580 matches
-
la toate timpurile, în afară de perfectul conjunctiv. Aceeași trăsătură o au și limbile slave, de exemplu cele din diasistemul slav de centru-sud (sârba, croata etc.), sau limba maghiară. În alte limbi, formele personale ale verbelor au evoluat scurtându-se, astfel încât numărul desinențelor s-a redus și au apărut riscuri de confuzie între persoane. În limba franceză, de exemplu, sunt categorii de verbe la care, la anumite timpuri, în vorbire se aude numai rădăcina verbului, la patru persoane verbul sunând la fel. De
Persoană (gramatică) () [Corola-website/Science/317546_a_318875]
-
și a II-a, un pronume personal. În limba engleză necesitatea unui asemenea morfem este și mai mare, la timpul prezent simplu al verbelor regulate, de exemplu, numai forma de persoana a III-a singular distingându-se de celelalte prin desinență. Exemple (morfemele de persoană, adică desinențele în afară de zero și pronumele personale sunt cu caractere aldine): În unele limbi, cum este româna, verbele la modurile nepersonale exprimă în general indirect persoana, având de regulă același subiect ca verbul regent al acestora
Persoană (gramatică) () [Corola-website/Science/317546_a_318875]
-
personal. În limba engleză necesitatea unui asemenea morfem este și mai mare, la timpul prezent simplu al verbelor regulate, de exemplu, numai forma de persoana a III-a singular distingându-se de celelalte prin desinență. Exemple (morfemele de persoană, adică desinențele în afară de zero și pronumele personale sunt cu caractere aldine): În unele limbi, cum este româna, verbele la modurile nepersonale exprimă în general indirect persoana, având de regulă același subiect ca verbul regent al acestora. Când, în mod excepțional, au subiect
Persoană (gramatică) () [Corola-website/Science/317546_a_318875]
-
au subiect diferit, acesta se exprimă printr-un cuvânt aparte, de exemplu, în limba română, la infinitiv și la gerunziu: Este necesar a vă interesa", " Plecând ea, a rămas el". În alte limbi, infinitivul poate și el exprima persoana prin desinențe, de exemplu în maghiară. În această limbă, atunci când predicatul este impersonal, iar subiectul acțiunii subordonate este general, se folosește infinitivul obișnuit, dar pentru a preciza subiectul, infinitivului i se adaugă desinențe identice cu așa-numitele sufixe personale posesive: "Tanulni kell
Persoană (gramatică) () [Corola-website/Science/317546_a_318875]
-
alte limbi, infinitivul poate și el exprima persoana prin desinențe, de exemplu în maghiară. În această limbă, atunci când predicatul este impersonal, iar subiectul acțiunii subordonate este general, se folosește infinitivul obișnuit, dar pentru a preciza subiectul, infinitivului i se adaugă desinențe identice cu așa-numitele sufixe personale posesive: "Tanulni kell" „Trebuie să se învețe” vs. "Nekem tanulnom kell" „Eu trebuie să învăț”. Acest fenomen este o raritate în limbile indoeuropene, existând de exemplu în portugheză: "No caso de (tu) estares doente
Persoană (gramatică) () [Corola-website/Science/317546_a_318875]
-
și dativului la plural, respectiv "-bi" și "-bo", au început să se amestece, și acest proces regăsindu-se în limbile celtice insulare moderne. La substantive cu tema pe o se observează o inovație datorită probabil vecinătății italice, și anume înlocuirea desinențelor așteptate "-ōs" și "-os" la nominativul plural și genitivul plural cu "-oi" respectiv "-ī". Limba celtiberică, mai veche decât limba galică, pastrează desinențele moștenite "-oś" respectiv "-o". Alte inovații specifice galicei includ desinența genitivului singular la substantivele cu tema pe
Limba galică () [Corola-website/Science/316656_a_317985]
-
La substantive cu tema pe o se observează o inovație datorită probabil vecinătății italice, și anume înlocuirea desinențelor așteptate "-ōs" și "-os" la nominativul plural și genitivul plural cu "-oi" respectiv "-ī". Limba celtiberică, mai veche decât limba galică, pastrează desinențele moștenite "-oś" respectiv "-o". Alte inovații specifice galicei includ desinența genitivului singular la substantivele cu tema pe ă în forma de "-ias", în locul formei vechi "-as" și desinența "-anom" în loc de așteptat la același caz în același grup la plural (cf.
Limba galică () [Corola-website/Science/316656_a_317985]
-
datorită probabil vecinătății italice, și anume înlocuirea desinențelor așteptate "-ōs" și "-os" la nominativul plural și genitivul plural cu "-oi" respectiv "-ī". Limba celtiberică, mai veche decât limba galică, pastrează desinențele moștenite "-oś" respectiv "-o". Alte inovații specifice galicei includ desinența genitivului singular la substantivele cu tema pe ă în forma de "-ias", în locul formei vechi "-as" și desinența "-anom" în loc de așteptat la același caz în același grup la plural (cf. celtiberică "-aum"). Nu se știe mult despre conjugarea verbelor în
Limba galică () [Corola-website/Science/316656_a_317985]
-
cu "-oi" respectiv "-ī". Limba celtiberică, mai veche decât limba galică, pastrează desinențele moștenite "-oś" respectiv "-o". Alte inovații specifice galicei includ desinența genitivului singular la substantivele cu tema pe ă în forma de "-ias", în locul formei vechi "-as" și desinența "-anom" în loc de așteptat la același caz în același grup la plural (cf. celtiberică "-aum"). Nu se știe mult despre conjugarea verbelor în galică. Nu s-au păstrat destul de multe atestări scrise care să se reconstruiască întreaga paradigmă pentru orice verb
Limba galică () [Corola-website/Science/316656_a_317985]
-
conjugarea verbelor în galică. Nu s-au păstrat destul de multe atestări scrise care să se reconstruiască întreaga paradigmă pentru orice verb. Din materialul descoperit se pot trage niște concluzii care dau o perspectivă anume asupra morfologiei verbale ale acestei limbi. Desinența de persoană întâi la prezent singular a fost "-u", fapt demonstrat de formele verbale precum: "cluiou" „eu aud”, "gniiou" „eu cunosc”, "regu" „eu conduc”. De asemenea, este confirmată existența verbelor reflexive: "nemnaliiumi" (= "nemnaliiu"-"mi", „eu sărbătoresc”), "pissiumi" (= "pissiu"-"mi", „eu
Limba galică () [Corola-website/Science/316656_a_317985]
-
eu conduc”. De asemenea, este confirmată existența verbelor reflexive: "nemnaliiumi" (= "nemnaliiu"-"mi", „eu sărbătoresc”), "pissiumi" (= "pissiu"-"mi", „eu văd”), "uediiumi" (= "uediiu"-"mi", „mă rog”). Aoristul de tip s proto-indo-european a evoluat în preteritul de tip t în galică, prin îmbinarea desinenței vechi de persoană a treia la singular de imperfect cu desinența corespunzătoare de perfect și afixarea desinenței noi la fiecare formă a noului preterit-t. În mod asemănător, preteritul de tip s este format prin generalizarea desinenței de persoană a
Limba galică () [Corola-website/Science/316656_a_317985]
-
mi", „eu sărbătoresc”), "pissiumi" (= "pissiu"-"mi", „eu văd”), "uediiumi" (= "uediiu"-"mi", „mă rog”). Aoristul de tip s proto-indo-european a evoluat în preteritul de tip t în galică, prin îmbinarea desinenței vechi de persoană a treia la singular de imperfect cu desinența corespunzătoare de perfect și afixarea desinenței noi la fiecare formă a noului preterit-t. În mod asemănător, preteritul de tip s este format prin generalizarea desinenței de persoană a treia de singular. Nu s-au găsit atestări care ar confirma
Limba galică () [Corola-website/Science/316656_a_317985]
-
eu văd”), "uediiumi" (= "uediiu"-"mi", „mă rog”). Aoristul de tip s proto-indo-european a evoluat în preteritul de tip t în galică, prin îmbinarea desinenței vechi de persoană a treia la singular de imperfect cu desinența corespunzătoare de perfect și afixarea desinenței noi la fiecare formă a noului preterit-t. În mod asemănător, preteritul de tip s este format prin generalizarea desinenței de persoană a treia de singular. Nu s-au găsit atestări care ar confirma existența timpurilor compuse în limba galică
Limba galică () [Corola-website/Science/316656_a_317985]
-
galică, prin îmbinarea desinenței vechi de persoană a treia la singular de imperfect cu desinența corespunzătoare de perfect și afixarea desinenței noi la fiecare formă a noului preterit-t. În mod asemănător, preteritul de tip s este format prin generalizarea desinenței de persoană a treia de singular. Nu s-au găsit atestări care ar confirma existența timpurilor compuse în limba galică. Ca și în limba latină, perfectul și imperfectul au avut formele sintetice. Astfel s-a exprimat și diateza pasivă. A
Limba galică () [Corola-website/Science/316656_a_317985]
-
cu transcrierea "peax". Mai târziu, în secolul al XII-lea, când se răspândește folosirea hârtiei, economisirea nemaifiind atât de necesară, u este restabilit, dar rămâne și x-ul, până astăzi. Altă ligatură din Evul Mediu este z-ul păstrat în desinența -ez de persoana a II-a plural, care fusese scrisă ts și se pronunța /t͡s/. În urma evoluției convergente a pronunțării unor cuvinte, apăruseră o serie de omonime omofone și se simte nevoia de a le diferenția cel puțin
Ortografia limbii franceze () [Corola-website/Science/330721_a_332050]
-
se concretizează în ortografia gramaticală, care privește exprimarea genului, numărului și persoanei fie și numai în scris. Exemple pentru aceasta sunt e final la feminin ("ami" „prieten” - "amie" „prietenă”), s final la plural ("ami" „prieten” - "amis" „prieteni” - "amies" „prietene”) și desinența -ent a verbelor la persoana a treia plural: "il/elle chante" „el/ea cântă” - "ils/elles chantent" „ei/ele cântă”. Ortografia gramaticală mai privește și acordul în gen, număr și persoană între diferite părți de propoziție sau cuvinte din propoziții
Ortografia limbii franceze () [Corola-website/Science/330721_a_332050]
-
din urma nu este considerat drept o formă conjugată, ci un adjectiv derivat din verbul propriu. Numărul mare al verbelor de uz zilnic sunt neregulare. Restul aparține unei din trei paradigme ale conjugării regulare. Se poate recunoaște o paradigmă după desinența infinitivului: "-ar" (p. 1), "-er" (p. 2) sau "-ir" (p. 3). Verbele "-ar" sunt cele mai comune și cele mai regulare. În plus, verbele noi create din cuvinte împrumutate de obicei obțin desinența "-ar". Afară de aceasta, există și subgrupuri ale
Verbe în limba spaniolă () [Corola-website/Science/312090_a_313419]
-
regulare. Se poate recunoaște o paradigmă după desinența infinitivului: "-ar" (p. 1), "-er" (p. 2) sau "-ir" (p. 3). Verbele "-ar" sunt cele mai comune și cele mai regulare. În plus, verbele noi create din cuvinte împrumutate de obicei obțin desinența "-ar". Afară de aceasta, există și subgrupuri ale verbelor semiregulare care schimbă vocală accentuată în unele forme, asemănător cu formele verbelor românești precum "a putea", "a purta" etc. În general, verbele copulative sunt acelea care formează predicatul nominal împreună cu cealăltă parte
Verbe în limba spaniolă () [Corola-website/Science/312090_a_313419]
-
Propoziția dezvoltată are și cel puțin o parte secundară de propoziție (atribut, complement etc.). După numărul părților principale de propoziție există propoziții bimembre și monomembre. Propoziția bimembră are predicat și subiect (exprimat prin cuvânt aparte sau inclus în predicat prin desinență): "Vine trenul", "Circulă zilnic?" Propoziția monomembră are o singură parte principală: predicat ("Plouă", "Plouă zilnic") sau subiect ("Toamnă", "Toamnă târzie"). După cum conțin sau nu toate componentele unei construcții gramaticale explicite, există propoziții complete și imcomplete. O propoziție completă are toate
Propoziție gramaticală () [Corola-website/Science/309934_a_311263]
-
de altă parte. În privința genului substantivelor se observă că neutrul ca în română (ambigen) s-a păstrat numai în sud: "un zid" - "do zidure" „un zid - două ziduri”. În Žei̯ân neutrele au trecut la masculin, dar pot avea desinența specifică de neutru plural: "doi̯ zidure". Pe de altă parte, în acest grai sunt împrumutate substantive neutre din croată fără adaptare la sistemul propriu al genurilor (exemplu: "srebro" „argint”). În formarea pluralului există mai multe particularități: Declinarea este mai
Limba istroromână () [Corola-website/Science/299338_a_300667]
-
forme ca în română, doar că „-u-”, vocala de legătură a articolului românesc „-l”, a devenit ea însăși articol: "scåndu" vs. „scaunul”, iar la neutrul plural terminat cu "-re" -e-ul cade: "pičore" - "pičorle" „picioarele”, "zidure" - "zidurle" „zidurile”. Substantivele neutre cu desinența "-o" se folosesc fără articol. Opoziția substantiv cu articol hotărât vs. substantiv cu articol nehotărât a slăbit, articolul hotărât fiind folosit și acolo unde în română se folosește articolul nehotărât. Astfel "furåt-a åcu" poate însemna și „a furat acul”, dar
Limba istroromână () [Corola-website/Science/299338_a_300667]
-
substantiv cu articol nehotărât a slăbit, articolul hotărât fiind folosit și acolo unde în română se folosește articolul nehotărât. Astfel "furåt-a åcu" poate însemna și „a furat acul”, dar și „a furat un ac”. În graiul din Žei̯ân, desinenței „-ă” din română a femininului singular al substantivelor îi corespunde "-a", prin urmare formele articulată și nearticulată se confundă: "fęta" poate însemna atât „fata”, cât și „fată”: "čåsta fęta če s-av asęra facut" „fata asta care s-a născut aseară
Limba istroromână () [Corola-website/Science/299338_a_300667]
-
poate însemna atât „fata”, cât și „fată”: "čåsta fęta če s-av asęra facut" „fata asta care s-a născut aseară” vs. "ali fęta ali fečor" „sau fată, sau băiat”. Sub influența croatei, unele adjective au și formă de neutru, cu desinența "-o" ("bur", "burę", "buro" „bun, bună”), altele nu: "tirer", "tirerę" „tânăr, tânără”. Exemplu cu adjectiv la neutru: "i̭åle buro cuhęi̭t-a si muŋcåt-a" „ele au gătit și au mâncat ceva bun”. O particularitate a istroromânei este
Limba istroromână () [Corola-website/Science/299338_a_300667]
-
perfect compus și viitor, care se formează analog cu cele din română. Perfectul simplu și mai mult ca perfectul au dispărut complet, iar imperfectul aproape complet, având vestigii în graiurile din sud. Se formeză diferit de cel românesc, de la infinitiv, desinențele fiind precedate de semivocala de legătură "-i̭-": "lucråi̭am" „lucram”, "fațęi̭ai" „făceai”, "avzii̭a" „auzea”. Condiționalul-optativ are timpurile prezent, perfect și, spre deosebire de română, viitor. Cel prezent se formează cu verbul auxiliar "(v)rę" „a vrea
Limba istroromână () [Corola-website/Science/299338_a_300667]
-
verbe se exprimă ca în croată, analitic, cu verbul la indicativ precedat de conjuncția "se" sau sinonimul acestuia din croată, "neca". Conjunctivul trecut lipsește. Imperativul este analog cu cel din română, dar are și formă de persoana I plural. Cu desinența excepție "-o", în afară de "viro!" „vino!”, mai este și "ådo!" „adu!” Modurile nepersonale din istroromână sunt infinitivul, gerunziul și participiul. Spre deosebire de română, infinitivul se folosește fără "a", iar forma sa lungă nu se folosește. Are numeroase valori verbale, unele specifice, de
Limba istroromână () [Corola-website/Science/299338_a_300667]