588 matches
-
Nu prea gust orientările “pragmatice” de azi. Și nu-mi inspiră nici o stimă progresul tehnologic care e însoțit de regres interior. Am fost în America, hotărât să nu mă las influențat de prejudecățile șovinismului european. Și m-am întors foarte descumpănit, pregătit să înțeleg mai bine “Lumea Veche”, chiar dacă și în ea e, cel mult, pitoresc hamalul napolitan care, într-o toamnă de prin anii ^70, stătea rezemat de un perete, în gară la Napoli, fredonând “O, sole mio”, iar când
Octavian Paler by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14335_a_15660]
-
auzit glasul soției lui. Își aprinsese o țigară și îi tremura puțin mâna în care o ținea. - Ei l-au văzut, iar tu nu. Cum poți fi atât de sigur că se înșeală? Străinul s-a uitat la soția lui descumpănit. - Chiar tu le-ai cerut să-ți povestească despre lucruri neobișnuite, a adăugat ea. Nimeni altcineva decât tu. - Bine, bine, a răspuns el sec. Eu nu încerc să arăt decât că, de multe ori, simțurile ne înșeală. Toate astea mă
José María Merino (Spania): Căutătorul de minuni by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/14985_a_16310]
-
Poemele de față fac parte dintr-o voluminoasă culegere de versuri care urmează să apară la Editura Polirom anul acesta. Pietrele Pietrele pe care le aruncăm, le aud cum cad prin ani, limpezi ca lumina zilei. În vale, faptele clipei, descumpănite, galopează, strigând din vârf de copac în vârf de copac, dar amuțesc în aerul mai rarefiat decât cel al prezentului, și alunecă, precum rândunicile, din vârf de munte în vârf de munte, până ce dau de platourile cele mai depărtate, de la
Tomas Tranströmer by Dan Shafran () [Corola-journal/Journalistic/13939_a_15264]
-
fiecare curs. Doar că, fără putința de-a fi rău, și de-a da niște tipuri certe de gogomani curentați de cultură sau, mai curînd, de frivolitate, lipsit (oare?) de răbdarea de-a fi măcar bun fizionom, Olăreanu ne lasă descumpăniți. Categoriile pe care le desparte sînt cam aceleași de la orice curs la Litere, însă acelea din ultima iarnă a anilor '40, purtînd cu ele moda unei "socializări" la Universitate niciodată repetabile, meritau un condei mai gros. De fapt, precizările astea
My way by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10491_a_11816]
-
m-am gândit că poate vreți să știti. Doar ați fost cu ei tot acest timp. În fine, drum bun, cele bune, spuse bătându-l ușor pe umăr. În salvare șoferul îi aruncă o privire scurtă și văzându-i chipul descumpănit îi spuse: - Ați fost interpretul lor, nu? Lăsați, nu vă mai gândiți că doar v-ați făcut treaba. Tânărul bărbat îl privi surprins. Să fi intuit șoferul la ce se gândea? - Că doar, dacă vă duceți la alimentara de pe colț
Traducerea by Maria-Gabriela Constantin () [Corola-journal/Imaginative/6871_a_8196]
-
socotit un vanitos și un prost, zise Corbul mîhnit. - Iar eu voi trece drept vicleană și fără scrupule, zise Vulpea supărată. - Desigur, chiar așa va fi și așa și trebuie să fie, răspunse intrigantul. După o scurtă tăcere, cei doi, descumpăniți, mai întrebară într-un glas: - Bine, să zicem că am juca toată comedia asta idioată. Dar tot nu înțelegem bine: odată ce ne-am pierde și buna reputație, și prietenia, ce am avea noi doi de cîștigat? La care intrigantul a
Povești impertinente by Andrei Cornea () [Corola-journal/Imaginative/6975_a_8300]
-
fi trebuit să se găsească pupilele. Fără să rostească măcar un cuvînt de salut, Inman l-a întrebat: - Cine ți-a scos ochii? Orbul i-a răspuns cu un zîmbet prietenos: - Nimeni. N-am avut niciodată ochi. Inman a rămas descumpănit, pentru că imaginația lui făurise povestea unui conflict disperat, sîngeros, o încleștare brutală în care omului i se smulseseră ochii. Toate violențele și păcătoșeniile la care fusese martor în ultima vreme fuseseră înfăptuite de agenți umani, așa încît aproape uitase că
Charles Frazier: Cold Mountain by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/13248_a_14573]
-
suntem că nu le mai avem! Nu m-am vindecat încă de pierderea lor, le simt lipsa și nu m-am resemnat să renunț definitiv la ele. Să fie ăsta oare semnul unei rezistențe? Îndrăznesc să cred că da, atunci când, descumpănit, ies la lumina zilei cu ochii umezi. Unde sunt zăpezile de altădată.." răsună în urechi vechiul refren al lui Villon. Holstebro l-a primit pe Odin în același an în care a achiziționat, în urma unui referendum local, Fata cu căruțul
George Banu – Cei patruzeci de ani de viață ai lui Odin și parabola nisipului by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/12163_a_13488]
-
telefon și-l rog să vină încoace. Poți fi sigur că va veni!" Pusesem mâna pe telefon, dar }uculescu m-a oprit: "Nu-i nevoie să-l chemi, m-ai convins!" Am observat că se făcuse galben la față, total descumpănit. A urmat o clipă de tăcere, apoi m-a întrebat: "Câți ani ai dumneata?" I-am spus că aveam 40. "Și de câți ani te ocupi de Andreescu?" I-am explicat că de un deceniu și mai bine. M-a
ION ȚUCULESCU, un erou al probității intelectuale by George Radu Bogdan () [Corola-journal/Journalistic/12454_a_13779]
-
cu un pas, își pironi privirea asupra unei alte pânze: ,E într-adevăr în formă Paraschiv, și tabloul acesta îmi place!" A urmat o pauză de fracțiunea unei secunde: Nu e de Paraschiv, e de Mihai Sîrbulescu" preciză Gherasim, iremediabil descumpănit în fața acestui qui-pro-quo plastic cu totul neașteptat (nu e vorba de o anecdotă; faptul s-a petrecut întocmai: mi l-a relatat chiar Bernea). Expoziția a stârnit nedumerire. Nu în presă, unde subiectul în esență a fost ocolit, ca un
Paul Gherasim a împlinit 80 de ani! by George Radu () [Corola-journal/Journalistic/11464_a_12789]
-
imaginezi, cu partea bolnavă, și aberantă a minții (care nu lipsește, din păcate, aproape niciunuia dintre noi), ce anume l-o fi apucat pe acel soldat german să tragă într-un trecător ovrei, un om matur și oarecare, rămîi destul de descumpănit. L-o fi enervat faptul că jidanul făcuse rost de o pîine și, în loc să o ascundă în sacoșa de pînză, îndrăznea să o țină cu demnitate sau cu inconștiență la vedere? Era beat turtă acel militar și voia să se
Revelații în lumea nouă / veche by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11491_a_12816]
-
mă-tii, după ce te-a invitat la incest. Înjurătura îi însoțește pasul deopotrivă când nu-și găsește ce caută, la durere și la bucurie umplându-ți gura cu organe și fecale, înainte de a te blestema sau săruta. Profund credincios, românul descumpănit își amintește la nevoie de scripturi, de agheasmă și anafură, de altar și de cruce, ce-i domolesc amarul. Înjură dezinvolt acasă, pe stradă, în tramvai, la serviciu, în cârciumă sau cimitir, sudalma fiindu-i, ca și pâinea, cârja cea
Dimineața amurgului by Niculae Gheran () [Corola-journal/Imaginative/9753_a_11078]
-
a fi, nu era singură în mijlocul dezordinii prăfoase peste care stăpînea ca o regină a unui miniatural regn vegetal intrat în semi-putrefacție: alături de ea se afla, imobil, gălbior, emoționant și deja împăroșat, puiul ei. Ce facem cu el? am între-bat-o, descumpănită, pe femeia de lîngă mine, după ce o alungasem pe nepocăita procreatoare și încercasem, cît de cît, să restabilim ordinea în ceea ce fusese neștiutul ei imperiu. "Lăsați, îl duc eu afară și-l pun bine", mi-a răspuns. De ce nu mi-
Răzbunarea porumbiței by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Imaginative/9841_a_11166]
-
în eclectism, în omogenizare și omogenitate, în conjuncturalism și, reiterez, într-o regretabilă absență a efortului structurant. Speciile cultivate predilect sunt cele ale divertismentului, ale happeningului. Tipul de artă evocat se adresează unui public needucat, lipsit de pretenții, de sensibilități, descumpănit, buimăcit, văduvit de repere, de judecăți valabile și selective. Într-un cuvânt, lobotomizat. Nu anatemizez audiența pentru ignoranță. De vină e școala, familia, anturajul, și cu precădere massmedia (televiziunea, radio-ul, internetul ș.a.m.d). Avem colectivități placide, descumpănite, lipsite
Două ipostaze ale postmodernismului. In: Revista MUZICA by Adrian Iorgulescu () [Corola-journal/Science/244_a_479]
-
sensibilități, descumpănit, buimăcit, văduvit de repere, de judecăți valabile și selective. Într-un cuvânt, lobotomizat. Nu anatemizez audiența pentru ignoranță. De vină e școala, familia, anturajul, și cu precădere massmedia (televiziunea, radio-ul, internetul ș.a.m.d). Avem colectivități placide, descumpănite, lipsite de atașamente și păreri, supuse continuu unui bombardament de senzații, de impresii adresate precumpănitor dominantei instinctive, emoționale, niciodată celei superioare, mentale, nicidecum celei spirituale. Am zăbovit asupra acestor caracteristici ale neomodernismului, întrucât ele definesc și conturează elocvent spațiul contemporan
Două ipostaze ale postmodernismului. In: Revista MUZICA by Adrian Iorgulescu () [Corola-journal/Science/244_a_479]
-
-te, roaba Domnului - îi zise cu vocea lui baritonală. Ruga îți este primită. A fost iertat!" Revederea Ce mai faci? - a întrebat-o și-a luat-o brusc de mână. - Aaa!, tu erai, dragă? - Da, eu eram - a răspuns el, descumpănit, și-a privit-o mai atent. Aproape blondă, bluză și fustă, sandale fără toc. Cam neglijentă, poate. - Nu te-am mai văzut de-atâta vreme... - continuă ea cu vocea tărăgănată. Era opt sau nouă, sau, poate, zece. Era întuneric, deja
Proză by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/12358_a_13683]
-
Mă prind, pentru Majestatea Voastră aflu răspuns la orice întrebare!” strigă Arthur, uitându-se mai atent la regină. “Nu cred, ricană regele. Întrebarea este următoarea: Ce vor femeile?” Din nou, rumoare în sală. Chipul reginei era de piatră. Arthur păru descumpănit. Toată lumea părea descumpănită. “Mergi!” spuse regele, sumbru, și-l concedie, excedat. Și Arthur merse înapoi, în ducatul său de baștină. Aici începu să întrebe în stânga și-n dreapta ce vor femeile. Răspunsuri, vorba-ceea, câtă frunză, câtă iarbă. Făcu un adevărat
După-amiază cu o nimfomană () [Corola-journal/Imaginative/13420_a_14745]
-
Majestatea Voastră aflu răspuns la orice întrebare!” strigă Arthur, uitându-se mai atent la regină. “Nu cred, ricană regele. Întrebarea este următoarea: Ce vor femeile?” Din nou, rumoare în sală. Chipul reginei era de piatră. Arthur păru descumpănit. Toată lumea părea descumpănită. “Mergi!” spuse regele, sumbru, și-l concedie, excedat. Și Arthur merse înapoi, în ducatul său de baștină. Aici începu să întrebe în stânga și-n dreapta ce vor femeile. Răspunsuri, vorba-ceea, câtă frunză, câtă iarbă. Făcu un adevărat studiu de marketing
După-amiază cu o nimfomană () [Corola-journal/Imaginative/13420_a_14745]
-
-l mai privim o dată pe bătrânul mag, care ne privea din cadrul ușii, având pe chip un straniu zâmbet, căci ne posedase sufletele, topite în creuzetul imaginației și simțirii sale. După moartea tatălui meu în închisoare, când am rămas atât de descumpănită și bolnavă, el m-a înțeles și știa cât de greu apasă viața pe umerii mei, nepregătiți pentru atâtea răspunderi și suferințe. Îl iubea pe Dinu pentru intransigența sa fără pată și pentru credința lui, de aceea mă iscodea cu
Ultimul mag, poetul Vasile Voiculescu by Cornelia Pillat () [Corola-journal/Imaginative/14749_a_16074]
-
care decoda sufletele din jurul ei ca potențiale obstacole: „Iertați-mă, pot să vă ajut cu ceva?”. Dacă rămâne stană de piatră, cu ochii umezi, cum a făcut mamușca, s-a întâmplat un miracol. Dacă trage aer în piept, e doar descumpănită. Fugi cât te țin picioarele. Baloanele se gonflează la loc cât ai zice „Fâs!”. Deschide ochii. Cărămidă cu cărămidă, dă zidul jos. Mai ții minte despre ce era vorba în Meșterul Manole? Despre zidul ăla vorbesc. Încetează să-ți mai
Baloane de săpun by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82359_a_83684]
-
fi putut spune, dar în trăsăturile turnate în bronz ale femeii se citea “atâta jale”, vorba poetului ardelean, încât mi-a fost limpede că mă aflu în fața unui monument al suferinței omenești, în toată simplitatea și grozăvia ei. Am privit descumpănit singurătatea celor două figuri de bronz în sala mare de piatră. Lumina intra în încăpere printr-un oculus tăiat în tavan chiar deasupra lor. Mi-am imaginat că în zilele cu soare, razele de lumină le îmblânzesc singurătatea și o
Jalea de bronz by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82382_a_83707]
-
trebui să faci pentru mine lucruri care nu-ți plac. Asta înseamnă că suntem o familie.»” Prietenul cu care stau de vorbă face o mică pauză și apoi adaugă: “Cam asta cred eu și despre prietenie.” Am ramas o vreme descumpănit. Nu știu să fi auzit o definiție mai teribilă că ăsta. Și, desi mi-e greu s-o recunosc, nu lipsită, într-un anume fel, de adevăr. Ca instrument social, prietenia poate fi citită că un acord bilateral de schimb
Prietenia ca o corvoadă by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82383_a_83708]
-
după ce a examinat, crâncenă, vreo doi pacienți, întreabă): Unde-i? TANASÂCU (intervenind iute, din teama ca, pe neașteptate, vreunul dintre colegii săi să nu se trădeze, așa cum, de fapt, se întâmplă în fiecare dimineață): BÂRBAZÂMO CEKA? OLIMPIA (pentru o secundă descumpănită): Aââh?... RAFAEL (naiv, senin, debordând de amabilitate. Evident nu face decât să Ťtraducăť replicile afazice, de neînțeles pentru ceilalți, lătrate de Tanasâcu): Zice că ce să fie? TANASÂCU (lătrat): HÂP HÂPA? RAFAEL (Ťtraducândť candid): Zice că pentru ce îți bagi
La ospiciu by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10308_a_11633]
-
dar și literară, romancierul desfășoară scene de viață palpitantă, mai mult întunecată, tristă, în care tragedia rămânea placa turnantă a ceea ce încă se mai numea viață. Ultima bornă, intitulată Repetiție după Iov, descrie însingurarea care-l strivește pe elevul Petia. Descumpănit, la răscruce de drumuri, se reazemă pe... poezie! Citim: „simțindu-mă cu totul părăsit, puneam tot sufletul în încercările mele poetice. Grație acestui lucru, existența mea părea să se justifice cumva [...] doar poezia era unica mea șansă de a rezista
Ferestre deschise în inima gulagului. In: Anul 5, nr. 3 (11), 2010 by Marian Barbu () [Corola-journal/Journalistic/83_a_98]
-
o stăpânea. Îi murise fiul îngropat degrabă chiar în noaptea aceea. De curând primise permisiunea să plece la Volonia în Podolia. Soțul ei, înrolat în armata lui Berling, îi înlesnise totul ca să ducă băiatul lor dincolo de coloniști, adică în libertate. Descumpănită, mama nu mai putea pleca nici ea, de-ndată ce nu mai avea copilul. Depeșa de eliberare era completată cu numele amândurora. Cum Petia, actualul Petia, era singur pe lume, s-a gândit să și-l declare ca fiu al
Ferestre deschise în inima gulagului. In: Anul 5, nr. 3 (11), 2010 by Marian Barbu () [Corola-journal/Journalistic/83_a_98]