49 matches
-
mele molecule. Substanța chimică o sorbeam precum vinul dintr-un vas. Începusem să mă definesc ca un grup electric neutru când mi-am găsit perecha pe insula Eubeea, zisă Evia, un atom dinamic numit femeia. În sfârșit eram o moleculă diatomică, trăim în propria noastră reacție chimică când ne-am dilatat până la dimensiunea tetratomică, încât crescuse asupra noastră presiunea, eram patru atomi, mai târziu am început să trăim într-o antinomie, de crescuse electricitatea dintre noi și ne lovim și azi
RĂTĂCIND PRINTR-O MOLECULĂ de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 303 din 30 octombrie 2011 by http://confluente.ro/Ratacind_printr_o_molecula.html [Corola-blog/BlogPost/340766_a_342095]
-
Exemple de asemenea substanțe sunt sărurile minerale (precum sarea de masă), solidele precum carbonul și diamantul, metalele, siliciul și minerale silicate, precum cuarțul și granitul. Una din principalele caracteristici ale moleculei este geometria să, numită structura moleculară. În timp ce structura moleculară diatomica, triatomica sau tetraatomica poate fi triviala (lineara, piramidal angulara, etc), structura moleculelor poliatomice, constituite din mai mult de 6 atomi poate fi crucială pentru natură să chimică. O substanță chimică reprezintă compoziția materiei care este definită și posedă anumite proprietăți
Chimie () [Corola-website/Science/296531_a_297860]
-
special oxizi) cu majoritatea elementelor. După masă, oxigenul este al treilea cel mai întâlnit element în univers, după hidrogen și heliu. În condiții normale de temperatură și presiune, doi atomi de oxigen se leagă pentru a forma dioxigenul, o moleculă diatomică incoloră, inodoră și insipidă, cu formula . Multe clase majore de molecule organice în organismele vii, cum ar fi proteinele, acizii nucleici, carbohidrații, și grăsimile, conțin aer, la fel ca și cei mai importanți compuși organici, care fac parte din cochiliile
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
arătat că apa este formată din două volume de hidrogen și unul de oxigen, iar în 1811 Amedeo Avogadro a dat interpretarea corectă a compoziției apei, bazându-se pe ceea ce acum se numește legea lui Avogadro și pe ipoteza moleculelor diatomice elementale. Pe la sfârșitul secolului al XIX-lea, oamenii de știință au realizat faptul că aerul poate fi lichefiat, iar componentele sale izolate, prin compresie și răcire. Folosind o metodă de cascadă, chimistul și farmacistul elvețian Raoul Pierre Pictet a evaporat
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
este starea fundamentală a moleculei de . Configurația electronică a moleculei are doi electroni nepereche care ocupă doi orbitali moleculari degenerați. Acești orbitali sunt clasificați ca orbitali de antilegătură (micșorând ordinul de legătură de la trei la doi), astfel că legătura oxigenului diatomic este mai slabă decât legătura tripă a azotului diatomic, în care toți orbitalii de legătură moleculară sunt sunt complet ocupați, însă unii orbitali de antilegătură nu sunt. În forma sa normală de triplet, , moleculele sunt paramagnetice. Mai pe larg, ei
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
moleculei are doi electroni nepereche care ocupă doi orbitali moleculari degenerați. Acești orbitali sunt clasificați ca orbitali de antilegătură (micșorând ordinul de legătură de la trei la doi), astfel că legătura oxigenului diatomic este mai slabă decât legătura tripă a azotului diatomic, în care toți orbitalii de legătură moleculară sunt sunt complet ocupați, însă unii orbitali de antilegătură nu sunt. În forma sa normală de triplet, , moleculele sunt paramagnetice. Mai pe larg, ei formează un magnet în prezența unui câmp magnetic, din cauza
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
la baza obținerii margarinei din uleiul vegetal. La această reacție participă doar uleiurile. Reacția este de fapt un proces de polimerizare (adiție repetată) care are loc la nivelul dublelor legături din molecula gliceridei și care se produce sub acțiunea oxigenului diatomic din aer. Se concretizează prin faptul că anumite uleiuri, întinse pe suprafețe, formează pelicule aderente, transparente și rezistente la intemperii. Din punctul de vedere al comportării la sicativare, uleiurile se împart în trei categorii: Grăsimile se folosesc la obținerea de
Grăsime () [Corola-website/Science/300337_a_301666]
-
-271.4 ° C). Heliul-4 superfluid este utilizat în sistemul de răcire al acceleratorului de particule Large Hadron Collider de la CERN. . Fizicienii au creat recent un condensat fermionic din perechi de atomi fermionici ultra-reci. În anumite condiții, perechile fermionice formează molecule diatomice și se supun condensării Bose-Einstein. Pe de altă parte, fermionii (mai ales electronii supraconductoari) formează perechi Cooper, care, de asemenea, manifestă superfluiditate. Acest lucru recent cu gazele atomice ultra-reci a permis oamenilor de știință să studieze regiunea dintre aceste două
Superfluid () [Corola-website/Science/314338_a_315667]
-
ul este elementul chimic în tabelul periodic al elementelor cu simbolul H și numărul atomic 1. Este un gaz ușor inflamabil, incolor, insipid, inodor, iar în natură se întâlnește mai ales sub formă de moleculă diatomică, H. Având masa atomică egală cu 1,00794 u.a.m. , hidrogenul este cel mai ușor element chimic. Etimologic, cuvântul hidrogen este o combinație a două cuvinte grecești, având semnificația de „a face apă”. ul elementar este principala componentă a Universului
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
naturii legăturii chimice ce a urmat imediat după dezvoltarea studiului atomului de hidrogen în mecanica cuantică (mijlocul anilor 1920). Maxwell a observat că la H, sub temperatura mediului ambiant, valoarea căldurii molare se abate inexplicabil de la aceea a unui gaz diatomic, iar la temperaturi criogenice se apropie din ce în ce mai mult de cea a unui gaz monoatomic. Conform teoriei cuantice, această comportare rezultă din distribuția spațială ale nivelelor de energie de rotație, care la H sunt foarte îndepărtate, datorită masei sale mici. Aceste
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
spațială ale nivelelor de energie de rotație, care la H sunt foarte îndepărtate, datorită masei sale mici. Aceste nivele îndepărtate împiedică la temperaturi mici partiția egală (între cei doi atomi ai moleculei) a energiei termice în energie de rotație. Compușii diatomici gazoși formați din atomi mai grei nu au diferențe mari între nivelele energetice de rotație și nu prezintă același efect. Hidrogenul este elementul cu cea mai mică densitate. În formă moleculară (H) este de aproximativ 14,4 ori mai ușor
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
de difuzie în fier, platină și în alte metale tranziționale. Aceste proprietăți conduc la utilizări tehnice numeroase, dar de asemenea, și la dificultăți legate de transportul, depozitarea și de prelucrare a amestecurilor de hidrogen. Hidrogenul gazos (în stare de moleculă diatomică) este extrem de inflamabil și la presiune atmosferică se aprinde în aer la concentrații volumetrice cuprinse între 4% și 75%, iar în contact cu oxigenul pur între 4,65% și 93,9%. Limitele între care apare detonația sunt între 18,2
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
și produc fenomenul cunoscut sub denumirea de auroră boreală. Hidrogenul se găsește în stare atomică neutră în mediul interstelar, iar cea mai mare cantitate este întâlnită la sistemele Lyman-alpha. În condiții normale, hidrogenul există pe Pământ sub formă de moleculă diatomică, H, însă nu este foarte răspândit în atmosfera terestră (în concentrație medie de 1 ppm de volum) din cauza masei mici, astfel forța gravitațională a planetei are un efect foarte slab asupra sa. Totuși, hidrogenul (prin compușii săi) este cel mai
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
ul (sau nitrogenul) este elementul chimic din tabelul periodic care are simbolul N și numărul atomic 7. Este un gaz incolor, inodor, insipid, de obicei inert, diatomic și nemetalic, constitutie 78% din atmosfera Pământului și este o parte componentă a tuturor țesuturilor vii. ul formează numeroși compuși chimici, precum aminoacizii, amoniacul, acidul nitric și cianurile. Nitrogenul (latină "nitrum", greacă "Nitron" însemnând "sodă nativă", "geneză", "formare") este considerat
Azot () [Corola-website/Science/300740_a_302069]
-
nitrați. Aceștia sunt asimilați preferențial de rădăcinile copacilor în comparație cu amoniul din sol. Azotul este un nemetal, cu o electronegativitate de 3,0. Are cinci electroni pe ultimul strat și de aceea este de obicei trivalent. Azotul pur este un gaz diatomic, incolor și nereactiv la temperatura camerei și cuprinde 78.08% din atmosfera Pământului. Condensează la 77 K, la presiune, și îngheață la 630 K. Azotul lichid este folosit adesea ca substanță criogenică. Principalul compus al azotului este amoniacul (NH) deși
Azot () [Corola-website/Science/300740_a_302069]
-
monozaharidele (nu numai glucoza) se descompun înainte de a se topi, în carbon și apă, reacție numită "carbonizare". Glucoza are 75% din puterea de îndulcire a fructozei (care este luată ca unitate). În această reacție se adiționează o moleculă de hidrogen diatomică la o moleculă de glucoză, adiția având loc la dubla legătură dintre oxigen și carbon. Legătura pi dintre cei doi atomi se rupe, iar câte un atom de hidrogen se leagă la fiecare dintre ei și astfel se produce hexitolul
Glucoză () [Corola-website/Science/302110_a_303439]
-
hexagonală, cu duritatea de 2,3, foarte sfărâmicios, cu greutatea specifică 6,23. Forma amorfă, prezentă sub formă de pulbere neagră, cu greutatea specifică 5,82 se caracterizează numai prin finețea particulelor. Vaporii de telur au culoarea galben-aurie și molecula diatomică. Telurul formează soluții coloidale de culoare albastră-verzuie-închisă, albastră sau violetă și brună. În apă, sulfură de carbon și în alți dizolvanți, telurul este greu solubil. La cald, telurul reacționează foarte lent cu apa, astfel: Te+2HO=TeO+HO Acidul sulfuric
Telur () [Corola-website/Science/303500_a_304829]
-
corp ceresc. Atmosfera planetei noastre este practic 100 % gazoasă, fiind compusă din aer, conține însă și urme de substanțe solide și lichide fin divizate. Atmosfera este numită uneori și, simplu, „aer”. Atmosfera de astăzi a Pământului conține azot (nitrogen) molecular diatomic (N) în proporție de aproape 4/5 (78,2 %), oxigen molecular diatomic ((O) (20,5 %), argon (Ar) (0,92 %), dioxid de carbon (CO) (0,03 %), ozon sau oxigen triatomic (O), oxigen monoatomic, azot monoatomic și alte gaze, praf, fum, alte
Atmosfera Pământului () [Corola-website/Science/298340_a_299669]
-
aer, conține însă și urme de substanțe solide și lichide fin divizate. Atmosfera este numită uneori și, simplu, „aer”. Atmosfera de astăzi a Pământului conține azot (nitrogen) molecular diatomic (N) în proporție de aproape 4/5 (78,2 %), oxigen molecular diatomic ((O) (20,5 %), argon (Ar) (0,92 %), dioxid de carbon (CO) (0,03 %), ozon sau oxigen triatomic (O), oxigen monoatomic, azot monoatomic și alte gaze, praf, fum, alte particule în suspensie, aerosoli, etc. Compoziția atmosferei s-a schimbat de-a
Atmosfera Pământului () [Corola-website/Science/298340_a_299669]
-
se produce tratând aminele cu acizi organici, cloruri acide sau anhidride acide. Folosită industrial este reacția de obținere a vitaminei H. Protejarea grupei amino prin acilare se face față de următorii reactanți: permanganat de potasiu (KMnO), bicromat de potasiu (KCrO), oxigen diatomic (O), acid azotos (HNO) și halogeni (X). La această reacție participă doar aminele primare alifatice sau aromatice, reactantul folosit fiind acidul azotos (HNO). Deoarece HONO este instabil, el se prepară chiar în mediul în care se dorește a fi folosit
Amină () [Corola-website/Science/303815_a_305144]
-
ul este a doua formă alotropica a oxigenului, fiind constituit din trei atomi ai acestuia. Formulă să chimică este O. Moleculă să este instabilă și se descompune după un timp scurt în oxigen diatomic. El este un oxidant puternic din care cauza este dăunător omului, producând dureri de cap, fiind iritant, caustic al mucoaselor respiratorii. Stratul de ozon prezent în atmosferă terestră acționează ca un filtru care reține cea mai mare parte din radiația
Ozon () [Corola-website/Science/311021_a_312350]
-
extrem de scăzută, a radioizotopilor bromului și timpii de înjumătățire de valori mici ai acestora, face nesemnificativă contribuția radiațiilor emise de aceștia la fondul natural de radiații nucleare. Bromul este prezent în natură sub forma sa moleculară, anume sub forma moleculei diatomice formula 28. La temperatura și presiunea camerei, bromul se află în stare lichidă, fiind astfel singurul nemetal aflat în fază lichidă la temperatura camerei. Culoarea bromului este brună sau maronie. Bromul are un miros iritant. În condiții normale (0 °C, 1atm
Brom () [Corola-website/Science/302790_a_304119]
-
-7,1 °C) este de 5800 Pa. "Numărul de registru CAS" al bromului este 7726-95-6. Bromul, datorită structurii sale electronice, este un element foarte reactiv, motiv pentru care el nu poate exista în natură, sub forma sa elementară; formează moleculă diatomică prin legătură covalentă slabă. Fiind mai puțin reactiv decât clorul, dar mai reactiv decât iodul, bromul reacționează energic cu metalele, în special în prezența apei, pentru a forma săruri de brom. Bromul este, de asemenea, foarte reactiv cu compușii organici
Brom () [Corola-website/Science/302790_a_304119]
-
brom este în analiza chimică a compușilor nesaturați. Bromurile alcaline combinate cu bromul elementar (gaz sau apă de brom) au ca produs de reacție polibromuri. Ionul de Br este incolor, iar ionul de Br este colorat în brun, asemănător moleculei diatomice de brom. La fel ca celelalte elemente halogene, bromul formează cu ceilalți halogeni combinații binare sau ternare. Bromul poate forma asemenea compuși mai ales cu fluorul dar și cu iodul și clorul. Aceste combinații sunt de tipul formula 65, în care
Brom () [Corola-website/Science/302790_a_304119]
-
stabil, cu masa atomică relativă 127, al cărui nucleu conține 74 de neutroni. ul este al patrulea element din grupa halogenilor, posedă o reactivitate slabă și o electropozitivitate ridicată. Ca substanță elementară, la fel ca toți halogenii, iodul prezintă moleculă diatomică (I). Datorită proprietăților sale chimice, iodul este un agent bactericid, sporicid, protocid, cisticid și virucid, aspecte care îi conferă aplicabilitate în diverse domenii științifice și tehnice. Iodul și compușii lui sunt folosiți în medicină, fotografie și industria vopselelor. Este un
Iod () [Corola-website/Science/302791_a_304120]