67 matches
-
poze din Țara Soarelui Răsare. Se poate obiecta că asemenea reconstituiri, de un realism cvasi-cinematografic (vezi cintezoii - sau sticleții - din colivie care au cântat frenetic tot timpul, rivalizând periculos cu soliștii) nu se mai poartă, dar stilizarea extremă cu personaje descărnate pe scena goală este mai convingătoare? Nu sunt împotriva stilizării ("Pescuitorii de perle" la Opera din București, tocmai prin renunțarea la exotismul de mucava, mi-a plăcut); "Aida", Wagner etc., cu personaje statuare și viziune esențializată se pretează la o
Din Țara Soarelui Răsare by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/15304_a_16629]
-
imaginarul pamfletar se prezintă, în consecință, ca un spațiu ficțional complex, ale cărui linii de forță surclasează un real bulversat, supus, printr-un discurs coroziv, deriziunii și unor neobișnuite mutații (în ordinea semnificațiilor și a reprezentării deopotrivă)". Negativismul nu e descărnat, vid, ci umplut de materie estetică densă, conducînd la viziunea unei lumi fără îndoială abjecte, deformate, mincinoase, o mundus adversus, salvată însă expresiv, prin mijloacele artei. Ardoarea nimicirii se reconfigurează precum o reconversie în forma-i intrinsecă. Ca în estetica
Pamfletul arghezian (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14596_a_15921]
-
într-o pubelă nevinovată. Căcărăzile lor ademenitoare, cosmetizate, oferite gratuit vulgului nedevenit încă cetățean, vor fi înghițite instinctual, fără grimase. Dintotdeauna mârâiala patriotardă, apelul la urletul folcloristo-mârlănesc își va găsi adepți, iar jogodiile se vor prinde de aceste proteze emoționale descărnându-le până la os și servindu-le "publicului" cu satisfacția împlinită. Vulgul își va cumpăra o jigodie docilă, nu va avea nevoie de câini de rasă. Tribunul, Trubadurul și haita lor își vor ridica piciorul când vor trece pe lângă valorile democratice
VOCI DIN PUBLIC () [Corola-journal/Journalistic/14076_a_15401]
-
șaisprezece ani, i le pune la cotor sînt bune pentru sastiseala filologică, pentru toți cei pe care "vechiturile" îi fac să se simtă bine ca "specialiști", crezînd ei că au, bine ruginite, armele cu care să le atace, să le descărneze pe curente și școli, și pe care noutatea îi sperie, fiindcă le cere să fie doar buni, și pleziriști, cititori. Atît. De fapt, teama de postmodernism, care se poartă în facultăți, și legămîntul contra poeziei, care nu știu unde se poartă, dar
Estimp by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10450_a_11775]
-
îi/ scîrțîia sub pașii ușori... Cui? Cum, cui? Cocoșatului, cu/ o umbră de viclenie./ Îmi mușcam pînă la sînge o buză. Analizam// lumina solară, după/ trecerea ei prin atmosfera planetară. «Pe o/ spirală/ a reînnoirii» - cu două picioare de vițel descărnate lîngă mine” (Chemat la căpătîiul celei ce dă semn). În versurile lui Liviu Ioan Stoiciu transpare incredulitatea ironică și jovială, tristețea înclinată spre bufonerie a fibrei naționale românești, care a plăsmuit Cimitirul vesel de la Săpânța.
O tradiție eretică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13135_a_14460]
-
profundă, organică, atît existențială cît și literară. E o perspectivă perenă, cu toate că nu tocmai des vizitată de poeții actuali, cu predilecție dedați unei unilateralizări, unei atenții acordate separat factorilor contrastanți amintiți, cînd nu ne apar drept captivi ai ironiei care descărnează actul liric, lăsînd osul gol a silogismului. Apelînd la concretul dens, la o imagistică groasă în voia căreia se lasă, Nicolae Țone beneficiază astfel de șansa unui paradoxal acces la impactul metafizic, ocultat de versificația de ,,poante", de ,,spirite" spectaculare
Un postavangardist (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15692_a_17017]
-
i-a deschis brusc și și-a frecat creștetul capului cu palma deschisă, s-a uitat din nou pe fereastră, la cerul mov care se limpezea în valuri de lumină fosforescentă și, în cele din urmă, și-a îndoit genunchii descărnați cu pocnet și și-a sprijinit în ei bărbia, lăsând sunetul să se apropie, să intre în lumea ei de-acum ferită de dureri, ferită de neprevăzut și să răvășească din nou ceea ce de-abia se cumințise într-o visare
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
Îl Întâmpină pustiu. Se gândi să meargă prin Cartierul Vechi, Încercând, pe cât posibil, așa cum se obișnuise, să nu respecte traseele vechi. Un roi de gâze minuscule colcăia deasupra sa, dar nu le luă În seamă. I se dezvăluiau străzi Înguste, descărnate de lumina albă. Clădirile dormitau copleșite de căldura după-amiezii, care amorțise totul. Un sentiment straniu Îl făcu să tresară și nesiguranța i se strecură În suflet. Văzu, pentru o clipă, o pată Întunecată la capătul unei alei Îndepărtate și știu
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Și gesturile sale care, observate de la lucarnă, păreau înfricoșătoar, apăsătoare și grave, păreau, contemplate de la mare înălțime, ridicole și meschine. Ai fi zis că omul ăsta nu era făcut să fie măcelar și că juca teatru. Aduseră mârțoagele negre și descărnate pe flancuri, de care atârnau cadavrele de oi; tușeau cu o tuse profundă. Măcelarul își netezi mustățile cu mâna-i unsuroasă; examină oile cu o privire interesată, apoi, cu un oarecare efort, duse două dintre ele în prăvălie. Le agăță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
de timiditate și de surprindere. Și totuși, Iolanda, să nu crezi că viața mea într-un sătuc din regiunea Ericeira unde eucalipții picurau lacrimile unei mâhniri fără leac nu era agreabilă: ba da, era agreabilă. Când sciatica nu o chinuia, descărnând-o de suferință pe saltea, bucătăreasa juca cu mine cărți în camera cu bazinul stricat, în timp ce agenții poliției secrete făceau să tremure podeaua peste capetele noastre, imaginând torturi și închisori. În unele dimineți de toamnă marea și vântul se domoleau
António Lobo Antunes - Dulci miresme, blânzi morți by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/7462_a_8787]
-
Pompiliu, profesorașul venetic fără prea mari merite, care întreprinde totuși investigația asupra crimelor din deceniul al șaselea. Și altele, multe. Toate, de fapt. Fiecare primind, în capitole distincte, cuvântul și, din nou, fiecare devenind obiect al vorbelor celorlalți. Încarnându-se și descărnându-se succesiv. Unul dintre ele, cel mai important în ordine narativă, ar putea trece totuși neobservat. E vorba de fostul comisar Robert Buchet, întâlnit de fostul preot greco-catolic Gabriel Brodea într-o temniță comunistă. Aflând câte ceva (dar foarte puțin) despre
Tradiții și talent personal by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4929_a_6254]
-
de tablourile vii, amintind interioare de fructe, intimități sângerânde și jocuri de lumini irizate. Obiectele mici, numeroase aici, și intitulate de autor Deal — vale sau Păsăăi, scot din realitate materia, trimițând cu gândul la Brâncuși, dar altfel, pentru că presiunea aerului descărnează orice iluzie de realitate și pare că nu putem sesiza intenționalitatea care se datorează numai gravitației. Un corp ciudat, ca un horn în cruce, vopsit în acea culoare albastră cu care se mai vopsesc arareori casele pe la țară și numită
Inutilele obiecte ale imaginației by Petre Tănăsoaica () [Corola-journal/Journalistic/5991_a_7316]
-
regelui Candaules și a reginei sale (scrisă de Herodot), cea din urmă devenind schema arhetipală pentru triunghiul erotic Geoffrey-Katherine-Almâsy. Madox, prietenul geograf al lui Almâsy, este marcat de lectura romanului Anna Karenina. Toți sunt cititori împătimiți pe îndelete, deslușind și descărnând cărțile până la os. În background, adevăratul personaj al romanului este deșertul ca pasiune și însingurare, ca stare de uitare față de Dumnezeu sau, dimpotrivă, ca divinitate. Almâsy face parte din așa-numita „societate a oazelor", alcătuită din geografi, cărturari, nesățioși de
Arta cititului pentru aleși by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Journalistic/6173_a_7498]
-
cu funcționalități multiple, ajuns într-o postură de epurare totală a detaliilor ce ar putea să amintească de epoci consumate demult. Într-un fel, lucrările sale sunt susținute de efortul excepțional pe care l-au făcut artiștii moderni pentru a descărna total arta de iluziile trimiterii la realitate. Pas cu pas, ele se încarcă, însă, de semne simbolice, ca o scriere ce s-a ruinat în istorie și încearcă sub privirile tale să-și regăsească semantica. Artistul strânge într-un pumn
Niște succesori by Petre Tănăsoaica () [Corola-journal/Journalistic/5172_a_6497]
-
negru v-ar fulgera, amintinduvă/ noaptea când m-ați petrecut cu brațe foșnitoare la poarta cetății»”19. Nuanța suplimentară pe care-o presupune translația de la Akheronul lui Tudoran la strada lui Florin Iaru e lesne sesizabilă. Mitologia celui dintâi e descărnată, timpul devine, din circular, cotidian, dar sistemul de aluzii rămâne intact. Nu despre un mentorat literar este vorba aici (de altfel, puține lucruri leagă cu adevărat poezia celor doi), ci despre o solidarizare etică. Desigur, pentru Iaru, politicul nu are
Florin Iaru și nenumăratele sale unelte by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3322_a_4647]
-
de aur al serii asurzitoarele voci să nu ajungă la tine să nu te smintească Poemul celor o mie de nopți Femei cu chipuri acoperite bărbați anonimi îți ațin calea ipostaze ale răbdării obiecte fără substanță trăiesc într-un azur descărnat de miracole strigând uneori: sunt poetă până la Dumnezeu alteori sfâșiindu-mi degetele pe fila înghețată locul e oricum o punte a săracilor iar dâra de sânge în zăpadă nu prevestește nimic Retuș Îndepărtează-te umezeala luminii alge adulmecă e un
Poezie by Mariana Filimon () [Corola-journal/Imaginative/15110_a_16435]
-
Marian Drăghici lui Virgil Mazilescu stau vodcile în tine claie ca păpădiile între războaie dar vino, am mâncat zăpadă, am râs mult cu soarele prin geamuri sparte mâna care scrie acum se va destinde, se va descărna în moarte. mielul paște iarba, iarba clopoțelul său mai sună ce sună. ba nu: mielul paște iarba, iarba umil, acesta e cuvântul clopoțelul său mai sună ce sună. dar tu, pentru somnul de veci ai aprins distrat lampa? amuțiră clopoțeii
om cu fața întoarsă din bufniță în zi cu soare by Marian Drăghici () [Corola-journal/Imaginative/3314_a_4639]
-
etc.", arată Ion Vlad, redescoperind roata evoluției romanului de la primele opere de gen și până astăzi. Mai... problematic, însă, decât asemenea fragmente oarecum inutile în economia cărții este felul în care autorul își scrie Romanul universurilor crepusculare. Scriitura sa este descărnată de imagini și lipsită de orice dinamism narativ. Observațiile, atât de pertinente, sunt devitalizate stilistic, dând de multe ori impresia de conspect universitar. Cele mai expresive fraze le găsim, fără excepție, în ceea ce Ion Vlad citează, nu în ceea ce el
Un alt fel de roman by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10217_a_11542]
-
capital de conștiință artistică. De nu va fi fiind așa, oricum, grupajul din Nord (și, implicit, din 1983. Marș...) rămâne, istoricește, impresionant ca probă de luciditate. Cât privește cea de-a doua secțiune a cărții, 2013. Xanax, aceasta apare cumva descărnată față de marile poeme ale lui Pop, prelungind minimalismul facil al câtorva piese mai slabe din altminteri remarcabilul Unelte de dormit. Apelul la sofisme lejere („iubeș- te-l pe dușmanul tău/ pentru că ești tu...” sau „fructul copt conține mai multă moarte
Din noaptea timpului by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3088_a_4413]
-
venea să cred. Dintr-odată m-am gândit că mașina poate o să se întoarcă; că șoferul poate o să verifice dacă am murit sau dacă e nevoie să dea cu spatele peste mine. Poate aș fi reușit să arunc cu mâna descărnată peste acel cineva. Asta i-ar speria de moarte. Am încercat să mă ridic și am respirat îndurerată. —Sam, Sam, ești teafără? Sam! —Aaaaa! am urlat în stare de șoc. Corpul peste care stăteam întinsă pe jumătate a sărit în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
Acasa > Stihuri > Momente > RECVIEM -TATĂLUI MEU Autor: Stelian Platon Publicat în: Ediția nr. 686 din 16 noiembrie 2012 Toate Articolele Autorului RECVIEM Tatălui meu Motto: Casa-i descărnată, Se-nclină și plânge, Sub aripi zbătânde Cerul mi se frânge. Te uită cum mai doarme paznicul de noapte, De stele răzlețe a priponit zăvozii săi, Pe cer plutesc bucăți din colț de Lună sparte, Putem păși acum tăcut prin
RECVIEM -TATĂLUI MEU de STELIAN PLATON în ediţia nr. 686 din 16 noiembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/364795_a_366124]
-
spaniol a unui autor de talia românului Eugen Dorcescu (Timișoara, 1942), Poemas del Viejo*** reprezintă confirmarea unei voci fundamenale în poezia contemporană. Cu un limbaj crud, direct, nud, parcimonios în ce privește retorica, Dorcescu confruntă - și ne determină să confruntăm - viziunea sa descărnată asupra morții. Eul poetic, alter ego, copie a autorului însuși, realizează un periplu ce-l conduce la a se întreba asupra locului său în această etapă a vieții - bătrânețea -, și spre ce anume se îndreaptă. La fel cum a procedat
CORIOLANO GONZÁLEZ MONTAÑEZ, POEZIA METAFIZICĂ A LUI EUGEN DORCESCU de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 476 din 20 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/362073_a_363402]
-
Tabor”. Inundat de această lumină spirituală, contemplativul „nu vede numai această lumină orbitoare de sus, ci se vede și pe sine însuși inundat, pătruns și făcut străveziu de puterea acestei lumini”, „trăiește o senzație lăuntrică de imaterializare a materialității sale” . „Descărnat oarecum de materialitate”, misticul văzător „apare încorporat duhovnicește în lumina divină care-l străbate. El vede lumina și se vede pe sine imaterializat în Dumnezeu. Fenomenul acesta — conchide Nichifor Crainic — este cu totul caracteristic misticii noastre ortodoxe și e obiectul
P. I... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 231 din 19 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/364698_a_366027]
-
multă vreme în spațiul planetei Pământ. Capabilă a-și expune privirilor, cu minuția unui bătrân geometru antic, îndelung pervertita-i corporalitate bine înfiptă în păienjenișul haotic mondial al momentului și conturându-și cu nonșalanță trunchiul unei „concepții” mitice postmoderne exhaustiv descărnate de estetica superioară a ființării Omului prezent (concepție umplută până la refuz, desigur, cu faciesul sui-generis al declinului general promovat cu mare intensitate la toate nivelurile azi - cu deosebire, în sfera mediatică -), pornografia secolului XXI își dezgolește lipsită de rușine nurii
MASCA OBOSITĂ A ZEULUI NOM ... de MAGDALENA ALBU în ediţia nr. 958 din 15 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/366548_a_367877]
-
mai mângâiam dragonul / ca pe un ou, de / privighetoare... // Un timp numai / am mai crezut tâmp / de curcubeu, că este un suflet / al ploii / iar nu un compromis / jalnic și iluzoriu. O cumplită ploaie cu „pietre de piramidă“, ori obișnuite, descărnând, descojind, „chelind“ munții, apoi erodându-le calotele de gresie până iau forma circumvoluțiunilor, a creierelor, întru deșertizare / saharizare, despre care grăiește poemul Spălarea cu pietre (AmNS, 93), vrea să accentueze marea însingurare a ens-ului uman în fața cerului: Creier vopsit cu os
NICHITA STĂNESCU ŞI „NOUA ONTOLOGIE“ A LIMBII / LOGOSULUI DIN TEMEIUL PARADOXISMULUI (3) de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 1099 din 03 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/361638_a_362967]