172 matches
-
fi asociați cu o incidența semnificativ mai mică a diabetului nou apărut față de antagonist de calciu. Este dificil de concluzionat dacă agenții care interferă cu sistemul renina - angiotensină exercită o acțiune antidiabetogenă reală, sau pur și simplu nu au acțiunea diabetogenă a beta - blocantelor, diureticelor tiazidice și, într-un grad mai mic, a antagoniștilor de calciu [455,458]. Singurul studiu de terapie antihipertensivă placebo-controlat care a raportat cazurile de diabet nou apărut, studiul SHEP, a descris recent o incidența mai mare
EUR-Lex () [Corola-website/Law/215587_a_216916]
-
sensibilitatea la insulină și profilul lipidic[716]. Oricum, aceste efecte par să fie mai puțin pronunțate sau absente cu noile betablocante cu efecte vasodilatatoare cum ar fi carve-dilolul și nebivololul[572,717]. Diureticele tiazidice se caracterizează de asemenea prin acțiuni diabetogene sau dis-metabolice în special la doze mari[455], și de aceea utilizarea lor ca primă linie de tratament nu este recomandată la subiecții cu sindrom metabolic. Clasele luate în considerare sunt inhibitorii de receptor de angiotensină sau inhibitorii ECA care
EUR-Lex () [Corola-website/Law/215587_a_216916]
-
2. Considerații generale Sarcinile normale se caracterizează prin creșterea insulinorezistenței. De cele mai multe ori, în sarcină, răspunsul celulelor beta pancreatice este capabil să compenseze cererea crescută de insulină și să mențină normoglicemia. Sarcina, în general, este descrisă ca fiind un eveniment diabetogen determinat de hormonii secretați de către placentă (estrogen, progesteron, cortizol, somatotropină corionică umană, hormon lactogen placentar, prolactină), având ca efecte insulinorezistența, cu scăderea utilizării glucozei mediate de insulină și creșterea cu 200-300 % a secreției de insulină stimulată de glucoză, pentru satisfacerea
Diabetul zaharat gestațional - ghid clinic [Corola-website/Science/91986_a_92481]
-
la care am participat din 1988 până în prezent) ar susține această ipoteză. Până în prezent însă nu a fost dovedit ca element sigur patogen nici unul dintre factorii de mediu. Dacă aceștia există, ei sunt discreți și ubicuitari. Ei ar declanșa acțiunea diabetogenă numai la persoanele având predispoziție genetică pentru autoimunitate anti-β-celulară. Referitor la a doua etapă a diabetogenezei, trebuie spus că nu este exclus ca factorii de mediu să aibă o contribuție secundară în declanșarea procesului autoimun anti-β-celular, care s-ar putea
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92261_a_92756]
-
chiar mediu), evoluția clinică a bolii nu a fost în nici un fel influențată (5, 7, 26, 27). 1.2. Prevenția T1DM Pentru aplicarea unor metode preventive eficiente trebuie răspuns la 3 întrebări fundamentale: a)Care este baza genetică cu acțiune diabetogenă operantă în fiecare caz în parte? Este foarte probabil ca ea să fie diferită de la caz la caz, chiar în populațiile etnic omogene. b)Cum și cine declanșează intrarea în funcție a defectului genetic moștenit? c)Cum poate fi identificat
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92261_a_92756]
-
antiinsulari (markerii activității autoimune anti-β-celulare) și c) dispariția vârfului insulinosecretor precoce (martor al distrucției masive β-pancreatice); În acest context, evident, nu se mai poate vorbi de o prevenire a bolii, ci de o intervenție tardivă de stopare a trecerii procesului diabetogen în ultima sa fază patogenă, aceea a apariției decompensării diabetice finale, cu expresia biochimică completă și tabloul clinic definitiv. În această lumină, eșecul total al programelor de „prevenție” era predictibil, indiferent de mijlocul de prevenție ales: doze mici de insulină
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92261_a_92756]
-
de fapt, la prevenția secundară a diabetului, vizând un control bun al bolii, în vederea prevenirii complicațiilor cronice. Pentru a avea oarecare șanse de succes, metodele preventive (alese pe o mai bună cunoaștere a etiopatogeniei bolii) trebuie să se adreseze terenului diabetogen, împiedicând declanșarea distrucției autoimune β-celulare. Prezența anticorpilor antiinsulari ar trebui mai curând să facă parte din criteriile de excludere pentru programele de prevenție, acești pacienți trebuind să fie trecuți în programele de prevenție secundară, ce vizează păstrarea eventualei capacități insulinosecretorii
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92261_a_92756]
-
stadiilor precoce ale diabetogenezei ar putea conduce la abordarea lor mai fiziologică și mai punctuală. Ce trebuie cunoscut pentru ca acțiunile preventive să aibă, cel puțin teoretic, success? Primo: cunoașterea completă a bazei genetice și a intervenției defectelor genetice în interacțiunea diabetogenă dintre antigenele β-celulare și seturile celulare (limfocitele T în primul rând) implicate în autoimunitate. Secundo: care este „primum movens” în interacțiunea celulă β / sistem imun și cum poate fi el interceptat. Fără a cunoaște aceste elemente și fără a interveni
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92261_a_92756]
-
trecerii din stadiul de IGT în cel de diabet clinic manifest) nu înseamnă prevenirea ei. Cu mare probabilitate diabetul se va instala, mai devreme sau mai târziu, în funcție de nerespectarea sau, dimpotrivă, de respectarea stilului de viață antidiabetogen. 4.Întrucât stilul diabetogen de viață (dieta hipercalorică/hiperlipidică și sedentarismul) reprezintă numai un factor de agravare a defectului genetic în reglarea metabolismului energetic, adevărata prevenție a T2DM necesită îndeplinirea a două condiții: (a) precizarea defectului genetic diabetogen, care ar putea fi diferit de la
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92261_a_92756]
-
de viață antidiabetogen. 4.Întrucât stilul diabetogen de viață (dieta hipercalorică/hiperlipidică și sedentarismul) reprezintă numai un factor de agravare a defectului genetic în reglarea metabolismului energetic, adevărata prevenție a T2DM necesită îndeplinirea a două condiții: (a) precizarea defectului genetic diabetogen, care ar putea fi diferit de la persoană la persoană și (b) găsirea unor soluții de neutralizare sau corectare a acestui defect. Ambele condiții vor necesita mulți ani, dacă nu decenii, de studii. În încheiere, facem mențiunea că aceeași abordare preventivă
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92261_a_92756]
-
β-celulare la pacienții cu LADA - Predispoziție genetică mai puțin marcată la T1DM - Genotip protector împotriva distrucției β-celulare - Regenerare parțială a celulelor β - Inducerea unui proces de toleranță imună după inițierea distrucției β-celulare - Expunere calitativă/cantitativă redusă la factorii de mediu diabetogeni Vârsta la diagnosticul diabetului influențează și masa restantă de celule β, ce este evident mai mare la pacienții cu LADA, față de persoanele foarte tinere (22). O parte din pacienții cu LADA prezintă autoanticorpi și față de alte țesuturi endocrine (tiroidă, suprarenale
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte, Carmina Alexandru () [Corola-publishinghouse/Science/92247_a_92742]
-
sau T2DM poate indica o relativă protecție împotriva insuficienței β-celulare și un risc mai mic de dezvoltare a insulinodependenței. 4. Genotipul LADA Pe lângă autoanticorpii antiinsulari, pacienții cu LADA prezintă și alte caracteristici ale T1DM clasic, incluzând frecvența crescută a haplotipurilor diabetogene DR3, DR4 (12). Prezența haplotipurilor diabetogene HLA-DQB1*0302 identifică pacienții GAD+ cu risc crescut de a dezvolta insulinodeficiență (14), în timp ce pacienții cu risc scăzut de progresie spre insulinodeficiență prezintă haplotipurile genetice protectoare HLA-DQB1*0602 și HLA-DQA1*0102 (12). 5. Fenotipul
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte, Carmina Alexandru () [Corola-publishinghouse/Science/92247_a_92742]
-
protecție împotriva insuficienței β-celulare și un risc mai mic de dezvoltare a insulinodependenței. 4. Genotipul LADA Pe lângă autoanticorpii antiinsulari, pacienții cu LADA prezintă și alte caracteristici ale T1DM clasic, incluzând frecvența crescută a haplotipurilor diabetogene DR3, DR4 (12). Prezența haplotipurilor diabetogene HLA-DQB1*0302 identifică pacienții GAD+ cu risc crescut de a dezvolta insulinodeficiență (14), în timp ce pacienții cu risc scăzut de progresie spre insulinodeficiență prezintă haplotipurile genetice protectoare HLA-DQB1*0602 și HLA-DQA1*0102 (12). 5. Fenotipul LADA Modelele clinice și fiziopatologice ale
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte, Carmina Alexandru () [Corola-publishinghouse/Science/92247_a_92742]
-
eva22 luată la ora actuală. Perturbări în glicoliza sau în metabolismul oxidativ ar putea induce modificări ale concentrației dinamice a ADP și ATP. Polimorfismul genelor care codifică canalele de Ca2+ sau alte proteine care participă la exocitoză ar putea fi diabetogen. Polimorfismul unei singure nucleotide din gena care codifica syntaxina s-a dovedit a se asocia cu vârsta de debut și necesarul de insulină la pacienții cu diabet tip 2 (27). Nu în ultimul rând, acizii grași liberi, a căror concentrație
Insulina si tratamentul cu insulină by Ioan Vereșiu, Nicolae Hâncu, Gabriela Roman () [Corola-publishinghouse/Science/91989_a_92484]
-
bun control glicemic, atât în condiții bazale, cât și postprandial (1). Anomaliile descrise au un determinism complex, atât genetic cât și prin factori câștigați. Ultimii ar fi: ingestia calorică crescută, însoțită de obezitate abdominală, sedentarismul, excesul hormonilor de contrareglare, medicamente diabetogene, sarcina, înaintarea în vârstă, malnutriția intrauterină a fătului, stresul (care induce creșterea hormonilor de contrareglare). Intervenția lor asupra insulinosecreției și insulinorezistenței este diferită ca intensitate și cronologie, generând o asimetrie și un asincronism patogenetic mult influențat și de factorul (factorii
Insulina si tratamentul cu insulină by Ioan Vereșiu, Nicolae Hâncu, Gabriela Roman () [Corola-publishinghouse/Science/91989_a_92484]
-
propus diferite scenarii patogenetice care au modificat și rafinat conceptul terapeutic în diabetul tip 2 (3). Dacă insulinorezistența este anomalia inițială, ea va fi urmată de hiperinsulinemia compensatorie care va reuși menținerea glicemiei normale. Capacitatea compensatorie este limitată de factorii diabetogeni descriși. Apare treptat hiperglicemia > 125 mg/dl (> 6.9 mmol/l), glucotoxicitatea și, în final, deficitul insulinosecretor. Este posibil ca la unele persoane acesta să preceadă insulinorezistența. Cert este însă faptul că el este amplificat prin glucotoxicitate. Aceasta are însă
Insulina si tratamentul cu insulină by Ioan Vereșiu, Nicolae Hâncu, Gabriela Roman () [Corola-publishinghouse/Science/91989_a_92484]
-
se face după aproximativ 12 săptămâni. Terapia orală combinată se instituie : - când se apreciază că monoterapia orală este ineficientă. - sub forma terapiei primare. Această ultimă eventualitate se discută în literatură , plecându-se de la asocierea la același pacient a mecanismelor patogenetice diabetogene. Corectarea lor simultană și de la început pare o atitudine logică. Insulinoterapia bazală are indicație: - la persoanele la care echilibrul glicemic nu a fost obținut prin terapie orală asociată - la pacienții cu glicemii bazale între 250-300 mg/dl, cu sau fără
Insulina si tratamentul cu insulină by Ioan Vereșiu, Nicolae Hâncu, Gabriela Roman () [Corola-publishinghouse/Science/91989_a_92484]
-
grafice, concluzia la care ar ajunge medicul practician citindu-l ar fi una singură: mai este mult de așteptat. Într-o lucrare recentă semnată de Skyler (20), sunt inventariate (Tabelul 1) metodele de tratament având ca scop „interzicerea” dezvoltării procesului diabetogen autoimun. 3. Transplantul de pancreas Până în prezent, în lume, au fost efectuate peste 15 000 transplanturi de pancreas, de cele mai multe ori de „rinichi - pancreas”, la pacienții cu T1DM asociat cu insuficiență renală cronică. În această din urmă situație, rata de
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92269_a_92764]
-
29% erau insulinoindependente). Transplantul de insule a fost efectuat, de regulă, împreună cu transplantul de rinichi. Această asociere a fost dictată de prezența implicită a imunosupresiei pentru transplantul de rinichi. Imunosupresia cuprindea corticosteroizi, ciclosporină și azatioprină (compuși toxici β-celulari și deci diabetogeni). Alegerea donatorului Un prim pas ar fi alegerea foarte atentă a donatorului. Deși în general sunt preferați donatorii tineri și normoponderali, este bine ca aceștia să aibă un IMC > 21 kg/m2 și cel puțin 20 de ani (18). Alți
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92269_a_92764]
-
În al doilea rând, se folosesc cel puțin 10 000 insule / kg.corp, ceea ce, de cele mai multe ori, înseamnă doi sau chiar trei donatori la un singur recipient. În sfârșit, dar nu în ultimul rând, schema tratamentului imunosopresiv antirejet nu este diabetogenă. Shapiro (19) inventariază astfel avantajele Protocolului Edmonton: imunosupresia eficientă fără corticosteroizi, folosind Daclizumalex ca inductor și Sirolimus și Tacrolimus în doze mici ca tratament de susținere; transplantul imediat de insule proaspete; înlocuirea proteinelor străine din serurile folosite pentru prelucrare (ser
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92269_a_92764]
-
diabetului înseamnă ceva, dar nu schimbă radical tendința de creștere a diabetului. După cum afirmă Buchanan, „întârzierea apariției diabetului nu este același lucru cu prevenirea diabetului.” Metodele de prevenție a diabetului pot fi minate de la început de înțelegerea greșită a mecanismelor diabetogene. Programul european desfășurat în Finlanda (67, 68, 69) a utilizat ca măsură preventivă modificarea stilului de viață. Pe termen scurt (până la publicarea datelor) rezultatele au fost bune. Pe termen lung și pe scară largă, însă, ele ar putea fi altele
Tratat de diabet Paulescu by Cristian Guja, Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92228_a_92723]
-
sugerează că particularitățile genetice reprezintă, măcar parțial, explicația incidenței foarte scăzute a T1DM la copii și adolescenți în România. Se pare că este vorba în primul rând de o frecvență mai mică în populația generală românească a principalelor haplotipuri HLA diabetogene (HLA DRB1*03 / DQB1*0201 și HLA DRB1*04 / DQB1*0302).
Tratat de diabet Paulescu by Cristian Guja, Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92228_a_92723]
-
mixte (căsătorii cu indivizi aparținând unui grup etnic cu prevalență scăzută a diabetului). Aceste studii au evidențiat de asemenea că prevalența scade pe măsura ce gradul de mixtura interrasială crește, fapt explicat printr-un efect "de diluare" al presupuselor gene diabetogene. La Melanezienii din Papua- Noua Guinee există diferențe în prevalența diabetului insulinoindependent în funcție de descendența grupelor etnice. La cele cu descendență Austroneziană prevalența este mai mare (4%) în comparație cu cele cu descendență ne-Austroneziană (0,7%). Prevalența redusă a diabetului la populația
Tratat de diabet Paulescu by Radu Lichiardopol () [Corola-publishinghouse/Science/92232_a_92727]
-
umane adulte este mult mai puțin evident decât asupra insulelor de șobolan, probabil datorită expresiei reduse a receptorilor GH și PRL la nivelul insulelor umane. Aceasta observație reflectă importanța efectului acestor hormoni asupra reglării adaptative a masei beta celulare. Efectul diabetogen al GH este diferit în functie de specie și vârstă: GH nu este diabetogen la șobolani, dar este diabetogen, probabil datorită nivelului scăzut al expresiei receptorului său la nivelul insulelor, la câinele adult și la om (25). O explicație posibilă
Tratat de diabet Paulescu by Radu Lichiardopol () [Corola-publishinghouse/Science/92232_a_92727]
-
expresiei reduse a receptorilor GH și PRL la nivelul insulelor umane. Aceasta observație reflectă importanța efectului acestor hormoni asupra reglării adaptative a masei beta celulare. Efectul diabetogen al GH este diferit în functie de specie și vârstă: GH nu este diabetogen la șobolani, dar este diabetogen, probabil datorită nivelului scăzut al expresiei receptorului său la nivelul insulelor, la câinele adult și la om (25). O explicație posibilă ar fi aceea că expresia redusă a receptorilor pentru GH determină un efect mitogenic
Tratat de diabet Paulescu by Radu Lichiardopol () [Corola-publishinghouse/Science/92232_a_92727]