175 matches
-
tremendum”, ci toate manifestările subîntinse de o căutare a transcendentei, chiar dacă aceasta “transcendență” e una degradata care nu mai are nimic de-a face cu metafizicul.Eliade vorbește de trecerea sacrului în profan și de supraviețuirea lui camuflata în lumea desacralizata. E adevărat că ateii dezafectează metafizica, e adevărat că-l “ucid” pe D-zeu, dar își cruța religiozitatea care se transferă asupra obiectelor profane.Adica ateii nu “adoră”, nu “idolatrizează”,nu “fetișizează” nu iubesc cu “religiozitate”?!!! E de-ajuns să
Comunismul de marturie si marxismul de inventar by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/83001_a_84326]
-
metafizica subsecventă deși, asemeni colegilor optzeciști, recurg la transcripții generoase de cotidian. Felul în care acest cotidian este orientat contează aici, retorica lui. În vreme ce optzeciștii mizează pe un cotidian "infrareal", spectaculos și pe un subiect aflat în consubstanțialitate cu lumea desacralizată - este vorba despre bine-cunoscutul "biografism" american sau, în variantă mai livrescă ori mai crudă, despre un biografism "autoficțional", nouăzeciștii - și mă gîndesc acum, alături de Marian Drăghici la Paul Vinicius, Daniel Bănulescu și mai ales la Ioan Es. Pop - înregistrează un
Ludicul și autoironia by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/12070_a_13395]
-
scriitorului în secol. Această ipoteză legitimează, în viziunea portretistului, abordarea ionesciană a istoriei ca "teatru de proastă factură" și, mai presus de toate, explică semnificația exilului din biografia dramaturgului: "Exilul înseamnă deci a trăi într-o lume fără sens, degradată, desacralizată, căreia Eugčne Ionesco îi opune Ťlumea împlinităť dinainte de cădere, care nu poate fi regăsită decât prin har". Portretul lui Eugčne Ionesco, purtând semnătura lui Marie-France Ionesco, va figura de acum încolo în galeria exegetică ionesciană sub semnul "antidotului" numit éclairage
Călătorind prin Ionesquie by Monica Joita () [Corola-journal/Journalistic/12144_a_13469]
-
care încep să vorbească despre o foarte stranie desexualizare a umanității. Iubirea ruptă de spiritual produce ravagii mentale, aceasta pentru că omul redus numai la trup riscă să fie secătuit de forțele sale vitale, care provin din spirit. Într-o lume desacralizată se instalează sexul demistificat, sterilizat, omniprezent. Astfel, sexul ridicat la rangul de obiect al unei noi și triste religii nu mai are nimic în comun nici cu fetișismul religios antic, care cel puțin cunoștea sacrul și misterul, nesemnificativă prin profanările
Patima desfrânării şi biruirea ei în viziunea spiritualităţii ortodoxe ( I ). In: Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]
-
contemporane așa cum sunt credința, discernământul, iertarea, bunătatea, dar mai ales iubirea. Domnia sa are o abordare atât teologică, cât și una din punct de vedere social, demonstrând cât de important este ca omul de azi, atât de expus unei vieți din ce în ce mai desacralizate, să nu uite de originea sa dumnezeiască, de faptul că este fiu al unei Biserici din care face parte nu numai că a fost botezat, ci ca o persoană ce trebuie să se implice cât mai activ și real în
„SMERITE ŞI SINCERE ÎMPĂRTĂŞIRI”, EDITURA “MAGIC PRINT”, ONEŞTI – BACĂU, 2016, 512 P. de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 1953 din 06 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/380692_a_382021]
-
cu interpretarea lor, discursul Penelopei este proiectat în viitor, vizînd implicit posteritatea, dar avînd și un destinatar intratextual invocat în mod recurent: cel de-al doilea fiu, purtat în pîntec și apoi născut în împrejurări cumplite. Narațiunea transmite o viziune desacralizată și demitizatoare prin intermediul unei perspective flexibile. Uneori distanțată, impasibilă, aceasta favorizează ironia, sarcasmul, judecata necruțătoare ori adjudecarea omniscienței; alteori atinge punctul zero față de obiectiv și chiar pătrunde în ființa intimă a lui Odiseu, pentru a relata din interior și a
Marea în ruine de David Torres by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/10054_a_11379]
-
program estetic la modă, erijându-se și în teoretician al lui: postmodernismul. Dan Stâncă se află într-un flagrant dezacord cu modă: el scrie o proza deopotrivă realistă și fantastică, extatica și satirica, obsedat de reziduurile ortodoxismului dintr-o societate desacralizata grotesc. În sfârșit, Mircea Cărtărescu este fundamental un apolitic, care îi privește pe oameni cu o curiozitate rece, dusă până la cruzime și își folosește întreaga energie pentru a-și administra cât mai bine talentul, în timp ce Dan Stâncă, prea puțin impresionat
UN MARE SCRIITOR SOLITAR by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17760_a_19085]
-
punerea în discuție a ierarhiilor, disponibilitatea de a adopta mai multe perspective, acceptarea privirii din afară. La nivel pur discursiv, cea mai surprinzătoare reacție mi se pare, însă, respingerea tonului relaxat al normalității. O reacție caracteristică - deplîngerea "modelelor", a "efigiilor" desacralizate -, pune într-un număr recent de ziar ("Cotidianul", 6. oct. 1999), un titlu tipic de știre de senzație - "Împăratul Traian era tuns cu breton" a deasupra unui citat din noul manual de istorie incriminat: "Împăratul este reprezentat în ținută de
Istorie by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17553_a_18878]
-
ecran de control, după modelul televiziunii, "cel mai frumos obiect prototipic al acestei ere noi". O eră care nu mai este nici macar a vitezei, căci mașină, vehicolul acesta care ne deplasează fizic dintr-un spațiu în altul, a fost deja desacralizat. Mai curînd e o eră a teleportării, ceea ce presupune un univers ale cărui limite corporale s-au șters, sau au devenit arbitrare, făcînd din fiecare din noi ficțiunea electronică a unui computer, sau a unui alt utilizator, aflat într-un
Viclenii la sfîrsitul lumii by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17577_a_18902]
-
statelor foste comuniste. înlocuind, într-o perspectivă pragmatică, autoritatea și imaginea identității naționale imuabile cu politica culturală, cea care, prin dezbateri, modelează discursul public în direcția principiului de political correctness, Richard Rorty creează premisele discuției despre o identitate eliberatăde ontologic, desacralizată. Mai mult decît atît, cel de-al doilea eseu publicat aici schițează contururile culturii literare, "o cultură care a înlocuit atît religia cît și filosofia cu literatura", și în cadrul căreia "izbăvirea urmează să fie dobîndită intrînd în contact cu limitele
Identificări by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/15639_a_16964]
-
sau civilizații. Iar superstiția este și ea un fapt cultural, care, iată, nu mai pare deloc a fi ceva marginal. Întrebarea care se pune mereu este dacă superstițiile își mai găsesc locul în societatea de astăzi, superinformatizată și mai ales desacralizată. Întrebarea este retorică din cel puțin două motive. Pe de o parte faptul că omul contemporan uzează în permanență de superstiții ca de niște clișee, în virtutea unei inerții: să calci mereu cu dreptul; strănuți de trei ori și răspunsul vine
Citește și nu mînca by Ana-Maria Popescu () [Corola-journal/Journalistic/16370_a_17695]
-
efervescență ideologică liberală profesorul clujean se simte foarte apropiat, dar și felul în care, pe fondul descoperirii Europei, s-au format prejudecățile "formei fără fond" și, mai târziu, cele cu privire la o Europă a bunăstării materiale dar superficială, desnaționalizată și complet desacralizată, alienată și în agonie. Capitolul Aspecte documentare românești este, în acest sens, revelator, inclusiv pentru admirația pe care Adrian Marino o nutrea față de Dinicu Golescu, cărturarii iluminiști ardeleni sau tinerii pașoptiști: Ceea ce se va numi după formula junimistă, critica Ťformelor
Alternativa globalizării by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11832_a_13157]
-
Exclud din această listă bețiile soldate cu violențe și căderi în vulgaritate. M-au interesat indivizii care, prin beție, reușeau să scoată la suprafață un al doilea eu - sinele mai expresiv, mai exuberant. Nu făceam, evident, nici o legătură între banala, desacralizata libație de bodegă și practicile magice ale lumii străvechi. Dar, inconștient, intuiam că transformarea produsă în individ prin băutură ținea de-un secret adânc. Nu se putea ca metamorfoza să nu fie un fel de alchimie a propriei minți și
Când v-ați îmbătat ultima oară? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/8414_a_9739]
-
singur? țațe, câmpul fiind un simbol al spa?iului arid, amorf, nesecurizant), de ruinele aflate sub „luciul v?l" al ghe?îi, peisajul reprezint? proiec?ia sentimentului propriului sfâr?it pe care poetul Îl tr?ie?te În mijlocul acestui univers desacralizat (imaginea bisericii cu ferestre sparte, u?i prin care ?iuie vântul, marcând astfel c?derea din sacralitate, triste?ea, pustietatea, ruinarea). Configura?iile peisajului cumuleaz? În modul acesta o expresivitate tragic? izvorât? din sentimentul pierderii credin?ei care, pentru poet
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
în urmă, la München, care reprezenta o păpușă la scară umană, aruncată cu capul în jos într-un coș de gunoi, titlul exponatului fiind Societate de consum. Unele ideologii contemporane pun pe același plan toate ființele vii. într-o societate desacralizată, omul nu mai este centrul creației, nu mai este singura ființă făcută după chipul lui Dumnezeu, ci doar una dintre multele ființe de pe Tera, aflată într-un anumit stadiu de evoluție (sau involuție, suntem uneori tentați să spunem). Dar iată
Pătrat alb și dans în întuneric by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/9780_a_11105]
-
derulează tot timpul armonios, unitar ca imagine scenică. Și, încurajator pentru noi toți, viața noastră la bloc se poate desfășura în compania muzicii lui Johann Sebastian Bach, este drept și cu unele intercalări ale zgomotelor străzii. Viețile noastre aparent banale, desacralizate mai pot avea drept companion o astfel de muzică? Chiar o mai auzim în tumultul gălăgios al vieții contemporane? Spectacolul ar fi o pledoarie că da. Desigur, centrul de greutate în configurarea spectacolului îi revine coregrafiei, în sensul ei cel
O lume închegată din fărâme by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/9637_a_10962]
-
adevărat că nimeni nu proclamase în jurul meu faimoasa formulă "Dumnezeu e mort!" (am crescut, totuși, într-o societate extrem-conservatoare, în care până și blasfemia era apanajul activiștilor de partid și-al securiștilor!) Dar e limpede că intrasem într-o epocă desacralizată, debusolată, meschină în proiecte și grosolană în realizări. Parcă noi toți nu mai meritam ajutorul lui Dumnezeu, deși încă nu se ajunsese la gradul de răutate și ură fără de care azi nici nu-ți mai poți concepe existența. Îmi dau
Credeți în Dumnezeu? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/8065_a_9390]
-
matern și generator al mitului, în golful dintre Trieste și Istria, așa cum era pentru Foscolo "marea grecească". Exilarea din insula Lussino se află la originea furiei lui distructive, arătându-ne chipul vulgarității, cruzimii, josnicia unei istorii și a unei vieți "desacralizate", deposedate de călătoriile fantastice și mitopoetice, fără de care rămâne pe poziții de atac doar negația, moartea în primul rând. Au fost date uitării asemeni unor ruine călătoriile care însemnau aventură, (re)descoperire, formare (Salgari, Verne, Stevenson, Melville, Conrad), dar și
Romanul cu o sută de voci by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/7003_a_8328]
-
pentru cei care încă îl plâng pe Steve Jobs este faptul că acesta a amânat aproape un an operația de extirpare a tumorii de la nivelul ficatului, permițându-i astfel să se extindă. Jobs nu voia ca organismul său să fie „desacralizat” de o operație, îi mărturisea cu un soi de tristețe lui Isaacson. De asemenea, fondatorul Apple se încăpățâna să tină diete cu fructe, chiar dacă medicii aproape că îl implorau să mănânce proteine. Studentul sirian Abdulfattah Jandali, tatăl copilului care a
Omul Steve Jobs: Detalii neobişnuite din cea mai bine vândută biografie - VIDEO () [Corola-journal/Journalistic/68490_a_69815]
-
ele se comportă ca două țațe. Și mai este personajul părintelui Lorenzo, care se răzvrătește împotriva lui Dumnezeu, pentru că nu i-a ajutat pe cei doi îndrăgostiți și își aruncă de pe el hainele de preot, la final, ceea ce corespunde mentalului desacralizat occidental, nu însă și personajului shakespearian, un preot și un înțelept, cu o viziune mult mai largă asupra vieții și a sensului ei, un personaj de atunci, dar și de acum, în cazul unei vocații reale. La acestea se adaugă
Când profesionalismul își spune cuvântul by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/7323_a_8648]
-
societatea românească o religiozitate extrem de tenace, fortificată direct prin politica represivă a autorităților. în ansamblul fenomenului religios, persecuțiile au un rezultat opus celui scontat - și faptul s-a verificat pentru a suta oară. Iar în lumea intelectuală (în cea mai "desacralizată" pătură a societății), lucrurile s-au petrecut oarecum la fel: educația ateistă oficială, îndoctrinarea prin formele obligatorii de învățămînt politic, interzicerea totală a oricăror ceremonii, simboluri și practici religioase au avut drept rezultat interesul sporit pentru Biblie și pentru textele
Sîmbăta paștelui by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/10694_a_12019]
-
morală și axiologică (...), produc, prin chiar frumusețea lor, o anumită «înțelepciune», cum ar spune Ion Ianoși (...). Ele nu ne fac să înțelegem absurdul, dar ne obligă să înțelegem că absurdul există (...). De aceea am putea socoti manierismul logic o variantă desacralizată, varianta cea mai bine camuflată a unei religiozități cu totul aparte: religiozitatea fără Dumnezeu, religiozitatea care se adresează nu lui Dumnezeu însuși, ci absenței sale din lume”(p.200). Iată, așadar, de ce logica sofiștilor, prin bucuria de a înșela ceea ce
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
aceea, periplul său filozofic se termină cu Boris Groys, cel pentru care important rămîne acel „hot spot” dinăuntrul piramidei, camera mortuară unde se află mumia - spiritul conservat -, care poate fi reconstruită aiurea, în orice muzeu al lumii, conservată indefinit dar desacralizată astfel odată pentru totdeauna. Intrată în era muzeologiei, filozofia rămîne să tematizeze singurul concept rămas pentru a- și putea continua drumul avatarelor sale: arhiva. La sfîrșit, Derrida apare ca un între-filozof, un Iosif al timpurilor noastre în care noi sîntem
Dansînd cu Derrida by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/4019_a_5344]
-
în domeniul jurnalistic. De cele mai multe ori, moartea ca metaforă a oricărui final de viață nu zace deloc în bătătura unei case, ci taman în sufletul omenesc, acolo unde se cuibărește mai mereu cu forța, căpătând identitate de zeu. Clipele profund desacralizate ale prezentului discontinuu postmodern - un segment de vreme în care diavolul îi clipește sfidător, din vârful piramidei detașate geometric, bunului Dumnezeu - ucid, cu o putere de nebănuit, totul. Din păcate sau din fericire pentru fiecare dintre noi, participăm cu propria
ODRASLELE DIAVOLULUI ŞI CONTRAFACEREA ACTULUI DEMOCRATIC de MAGDALENA ALBU în ediţia nr. 1285 din 08 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349179_a_350508]
-
ideilor, insectar de fluturi uscați și veștezi care încearcă să-și ia zborul din vitrinele de muzeu, să-și scuture aripile de praful vetust al istoriei și să-și picteze straiele de împrumut în culorile de sepie ale gândirii seculare, desacralizate. Lipsit de expresivitatea poetică omul riscă să își piardă contactul cu frumusețea de vis a voalului care împodobea cândva fața ascunsă a zeiței Isis. Voalul care ascunde dar și revelează totodată frumusețea mistică în umbra căreia se ascunde ethosul autentic
MARIN MIHALACHE [Corola-blog/BlogPost/382951_a_384280]