49 matches
-
Astfel, Coșeriu precizează că obiectul semanticii structurale nu îl constituie, la drept vorbind, așa-zisele limbi istorice, adică tradițiile "idiomatice" identificate prin substantive (franceza, germana, româna ș.a.), întrucât "o limbă istorică nu este niciodată un singur "sistem lingvistic", ci un "diasistem": un ansamblu de "sisteme lingvistice", între care întâlnim la fiecare pas coexistență și interferență"244. Mai exact, într-o limbă istorică există "trei tipuri de diferențe interne", pe care savantul de la Tübingen le denumește diferențe diatopice (adică "diferențe în spațiul
Textemele românești. O abordare din perspectiva lingvisticii integrale by Simina-Maria Terian () [Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
grupuri mai periferice, galoromanic și iberoromanic, prezentând caracteristici tipice pentru ambele. În trecut totuși, mai ales din cauza unor presupuneri ideologice, s-a clasificat occitana că fiind pur galo-romanică iar catalana — pur iberoromanică, în ciuda faptului că aceste limbi formează drept un diasistem. Occitana, deși își are origini în sudul Franței, a devenit acolo limba regională și minoritară, fiind aproape în întregime înlocuită cu franceza la prima jumătate a secolului XX. Procesul care a dus la această situație se numește "vergonha" (în traducere
Limba occitană () [Corola-website/Science/296959_a_298288]
-
vedere al reprezentării și dezvoltarii. În sociolingvistică, tipologia lui Heinz Kloss a rezolvat problema definirii unei limbi: limba corsicană este o limbă Ausbau sau de dezvoltare (separată de italiană); dar corsicana si italiana, prin afinitatea structurilor lor, formează împreună un diasistem (sau limbă de la distanță sau limbă Abstand). În limbile romanice, limba corsicană aparține grupului lingvistic italo-romanic. Limba corsicană este utilizată pe întreg teritoriul insulei (fără ca locul său să fie generalizat), cu excepția orașelor din Bonifacio și Calvi, unde încă se mai
Limba corsicană () [Corola-website/Science/299247_a_300576]
-
un dialect toscan. Până în secolul al XIX-lea, cu data-cheie din 1852 atunci când numai limba franceză a devenit limba oficială si când limba italiană este interzisă, limba corsicană și cea italiană sunt considerate ca două forme ale aceleiași limbi (un diasistem), limba corsicană era forma vorbită, cu variantele sale locale, limba italiană scrisă. Din al doilea Imperiu, corsicana este tăiată din italiană care nu mai este limba administrativă a insulei și tinde să fie percepută - în special prin dezvoltarea lentă a
Limba corsicană () [Corola-website/Science/299247_a_300576]
-
pe deplin fericit zazie studiază vioara și violoncelul timp de zece ani puțin pian și chitară ea dă valorile relative ale monedelor în livre tournois fixează plata angajamentelor rentelor provizioanelor etc vocabularul muntenegrean nu diferă în esență de cel al diasistemului în general unele vehicule blindate folosesc roți în loc de șenile pentru a mări viteza și a reduce întreținerea nu a fost un film mare dar a fost unul bun cu timpul luptele de frontieră au implicat soldați britanici și mai târziu
colectie de fraze din wikipedia in limba romana [Corola-website/Science/92305_a_92800]
-
Printre altele, timpurile supracompuse, atât de mult folosite în Ardeal. Formele verbale folosite în subordonata condițională introdusă prin conjuncția "si" sunt întocmai ca în limba română. De exemplu: Din punct de vedere fonetic, există câteva caracteristici. Cei doi diftongi ori diasisteme din limba română se găsesc și în valonă. De exemplu, 'moarte, poartă, coardă' se fac în valonă: 'moirt', 'poite', 'coide' (pronunțate: "moar, poat, coad" sau "muer, puet, cued"). De asemenea, 'pourcea', 'bea' se pronunță în vestul Valoniei la fel ca
Limba valonă () [Corola-website/Science/296533_a_297862]
-
termenului „sârbocroată” sunt foarte vii de la dezintegrarea Iugoslaviei, nu numai între lingviști sârbi și croați, ci și printre cei sârbi și cei croați. Unii afirmă existența entității pe care continuă să o numească sârbocroată, alții o recunosc și o numesc diasistem, alții refuză să o trateze ca entitate și, prin urmare, nu o denumesc nicicum. Unii lingviști sârbi, precum Vera Bojić, Predrag Dragić Kijuk, Miloš Kovačević și Tiodor Rosić, sunt de părere că toți vorbitorii dialectului štokavian sunt sârbi și vorbesc
Limba sârbocroată () [Corola-website/Science/304218_a_305547]
-
sârbă. Alt lingvist sârb, Ranko Bugarski, spune că limba sârbocroată „continuă să trăiască, deși în mod neoficial”. Unii lingviști croați admit existența entității lingvistice discutate, dar resping termenii sârbocroată și croatosârbă ca fiind compromiși. Dalibor Brozović propune în locul lor termenul „diasistem slav de centru-sud”, preluat din dialectologie. Ideea și denumirea sunt adoptate de alți lingviști croați, precum Mijo Lončarić, Ranko Matasović, Josip Lisac. Sunt și lingviști bosniaci care împărtășesc acest punct de vedere, de exemplu Dževad Jahić și Senahid Halilović. Lingvistul
Limba sârbocroată () [Corola-website/Science/304218_a_305547]
-
alți lingviști croați, precum Mijo Lončarić, Ranko Matasović, Josip Lisac. Sunt și lingviști bosniaci care împărtășesc acest punct de vedere, de exemplu Dževad Jahić și Senahid Halilović. Lingvistul muntenegrean Vojislav Nikčević, principalul promotor al ideii de limbă muntenegreană, preferă termenul „diasistem štokavian”, adică ignoră celelalte dialecte cuprinse în „sârbocroată”: čakavian, kajkavian și torlakian. Alți lingviști croați resping orice comunitate de limbă între croați, sârbi, muntenegreni și bosniaci, afirmând că nu trebuie să se ocupe de asemănările dintre limbile lor, ci numai
Limba sârbocroată () [Corola-website/Science/304218_a_305547]
-
croați resping orice comunitate de limbă între croați, sârbi, muntenegreni și bosniaci, afirmând că nu trebuie să se ocupe de asemănările dintre limbile lor, ci numai de limba croată. Prin urmare, ei nu acceptă nici termenii sârbocroată/croatosârbă, nici termenul diasistem slav de centru-sud. Un exemplu al acestei atitudini este cel al lui Zvonko Pandžić care vede în acest din urmă termen doar un avatar al denumirii „sârbocroată”. În fine, sunt și lingviști croați care cred că cele patru limbi standard
Limba sârbocroată () [Corola-website/Science/304218_a_305547]
-
deși nu există unitate terminologică nici între acești lingviști. Unii folosesc termenul „sârbocroată”, de exemplu Robert D. Greenberg, care constată în același timp „dezintegrarea limbii sârbocroate unificate” și vorbește despre cele „patru limbi urmașe ale sârbocroatei”. Alți lingviști adoptă termenul diasistem slav de centru-sud, de exemplu Svein Mønnesland, care scrie: „Limba vorbită de croați, sârbi, musulmanii din Bosnia (sau bosniaci) și muntenegreni poate fi calificată ca o singură limbă slavă, în sens lingvistic [...]. Această limbă sau "arie lingvistică" situată între limbile
Limba sârbocroată () [Corola-website/Science/304218_a_305547]
-
sud, subgrupul occidental al acestora, vorbită de sârbi. Din punctul de vedere al sociolingvisticii, este in acelasi timp una din variantele limbii "abstand" comune sârbilor, croaților, bosniacilor și muntenegrenilor, denumită tradițional prin termenul „limba sârbocroata” și, printr-un termen neutru, diasistemul slav de centru-sud, dar și o limbă "ausbau" cu propriul său standard. Este limba oficială în Șerbia, Bosnia și Herțegovina și Muntenegru, fiind vorbită și de minoritățile naționale sârbe din țările vecine cu Șerbia, precum și de un mare număr de
Limba sârbă () [Corola-website/Science/303910_a_305239]
-
și în Muntenegru, și are statut de limbă minoritara recunoscută, adică folosibila oficial în condiții diferite de la țară la țară, în: Croația, Republica Macedonia, România, Ungaria, Slovacia și Republică Cehă. Limba sârbă standard se bazează pe dialectul štokavian ("štokavski") din cadrul diasistemului slav de centru-sud, vorbit în cea mai mare parte a Șerbiei, de către sârbii din Bosnia și Herțegovina, și din Muntenegru. Același dialect este vorbit și de croați în cea mai mare parte a Croației, de către bosniaci și de către muntenegreni. Unii
Limba sârbă () [Corola-website/Science/303910_a_305239]
-
sârbesc și un dialect numit "torlački" „torlakian”, vorbit în Șerbia de sud-est, apropiat de limbile bulgară și macedoneană, în principal prin pierderea declinării substantivelor și adjectivelor. Una din subîmpărțirile dialectului štokavian se face după felul în care a evoluat în diasistemului slav de centru-sud sunetul din limba slavă veche "ĕ" transcris prin litera ѣ „iat”, în trei grupuri de graiuri: Varianta torlakiană este inclusă într-o împărțirea limbii sârbe în cinci grupuri de graiuri: din Vojvodina-Šumadija, din Herțegovina de est, din
Limba sârbă () [Corola-website/Science/303910_a_305239]
-
În lingvistică, termenul „diasistem” are mai multe accepțiuni mai mult sau mai puțin largi. A fost propus în 1954 de lingvistul structuralist american Uriel Weinreich în încercarea de a aplica metodele structuraliste în dialectologie. El definește diasistemul ca un sistem ce poate fi construit
Diasistem () [Corola-website/Science/304983_a_306312]
-
În lingvistică, termenul „diasistem” are mai multe accepțiuni mai mult sau mai puțin largi. A fost propus în 1954 de lingvistul structuralist american Uriel Weinreich în încercarea de a aplica metodele structuraliste în dialectologie. El definește diasistemul ca un sistem ce poate fi construit de lingvist din cel puțin alte două sisteme omogene și discrete care prezintă asemănări parțiale, acestea făcând din diasistem ceva diferit de simpla sumă a sistemelor componente. Weinreich mai menționează că această construcție
Diasistem () [Corola-website/Science/304983_a_306312]
-
american Uriel Weinreich în încercarea de a aplica metodele structuraliste în dialectologie. El definește diasistemul ca un sistem ce poate fi construit de lingvist din cel puțin alte două sisteme omogene și discrete care prezintă asemănări parțiale, acestea făcând din diasistem ceva diferit de simpla sumă a sistemelor componente. Weinreich mai menționează că această construcție nu este totdeauna rezultatul unui demers științific, putând fi practicat intuitiv de vorbitori care stăpânesc cel puțin două idiomuri (dialecte și/sau limbi). În sensul cel
Diasistem () [Corola-website/Science/304983_a_306312]
-
simpla sumă a sistemelor componente. Weinreich mai menționează că această construcție nu este totdeauna rezultatul unui demers științific, putând fi practicat intuitiv de vorbitori care stăpânesc cel puțin două idiomuri (dialecte și/sau limbi). În sensul cel mai restrâns, un diasistem poate fi stabilit la nivelul unui singur sistem de trăsături ale unui idiom dat. Weinreich dă ca exemplu fonemele vocalice. De exemplu, date fiind două varietăți ale idiomului cu sisteme identice din cinci vocale, /i/, /e/, /a/, /o/ și /u
Diasistem () [Corola-website/Science/304983_a_306312]
-
poate fi stabilit la nivelul unui singur sistem de trăsături ale unui idiom dat. Weinreich dă ca exemplu fonemele vocalice. De exemplu, date fiind două varietăți ale idiomului cu sisteme identice din cinci vocale, /i/, /e/, /a/, /o/ și /u/, diasistemul respectiv poate fi reprezentat prin formula: formula 1, unde 1 și 2 sunt varietățile de limbă, // delimitează diasistemul, iar ≈ reprezintă opoziția dintre vocale. Dacă variantele diferă prin realizarea lui /e/ mai închisă în una ([e]) și mai deschisă în cealaltă ([ɛ
Diasistem () [Corola-website/Science/304983_a_306312]
-
exemplu fonemele vocalice. De exemplu, date fiind două varietăți ale idiomului cu sisteme identice din cinci vocale, /i/, /e/, /a/, /o/ și /u/, diasistemul respectiv poate fi reprezentat prin formula: formula 1, unde 1 și 2 sunt varietățile de limbă, // delimitează diasistemul, iar ≈ reprezintă opoziția dintre vocale. Dacă variantele diferă prin realizarea lui /e/ mai închisă în una ([e]) și mai deschisă în cealaltă ([ɛ]), diasistemul va fi: formula 2. Un asemenea diasistem poate fi numit diafon, la nivelul unei trăsături morfologice este
Diasistem () [Corola-website/Science/304983_a_306312]
-
respectiv poate fi reprezentat prin formula: formula 1, unde 1 și 2 sunt varietățile de limbă, // delimitează diasistemul, iar ≈ reprezintă opoziția dintre vocale. Dacă variantele diferă prin realizarea lui /e/ mai închisă în una ([e]) și mai deschisă în cealaltă ([ɛ]), diasistemul va fi: formula 2. Un asemenea diasistem poate fi numit diafon, la nivelul unei trăsături morfologice este vorba de un diamorf, și se pot stabili diasisteme și în alte domenii ale limbii. Într-un sens mai larg, o limbă este de
Diasistem () [Corola-website/Science/304983_a_306312]
-
formula 1, unde 1 și 2 sunt varietățile de limbă, // delimitează diasistemul, iar ≈ reprezintă opoziția dintre vocale. Dacă variantele diferă prin realizarea lui /e/ mai închisă în una ([e]) și mai deschisă în cealaltă ([ɛ]), diasistemul va fi: formula 2. Un asemenea diasistem poate fi numit diafon, la nivelul unei trăsături morfologice este vorba de un diamorf, și se pot stabili diasisteme și în alte domenii ale limbii. Într-un sens mai larg, o limbă este de asemenea un diasistem, format din dialectele
Diasistem () [Corola-website/Science/304983_a_306312]
-
prin realizarea lui /e/ mai închisă în una ([e]) și mai deschisă în cealaltă ([ɛ]), diasistemul va fi: formula 2. Un asemenea diasistem poate fi numit diafon, la nivelul unei trăsături morfologice este vorba de un diamorf, și se pot stabili diasisteme și în alte domenii ale limbii. Într-un sens mai larg, o limbă este de asemenea un diasistem, format din dialectele sale. Lingvistul român Eugen Coșeriu a introdus termenul în romanistică, astfel că limba latină a fost interpretată ca un
Diasistem () [Corola-website/Science/304983_a_306312]
-
formula 2. Un asemenea diasistem poate fi numit diafon, la nivelul unei trăsături morfologice este vorba de un diamorf, și se pot stabili diasisteme și în alte domenii ale limbii. Într-un sens mai larg, o limbă este de asemenea un diasistem, format din dialectele sale. Lingvistul român Eugen Coșeriu a introdus termenul în romanistică, astfel că limba latină a fost interpretată ca un diasistem având printre componente latina vorbită și, în cadrul acesteia, latina vorbită cultă și latina vorbită populară. De asemenea
Diasistem () [Corola-website/Science/304983_a_306312]
-
și în alte domenii ale limbii. Într-un sens mai larg, o limbă este de asemenea un diasistem, format din dialectele sale. Lingvistul român Eugen Coșeriu a introdus termenul în romanistică, astfel că limba latină a fost interpretată ca un diasistem având printre componente latina vorbită și, în cadrul acesteia, latina vorbită cultă și latina vorbită populară. De asemenea, lingvistul belgian Jean-Marie Klinkenberg, studiind limbile romanice vestice, vorbește despre o limbă-diasistem "oïl" și o limbă-diasistem "oc". În sociolingvistică există ideea că diasistemul
Diasistem () [Corola-website/Science/304983_a_306312]