32 matches
-
critica noțiunii de autor (critică pe care Foucault, împreună cu Arlette Farge, o va duce la capăt publicând în 1982 Le Desordre des familles, unde nu putem identifica părțile scrise de fiecare dintre cei doi autori). Exemplul cel mai frapant al dezindividualizării arhivei este cel al Grupului de Informare asupra închisorilor (Groupe d'Informations sur les Prisons - GIP). Se știe că Foucault a fost unul dintre cei mai activi membri ai Grupului între februarie 1971 și decembrie 1972. împreună cu Jean-Marie Domenach, Gilles
Philippe Artière - Michel Foucault - arhiva râsului by Raluca Arsenie () [Corola-journal/Journalistic/15203_a_16528]
-
plac alții prin operele lor”. Asemenea spirite se detașează de real prin filtrul visului, traversând teritorii oculte sau creând paradisuri artificiale, ca un reflex de negare a lumii burgheze. Exacerbarea individualității, prezentă În decadentism, e o marcă a neputinței de dezindividualizare; „decadentul” Își este „trup și hrană sieși”, se autodevorează sufocat de o lume Închisă, care nu e altceva decât propria sa răsfrângere. Transcenderea vieții prin artă Înlocuiește eticul cu esteticul. Frumosul rămâne o formă sensibilă percepută cu insațietate prin simțuri
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
o Înțelegere a timpului și totuși atât de Îndepărtat de o Înțelegere a alterității și a felului În care aceasta se disipează, se rezolvă -, lucrarea-Împreună este mai ales cea așezată sub cotidianitatea lui se, acea legare impersonală a ființelor până la dezindividualizarea lor totală, pierdere ce nu lasă urme vii, ci instituie iluzorii și impersonale categorii comune. Eu cred Însă În texte umede, cu acea umezeală pe care o are pielea ce a iubit. Cu umezeala inimii În care pulsează tristețea lacrimilor
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
de-al doilea caz subiectul se confruntă nu cu câteva persoane, ci cu o structură supradimensionată acestora, care este mai greu divizibilă în indivizi izolați. Un alt aspect important al acestei probleme îl reprezintă fenomenul de „chiul social” sau de „dezindividualizare” care poate apărea în cadrul grupului. Mai precis, este vorba despre tendința unora dintre membrii grupului de lucru de a nu se integra total în activitate; sarcina nefiind conturată individualizat, ci doar entității de grup, ei se simt degrevați de efortul
Comunicarea eficientă by Ion Ovidiu Prunișoară [Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
larg de posibilități și de forme sub care poate apărea conceptul de echipă. Forsyth mai spune că, „la fel ca toate celelalte grupuri, echipele sunt influențate de caracteristici (norme, roluri, structură, mărime, obiective) și procese (presiunea spre conformare, putere, conducere, dezindividualizare) (...), dar echipele posedă, în același timp, și caracteristici specifice lor” (Forsyth, 1983, p. 448). Unii autori au încercat să adune în inventare cuprinzătoare caracteristicile unei echipe de lucru eficiente; în continuare, vom prezenta două dintre acestea: pe cele aparținând lui
Comunicarea eficientă by Ion Ovidiu Prunișoară [Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
presupun interacțiuni în grup ale elevilor/studenților predispun, la un anumit grad de necoordonare, conflict (pe care l-am detaliat în capitolul anterior) și hazard ale situațiilor; - apar fenomene de neparticipare plenară a tuturor elevilor/studenților, de chiul social, de dezindividualizare (pierderea individualității și abilităților de evaluare, când anonimatul abate atenția de la individ, centrând-o pe grup) etc., pe de o parte; fenomenele de monopolizare a discuției de către anumite persoane din grup, pe de alta; - relativa limitare a soluțiilor de care
Comunicarea eficientă by Ion Ovidiu Prunișoară [Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
a intelectualității. Categoria activiștilor de partid, deja profesionalizați în varianta „revoluționarilor de profesie”, aparținea clasei muncitoare conducătoare și impunea codurile culturale ale ordinii comuniste. Omogenizarea socială, respectiv ștergerea deosebirilor și opțiunilor clasiale, era de fapt opțiunea politică a generării unei dezindividualizări accentuate care nu prezerva decât identitatea corporatistă a statului național centralizat. Singurele coduri structurale ce funcționau în comunism erau cele ale reproducerii unei ordini sociale a nediferențierii, a blocării individualizării și a libertății de expresie. Rolurile funcționale erau primordiale, identitatea
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
perpetuă" a acelorași sentimente și deprinderea unor automatisme, cu precizarea că paseismul acesta nu e înțeles acum ca o expresie euforică a recuperării propriei identități și a solidarității cu sufletul colectiv (cazul memorialisticii), devenind în schimb o formă conștientă de dezindividualizare și deposedare de sine, ce are la bază "un deficit și o spaimă de viață", manifestându-se prin refuzul "riscului și experienței"; 4. reîntoarcerea în trecut și izolarea de prezent ca "operație esențială în mecanica creației artistice", prin care "gândul
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
a lui Călinescu) determinată de faptul că Eminescu plasează conștiința într-un plan metafizic 111, și nu în cadrele restrânse ale unei psihologii individuale (ca Lovinescu). Prin urmare, "filosofia" vehiculată de opera eminesciană contribuie și ea, prin necesarul proces de dezindividualizare pe care îl solicită, la transfigurarea mitică a biografiei și la ipostazierea abstract-simbolică a scriitorului drept "geniu" însingurat și neînțeles. În aceeași ordine de idei, plecând de la observația că lirica lui Eminescu (o "lirică mascată") "e mai ales a eului
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
și o competiție a încercării de a surprinde sinele eminescian, o competiție între masca și sosia operei, adică între cele două mari ipostaze ale receptării" (p. 251). 111 Observația îi aparține lui Călinescu, care combate, pornind tot de la constatarea obsesiei dezindividualizării eului, și ipoteza "titanismului" eminescian, pe motiv că "încrederea lui Eminescu în valoarea personalității e paralizată și prin experiență proprie, și prin mefiența lui [...] față de valoarea practică a individului" (G. Călinescu, "Geniul", capitolul "Teme romantice", în G. Călinescu, Opera lui
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
muncii. Divertisment și timp pentru sinetc "Divertisment și timp pentru sine" Societatea de hiperconsum înseamnă deci „revanșa lui Dionysos”? Modelul de societate care se anunță să fie oare de esență „orgiastică”? Se caracterizează cultura noastră printr-un hedonism comandat de dezindividualizare, de incandescențe extatice și de fuziuni comunitare? Convingerea mea este că această interpretare este o eroare de perspectivă, oarbă cum e în fața forței sociale a privatizării moravurilor. Fără îndoială, comunitarismele înfloresc, dar, simultan, atitudinile și aspirațiile individualiste capătă alura unei
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
mai personalizate și mai eclectice! În afara anumitor grupuri constituite pe criterii de vârstă și de religie, practicile de consum și de divertisment nu permit decât identificări „tribale” ușoare, distanțate, cu mimetisme à la carte care sunt orice în afară de semne de dezindividualizare, într-atât se exprimă în ele primatul gusturilor și al opțiunilor personale. Nimic nu mai este impus din afară, adeziunile și despărțirile sunt libere, cu geometrie variabilă, fără constrângeri instituționale. De unde și caracterul punctual, efemer, frivol al acestor identități de
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
și cad, ceasuri în șir, într-o reverie de idiot. Dacă vrei să gândești, trage obloanele, taie-ți punțile spre infinit” (I, 220). Iată-l aici pe Cioran într-un moment în care reclamă nevoia de a gândi și recuză dezindividualizarea, topirea în materia din jur. Cum vom vedea, tocmai pierderea sinelui Cioran o caută și adesea o provoacă. Să fie, această din urmă căutare, semnul unei neputințe care metamorfozează lașitatea în act de asumare negativ-eroică a nimicului? Oricum, o afirmație
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
spiritul meu se asimilează obiectelor, este obiect” (II, 245). Despre ce muncă fizică e vorba? „Am vopsit terasa, zidurile și grilajul, vreme de patru ore în timpul cărora nu m-am gândit la nimic. Tot atâtea ore câștigate” (II, 360). Altundeva, dezindividualizarea din timpul muncii fizice e asociată explicit timpului originar, păcii inițiale: „Ar trebui să aflu motivul pentru care munca manuală e singurul lucru care încă îmi face plăcere. Și se pare că am revenit la punctul de plecare al omului
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
definiție și expectanță, anti-terifiantă prin excelență, însă, în termenii mai vechi ai lui Schopenhauer, ea presupune ruptura cuiva de energia informă pe care o reprezintă universul, ceea ce e destul de greu de menținut o vreme mai indelungată, fascinația pentru irațional, pentru dezindividualizare și pentru visceral intrând în joc ca mecanism de compensare și de regăsire a unei "totalități amorfe" din care individul ne desprinde. Chinezul Ling, care scrie unul dintre cele două seturi de scrisori din Ispita Occidentului a lui André Malraux
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
este destul de incertă. Oscilațiile privesc posibilitatea de interpretare în cheie accentuat depreciativă (referentul fiind invocat ca exemplu negativ sau ca entitate neglijabilă) sau doar vag ironică și minimalizantă. Alde funcționează ca un fel de "operator de minimalizare", care produce o dezindividualizare a persoanei: Ne-a fost dat să-i vedem reaparând la rampa televiziunii pe alde Hrebenciuc sau chiar și pe aproape uitatul Agathon! ("Ziarul de Iași", 13.VI.2008); Nu știu cum să spun dar, prin comparație, până și alde Hrebenciuc pare
[Corola-publishinghouse/Science/85032_a_85818]
-
lecții și informațiile acumulate informal” (George Văideanu), le oferă elevilor hipoacuzici posibilitatea lărgirii orizontului de cunoaștere și cultură, optimizarea comunicării, Învățarea Întrun mediu relaxant și prietenos (În care rolul principal Îl are elevul), posibilitatea evitării fenomenului de „chiul social” sau „dezindividualizare” prin necunoașterea modalităților de implicare ca parte a unui grup În viața socioculturală. Prin toate activitățile organizate și desfășurate În Școala pentru Hipoacuzici, fie că aparțin curriculumului formal fie curriculumului non formal, dorim să stimulăm interesul pentru cunoaștere (cunoașterea de
Ad-Studium Nr. 1 2. In: Ad-Studium Nr.1 2 by Ana Rotaru [Corola-publishinghouse/Science/786_a_1745]
-
și informațiile acumulate informal” (George Văideanu), le oferă elevilor hipoacuzici posibilitatea lărgirii orizontului de cunoaștere și cultură, optimizarea comunicării, învățarea într- un mediu relaxant și prietenos (în care rolul principal îl are elevul), posibilitatea evitării fenomenului de „chiul social” sau „dezindividualizare” prin necunoașterea modalităților de implicare ca parte a unui grup în viața socio- culturală. Prin toate activitățile organizate și desfășurate în Școala pentru Hipoacuzici, fie că aparțin curriculum- ului formal fie curriculumului non- formal, dorim să stimulăm interesul pentru cunoaștere
Integrarea socio- cultural? a elevilor hipoacuzici prin activit??i educative ?colare ?i extra?colare by Ana Irina Imbir [Corola-publishinghouse/Science/83941_a_85266]
-
că mulțimea exercită o influență majoră asupra dezinhibării agresivității. Secolul XX a fost martorul acestor forme de violență a maselor, surprinse în timpul unor conflicte istorice majore, dar și în revoltele mulțimii. Festinger, Pepitone și Newcomb (1952) au introdus noțiunea de "dezindividualizare" (individul confundat cu grupul) unul dintre procesele de bază ale efectului mulțimii asupra comportamentului agresiv. Autorii avansează ideea conform căreia cheia dezindividualizării o reprezintă anonimatul. Ceea ce ne împiedică să ne exprimăm agresivitatea este sentimentul propriei individualități și a faptului de
Comportamentul agresiv by Farzaneh Pahlavan () [Corola-publishinghouse/Science/919_a_2427]
-
unor conflicte istorice majore, dar și în revoltele mulțimii. Festinger, Pepitone și Newcomb (1952) au introdus noțiunea de "dezindividualizare" (individul confundat cu grupul) unul dintre procesele de bază ale efectului mulțimii asupra comportamentului agresiv. Autorii avansează ideea conform căreia cheia dezindividualizării o reprezintă anonimatul. Ceea ce ne împiedică să ne exprimăm agresivitatea este sentimentul propriei individualități și a faptului de a fi tratat ca atare. Atunci când devenim membrii unui grup, acest sentiment dispare și este înlocuit cu cel al anonimatului. Autorii mai
Comportamentul agresiv by Farzaneh Pahlavan () [Corola-publishinghouse/Science/919_a_2427]
-
rezistență acestei idei. Observatorii au evaluat discuțiile și atitudinile ostile exprimate față de părinți. Participanții trebuiau apoi să identifice membrii grupului în funcție de comentariile făcute. Comentariile greu de identificat au fost folosite pentru măsurarea gradului de anonimat resimțit de către subiect (gradul de "dezindividualizare"). Cercetătorii au identificat o corelație între numărul de greșeli comise și numărul de comentarii ostile exprimate de către subiecți. Între nivelul de anonimat și cel de atractivitate a grupului s-a observat o corelație mai slabă. Zimbardo (1970 citat de Tedeschi
Comportamentul agresiv by Farzaneh Pahlavan () [Corola-publishinghouse/Science/919_a_2427]
-
subiecți. Între nivelul de anonimat și cel de atractivitate a grupului s-a observat o corelație mai slabă. Zimbardo (1970 citat de Tedeschi et al., 1994) a studiat particularitățile unei situații ce duce la dezinhibarea agresivității printr-un proces de dezindividualizare. În afara anonimatului, autorul identifică și alți factori: pierderea simțului responsabilității, activarea fiziologică, stimularea senzorială intensă și confruntarea cu o situație nouă. Experimentul pe care l-a realizat i-a confirmat ipotezele în ceea ce privește efectele așteptate. Studentele ce se pregăteau pentru licență
Comportamentul agresiv by Farzaneh Pahlavan () [Corola-publishinghouse/Science/919_a_2427]
-
în evidență. În anumite cazuri persoana evaluată era o tânără foarte drăguță, în altele o femeie aparent odioasă. Subiecții cu responsabilități au administrat mai multe șocuri femeii odioase decât celei drăguțe. Subiecții "dezindividualizați" le-au tratat la fel (Zimbardo, 1970). "Dezindividualizarea" se manifestă sub forma sentimentului de anonimat (de care agresorul este conștient) față de observatori (aici, experimentatorul) și față de victimă. Studiile asupra "dezinidividualizării" demonstrează că efectul este și mai probabil atunci când atenția individului se centrează mai mult pe particularitățile situației decât
Comportamentul agresiv by Farzaneh Pahlavan () [Corola-publishinghouse/Science/919_a_2427]
-
centrează mai mult pe particularitățile situației decât pe propriile acțiuni. Aceste cercetări au fost realizate cu ajutorul unor subiecți conștienți de faptul că se află într-un laborator de cercetare. Diener, Fraser, Beaman și Kelen (1976) au încercat să studieze efectul "dezindividualizării" pe teren. În ziua de Haloween experimentatorul pune în fața ușii un bol cu bomboane și bănuți. Copii care ajung în fața ușii pot să ia doar o singură bomboană. Apoi, experimentatorul îi lasă singuri pe copii, în timp ce asistentul rămâne pentru a
Comportamentul agresiv by Farzaneh Pahlavan () [Corola-publishinghouse/Science/919_a_2427]
-
olfactiv, odoarea întărind oroarea. Transpirînd abundent unele lîngă altele, trupurile deținuților intră vara într-o stare de inerție, pasivitate și imobilism, mișcările și gesturile reducîndu-se la maximum pentru a nu altera și mai mult aerul. Starea de conservare produce o dezindividualizare corporală, iar absența elementelor de personalizare a trupului (haine, parfumuri, coafuri) sporește senzația de mortificare a corpului. Economia de mișcări și de vorbe insuflă dorința de hibernare. Plimbarea zilnică de o oră este refuzată tot mai des deoarece se produce
Mediul penitenciar românesc by BRUNO ŞTEFAN () [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]