108 matches
-
ne întrebăm din nou cine ar putea fi cel mai bun garant al lor, ajungând la nevoia unui nou partid coagulant de aspirații, sau a unei noi doctrine credibile. Iar asta, nu mai e nici măcar „spirala” pe care o fetișizează dialecticienii. Asta e, pur și simplu, învârtirea în jurul cozii catre care ne e deturnată atenția prin presiunea cu intenții compolotiste a unor forțe care se doresc supra-civice. Corneliu LEU 27 ianuarie 2013 București Referință Bibliografică: Corneliu LEU - STATUL DE DREPT AL
STATUL DE DREPT AL FISCALITĂŢII ŞI FISCALIZĂRII de CORNELIU LEU în ediţia nr. 758 din 27 ianuarie 2013 by http://confluente.ro/Corneliu_leu_statul_de_drept_al_fiscal_corneliu_leu_1359279321.html [Corola-blog/BlogPost/364870_a_366199]
-
să-și învingă interlocutorul prin dialectică. Este o mare amăgire de a crede că biruința Adevărului asupra ereziei este rezultatul unei teologii reduse la dialectică și retorică. Pentru Sfântul Vasile cel Mare „...nu vreun Eunomie îi era ținta. Nu, acest dialectician capabil și retor de temut pur și simplu se înșela. Lua drept adevăr ceea ce nu era adevăr. Își ațintea ochii asupra nimicului și-l credea adevăr. Să se lupte, deci, cu nimicul, cu golul? Cei mari nu se luptă cu
DESPRE RELAŢIA DINTRE RAŢIUNE ŞI CREDINŢĂ ÎN TEOLOGIA SFÂNTULUI VASILE CEL MARE… de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 1817 din 22 decembrie 2015 by http://confluente.ro/stelian_gombos_1450768115.html [Corola-blog/BlogPost/366342_a_367671]
-
și un maestru, chiar dacă Wald nu s-a dezis niciodată de marxism. În tinerețe l-a avut dascăl pe fiul lui Bogdan Duică, a studiat cu pasiune scrierile lui Bergson, dar și Marx, Karl Kautsky, Franz Mehring. A fost un dialectician, un marxist ne-leninist ( nu este o contradicție), puțin agreat de regimul comunist, dar iubitor al limbii române, căreia, spunea, îi datora formarea sa, al țării de origine pe care nu s-a gândit niciodată să o părăsească. Să ne
HENRI WALD, HOMO LOQUENS de BORIS MEHR în ediţia nr. 1077 din 12 decembrie 2013 by http://confluente.ro/_henri_wald_homo_loquens_boris_mehr_1386858339.html [Corola-blog/BlogPost/363282_a_364611]
-
evanghelic, studiază intens limba originala a scrierilor sacre. Accesul la textul primar devine pentru acești edili prioritatea numărul 1. Filozofia evreiască, oarecum depășită de epistemologia creștină, prezintă totuși urme de interes, prin debarasarea ei de raționalismul concupiscent. Așadar, subcapitole ca: Dialecticieni și teologi, Creștinătate și societate, Mistica speculativă, Sacerdoțiu și regalitate, Duns Scottus și realiștii secolului al XIV-lea, Mișcarea ockhamistă, sunt doar câteva clișee ale volumului de față, inserate cu scopul de a adânci pro-legomene marginale subiecților actanți. Acestea merită
FILOZOFIA IN EVUL MEDIU de CĂTĂLIN VARGA în ediţia nr. 397 din 01 februarie 2012 by http://confluente.ro/Filozofia_in_evul_mediu_catalin_varga_1328116150.html [Corola-blog/BlogPost/346900_a_348229]
-
să-și învingă interlocutorul prin dialectică. Este o mare amăgire de a crede că biruința Adevărului asupra ereziei este rezultatul unei teologii reduse la dialectică și retorică. Pentru Sfântul Vasile cel Mare „...nu vreun Eunomie îi era ținta. Nu, acest dialectician capabil și retor de temut pur și simplu se înșela. Lua drept adevăr ceea ce nu era adevăr. Își ațintea ochii asupra nimicului și-l credea adevăr. Să se lupte, deci, cu nimicul, cu golul? Cei mari nu se luptă cu
DESPRE RELAŢIA DINTRE RAŢIUNE ŞI CREDINŢĂ ÎN TEOLOGIA SFÂNTULUI VASILE CEL MARE de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 30 din 30 ianuarie 2011 by http://confluente.ro/Despre_relatia_dintre_ratiune_si_credinta_in_teologia_sfantului_vasile_cel_mare.html [Corola-blog/BlogPost/344978_a_346307]
-
și un maestru, chiar dacă Wald nu s-a dezis niciodată de marxism. În tinerețe l-a avut dascăl pe fiul lui Bogdan Duică, a studiat cu pasiune scrierile lui Bergson, dar și Marx, Karl Kautsky, Franz Mehring. A fost un dialectician, un marxist ne-leninist ( nu este o contradicție), puțin agreat de regimul comunist, dar iubitor al limbii române, căreia, spunea, îi datora formarea sa, al țării de origine pe care nu s-a gândit niciodată să o părăsească. Să ne
HENRI WALD de BORIS MEHR în ediţia nr. 523 din 06 iunie 2012 by http://confluente.ro/Henri_wald_boris_mehr_1339043408.html [Corola-blog/BlogPost/340689_a_342018]
-
să-și învingă interlocutorul prin dialectică. Este o mare amăgire de a crede că biruința Adevărului asupra ereziei este rezultatul unei teologii reduse la dialectică și retorică. Pentru Sfântul Vasile cel Mare „...nu vreun Eunomie îi era ținta. Nu, acest dialectician capabil și retor de temut pur și simplu se înșela. Lua drept adevăr ceea ce nu era adevăr. Își ațintea ochii asupra nimicului și-l credea adevăr. Să se lupte, deci, cu nimicul, cu golul? Cei mari nu se luptă cu
DESPRE RELAŢIA DINTRE RAŢIUNE ŞI CREDINŢĂ ÎN TEOLOGIA SFÂNTULUI VASILE CEL MARE PRECUM ŞI ÎNVĂŢĂTURA SFÂNTULUI VASILE CEL MARE DESPRE EDUCAŢIA TINERILOR ŞI PASTORAŢIA CREŞTINILOR… de STELIAN GOMBOŞ în by http://confluente.ro/stelian_gombos_1457685483.html [Corola-blog/BlogPost/342590_a_343919]
-
a intra în personaj este remarcabilă. Duhul de înțelegere a marginilor umanului a lucrat mult cu gândul său pentru a suporta despărțirea fizică de partenerul de scenă pentru ani îndelungați, neuitatul Nae Lăzărescu. Nici toate teoriile filozofilor și multitudinea silogismelor dialecticienilor n-ar fi putut să-l rupă de chipurile tristeților despărțirii de prietenul său, pe Vasile Muraru, însă scena l-a menținut în brațele ei și în binefacerea legământului de a-și ține unite urmele ei și urmele lui, de
SOSESC DESEARĂ , BINE ŞI ARMONIE SUFLETEASCĂ LA TEATRUL DE REVISTĂ CONSTANTIN TĂNASE ÎN ACEST WEEK-END de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1407 din 07 noiembrie 2014 by http://confluente.ro/aurel_v_zgheran_1415391970.html [Corola-blog/BlogPost/369116_a_370445]
-
și un maestru, chiar dacă Wald nu s-a dezis niciodată de marxism. În tinerețe l-a avut dascăl pe fiul lui Bogdan Duică, a studiat cu pasiune scrierile lui Bergson, dar și Marx, Karl Kautsky, Franz Mehring. A fost un dialectician, un marxist ne-leninist ( nu este o contradicție), puțin agreat de regimul comunist, dar iubitor al limbii române, căreia, spunea, îi datora formarea sa, al țării de origine pe care nu s-a gândit niciodată să o părăsească. Să ne
H.WALD de BORIS MEHR în ediţia nr. 340 din 06 decembrie 2011 by http://confluente.ro/H_wald.html [Corola-blog/BlogPost/364547_a_365876]
-
provocat pe Grigore Palamas în disputa asupra Isihasmului. Varlaam nu era de acord cu practica isihastă, suținând că aceasta este o simplă tehnică automată ce nu poate duce la meditația asupra dumnezeirii. Varlaam pare să fi fost mai degrabă un dialectician de profesie decât un mistic. El nu s-a opus numai misticii isihaste, ci a intrat în polemică și cu Scolastica occidentală. Astfel, între 1330 și 1334, Varlaam scrisese atât împotriva latinilor cât și a prelaților ortodocși favorabili unirii bisericilor
Varlaam Calabrezul () [Corola-website/Science/305550_a_306879]
-
naturală, deci, urmează etapa de constituire a primelor societăți omenești. Rouseau respinge ideea lui Aristotel despre sociabilitatea înnăscută a omului și e convins ca societatea apare și se dezvoltă după anumite legi obiective. Totodată, el se manifestă ca un mare dialectician, înțelegând ca progresul social nu este o ascensiune liniară, cum considerau contemporanii săi, grupați în jurul "Enciclopediei". Perioada a doua este un progres, spune el, față de starea naturală, dar în ea apar deja primele semne ale decăderii. Progresele ulterioare, susține Rouseau
Discurs asupra originii și fundamentelor inegalității dintre oameni () [Corola-website/Science/306985_a_308314]
-
în 1838 celebra sa teorie a selecției naturale.. Deși a discutat cu mai multi naturaliști, lui Darwin i-a trebuit o bună perioada de timp pentru a-și continua observațiile în cadrul cărora domeniul geologiei ocupă un loc important Materialist și dialectician spontan, teoriile sale exprimă materialitatea lumii vii și susțin originea animală a omului ("Originea omului și selecția sexuală", 1871). Conceptia sa evoluționistă (darvinismul) aflată în contradicție cu teoria fixistă, creaționistă, a avut o mare influență asupra filozofiei cunoașterii. Teoriile lui
Charles Darwin () [Corola-website/Science/297419_a_298748]
-
Teologiei. Acest lucru trebuie însă înțeles numai ținând cont de cultura și textele la care avusese acces Abélard; el nu alege nominalismul și logica sau dialectica în detrimentul unui platonism sau al unui realism per se. Prin educație, Abélard este un dialectician care se opune realiștilor contemporani cu el și de aceea, în măsura în care respinge realismul, o face cu scopul de a respinge pozițiile unor oponenți ca Guillelmus din Champeaux sau Gilbert de Poitiers. Abélard nu face parte din acea categorie de filosofi
Pierre Abélard () [Corola-website/Science/302704_a_304033]
-
al II-lea, o exclamație sub semnul căreia se regăsește și cartea lui Abélard. La începutul capitolului al treilea ne surprinde o frază al cărei substrat dialectic (nu trebuie să ignorăm nici în acest context etic că Abélard era un dialectician) este profund: „această consimțire o numim la propriu păcat, adică vina sufletului prin care acesta ne face pasibili de învinovățire”. Suntem încredințați că Abélard știa foarte bine, de la Porfir, ce înseamnă „propriu” : ceva ce aparține unei singure specii, în totalitatea
Pierre Abélard () [Corola-website/Science/302704_a_304033]
-
specialitate. În trăsături simple, din câteva tușe de culoare, el trasează un portret, sugerează un caracter, un mod e a fi. Paul Fort este un „Poet-copil”, Jules Romains, „un misogin” invederat, André de Lorde „un prinț al misterului”, Valéry un „dialectician filosof”, preocupat de natura secretă a poeziei, Carco prințul mahalalelor, Tristan Bernard un exemplar tipic pentru „verva galică, pentru ironia latină și bravada gasconă” etc. Jean Copeau a știut să fie un „minunat animator” care „a impus, în scurt timp
Ionel Jianu, eseist by Mircea Popa () [Corola-journal/Memoirs/13512_a_14837]
-
a-i face un serviciu prietenului său Herennius, promițând să mai scrie și alte lucrări (despre gramatică, probleme militare și administrație politică) pentru instruirea acestuia. El își exprimă disprețul pentru retorii de rând care predau în școli, considerând că sunt dialecticieni capabili să despice firul de păr dar în același timp nu îndrăznesc să vorbească și să-și pronunțe propriul nume, de teamă de a se exprima în mod ambiguu. În final, autorul recunoaște că retorica nu este cea mai însemnată
Cornificius () [Corola-website/Science/307731_a_309060]
-
a fost mereu mai reținută față de revoluția franceză, preluând experiența Angliei de la 1688 prin prelucrările lui J. Locke și ale lui A. Smith. La fondarea ei, America era dominată mai mult de teamă decât de dragoste și sex. Ca un dialectician, Bloom aprecia că "Nihilismul este o etapă periculoasă, dar necesară și probabil salutară în istoria umană. În interiorul său omul se confruntă cu adevărata situație în care se află. Ea îl poate dărâma, reduce la disperare și sinucidere spirituală sau trupească
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
la profan, prin mecanicismele și determinismele secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea; a treia, ipostazierea istoriei și transformarea omului într-o jucărie a unei "fatalități oarbe", așa cum se poate vedea la iluministul Condorcet, la pozitivistul A. Comte, la dialecticianul Hegel și la radicalul Marx înfățișând proletariatul ca un gropar al capitalismului; "Or, primul pozitivism (s.ns.) al Occidentului a fost reprezentat de fizica lui Aristotel", valorificat de arabul Averroes și de scolastul italian Sf. Toma. (13, p. 94) Ulterior
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
absolută a vieții; ci, ca urmare din dispariția vigorii pozitive a unui organism juridic vast și puternic, se formează organisme variate și fragile, care nu posedă decât Într-o măsură foarte restrânsă caracterul de autonomie pozitivă, adică caracterul de Stat”. Dialectician suplu, În filosofia Dreptului, Giorgio del Vecchio relevă cu pregnanță că: „la lumina experienței, natura specială a conceptului de Stat, care trebuie să fie, În mod propriu, Înțeles ca un proces, mai curând decât dogmatizat și convertit În ceva material
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
său? Nici vorbă. Socrate poate foarte bine să-și desfășoare argumentația, să facă digresiuni după digresiuni, să dezvolte analize subtile, să arunce praf în ochi înseriind, disociind, definind sau contrapunând: el efectuează o performanță de actor jucând rolul retorului, al dialecticianului, al filosofului care obține adeziunea publicului cu o ușurință uluitoare. Cu un absent și cu un amărât, hedonismul nu prezintă mari riscuri. Refutația anunțată seamănă mai degrabă cu o răfuială. Philebos înfățișează un Socrate care se pregătește să-i trimită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
numai virile). Eroismul, spre pildă, nu poate fi decât rațional și utilitar și apare cu adevărat numai când nu există altă soluție; fără finalitate pozitivă eroismul nu e decât exhibiție și în ultimă instanță impostură, chiar cu prețul vieții. Alain, dialecticianul care toată viața a comentat pe toți marii filozofi și marea literatură a lumii (neocupându-se însă decât de valorile de primul rang) nu putea suferi vorba lungă; deși a scris el însuși câteva tratate în formă dialogată (era un
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
de somn. Aceste metode deschid calea spre o stare de perfecțiune în care totul devine posibil dat fiind că totul s-a făptuit în logica purității. Plăcere în suferință, masochism, ar zice psihanaliștii. Negativitate necesară epifaniei unei pozitivități, ar explica dialecticienii pricepuți în teologie. Conservare și depășire a creștinismului, care îndeamnă la detestarea trupului, desigur, dar care propune rămânerea în această stare de ură, fără a oferi vreo deschidere înspre lumina unei desfătări posibile, a unei bucurii legitime, a unei beatitudini
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
prieteni săi. Reputația sa este considerabilă, loiștii, discipolii săi se numără cu miile. I se reproșează că citește cărți interzise și că propovăduiește doctrine eretice. Ostil martiriului, căruia nu-i vede nici utilitatea nici profitul, el retractează. Bun retor, abil dialectician, el obține pedeapsa cea mai mică: să arboreze în exteriorul locuinței un semn care să-l prezinte ca eretic. El persistă totuși să profeseze, cu discreție aceleași idei. Nu îndeajuns de discret totuși, pentru că, în 1544, este arestat, torturat și
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
său? Nici vorbă. Socrate poate foarte bine să-și desfășoare argumentația, să facă digresiuni după digresiuni, să dezvolte analize subtile, să arunce praf în ochi înseriind, disociind, definind sau contrapunând: el efectuează o performanță de actor jucând rolul retorului, al dialecticianului, al filosofului care obține adeziunea publicului cu o ușurință uluitoare. Cu un absent și cu un amărât, hedonismul nu prezintă mari riscuri. Refutația anunțată seamănă mai degrabă cu o răfuială. Philebos înfățișează un Socrate care se pregătește să-i trimită
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
cere imperativ reafirmat, în condițiile în care prezentul compromis tinde să-l ignore și să prefigureze un viitor mutilant pentru tânăra națiune română. Gestul polemic pentru Eminescu nu e o poză; el nu e un cabotin al ideilor, ci un dialectician, în sensul antic al cuvântului. Miza discursului este obținerea adeziunii printr-un susținut spectacol deictic. De aici derivă modalitățile tehnice și strategice prin care discursul publicistic capătă conturul unui prețios poliedru. Geneza actului jurnalistic arghezian are cu totul alte resorturi
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]