciană, portugheza europeană, spaniolă și română, topica VOS este derivată prin object shift (22), pe când în
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
o analiză care concordă cu analizele propuse pentru alte faze V2 relaxate ale limbilor romanice vechi (v. Ledgeway 2007, 2008, 2012; Wolfe 2015b i.a.) 3.2.2.1.4 Analiza formală a inversiunii și relația cu focalizarea În ce privește mecanica derivațională, vom adopta ipoteza propusă de Alboiu, Hill și Sitaridou (2014) și Hill și Alboiu (2016), care este în spiritul și în litera modelului teoretic adoptat aici (Chomsky 2000, 2001, 2007, 2008; Pesetsky și Torrego 2001, 2004, 2007) - rezolvarea dependențelor sintactice
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
A jucat rolul latinei medievale din Europa Occidentală. Dintre trăsăturile generale ale limbilor slave amintim faptul că sînt limbi de tip satem, predominat sintetice, cu un fond lexical comun celor mai multe dintre limbile familiei. În privința structurii gramaticale, e de remarcat sistemul derivațional bazat pe prefixare și sufixare, flexiunea nominală bogată (6-7 cazuri, cu excepția limbilor bulgară și macedoneană), si mai ales prezenta categoriei aspectului la verb, considerată trăsătură fundamentală. Limbile slave sînt clasificate, în mod tradițional, după criteriul geografic: 1. limbile slave orientale
Lingvistica limbilor lumii by Dorel Fînaru () [Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
indian central; SOV devanagari 32. băli (balineză) N Indonezia (Băli, Nusa Penida, Lombok, Java); limba a unei vechi culturi; puternică influență sanscrita; trei niveluri stilistice; stilistica respectului este extrem de elaborată familia austroneziana, ramura malayo-polineziană occidentală, grupul bali-sasak; absența flexiunii; morfologie derivaționala alfasilabară (abugida) balineză,derivată din scrierea brahmi; latină 33. baluchi (beluciană) OR Pakistan / N Iran, Afganistan, Turkmenistan; vorbită în regiunea Baluchistan, actualmente împărțită între Iran, Afganistan și Pakistan familia indo-europeană, ramura indo-iraniană, grupul iranian de nord-vest; nu are gen gramatical
Lingvistica limbilor lumii by Dorel Fînaru () [Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
27, 28, 29, 31, 32, 34-38, 41, 56, 63, 64-85 passim, 104, 111, 112, 126, 127, 171, 195, 203, 204, 230, ~ cazual 91, 141, 178, 204, 210, 247, 306, 357, ~ consonantic 168, 177, 192, 224, ~ de opoziții funcționale 25, 64, ~ derivațional 165, 178, 203, 212, 264, ~ de scriere 19, 21, 202, 237-315 passim, ~ fonetic/fonologic 116, 181, 195, 204, 291, 311, 314, ~ funcțional 25, 29, 35, 64, 79, ~ pancronic 57, ~ pronominal 205, 293, ~ tonal 88, 177, 243, ~ verbal 126, 137, 157
Lingvistica limbilor lumii by Dorel Fînaru () [Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
cu unul numit „Părțile de vorbire” și cu unul intitulat „Morfologia cuvântului”. În lingvistica acestei limbi se deosebesc prin denumiri diferite, pe de o parte mărci și desinențe, care în principiu sunt sufixe gramaticale, și pe de altă parte sufixe derivaționale. Ezitarea în privința acestora reiese și din faptul că unele sufixe sunt incluse în categorii diferite de diferiți lingviști sau sunt considerate ca făcând parte din două din ele. De exemplu sufixul verbului potențial este considerat de unii sufix derivațional, dar
Derivare (lingvistică) () [Corola-website/Science/317874_a_319203]
-
sufixe derivaționale. Ezitarea în privința acestora reiese și din faptul că unele sufixe sunt incluse în categorii diferite de diferiți lingviști sau sunt considerate ca făcând parte din două din ele. De exemplu sufixul verbului potențial este considerat de unii sufix derivațional, dar de alții marcă, sufixul de infinitiv este pentru unii pur și simplu sufix derivațional, pentru alții sufix derivațional gen marcă, sufixul de gerunziu este văzut de unii ca simplu sufix derivațional, de alții ca sufix derivațional gen desinență. După
Derivare (lingvistică) () [Corola-website/Science/317874_a_319203]
-
categorii diferite de diferiți lingviști sau sunt considerate ca făcând parte din două din ele. De exemplu sufixul verbului potențial este considerat de unii sufix derivațional, dar de alții marcă, sufixul de infinitiv este pentru unii pur și simplu sufix derivațional, pentru alții sufix derivațional gen marcă, sufixul de gerunziu este văzut de unii ca simplu sufix derivațional, de alții ca sufix derivațional gen desinență. După Keszler 2000 există de asemenea mărci și desinențe care prezintă trăsături caracteristice sufixelor derivaționale, de
Derivare (lingvistică) () [Corola-website/Science/317874_a_319203]
-
lingviști sau sunt considerate ca făcând parte din două din ele. De exemplu sufixul verbului potențial este considerat de unii sufix derivațional, dar de alții marcă, sufixul de infinitiv este pentru unii pur și simplu sufix derivațional, pentru alții sufix derivațional gen marcă, sufixul de gerunziu este văzut de unii ca simplu sufix derivațional, de alții ca sufix derivațional gen desinență. După Keszler 2000 există de asemenea mărci și desinențe care prezintă trăsături caracteristice sufixelor derivaționale, de exemplu marca comparativului de
Derivare (lingvistică) () [Corola-website/Science/317874_a_319203]