2,571 matches
-
care folosește codul natural pentru a se referi la o realitate ce transcende cu mult ciclul sezonier și conceptele de fertilitate și fecunditate. Întâmplările narate, care se interpretează cel mai bine ca mituri fondatoare ale raporturilor firești de la baza eternei dialectici viață/moarte, oferă și o explicație adecvată a importanței cultului moților În Ugarit și În special al regilor care erau divinizați după moarte și se bucurau de un cult de o importanță asemănătoare cu cel al oricărei alte divinități. Tematica
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
privire mai atentă, rodul unor speculații relativ târzii, cel mult din epoca sasanidă (secolele III-IV d.Hr.), și un fel de manifest al unui program mai degrabă utopic, care Încearcă să rezolve ideologic consecințele concrete și uneori dramatice ale unei dialectici dure Între tron și altar (cf. mai jos, „Religia zoroastriană”, subcapitolul 3.3). Încercarea de a folosi astfel de speculații teologice dintr-o anumită perioadă pentru a explica diferențe și divergențe care apar În documentația referitoare la statutul religiei iraniene
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
unitar, static și compact. De multe ori, aceasta a fost zdruncinată atât de pericolul maniheist În timpul nașterii sale, cât și de puternice conflicte sociale din perioada dezvoltării sale, care au lovit direct În religie; de asemenea, a existat și o dialectică intrinsecă a puterii Între regalitate și preoți, care a arătat deschis faptul că o doctrină asemenea celei conform căreia religia ar fi fundamentul monarhiei, iar monarhia protectoarea religiei, una fiind baza, iar cealaltă stâlpul unui edificiu unic, se dovedește a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
XVII-lea, Surat este cel mai mare centru al parsilor și rămâne astfel până În prima jumătate secolul al XVIII-lea, chiar dacă rivalitatea și concurența dintre cele două mari grupuri de preoți, Sanjana, din Sanj³n, și Bhagaria, din Naosari, determină o dialectică internă care pune În mișcare Întreaga comunitate, ducând, printre altele, la Întemeierea de noi temple ale focului. În secolul al XVIII-lea, Bombay a Început să se impună ca principal centru al comunității parse, care s-a stabilit aici și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
teologia zoroastriană prin fidelitatea față de Învățăturile profetului, pe care le considera ca fiind autentice și esențiale, și față de practica devoțională, din care nu lipsesc Însă unele contradicții firești amalgamării noului cu vechiul (cf. Boyce, 1979, pp. 213 sq.). Străbătută de dialectici interne, cea mai mare parte a comunității parse s-a străduit, deși În moduri și din motive diferite, să-și păstreze Întreagă propria identitate etnico-religioasă, chiar dacă s-a Împărțit În privința formelor și a aplicărilor practice, mai ales În domeniul dreptului
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
este echivalată cu sfârșitul, dar un sfârșit resimțit ca împlinire a unui lucru și deci, totodată, cu locul de unde el abia începe să fie ceea ce este. De aceea, acest tip de ontologie primară legată de limită dezvoltă un tip de dialectică în care sfârșitul se confundă cu începutul pentru a trimite direct la identitatea corpului. În acest sens trebuie să înțelegem determinarea lui peras ca sfârșit - care stăruie în toate nuanțele termenului și în toate contextele în care acesta este prezent
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
îi considera drept "prieteni" personali 52. Pentru Iorga, regele era un personaj istoric; ceilalți alcătuiau "Mulțimea de la Cafeneaua Capșa" demnă de dispreț 53. Cum de putea el să fie adversarul lui Brătianu și totodată de partea regelui? Care era logica dialecticii lui Iorga? În politică, Iorga avea adesea propria sa logică. Emoțiile, sentimentele (mai ales atunci cînd era vorba despre familia regală) și dorințele erau luate drept realități. În decembrie 1921, Take Ionescu la cererea personală a regelui a încercat să
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
proeminent și Înainte de război, a atins acum apogeul. Documentarele sovietice despre al doilea război mondial Îl Înfățișau pe Stalin obținând victoria de unul singur, plănuind strategii și conducând bătălii fără vreun general prin preajmă. În toate domeniile, de la botanică la dialectică, Stalin a fost declarat autoritatea supremă, de necontestat. Biologii sovietici au primit ordin să adopte teoriile șarlatanului LÎsenko, care Îi promisese lui Stalin progrese inimaginabile dacă aplica În agricultură teoriile lui despre transmisibilitatea genetică a caracteristicilor dobândite - ceea ce s-a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de violență politică și armată. Tinerii de pe tot continentul se deprinseseră cu un nivel de brutalitate publică, În vorbă și În faptă, care i-ar fi șocat pe strămoșii lor din secolul al XIX-lea. Retorica politicii moderne oferea o „dialectică” pentru familiarizarea cu apelurile la violență și conflict: Emmanuel Mounier, editorul revistei Esprit și figură marcantă a stângii creștine, era doar unul dintre cei care credeau, În 1949, că e ipocrit să te Împotrivești violenței sau luptei de clasă când
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mai convenționali decât Își imaginau. Locul central al violenței revoluționare În imaginarul francez, alături de amintirile zugrăvite În sepia ale vechii alianțe franco-ruse, Îi predispuneau pe intelectualii francezi să Îngăduie apologetica la care se dedau comuniștii În cazul brutalității sovietice. Nici dialectica nu era de lepădat. Comentând procesul Slánský pentru revista lui Sartre, Les Temps Modernes, Marcel Péju le amintea cititorilor săi că nu e nimic rău În a-ți ucide dușmanii politici. Cusurul Pragăi era că „ceremonia prin care sunt uciși
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
muncitoare, ei forțau termenii schimbului economic marxist. Dar cel puțin evoluau În cadrul acceptat și aveau de partea lor precedentul dialectic. Câțiva ani mai târziu, când Re Nudo, publicație a studenților milanezi, titra „Tineri proletari din Europa, Jimi Hendrix ne unește”, dialectica cedase locul parodiei. Așa cum scepticii spuseseră de la Început, fetele și băieții din anii ’60 pur și simplu nu erau serioși. și totuși, acesta a fost un deceniu extrem de important. Lumea a Treia era În prefacere, de la Bolivia până În Asia de Sud-Est. Lumea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Europa Occidentală, teoremele radicale fanteziste din anii ’60 s-au risipit fără urmări grave. Numai În două țări ele s-au metamorfozat Într-o psihoză de agresiune autojustificatoare. O minoritate infimă de foști studenți radicali, intoxicați de propria versiune a dialecticii marxiste, au purces să „dezvăluie adevărata față” a toleranței represive din democrațiile occidentale. Dacă regimul parlamentar al intereselor capitaliste este provocat, argumentau ei, el va abandona mantia legalității și Își va arăta adevăratul chip. Pus În fața adevărului cu privire la opresori, proletariatul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
origine În samizdat. Ideea că efortul de a supune și domina natura În folosul oamenilor - proiectul iluminist - ar putea avea un preț usturător era deja familiară cititorilor din ambele tabere ale Războiului Rece prin scrierile școlii de la Frankfurt, În special Dialectica iluminismului de Theodor Adorno și Max Horkheimer, publicată În 1947. Într-o interpretare heideggeriană - ce sugera că Însuși comunismul era un import ilicit din Occident, atins de iluzia tragică a progresului material nelimitat -, aceste frământări formau baza unei opoziții intelectuale
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
menită să le rezolve, ci Însemna realmente o pierdere a controlului. Iar comunismul se baza pe control - mai exact, comunismul era control: control asupra economiei, control asupra informației, control asupra mișcării, asupra opiniilor și asupra oamenilor. Restul era dialectică, iar dialectica - așa cum Îi explicase un veteran comunist lui Jorge Semprún la Buchenwald - „este arta și metoda de a cădea Întotdeauna În picioare”10. Curând, Gorbaciov și-a dat seama că, dacă voia să cadă În picioare În lupta cu economia sovietică
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
convenționalizate (Luna) cu un element secret, inavuabil parcă, al mitologiei personale (Lucian). Majuscula devine astfel un fel de metaforă a reflectării eului într-o îndoita oglindă : sinea să și femeia, marcați printr-un unic semn : "L" semn îndoit, marca a dialecticii poetice între diferența și identitate. La lune représente l'élément féminin, c'est vrai, mais îl ne faut pas oublier, en même temps, que "L" est la lettre inițiale du nom "Lucian". Leș lettres qui composent le moț "luna" ("la
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
bine surprinde dimensiunea particulară a simbolismului lui Boambă un critic de artă care nu-i este favorabil, precum Francisc Șirato, în articolul "Expoziția sculptorului Boambă". Concluziile lui configurează estetica simbolistă în sculptură ca sinteză între afect și idee, ca rafinată dialectică între lumini și umbre, convexități și concavități, creionând și un ambient simbolist al reveriei pe care îl iradiază aceste opere: "În modelajul obiectelor sculpturale se concentrează toată impresionabilitatea tactilă a degetelor de sculptor ale d-lui Boambă. Cu ele prinde
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Isolde și ciclul Ring ului. Asocierea morții și a erosului se găsește chiar în centrul formulei decadente și este ilustrată excelent de pictura lui Kimon Loghi, Postmortem Laureatus (1896), tablou asupra căruia vom reveni. Imaginea erotic-macabră, constituie o încarnare a dialecticii care stă la baza conlucrării celor două principii, transferat în sfera artei prin aluzia din titlu și cea iconografică, din pictură. Pe genunchii unei adolescente al cărei chip poartă amprenta unei voluptăți dureroase, se află un craniu înpodobit cu o
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
delectabil, acumulare de detalii-ornamentale menite să reifice corporalitatea Salomeei, să o metamorfozeze într-un obiect estetic, asemeni ouălelor Faberge. Salomeea, "Celesta ființă amabilă de estetici bine înțelese"534, este aici mai puțin nimfeta carnivoră, cât produsul unei noi alchimii estetice. Dialectica invizibilă a schimbării de cod estetic scandează trecerea de la simbolism și decadentism la avangardism, fapt care-și va găsi propria expresie în artele plastice. Prezența personajului Salomeea în literatura română ne comunică interesul publicului în acest sens, interes mai longeviv
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
real și unul fantastic. Dacă În proza interbelică fantasticul avea drept suport practicile Yoga și Tantra (vezi „Secretul doctorului Honiberger”, „Nopți la Serampore”), sau mituri folclorice autohtone („Domnișoara Cristina”), iar scriitorul crea două universuri de referință, realul și irealul, corespunzătoare dialecticii sacru - profan, expusă În studiile sale cu caracter filosofic, În creația de după război, această opoziție are o altă perspectivă. În nuvela „La țigănci”, ca și În alte creații, Între real și ireal, Între sacru și profan nu se mai trasează
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
Replici caustice la adresa exceselor periculoase ale retoricii extremei drepte au fost formulate și în frământatul mediu gazetăresc al interbelicului românesc. Un astfel de exemplu este recenzia corozivă venită de la stânga spectrului convingerilor politice care a luat în primire critică apariția Dialecticii naționalismului (1936) semnată de N. Roșu. Injectată cu un amestec de satiră necruțătoare și vădită îngrijorare morală, textul semnat de T. Teodorescu-Braniște (1936), publicat inițial în revista Cuvântul Liber și tipărit ulterior în formă de broșură, cataloghează fără prea multe
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
artă "Regele Carol II". Rădulescu-Motru, C. (1937). Psihologia poporului român. Revista de filosofie, 22(2), 133-147. Roller, M. (1951). Probleme de istorie. Contribuții la lupta pentru o istorie științifică în R.P.R. București: Editura Partidului Muncitoresc Român. Roșu, N. (1936). Dialectica naționalismului. București: Editura "Cultura Națională". Șincai, G. (1886). Chronica Românilor și a maĭ multor némuri în cât Aŭ fost ĭale așa de amestecate cu Româniĭ, cât lucrurile, întâmplările și faptele unora fără de ale altora nu se pot scrie pre înțeles
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]