39 matches
-
un foc, ai sta astfel cu mâna în sân și să nu îl aperi? : P Indiferent că el o rupe la fugă primul, lăsându-te acolo... Lăsând glumă la o parte, până a se răspândi într-un mod facil și devalorizant chiar și numai opiniile despre această artă, de-a lungul timpului, a avut ca scop numai pe aceasta, unde numai scopul inofensivității o distinge ca o artă. De aceea, secole de-a rândul nu a fost împărtășită altora de către popoarele
AI PRACTICA KARATE..? DE CE NU? de VALERIAN MIHOC în ediţia nr. 1644 din 02 iulie 2015 by http://confluente.ro/valerian_mihoc_1435786331.html [Corola-blog/BlogPost/343360_a_344689]
-
de înțelepciune. Chiar dacă am împinge cu mult înapoi, catre Ennius, începuturile filosofiei române, și acestea ar fi cam la un secol și mai bine după ce grecii intraseră în nemurire cu Platon, cu Aristotel. Faptul în sine, recunoscut, nu are nimic devalorizant, cum nici invers, arhaicitatea nu conferă superioritate în mod absolut și, parcă, natural. Fiecare popor intra în istorie în timpul sau, își are timpul sau și, deci, șansa să. Mai devreme nu este un privilegiu și nici mai tîrziu o privațiune
Filosofia antică () [Corola-website/Science/326143_a_327472]
-
ajutat, mitul bunului sălbatic) sau estetic (primăvara eternă a insulelor binecuvântate, puritatea sculpturii africane, vraja jazz-ului New Orleans). În calitate de cult al pitorescului care reține curiozitățile și bizareriile celorlalți, exotismul poate devia Înspre etnocentrism, atunci când este Însoțit de o atitudine devalorizantă, sau Înspre rasism, atunci când produce respingere și ostilitate. C. R. & AFFERGAN Francis (1987), Exotisme et altérité, Paris, PUF. BASTIDE Roger (1970), Le Proche et le lointain, Paris, Cujas. BOURDE André (1991), „Histoire de l’exotisme”, in POIRIER Jean (coordonator), Histoire des
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
de reprezentări anticipante și justificatoare de conduite, care generează uneori quiproquo-uri și confuzii: „a judeca Înainte” sau a te baza pe o „opinie luată de-a gata” constituie expresii sinonimice curente. În cadrul psihosociologiei, acest termen numește o judecată negativă, devalorizantă, bazată uneori ă și parțial ă pe presupuneri pozitive; ea se referă la obiecte (materiale, simbolice, sociale), grupuri sau persoane caracterizate, din punct de vedere socio-demografic sau cultural, printr-o trăsătură specifică, adesea minoritară. Este vorba despre o atitudine care
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
de referință; iar pe de altă parte, o apreciere exagerat sau exclusiv negativă a celor specifice altor medii. Trecem astfel de la o judecată impregnată de etnocentrism (pozitiv În ceea ce privește comunitatea proprie, dar negativ În rest) la o judecată rasistă, ostilă sau devalorizantă față de tot ceea ce este străin. Există o mare confuzie cu privire la definirea xenofobiei și a trăsăturilor sale caracteristice. Autorii sunt În general de acord să considere „naturală” și inevitabilă atitudinea etnocentristă care, Într-adevăr, este universală. Cei mai mulți cred că aceasta constituie
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
predilecte, dar și pentru că propune o viziune specifică asupra lumii. Comparatul abstract (= obiect polemic) este relaționat foarte ades cu un comparant concret, vizualizabil și simplificator, nu pentru a-l face accesibil, ci pentru a-i profana conținutul printr-o imagine devalorizantă. De pildă, asertând în registru ironic că "simțirea" unui filozof "fuge ca un gaz gâtuit într-o țeavă îngustă, pe la robinete și curbe...", în afara poziției ideologice pe care numai textul global o poate confirma, nu doar citatul extras, Arghezi folosește
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
interesant descris din perspectiva aceluiași Angenot: "În pamflet, valoarea specific polemică a analogiei este proporțională cu rigoarea cel puțin aparentă a relațiilor dintre elemente, dar și cu deplasarea paradoxală de la un câmp la altul. Această deplasare răspunde adesea unei intenții devalorizante și produce un efect de ironie care se adaugă funcției persuasive"192. Trebuie subliniat că, prin grila raportului genettian factualitate/ficționalitate, analogia semnifică o deplasare a accentului dinspre real spre imaginar, sugerând nu doar "traseul" lecturii, ci și intenția depreciativă
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
viziune asupra ritualului religios, viziune redusă la absurdul unui paralogism voluntar, cu trimitere la domesticul simplist: "Triodul povățuiește creștinismul prin fasole, caritatea prin mazăre bătută și castitatea prin murături"194, până la acoperirea unei secvențe însemnate în economia textului. Miza paralelismului devalorizant nu este "raportul de asemănare, ci asemănarea raporturilor"195, o observație justă care clarifică, în esență, funcția polemică a acestui procedeu. Dacă e să urcăm pe scara ambiguizării discursului, putem privi metafora polemică (cu variantele sale: metafora simplă, metafora narativă
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
afectivă a lectorului-jurat (activându-i complexul emoțional ambivalent simpatie/antipatie) și, implicit, pe obținerea adeziunii sale. Detenta din real în imaginar se produce, în finalul textului, prin atașarea unui scenariu ipotetic, în care victima, deja compromisă, este plasată în dimensiunea devalorizantă a extremismului ideologic: Dacă am fi în Rusia și dacă domnul Iorga ar fi unul din secretarii domnului Stalin, după Djerdjinski, necazul domniei sale de a i se contesta, de pildă, geniul teatral sau sinceritatea literară s-ar manifesta în criteriu
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Danfil Fleicaru, pe care, de data aceasta îl vom re-invoca pentru a-i evidenția dimensiunea comică. Aici, ilaritatea dublează violența, mai întâi, prin denominarea descalificantă, o reducție a victimei la biologicul degradant. Numai titlul este purtător al unei triple semnificații devalorizante (demasculinizarea, vidul și senilitatea), care transformă victima într-un adversar insignifiant, într-un învins, încă dinaintea luptei. Apoi, acumularea de performative ale agresiunii fizice extreme (să mă răpăd, îl mușc, îl scuip, să-l sfâșii etc.) sau de calificative injurioase
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Noi așteptăm de la cler altceva, fără de care îl dăm în lături sau trecem peste el când mii de glasuri sufletești ne împing să mergem înainte"308. Discursul sentențios uzează, după cum se poate observa, de o tropologie polemică, în care comparația devalorizantă, metafora ca argumentare subiacentă sau sinecdoca polemică, aceasta din urmă, definită de Angenot drept "procedeul cel mai greu sesizabil și constant al oricărui atac polemic"309, sunt conjugate pentru a susține, de data aceasta, dimensiunea argumentativă a expunerii. În registru
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
la vârsta adolescenței. Grandoarea devine patologică atunci când este refuzată orice variantă de autopercepție dezavantajantă și se acordă aceleași semnificații perceperii de către cei din jur. Pe de altă parte, eul copiilor abuzați fizic sau psihic se structurează micromanic, prin intermediul unei autopercepții devalorizante care se autoîntreține prin perceperea deformată a celor din jur. Ca urmare, ontogeneza personalității are condiționări multiple, legate însă permanent de lumea înconjurătoare. Personogeneza înseamnă, în primul rând, succesiunea vârstelor pentru că personalitatea este o structură dinamică ce diferă de la o
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
această cicatrice este percepută ca o atingere adusă imaginii siluetei sale. Ea se percepe ca o femeie devalorizată, incapabilă să-și păstreze prietenul. Cicatricea reactivează sentimentul unei imposibile rivalități oedipiene în legătură cu mama sa; de altfel, ea atribuie mamei sale cuvinte devalorizante și nepoliticoase referitoare la această cicatrice: „cu ceea ce ai pe obraz, nu este cazul să te crezi vedetă...”. Sylvie a luat legătura cu un chirurg plastician care i-a propus o intervenție. După câteva tergiversări din partea familiei, mai ales din partea
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
ruperea” legăturilor cu imaginile oedipiene, legături ce riscau să ia o formă mai nevrotică. Ea s-a îndrăgostit în același timp de un băiat pe care, pentru prima dată, nu l-a „provocat”. DISPOZIȚIE DEPRESIVĂ Este vorba despre „o privire devalorizantă orientată către sine, care învăluie într-o stare de nemulțumire reprezentările, activitățile și afectele” (Hollande, 1976). Această stare depresivă poate fi acompaniată de crize de lacrimi, de impresii de tristețe generală. Dar ceea ce este încă mai caracteristic adolescenței sunt schimbările
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
mai fericit din lume”, risca ipso facto să fie acela care ar fi mers „la coada vacii” sau la orfelinat. Simpla posibilitate de a trăi o emoție depresivă activa o reprezentare oedipiană prea aversivă și o imagine de sine prea devalorizantă. Negarea acestei stări depresive a fost posibilă prin supraimplicarea intelectuală, dar eșecul acestuia a reactivat imediat depresia, ca și cum aceasta ar fi rămas neschimbată de la vârsta de 15 ani. 2. IDENTIFICARE: EPIDEMIOLOGIE Studiile epidemiologice asupra depresiei la copil și adolescent au
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
poziția bergsoniană care face din imagine o amintire apărută în vis sau poziția sartriană care, pentru a evita reificarea imaginii, vorbește de o cvasiprezență în conștiință, un obiect-fantomă ce trimite la o viață factice 4. Spre deosebire de aceste teorii reducționiste și devalorizante ale școlii din Wurtzburg și Denkpsycologie, Gilbert Durand se situează în prelungirea fenomenologiei poetice bachelardiene care subliniază atât rolul și specificitatea imaginii în viața psihică, cât și coerența sa funcțională. Premisele lui Bachelard constituie fundamentul antropologiei durandiene: 1. imaginația ca
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
apar și situații nefericite, atunci când unii Învățători au cu elevii relații de dominare și creează un climat de autoritarism. Deși pentru copilul curios școala nu generează anxietate, el poate Încerca, totuși, În cadrul relaționării interpersonale și experiențe generatoare de anxietate sau devalorizante, care să-i confirme lipsa lui de importanță. În astfel de situații nefericite se află cei mai mulți dintre elevii cu cerințe educative speciale care, datorită dificultăților Întâmpinate În adaptarea la cerințele mediului școlar, dezvoltă o serie de probleme În plan comportamental
Integrarea şcolară a copiilor cu CES şi serviciile educaţionale de sprijin în şcoala incluzivă by Mihaela BOHOSIEVICI, Alina VASILESCU () [Corola-publishinghouse/Science/1136_a_2183]
-
prin raportare la discursurile altora, enunțurile avînd, indiferent de structura și condițiile lor de producere, un caracter eminamente dialogic. În orice discurs, transpare vocea celuilalt, alteritatea implicînd nu numai vorbitori diferiți ci și coordonate spațio-temporale diferite. Calificat în general ca devalorizant, conceptul de eterogenitate permite, în domeniul analizei discursului, o reconsiderare a corpusului analitic, raportul cu exteriorul devenind parte integrantă a enunțării și în nici un caz opus acesteia. Eterogenitatea este, în consecință, o trăsătură a constituirii oricărui discurs. Se poate vorbi
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
în funcție de fața asupra căreia acționează actul de amenințare: acte de amenințare fie pentru fața pozitivă / negativă a celui care le îndeplinește (vorbitorul), fie pentru fața pozitivă / negativă a celui căruia îi sînt adresate (interlocutorul). Actele de amenințare fiind, în esență, devalorizante pentru imaginea participantului la interacțiune, sînt contrabalansate de actele de valorizare. Întregul sistem al politeții se poate astfel construi în jurul noțiunii de "față": complimentele, mulțumirile, urările vor intra în categoria actelor valorizante, pe cînd ordinele, sfaturile, ofensele aparțin categoriei actelor
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
sfaturile, ofensele aparțin categoriei actelor de amenințare. Avînd în vedere importanța determinărilor sociale și culturale ale contextului în care se produc actele de limbaj respective (un compliment poate fi privit ca act valorizant într-o anumită societate dar poate deveni devalorizant în alta), chestiunea universalității acestora este supusă controversei: interpretarea sistemului de politețe, atît din punct de vedere calitativ, cît și cantitativ, trebuie să țină cont de variațiile culturale, impunîndu-se adaptarea acestuia la comunitatea lingvistică. V. analiză a conversației, persoană, politețe
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
ca o figură bazată pe discordanța dintre diferitele niveluri de enunțare ale unui text. În acest caz, ironia se definește ca o discordanță semantică, ca o vorbire indirectă ce trece de semnificația aparentă a enunțului spre o alta cu scop devalorizant. Ca atare, ironia este o figură în cadrul căreia se articulează o componentă semantică bazată pe o inversiune și pe o componentă pragmatică, fiindcă enunțul ironic urmărește să descalifice ceva. De fapt, încă din 1953, M. Bahtin arăta că, în cazul
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
fac ceva În domeniul artelor (pictură, muzică), dar mediul În care m-am format În primii ani de viață nu mi-au permis acest lucru (un capital cultural familial precar, un sistem educațional distant față de astfel de preocupări, o societate devalorizantă În raport cu Înclinațiile spirituale). Pe vremea aceea, erau la modă meseriile În domeniul tehnic. Plecasem dintr-un sat În care cuvântul de ordine era să faci școală pentru a câștiga „o bucată de pâine mai albă”. Trebuia să scap de munca
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
zilei"48. Reacțiile negative față de generația lui Eliade au fost, îndeosebi în deceniile trei și patru ale veacului trecut, cu asupra de măsură. Au fost aruncate în discursul public al presei și al nenumăratelor conferințe judecăți deformatoare, duzini de epitete devalorizante, reproșuri dure pînă la negări violente. Revenea frecvent veleitarismul, prezumțiozitatea (cum zice chiar Vulcănescu) sau infatuarea tinerei generații, iar stilul unor atare incriminări era, de pildă, precum cel al unei note din Viața Românească (oct. 1934), semnată P. Nicanor & co
Cel de-al treilea sens by Ion Dur [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
rămâne în memoria veacurilor și chiar a mileniilor. Dintr-o fatalitate asupra căreia nu am puterea să dispun, genul în care scriu se numește eseu, termen care mi-a devenit nesuferit, pentru că de la o vreme încoace cunoaște o inflație absolut devalorizantă. Una-două, „eseu”, „eseistic”. A ajuns să însemne incompetență (și să o absolve) și pseudo eleganță. De fapt, eseul pretinde o competență totală în cel mai ignorat domeniu, cel al umanului (în care antropologia e rareori competentă, și atunci destul de puțin
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
voința de a se situa deasupra altora, cât pe aceea de a nu părea mai prejos ca alții. Imaginarul egalității democratice a avut efect și asupra tinerilor, făcându-i să refuze să prezinte o imagine de sine pătată de inferioritate devalorizantă. Fără îndoială, acesta este motivul pentru care sensibilitatea la mărci este afișată cu atâta ostentație în mediile defavorizate. Prin marca de care s-a atașat, tânărul iese din impersonalitate, el vrea să arate nu o superioritate socială, ci participarea nemijlocită
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]