22 matches
-
chiar mai mult decât un simplu „interes” pentru el. Din prima clipă, la Palmer te izbește aerul său american, deși nu este american decât pe jumătate și a copilărit în Europa. Are o înfățișare tipic americană: slab și deșirat, parcă „descleiat” din încheieturi și totuși grațios, tuns scurt și ostentativ de curat. Are un păr cărunt-argintiu, moale ca o blană, tuns la doi centimetri pe toată suprafața capului său, foarte rotund și cam mic, și o față întinsă ce pare inexplicabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
se mai putea Împotrivi cu nici un chip ispitei de a Închide ochii, Îi ardea o palmă celui de veghe. Ăla se oprea din sforăit și ridica, de unde se tolănise, o față dobitoacă și plină de suferință. Când izbutea să-și descleieze limba, slobozea Înjurături de-a valma, Întâi așa, către nimeni, apoi țintite către cel care-l pocnise și-i stricase bunătate de vis. Se Întâmplau, destul de rar, și accidente. Drumurile erau drepte, fără ridicături. Când adormea câte unul la volan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
zgomot în timpul licitației. Pânza înfățișa o scenă care aducea cu scena reală a licitației din urbea transilvană. Ba chiar cineva recunoscuse în tablou câteva mutre din oraș. Tatăl lui Chiril însă avea o adevărată slăbiciune pentru cupidonul acela baroc, rupt, descleiat pe care îl reparase cu mâna lui, apelând la unele detalii și la un meșter tâmplar șvab ce completase, după multe consultații, știrbiturile, cu esența de lemn cuvenită, lăcuind totul astfel încât nu se mai puteau desluși cârpiturile. Abea peste vreo
[Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
lucruri, singur omul e sfânt. "Locurile Sfinte" nu fac parte din lexicul lui Iisus, termenul nu apare decât odată cu Eusebiu din Cezareea, cam prin 330, când această nouă credință bazată pe adorația unui vagabond celest și care visa să ne descleieze din existența terestră și-a făcut apariția. Nicio mențiune referitoare la vreo țară sfântă, la Aghia ghè, în Evanghelii, în vreme ce Adamat qodesh, litania evreiască, este prezentă încă din Exod și e reluată apoi ca leitmotiv la Iosua, Zaharia etc. Un
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
-o, acum suportă-mă. iar frisonul ăsta; de azi-dimineață sînt un arici, îmi cresc pe spinare țurțuri de gheață, acum mi-am golit bășica, fierbințeala aia din despicătura coapselor, Doamne, ce bine e, ca un mir, ca o limbă caldă, descleiază striurile cărnii, e o plăcere acolo, măcar acolo, puțină tinerețe". Astfel figurarea actelor fiziologice atinge o paradoxală inocență (naturalia non turpia), împrospătînd poezia în cauză, apropiind-o de exercițiul ,impudic" al ,douămiiștilor"... încă un binom contradictoriu în creația Norei Iuga
Cununa de spini a poeziei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10827_a_12152]
-
Emil Brumaru Ne mai uităm uimiți la curcubeie, Chiar stăm sub ele, ne topim de dor, Vrem suflete să fim culorilor Ce altfel se desfac și se descleie, Lin prelingîndu-se cu îngerii pe noi, Spre-a ne-mbiba cu frăgezimi și franjuri De-azur căzut c-un soare-n raze moi Peste mari nuferi, producînd deranjuri Brotacilor obsceni și delicați, Îmbrobonați în oakuri de chemare A tot ce
Ne mai uităm uimiți la curcubeie... by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/7426_a_8751]
-
așteaptă Să-i crească Îngerul la creștet, să-i îngîne, Lin mîngîindu-i ochii-nchiși, o rugăciune Cu fluturi, nasturi, și c-o rouă înțeleaptă, Și cu feliile de pîine unse cu magiun, Și cu susan în rolă, cu halviță Prelinsă, descleiată în șuvițe Sub perna lui, cu zahăr candel, bun De supt în întuneric; oh, nu-l ceartă Mama lui mare, caldă,-aromitoare Care-i adoarme-alături, a iertare, Cum un tufiș ce-n frunze fructe poartă Și uneori chiar ți le
Arunci o minge-n brațele unui copil… by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/6117_a_7442]
-
Emil Brumaru Doamne, născocește-mi rostul. Am umblat destul ca prostul După coapse de femeie Ce se-ncleie și descleie Fără nici un fel de cheie. Și mi-am străduit dorința Prăbușit lin sub catrința Lelei ce-și rînjea ființa. Și ne-am dus, Doamne, ne-am dus, Călători precum Iisus, Tot pe apele din sus: Eu poet cu ranița Tristeții
Epigramă by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/10253_a_11578]
-
roze de moluscă, Oh, chiar cu gura mea. Razele-i uscă Saliva îngerului greu de veghe, Aureola i-o înmoaie-n focul Dorinței de-a te-ntruchipa femeie, Cu aripile-ți pipăie mijlocul, La pieptul lui cu fulgi viața-ți descleie Din miezul ei mustos și bun la gust Spre bucuria Demiurgului robust...
Miroși a scoică desfăcută umed... by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/8490_a_9815]
-
vag, având în mijloc o trompă scurtă, la capătul căreia creștea și scădea o mare boabă de lapte. Pielițe încrețite, ca un scrot, se ridicau încetișor, și ființa aceea deschidea ochi de om (Caria închidea aici pleoapele și-apoi le descleia cu o încetineală nefirească, până ce ochii-i deveneau două globuri holbate parcă de o groază paralizantă; în același timp făcea, cu ghearele mâinii stingi, gestul de a-și smulge inima, cu tot cu vene, din piept). Atunci statuile se însuflețeau, coborau de pe
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
dat la o parte din fața mea, tre-cînd poate înapoia tronului de cristal. O voce singură, subțire ca un fir de ață, mai țesea o broderie sonoră în gelatina rece a sălii, când o enormă pleoapă a prins încetișor să se descleieze pe jumătate din orizont și să lase, ca o lamă de secure de aur, să pătrundă în hală o unghie de lumină orbitoare. Am zbierat ca o fiară, căci lumina aceea nu era lumină, ci lumina unei lumi de lumină
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
Mobilă de duzină pentru oameni lipsiți de gust. Noi, băieții, găseam totuși pupitrele cât se poate de practice, aveau sertare pe ambele părți și ni le puteam încuia. Atâta doar că tăbliile s-au curbat în scurtă vreme, sertarele se descleiau, cărțile și creioanele alunecau înspre mijlocul pupitrelor, ceea ce ne cam deranja. Mama se resemnă, după ce la început protestase vehement împotriva felului în care ne mobilaserăm camera, fără să fi devenit însă mai îngăduitoare. Ceva pătrunsese în locuință, ceva resimțit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
cu fiecare frază surprizele poeziei, ale construcției de ultimă fineță, ca aceasta- care disimulează magistral În umbrele dormitorului, cu o clipă Înainte de izbucnirea dimineții, portretul În picioare al unei prezențe umane indescifrabile, bust, cavitate bucală, picioare: „Dulapul gata să se descleieze, scrumiera cariată, scaunele șchioape” (124). În altă parte, o radiografie davinciană a mișcării: „Văzu zvâcnirea cotului, luciul rotulei, pârghiile porneau, forfecând aerul, lumina...” (207). Funcția anulatoare de tragic, a calendarului. În August, tema aceasta domină Întregul text. Acest prim volum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
o duc destul de greu, iar Mărgărit îi promite că o să-l ajute în vreun fel, să se gândească, iar promisiunea asta parcă-i dă imboldul lui Rafael să se smulgă din poziția de mort lungit în sicriu, cu gesturi lente, descleindu-se parcă, stricând simetria trupului în formă de cruce. — De-acum încolo o să ia pământul foc, spune ridicat într-un cot. — Mai intri în apă? Rafael strâmbă din nas. — Nu cred. Nu mi-ar mai ajuta cu ceva. — Aș fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
generații. Dansau. Se distrau. Pierdeau timpul, sau mai curând uitau timpul, care se concentra în pelvis, acolo unde ardea al doilea chakra, floarea secretă a sexualității. Petalele, strânse până atunci într-un mugur abia schițat, începeau să se desfacă, rupîndu-se, descleindu-se una de alta cu o voluptuoasă suferință. Din timp în timp zidul muzicii era spart și se anunțau premii și concursuri. Disc-jockey-ul apropia gura de microfon și, cu o pronunție americanizată, bolborosea ceva de neînțeles, acoperit imediat de hard-rockul
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
jalbe într-atât, încât, din loc în loc, aveau găuri prin care se vedea podeaua de lemn mâncat de carii. Perdelele de la ferestre fâlfâiau pline de molii în curentul ce se strecura pe sub obloanele prost închise. în afara jilțului domnesc, celelalte erau descleiate și desfundate, astfel că nimeni nu mai putea sta la taclale cu Vodă decât în picioare. într-o dimineață, trezindu-se ca de obicei mai devreme decât tânăra sa Doamnă Ruxăndrița ce sforăia încetișor alături, Sima-Vodă trase de șnurul din dreapta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
marasmul de după 2006... Lectura și scrisul în carnete, încercatul mereu, mereu, mereu a unui început de „roman libertin“. Ibricul de jumătate de kilogram, plin cu cafea fiartă în pripă pe-un ochi holbat zădarnic de aragazul străvechi, nu-ți mai descleie mințile, sufletul atârnă greoi ca o bucată de carne în cârligul ascuțit al măcelarului, trupul zace descompus în bucăți de durere fizică, zglobii sunt numai frații lui Greogor Samsa, clătorind, inoportuni și indecenți, printre vrafurile de volume, gândaci îndrăznind să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2180_a_3505]
-
de ziar, rupând bucăți mari de pâine, pe care le înmuiau în zacuscă și peste care presărau cu zgârcenie felii de slănină și de ceapă. Sticla ordinară cu țuică trecea din mână în mână, toropind cefele arse de soare și descleind limbile înainte de binevenita siestă. De muncit, propriu-zis, munceau rar și cu pauze nesfârșite, astfel încât clădirile rămâneau nepermis de mult în crisalida de beton. Până să ajung în Japonia, am fost ferm convins că aproape toți muncitorii constructori din lume trebuie
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
pâinea crește în vatră cât e foamea de mare; în jurul omului, absența adâncește gropi. Of, Dumnezeule, până și apa, după ce-și înghite înecații, sporește în burțile scoicilor! Până și focul Da, doamne! focul, ce l-am pus în biserică descleia sfinții de pe catapeteasmă și îi lăsa slobozi să țopăie deasupra flăcărilor, până și aerul ia forma mângâierilor. Au trecut 20 de ani și încă îi mai simt atingerea pe obraz când adie vântul. În inima omului singur, nimicul ridică zid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
fii noapte smolită iar eu să te albesc, să te desferec de piei? vrei tu să fii tăcere de piatră iar eu să te umplu cu goluri și nituri de râs? vrei tu să fii amarul din sânge, să-mi descleiezi prea dulcile herghelii ce mă-nneacă în praf? dă-mi un semn, născocește o slovă, smulge o unghie balaurului ce stă între noi neclintit ca o stâncă. prea târziul a sunat din penultimul gong. noaptea cu vene îngroșate subțirele somn se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
și cum parașutista de Mariușca C. Nicolici îi zvârlise cu sudoare descântată în față. Ședea liniștit și insensibil în șezut, ca un oligofren al Sanatoriului "Mociornița", mătura, cu privirile sale tâmpe, carosabilul și nu înțelegea cum de nu se poate descleia din patul acesta de boală, să-și sfâșie pijamalele de pe buci și, doar în nădragii de uniformă de liceu și într-o geacă, să-și croiască pârtie prin fundul gospodăriilor de pe lângă Șoseaua Olteniței și să răzbească neobservat până către străduța
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
după altul, mă bat cu sălbăticie la table, mă Îmbată cu coniac, mă bagă sub duș ca să mă trezesc, uitîndu-mă acolo, eu adorm și ei Îmi mută mobila la loc, În tăcere. Cu rictusuri de reproș. Scrinului i s-au descleiat piciorușele, fotoliul pat nu se mai face pat, tapetul s-a dus, de toaletă nu vreau să mai vorbesc, canapeaua a fost arsă cu țigara, intenționat, i s-au desprins arcurile, cade singură, În rest nu s-au mai Înregistrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]